Revendicare imobiliară. Sentința nr. 5479/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5479/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 5479/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 3 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 5479
Ședința publică de la 26 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. P.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant D. P. A., reclamant D. D. și pe pârât M. B. PRIN PRIMAR GENERAL, pârât N. G., pârât N. M., având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publica de la 12.03.2012, fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat consecutiv pronunțarea la 19.03.2012 si respectiv azi, 26.03.2012, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 26.07.2007 sub nr._, reclamanții D. P. A. și D. D. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General, N. G. și N. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului statului și obligarea pârâților persoane fizice să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilului situat în București, ., ., sector 3.
În motivare se arată că prin contractul de construire nr. 102/20.02.1969, reclamanții au devenit proprietarii imobilului menționat, imobil trecut ulterior în proprietatea statului prin decizia nr. 170/31.01.1984 emisă în baza dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, preluarea făcându-se fără titlul valabil.
Prin sentința civilă nr._/14.12.2007 Judecătoria Sectorului 3 a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului ca lipsit de interes și petitul privind revendicarea ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 808/11.06.2008 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut faptul că reclamantul justifică un interes legitim, născut și actual, astfel că în mod greșit s-a respins primul capăt de cerere ca lipsit de interes. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, revendicarea formulată împotriva foștilor chiriasi-cumparatori în baza Legii nr. 112/1995, întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C.civ., tribunalul a reținut că nu este inadmisibilă după . Legii nr. 10/2001, deoarece procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de legea specială este aplicabilă doar în cazul în care imobilul revendicat se mai află în patrimoniul statului sau al persoanei juridice deținătoare.
Prin decizia civilă nr. 1849/02.12.2008 Curtea de apel București Sectia a IV-a civilă a respins recursul declarat de recurenții-pârâți N. G. și N. M., pentru aceleași considerente.
In rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 5029/02.04.2010 Judecătoria Sectorului 3 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. P. A. și D. D., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și N. G. și N. M., cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului și, ca inadmisibilă, cererea având ca obiect revendicarea imobilului situat în București, ., ., sector 3.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, in ce privește cererea referitoare la constatarea nevalabilității titlului statului, aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că imobilul preluat in baza Decretului nr. 223/1974 a fost dobândit de stat cu respectarea Constitutiei,a tratatelor internaționale la care România era parte și a legislatiei in vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cât reclamanților le-au fost acordate și despăgubiri la cererea lor expresă.
In ce privește capătul de cerere referitor la revendicarea imobilului, instanța a reținut că, potrivit Deciziei nr. 33 a Inaltei Curți de Casatie si Justiție pronunțată la 9 iunie 2008 în recursul în interesul legii, în concursul dintre legea specială și cea generală are prioritate legea specială – Legea nr. 10/2001 și numai în cazul în care există contradicție între aceasta lege și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, are prioritate art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene pentru apărare Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și doar în măsura în care . revendicare nu s-ar aduce atingere vreunui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
A mai reținut instanța că, în speță, acțiunea în revendicare formulata de reclamanți ar aduce atingere dreptului de proprietate al pârâților cu privire la imobilul în litigiu dobândit în mod legal de aceștia în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât, în privința acestei cereri - acțiunea reclamanților este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Apelul declarat de apelanții-reclamanți D. P. A. si D. D. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civila nr. 355A/20.04.2011, Tribunalul București - Secția a lll-a Civilă desființând sentința apelată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta.
Instanța de apel a reținut că, în rejudecare, instanța de fond analizând capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, a reținut în mod corect că imobilul în litigiu preluat în baza Decretului nr. 223/1974 a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului având în vedere atât prevederile constituționale cât și legislația în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cat preluarea imobilului s-a făcut cu plata unei despăgubiri la cererea expresă a reclamanților. Imobilul astfel preluat de stat a fost ulterior în mod legal înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 pârâților persoane fizice din prezenta cauză.
In aceste condiții, tribunalul a apreciat că în privința soluționării primului capăt de cerere al acțiunii, sentința pronunțată în cauză este legală temeinică.
