Validare poprire. Sentința nr. 9907/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9907/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 14-07-2015 în dosarul nr. 9907/2015

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9907

Ședința publică din data de 14.07.2015

Instanța constituită din:

Președinte – jud. A. V. P.

Grefier – C. R.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă având ca obiect validare poprire, formulată de către creditorul S. C. SARL PRIN MANDTAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitorul L. A. T. și cu terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 14.07.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2014 cu numărul_, creditorul S. C. SARL prin MANDTAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitorul L. A. THOEDOR, și terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL validarea popririi înființate de B. C. V. și M. A. D. în dosarul nr. 3155/2014 până la concurența sumei de 25.147,54 lei.

În motivare a arătat că, executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit adresa de înființare a popririi însă acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor executorului judecătoresc prin reținerea și virarea în contul indicat a cotei de 1/3 din veniturile salariale nete ale debitorului, până la concurența sumei urmărite spre executare.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 de lei.

În drept au fost invocate prevederile art. 223 alin 3, art. 789 Cod proc civ.

Debitorul și terțul poprit, legal citați, nu au formulat întâmpinare.

La solicitarea instanței B. C. V. și M. A. D. a comunicat, în copie, dosarul de executare nr. 3155/2014 ( f 22-152)

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:

La data de 18.02.2014, creditorul S. C. SARL prin MANDTAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL s-a adresat B. C. V. și M. A. D. cu cerere de executare silită împotriva debitorului L. A. THOEDOR, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ pentru recuperarea creanței în cuantum de_,43 lei plus cheltuieli de executare ( f 27)

Cererea a fost înregistrată pe rolul B. C. V. și M. A. D. formându-se dosarul de executare nr. 1317/2014. ( f 29)

La data de 07.03.2014, prin Încheierea pronunțată în dosarul nr._/301/2014 Judecătoria sectorului 3 București a admis cererea formulată de B. C. V. și M. A. D. și a încuviințat executarea silită a creanței în cuantum de_,43 lei plus cheltuieli de executare împotriva debitorului L. A. THOEDOR, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/29.01.2008.

La data de 08.05.2014 a fost emisă Încheierea nr. 2 prin care au fost stabilite cheltuielile de executare în sumă de 3753,11 lei ( f 32)

La data de 08.05.2014 B. C. V. și M. A. D. a emis către debitor Somația mobiliară și înștiințare privind măsura popririi. ( f 34-36)

La aceeași dată s-a dispus înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din venitul lunar și asupra oricăror altor sume de care terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL le datorează debitorului L. A. THOEDOR pentru suma de 25.147,54 lei (f. 40).

B. C. V. și M. A. D. a revenit cu adresă la terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL la data de 22.09.2014 ( f 50) precum și la data de 24.10.2014 ( f 57)

Conform art. 790 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Rezultă așadar că validarea popririi produce efect retroactiv, confirmând măsura de executare silită, cu consecința obligării terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înființării popririi, în limita acoperirii creanței, chiar dacă în viitor nu mai există raporturi juridice contractuale între terț și debitor. De asemenea, trebuie precizat că validarea popririi reprezintă o sancțiune la adresa terțului poprit ca nu își respectă culpabil obligațiile, creditorul fiind îndrituit să își realizeze dreptul direct împotriva sa, în mod similar cu realizarea drepturilor împotriva debitorului poprit.

Din articolul 789 din codul de procedură civilă din 2010 rezultă că cererea de validare a popririi presupune, pentru a fi admisă, îndeplinirea următoarelor condiții: încadrarea într-un termen de cel mult 30 de zile calculat de la data când terțul poprit trebuia să își îndeplinească obligațiile, până la momentul înregistrării cererii la instanță; existența unui raport juridic între debitorul poprit și terțul poprit, în cadrul căruia debitorul poprit să fie creditorul terțului poprit, altfel spus, ultima parte menționată având obligația de a plăti o sumă de bani în beneficiul debitorului poprit; creditorul să aibă un drept de creanță împotriva debitorului poprit.

Îndeplinirea primei condiții din paragraful de mai sus, rezultă analizând adresele din dosarul de executare nr. 1317/2014. Astfel, întrucât ultima adresă, față de care terțul poprit avea obligația de indisponibilizare a sumelor în 5 zile, a fost emisă la data de 24.10.2014 și, raportat la data înregistrării cererii ( data poștei), 25.11.2014, rezultă că nu au trecut mai mult de 30 de zile.

Îndeplinirea condiției privind existența unui drept de creanță al creditorului opozabil debitorului poprit, rezultă din cuprinsul titlului executoriu constând în contractul de credit_/29.01.2008, în baza căruia a fost încuviințată executarea silită prin încheierea dată la 07.03.2014.

În ceea ce privește ce de a doua condiție, se constată că nu este îndeplinită cerința ca terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL să fie debitorul numitului L. A. THOEDOR.

În acest sens instanța reține că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale existente între I. I. SOLUTIONS SRL și L. A. THOEDOR, obligație care îi revenea conform art. 249 Cod proc civilă potrivit căruia, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească..

Astfel, având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 790 Cod proc civilă, se va respinge cererea, ca neîntemeiată și va dispune desființarea popririi înființate prin adresa emisă la data de 08.05.2014, în dosarul de executare silită nr. 1317/2014 al B. C. V. și M. A. D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulată de creditorul S. C. SARL PRIN MANDTAR ASSET PORTFOLIO SERVICING ROMANIA SRL, număr în registrul comerțului J_, CUI_, cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, CLADIREA DE BIROURI SKYTOWER, nr. 246C, . cu debitorul L. A. T., cu domiciliul în sector 4, București, .. 30, ., ap. 4, CNP_, și cu terțul poprit I. I. SOLUTIONS SRL, cu sediul în sector 4, București, MOLDOVITA, nr. 11, ., . CAM 0, ca neîntemeiată.

Dispune desființarea popririi înființate prin adresa emisă la data de 08.05.2014, în dosarul de executare silită nr. 1317/2014 al B. C. V. și M. A. D..

Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 3 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.07.2015.

Președinte, Grefier,

Jud. A. V. P. C. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 9907/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI