Fond funciar. Sentința nr. 7173/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7173/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2012 în dosarul nr. 7173/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentinta civila nr. 7173

Sedinta publica de la 20.04.2012

Instanta constituită din:

P. – S.-I. P.-C.

Grefier – D. I.

Pe rol solutionarea cauzei civile formulată de reclamantele G. Z. si G. M. in contradictoriu cu paratii T. RUSS M. si S. R. PRIN MINISTERUL DE FINANTE, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.

Procedura de citare nu este legal indeplinita cu paratul T. Russ M..

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta in cuprinsul caruia se invedereaza ca reclamantele nu si-au indeplinite obligatiile stabilite in sarcina lor prin incheierea de sedinta de la termenul de judecata anterior, dupa care:

Instanta, avand in vedere ca reclamantele nu au depus la dosar dovada achitarii taxei judiciare de timbru aferente discutarii cererii de repunere pe rol, din oficiu, invoca exceptia netimbrarii si, pe cale de consecinta, admite exceptia si anuleaza cererea de repunere pe rol, ca netimbrata si mentine masura suspendarii.

Instanta, din oficiu, invoca exceptia perimarii actiunii, apreciind ca a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedura si ramane in pronuntare pe exceptia invocata.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 02.04.2009, sub nr._, reclamantele G. Z. si G. M. au chemat in judecata pe paratele S. S. 3 BUCURESTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR si C. M. BUCURESTI, solicitand instantei sa constate ca sunt proprietarele imobilului-teren situat in Bucuresti, ., sector 3 si sa dispuna obligarea paratelor la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafata de 219 mp situat in Bucuresti, ., sector 3, in favoarea reclamantelor.

La termenul de judecata din data de 23.07.2009, instanta a dispus introducerea in cauza, in calitate de parat, a Statului R. prin Ministerul de Finante.

La termenul de judecata din data de 02.04.2010, instanta a dispus scoaterea din cauza a paratelor S. S. 3 Bucuresti de Aplicare a Legilor Fondului Funciar si C. M. Bucuresti.

La termenul de judecata din data de 14.05.2010, instanta a dispus introducerea in cauza, in calitate de parat, a numitului T. Russ M..

La termenul din 03.12.2010, instanta, in temeiul art. 155/1 C.pr.civ., a suspendat judecarea cauzei.

Instanța constata ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data de 03.12.2010 cand cauza a fost suspendata in baza art. 155/1 C.pr.civ. si ca de la aceasta data dosarul a ramas in nelucrare din culpa partilor.

Vazand ca in conformitate cu dispozitiile art. 248 C.proc.civ. orice cerere de chemare in judecata se perima de drept, chiar si in contra incapabililor, daca a ramas in nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ., perimarea se constata si din oficiu, instanta urmeaza sa admita exceptia perimarii si sa constate perimata de drept prezenta cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării cererii de chemare in judecata, invocata de instanta, din oficiu.

Constata perimata de drept cererea formulată de formulată de reclamantele G. Z., cu domiciliul in Bucuresti, .. 35, ., sector 3 si G. M., cu domiciliul in Bucuresti, .. 35, ., sector 3 in contradictoriu cu paratii T. RUSS M. si S. R. PRIN MINISTERUL DE FINANTE, cu sediul ales in Bucuresti, sector 2, .. 13.

Cu recurs in 5 zile de la pronuntare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 20.04.2012.

P.,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 7173/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI