Obligaţie de a face. Sentința nr. 5499/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5499/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 5499/2012
Dosar._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI – Sectia Civila
Sentinta civila nr. 5499
Sedinta publica de la 26.03.2012
Instanta compusa din:
P.: C. E. C.
GREFIER: G. D.
Pe rol pronuntarea asupra cauzei civile de fata, privind pe reclamanta S. N. și pe pârâta . ca obiect obligație de a face.
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica de la 19.03.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta si cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea la 26.03.2012, cand a hotarat urmatoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în data de 13.12.2010, sub nr._, reclamanta S. N. a solicitat obligarea pârâtei S.C. F. S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra camerei nr. 27, situată la etajul 1 din Căminul de nefamiliști din București, ., sector 2, în favoarea sa, în calitate de titulară a contractului de închiriere nr. 202/08.12.2003, în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 85/1992, la un preț stabilit conform art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, republicată.
În motivare reclamanta a arătat că pârâta este proprietara căminelor de nefamiliști din ., sector 2, blocurile 1 și 2, asupra camerei nr. 27 situat la etajul 1, în blocul nr. 1, având contract de închiriere reclamanta, soțul său și fiica lor. Reclamanta a mai învederat faptul că, deși inițial pârâta a fost de3 acord cu vânzarea locuințelor către titularii contractelor de închiriere, după privatizarea societății acest lucru nu s-a mai întâmplat; deși reclamanta a notificat-o pe pârâtă, solicitând urgentarea vânzării și respectarea deciziilor luate în acest sens, aceasta nu a răspuns notificării, motiv pentru care mai mulți locatari au formulat împreună acțiune în instanță, iar prin sentința civilă nr. 5142/09.06.2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, irevocabilă conform deciziei civile nr. 1719/18.10.2007 a Curții de Apel București, pârâta a fost obligată să încheie contracte de vânzare-cumpărare asupra locuințelor situate în căminele nr. 1 și 2 din Bulevadrul Basarabia nr. 47, în favoarea reclamanților.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 970, art. 1073 și art. 1077 C. civ., Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri, în copie (f. 4-28).
Acțiunea a fost timbrată cu 8 lei, taxă judiciară de timbru, și 0,30 lei, timbru judiciar.
Prin întâmpinarea formulată în data de 11.05.2011 pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că încăperea pentru care se solicită încheierea unui contract de vânzare-cumpărare nu îndeplinește condițiile de a fi locuință, astfel cum este aceasta definită de cele două acte normative care reglementează vânzarea locuințelor construite din fondurile de stat. Astfel, se arată că, potrivit art. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, locuința este definită ca „suprafața locativă care cuprinde una sau mai multe camere, baie, bucătărie și alte dependințe, formând o unitate de sine-stătătoare, determinată ca atare prin construcția sa”. În condițiile în care camera nr. 27 din Căminul nr. 1, pentru care se solicită încheierea contractului, are o suprafață de 20 mp, nu are grup sanitar și nici spațiu pentru prepararea hranei, aceasta nu îndeplinește condițiile specificate de actele normative incidente. Pe fondul cererii de chemare în judecată, pârâta a arătat că hotărârea adunării generale a acționarilor S.C. F. S.A., invocată de reclamantă, privind vânzarea camerelor din căminele de nefamiliști, a fost anulată printr-o sentință pronunțată de Tribunalul București. A mai arătat pârâta că, în condițiile în care Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992 consacră caracterul inerent al dobândirii terenului aferent clădirii alături de dobândirea proprietății asupra locuinței, nu poate fi obligată la înstrăinarea camerei separat de terenul aferent. De asemenea, pârâta a susținut că reclamanta se află în culpă,întrucât, în loc să formuleze o ofertă concretă de cumpărare, care să conțină toate elementele necesare, a preferat să formuleze acțiunea ce face obiectul prezentului dosar; societatea pârâtă nu a refuzat niciodată, conform propriilor susțineri, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. 27 din blocul nr. 1, însă nu poate fi obligată să vândă acest imobil fără terenul aferent. În concluzie, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. (f. 41-49)
Prin încheierea de ședință din 07.11.2011 instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității (f. 67).
La termenul de judecată din 19.03.2012 instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între pârâtă, în calitate de proprietar, și reclamantă, în calitate de chiriaș, s-a încheieta, la data de 08.12.2003, Contractul de închiriere nr. 202, privind locuința din București, ., ., ., sector 2, compus din o cameră, în suprafață de 20 mp, și WC, în suprafață de 1mp; durata închirierii, convenită de părți, a fost de 6 luni, cu începere de la data de 08.12.2003 (f. 4-7). Durata contractului a fost prelungită, prin Actul adițional nr. 460/17.12.2004, până la 01.02.2005 (f. 14). Ulterior, prin catul adițional nr. 63/03.02.2005, durata contractului a fost prelungită până la 30.06.2005.
Așa cum reiese din mențiunile cuprinse în înscrisul intitulat „mandat special”, coroborate cu susținerile pârâtei, cuprinse în întâmpinare, prin decizia nr. 204/26.04.2004 a Consiliului de Administrație al pârâtei și Nota de fundamentare s-a hotărât vânzarea cu plata integrală, cameră cu cameră, a căminelor de nefamiliști nr. 1 și 2 din București, ., sector 2, către chiriașii acestora, în conformitate cu Decretul-lege nr. 61/1990 și Legea nr. 85/1992, republicate, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, s-a stabilit ca terenul să nu facă obiectul vânzării (f. 13).
Din susținerile reclamantei, coroborate cu mărturisirea spontană a pârâtei, cuprinsă în întâmpinare, rezultă că, prin Hotărârea A. din 12.07.2004 s-a aprobat vânzarea cu plata integrală, cameră cu cameră, prin negociere directă, a celor două cămine de nefamiliști, către titularii contractelor de închiriere. Deși pârâta a arătat, prin întâmpinarea formulată, că Hotărârea menționată a fost anulată printr-o sentință irevocabilă a Tribunalului București, simpla afirmație a acesteia, nesusținută de probe, nu poate fi reținută de instanță ca o apărare pertinentă căreia să i se dea eficiență în soluționarea cauzei.
La data de 01.12.2010 reclamanta a notificat pârâta, prin intermediul executorului judecătoresc, cu privire la intenția sa de a cumpăra locuința pe care o ocupă în calitate de chiriaș, la un preț stabilit conform art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, în condițiile Decretului-lege nr.61/1990, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară de la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. Notificarea a fost comunicată pârâtei la data de 06.12.2010 (f. 18). Din probele administrate în cauză nu reiese că pârâta a răspuns notificării.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 85/1992, republicată, locuințele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație și ale prezentei legi, iar conform art. 5 alin. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, în forma în vigoare la data formulării de către reclamantă a notificării către pârâtă, locuințele ocupate de chiriași se pot vinde numai acestora, pe baza cererilor adresate direct unităților specializate în vânzarea locuințelor. Cu privire la prețul locuințelor, art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992 prevede că evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. 1 și 2 și la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Astfel cum reiese din ansamblul reglementării, obligația de vânzare a locuințelor către chiriași este o obligație in rem, în considerarea obiectului – locuință construită din fondurile unității economice sau bugetare, astfel că susținerile pârâtei, referitoare la inexistența obligației pârâtei către reclamantă, în lipsa unui raport juridic obligațional între părți, nu sunt întemeiate. Acesteia îi incumbă obligația de vânzare a locuințelor ce fac obiectul Legii nr. 85/1992 independent de existența unei hotărâri a adunării generale a acționarilor societății.
De asemenea, instanța apreciază ca neîntemeiată susținerea pârâtei cu privire la imposibilitatea vânzării locuinței fără terenul aferent acesteia, în condițiile în care obligația ce incumbă pârâtei, în temeiul legii, vizează exclusiv locuințele ocupate pe baza unui contract de închiriere, nu și cota indiviză din terenul aferent. De altfel, nimic nu împiedică transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinței, cu menținerea în continuare, asupra terenului, a unui drept de folosință inerent utilizării construcției.
În condițiile în care, așa cum reiese din materialul probator, reclamanta este titulara unui contract de închiriere încheiat cu pârâta, a cărui durata a fost prelungită succesiv prin acte adiționale și, ulterior, în temeiul tacitei relocațiuni, iar la data de 06.12.2010 aceasta și-a manifestat intenția de a cumpăra locuința în condițiile Legii nr. 85/1992, notificare rămasă fără răspuns din partea pârâtei, instanța reține că sunt întrunite condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra camerei nr. 27, situată la etajul 1 din Căminul de nefamiliști nr. 1 din București, Bulevardul Basarabia nr. 47, sector 2. Astfel, art. 1 și 7 din Legea nr. 85/1992 instituie în sarcina pârâtei o obligație de a face pe care aceasta a refuzat să o aducă la îndeplinire de bunăvoie; în consecință, în condițiile art. 1073 și art. 1077 C. civ., aceasta poate fi obligată la executarea obligației.
Pentru considerentele expuse, instanța va admite acțiunea reclamantei și va obliga pârâta, în calitate de vânzătoare, să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la camera nr. 27, situată la etajul 1 din Căminul de nefamiliști nr. 1 din București, Bulevardul Basarabia nr. 47, sector 2, cu reclamanta, titulară a contractului de închiriere nr. 202/08.12.2003, în calitate de cumpărătoare, în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, prețul de vânzare a bunului urmând să se stabilească de pârâta-vânzătoare conform art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, respectiv în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, prin indexare în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
În ceea ce privește cererea restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 211 lei, instanța constată că aceasta excede sumei datorate de reclamantă cu acest titlu, astfel că instanța va dispune restituirea către reclamantă a sumei de 211 lei, achitată cu titlul de „taxă judiciară de timbru”, conform chitanței nr._ din 17.02.2012, eliberată de Orașul L. Gară – Direcția de impozite și taxe locale. Având în vedere ansamblul reglementării obligației de plată a timbrului judiciar mobil, cuprinsă în OG nr. 32/1995, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de restituire a timbrului judiciar de 3 lei, acesta neintrând sub incidența art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. N. cu domiciliul ales - sector 2, București, ., ., . cu pârâta S.C. F. S.A.- sector 3, București, ..
Obligă pârâta, în calitate de vânzătoare, să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la camera nr. 27, situată la etajul 1 din Căminul de nefamiliști nr. 1 din București, Bulevardul Basarabia nr. 47, sector 2, cu reclamanta, titulară a contractului de închiriere nr. 202/08.12.2003, în calitate de cumpărătoare, în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, prețul de vânzare a bunului urmând să se stabilească de pârâta-vânzătoare conform art. 7 alin. 4 din Legea nr. 85/1992, respectiv în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, prin indexare în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.
Admite în parte cererea de restituire a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Dispune restituirea către reclamantă a sumei de 211 lei, achitată cu titlul de „taxă judiciară de timbru”, conform chitanței nr._ din 17.02.2012, eliberată de Orașul L. Gară – Direcția de impozite și taxe locale.
Respinge cererea de restituire a timbrului judiciar în cuantum de 3 lei.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2012.
P., GREFIER,
C. E. CorobanăGabriela D.
Red. CEC/Tehnored. CEC, GD
4 ex./08.06.2012
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5519/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5567/2012. Judecătoria... → |
|---|
