Contestaţie la executare. Sentința nr. 1176/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1176/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 1176/2016

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.1176

Ședința publica din data de 02.02.2016

Instanța constituita din:

P. - C. D. Z.

Grefier - L. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul C. A. PARIS și pe intimata C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit părțile.

Procedura este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care învederează instanței că a fost depus dosarul de executare silita, dupa care,

Instanta ramane in pronuntare asupra exceptiei de necompetenta teritoriala a instanței, invocata prin întâmpinare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 la data de 16.06.2015, sub nr._, contestatorul C. A. PARIS a chemat în judecată pe intimata C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. 1043/2015 al B. M. G., a somației din data de 05.06.2015, a încheierilor din 15.05.2015, 05.06.2015, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii s-a arătat că la data de 09.06.2015, i-au fost comunicate contestatoarei somația și încheierile din cadrul dosarului nr. 1043/2015.

Arata că titlul executoriu reprezentat de procesul verbal . nr._/10.04.2012 este nul, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, astfel că actele de executare emise în baza acestuia sunt nule.

În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 Cod de procedură civilă.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

Prin Serviciul Registratură, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, la data de 11.09.2015, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, iar pe cale de excepție a invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București și excepția inadmisibilității.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, intimata a invocat dispozițiile art. 650 alin. 1cor. cu art. 713 C.proc.civ., arătând faptul că instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel, iar domiciliul debitorului este în sectorul 6.

În drept s-au invocat dispozitiile art. 205-208 Cod de procedură civilă.

La termenul de judecata din data de 02.02.2016 instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocata prin întâmpinare.

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale invocată de intimata, prin întâmpinare:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care instanța se va pronunța cu precădere asupra excepției necompetenței teritoriale.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale, instanța reține că aceasta a fost ridicată în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Normele interne care reglementează competența teritorială în materie de executare sunt norme imperative, de ordine publică, conform art._ alin. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă, așa încât excepția necompetenței teritoriale are caracter de ordine publică, iar părțile nu o pot înlătura, putând fi ridicată de orice parte interesată, de procuror și chiar de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, potrivit art. 130 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Potrivit dispozitiilor art. 714 alin.1 c.pr.civ „contestația se introduce la instanța de executare”.

Conform art. 651 alin. 1 Cod de procedura civila, instanta de executare este judecatoria in a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.

Avand in vedere ca in cauza, la data sesizarii organului de executare -16.05.2015- debitorul avea domiciliul in sectorul 6 Bucuresti, CETATEA DE BALTA, nr. 2, . ca, potrivit dispozitiilor legale mentionate anterior, competenta de solutionare a prezentei cauze revine Judecatoriei sectorului 6 Bucuresti, ca instanta in circumscriptia careia isi are domiciliul debitorul.

Vazand si dispozitiile art.129 alin.3 C proc civ raportat la art.132 alin 1 si alin 3 C proc civ, instanta urmeaza sa admită exceptia necompetentei teritoriale invocata în întâmpinare și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, căreia i se va înainta dosarul.

Pentru aceste motive

În numele Legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale.

Declina competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. A. PARIS CNP_ cu domiciliul în sector 6, București, CETATEA DE BALTA, nr. 2, ., . intimata C. cu sediul în sector 6, București, I. M., nr. 401A în favoarea Judecatoriei Sectorului 6.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.02.2016.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3

., SECTOR 5, BUCUREȘTI

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr_ si nr._

CĂTRE,

Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 1176 din data de 02.02.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza civila cu nr. de mai sus, formulată de contestatorul C. A. PARIS în contradictoriu cu intimata C., având ca obiect contestație la executare, s-a declinat competența soluționării cauzei civile mai sus menționate în favoarea Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti, sens în care vă înaintăm dosarul mai sus mentionat, cusut și numerotat, compus dintr-un singur volum, conținând ............ file.

P., Grefier,

C. D. Z. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1176/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI