Contestaţie la executare. Sentința nr. 7191/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7191/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 7191/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR. 7191
Ședința publica de la 20.04.2012
Instanța constituita din:
P. – M. V.
Grefier – A. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul D. D., si pe intimata A. F. PUBLICE A SECTORULUI 3, avand ca obiect contestatie la executare.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din 13.04.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta, cand instanta pentru a da posibilitatea contestatorului de a depune la dosar concluzii scrise, a amanat pronuntarea pentru data de 20.04.2012, cand in aceeasi compunere, a hotarat urmatoarele:
I N S T A N T A
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 17.11.2011 contestatorul D. D. a formulat contestatie la executare in contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE SECTOR 3, împotriva titlului executoriu nr._/25.07.2011 și a somației nr._/25.07.2011, ambele comunicate contestatorului prin posta, la data de 31.10.2011, solicitand anularea acestor acte.
În susținerea cererii a arătat contestatorul că titlul executoriu nu este semnat și ștampilat, neavand astfel calitatea de inscris oficial, și este lovit de nulitate conform art. 46 C.proc. fiscala pentru incalcarea normei imperative prevazute de art. 43 alin. 2 lit. g) si h) . In ceae ce priveste Decizia de impunere din 26.05.2010 pentru suma de 2719 lei, se arata ca nua fost primita la data respectiva nici o decizie, iar suma respectiva se regaseste in decizia de impunere anuala pentru anul 2009, datata 19.07.2010. In ceea ce priveste Deciziile de calcul accesorii, se arata ca acestea nu au fost comunicate niciodata contestatorului si sunt anterioare deciziei prin care se stabileste debitul principal.
În drept cerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172, art. 173, art. 174 Cod procedură Fiscală.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 194 lei, potrivit chitanței atașate la dosar. S-a aplicat timbru judiciar în cuantum de 3 lei.
Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar următoarele documente :somația nr._/25.07.2011 și dovada de comunicare, titlul executoriu nr._/25.07.2011 din 25.07.2011, referatul Serviciului Gestiune Declarații Persoane Fizice, comunicând totodată că, la data de 14.02.2012 contestatorul nu figurează cu debit de plată. (f. 19).
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind depuse la dosar in copie xerox: chitantele de plata emise de Trezoreria Sector 3 pentru suma de 2719 lei (f. 14) si 1111 lei (f. 13), anunturi colective publicate pe site-ul ANAF in care sunt mentionate Deciziile de calcul accesorii din titlul executoriu contestat, Decizia de impunere anuala aferenta anului 2009 (f. 37) si dovada comunicarii ei prin posta catre contestator la data de 15.09.2010 (f. 38).
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
In fapt, la data de 31.10.2011 intimata Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a înștiințat pe contestatorul D. Roru despre începerea executării silite în temeiul titlului executoriu nr._/25.07.2011 și a somației nr._/25.07.2011, pentru satisfacerea creanței in cuantum de 3578 lei.
În cauză, instanța reține că titlul executoriu nr._/25.07.2011 a fost emis în baza deciziei de impunere nr._/26.05.2010 privind diferențele de impozit anual de regularizat - care a stabilit o obligație fiscala de 2719 lei, scadenta la 15.11.2010 - si a deciziilor de calcul accesorii prin care a fost stabilit un debit de 859 lei.
Contestatorul a depus la dosar doua chitante prin care a achitat catre bugetul de stat sumele de 1111 lei reprezentand impozit pe venituri din activitati independente (f. 13-21.04.2011 ) si 2719 lei reprezentand regularizari (f. 14-22.11.2011, dupa data introducerii actiunii).
Instanta retine si faptul ca intimata a confirmat ca in luna februarie 2012 contestatorul nu mai figureaza cu debite.
Actele de executare au fost contestate deoarece nu au fost comunicate in mod legal catre contestator.
In drept, potrivit art. 44 alin .(2) C.proc.fiscală ( in vigoare la data efectuarii actelor de executare silita) “Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. Iar potrivit alin. (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului. iar conform alin. (4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător”.
Așa cum prevede art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent sau în alt mod prevăzut de lege.
Ca atare, în raport de textele legale menționate, opozabilitatea titlului executoriu este condiționată de comunicarea titului de creanță către contribuabil, acesta luând astfel cunoștință de existența obligației de plată în sarcina sa, precum și de data scadentă a acesteia. per a contrario, în lipsa comunicării a titlului de creanță, organul fiscal nu poate pretinde aducerea la îndeplinire a obligației de plată, și cu atât mai mult, nu poate proceda la executarea silită a acesteia.
Or, în cauză, instanța constată că intimata a comunicat contestatoarei decizia de impunere nr._/26.05.2010 privind diferențele de impozit anual de regularizat prin posta, cu confirmare de primire semnata de destinatar ( fila 38 ).
Cu privire la acest debit contestatorul a facut dovada platii prin chitanta depusa la dosar.
In privința deciziilor de calcul accesorii, instanța reține ca acestea nu au fost communicate in mod legal contestatoarei. Faptul ca decizia de impunere a fost comunicata prin publicitate, respect prin afișarea pe site-ul intituției nu reprezinta in o comunicare legal efectuata, echivaland astfel cu lipsa comunicarii pentru urmatoarele motive: Din interpretarea legală, sistematică, a normelor legale rezultă că această comunicare a actelor administrativ-fiscale prin publicitate, prin postarea pe pagina de Internet se face numai în condițiile în care comunicarea acestora nu a putut fi realizată printr-una din modalitățile stabilite la pct. a) - c) ale art. 44. Realizarea directă a procedurii de comunicare prin publicitate. fără dovada parcurgerii etapelor anterioare, contravine dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003. De altfel, prin decizia nr. 536 din 28.04.2011 a Curții Constituționale ( care a inceput a produce efecte din 07.07.2011) s-a stabilit ca dispozițiile art.44 alin.(3) Codul de procedură fiscală, sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare modalităților de comunicare prevăzute la art.44 alin.(2) lit.a)-d) din aceeași ordonanță. In prezent, in respectarea deciziei Curții Constituționale, art. 44 din Codul de procedura fiscal a fost modificat.
Așadar titlul executoriu nr._/25.07.2011, in a fost emis cu nerespectarea legii in privința accesoriilor (fără ca în prealabil titlurile de creanță să devină opozabile contribuabilului) fiind lovit ,în consecință, de nulitate parțiala.
Pentru aceste considerente, instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte titlul executoriu nr._/25.07.2011 și a somației nr._/25.07.2011emise în dosarul de executare nr._/2009 în privința sumei de 859 lei reprezentând majorări de întârziere. Totodată instanța va lua act de achitarea debitului principal in cuantum de 2179 lei dupa introducerea actiunii.
In baza art. 274 C.p.c. instanta va obl;iga intimata aflata in culpa procesuala la plata cheltuielilor de judecata avansate de contestator, respectiv 194 lei taxa judiciara de timbru, 3 lei timbru judiciar si 300 lei onorariu redus de avocat conform chitantei nr. 180/02.02.2012 eliberata de CA „ E. Crangariu si D. D.”.
Pentru a reduce onorariul de avocat de la suma de 1000 lei la 300 lei, instanta a avut in vedere criteriile prevazute de art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, anume: complexitatea cauzei ( prezenta pricina este una simpla, care nu necesita utilizarea unor elemente deosebite de drept), durata cazului, timpul si volumul de munca solicitata pentru executarea mandatului primit, natura si dificultatea cauzei (nu a fost necesara conlucarea cu experti sau alti specialisti, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului) . Instanta a retinut si faptul ca reclamantul a achitat o mare parte din debit dupa formularea prezentei actiuni .
Aceasta solutie a instantei este in acord si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, aceasta considerand cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecata, in care sunt cuprinse si onorariile avocatiale, ca „ acestea urmeaza sa fie recuperate de partea care a castigat procesul, numai in masura in care constituie cheltuieli necesare, care au fost in mod real facute, in limita unui cuantum rezonabil ”, avand in vedere rolul judecatorului in desfasurarea procesului, care ii ofera posibilitatea unei imagini de ansamblu asupra complexitatii cauzei si muncii depuse de avocat( cauza Nielsen si Johnsen impotriva Norvegiei, cauza S. si Parcalab impotriva Romaniei, cauza Almeida, Garret si altii contra Portugaliei ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite in parte contestatia la executare formulata de contestatorul D. D. domiciliat in Bucuresti, sector 3, Calea Mosilor, nr. 90, .. parter, . cu intimata A. F. PUBLICE A SECTORULUI 3 cu sediul in Bucuresti, sector 3, .. 10.
Anuleaza titlul executoriu nr._/25.07.2011 și a somației nr._/25.07.2011 emise în dosarul de executare nr._/2009, in ceea ce priveste debitele accesorii.
Ia act de achitarea debitului principal in cuantum de 2719 lei la data de 22.11.2011 .
Obliga intimata sa plateasca contestatorului 497 lei cheltuieli de judecata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.04.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Pretenţii. Sentința nr. 7424/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Partaj judiciar. Sentința nr. 7174/2012. Judecătoria SECTORUL... → |
---|