In ce privește capătul de cerere referitor la revendicare, Tribunalul a apreciat, însă, că referirea instanței de fond la dispozițiile Deciziei nr. 33/2008 este irelevantă în cauză, întrucât în primul ciclu procesual excepția inadmisibilității acestuia a fost respinsă în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 808/11.06.2008 a Tribunalului București, situație în care instanța în rejudecare nu mai putea să se pronunțe în sensul admiterii excepției, cu atat mai mult cu cât aceasta nici nu a fost pusă în discuția părților cu prilejul dezbaterilor în fond.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții N. G. și N. M., solicitând modificarea deciziei recurate, sa se constate că apelul reclamanților este nefondat și să fie menținută ca temeinică și legală sentința civilă nr. 5029/02.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Curtea de Apel București a reținut, în cuprinsul deciziei civile nr. 1128R/07.10.2011 că recursul este întemeiat, având în vedere că, deși prin dispozitivul hotărârii recurate tribunalul a desființat în întregime sentința apelată nr. 5029/2010, din motivarea hotărârii reiese că sentința este legală și temeinică în ceea ce privește primul capăt al acțiunii.
In această situație, au devenit aplicabile dispozițiile art. 296 teza I C.pr.civ. potrivit cărora instanța de apel poate păstra în tot sau în parte sentința apelată, și nu dispozițiile art. 297 alin. 1 C.pr.civ., care permit instanței de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare doar atunci când a constatat că prima instanță de fond a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ceea ce înseamnă că a soluționat vreunul din petitele cu soluționarea cărora a fost investită în baza unor excepții, de fond sau de procedură. Or, în cel de-al doilea ciclu procesual, Judecătoria Sectorului 3 București a soluționat pe fond primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului, astfel încât instanța de apel nu mai avea posibilitatea legală de a dispune trimiterea spre rejudecare și a acestui capăt de cerere, ci numai să analizeze, pe fond, legalitatea și temeinicia soluției pronunțate în privința sa.
In al doilea rând, Curtea a mai stabilit că, aplicând în mod corect Decizia în interesul legii nr. 33/2008 instanțele trebuiau să analizeze pe fond capatul de cerere privind revendicarea formulata in contradictoriu cu paratii-recurenti, respectand astfel și dispozițiile art. 20 și art. 21 alin. (1) din Constituția Romaniei (cu referire la art. 6 alin. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și la jurisprudența CEDO), care garantează dreptul de a sesiza instanta în materie civilă cu orice „contestație" privitoare la „drepturi si obligatii cu caracter civil"-
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civ., rap. la art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., Curtea a admis recursul formulat de recurentii-pârâți, a modificat în parte decizia civilă recurată, in sensul a desființat parțial sentința civilă apelată și a trimis cauza la aceeasi instanță, Judecătoria Sectorului 3 București, spre rejudecare, numai a capătului de cerere privind revendicarea, menținând celelalte dispoziții ale deciziei civile (privind admiterea apelului).
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 B. sub nr._ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține cu privire la cererea în revendicare următoarele:
Reclamanții au dobândit imobilului revendicat, situat în București, ., ., sector 3 prin contractul de construire nr. 102/20.02.1969.
Prin decizia nr. 170/31.01.1984 emisă în baza dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, imobilul a trecut în proprietatea statului, iar prin contractul nr.4272/1996 a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995 pârâților N. G. și N. M..
Având în vedere că nici în Codul Civil și nici în alte acte normative nu există o reglementare de principiu a acțiunii în revendicare imobiliară, a revenit doctrinei și jurisprudenței sarcina de a contura regimul juridic al acestei acțiuni.
În această materie, s-a stabilit regula comparării de titluri, prin titlu înțelegându-se orice act juridic, jurisdicțional sau chiar administrativ, translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
Prin urmare, efectul ce se atribuie titlului, în accepțiunea arătată mai sus, este acela de a crea o prezumție simplă de proprietate în legătură cu calitatea de proprietar a celui care îl produce, prezumție care poate fi răsturnată de către partea adversă, inclusiv prin invocarea unui titlu propriu de natură să genereze o prezumție de proprietate mai puternică.
În cauza de față, s-a stabilit în mod irevocabil că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, având în vedere atât prevederile constituționale cât și legislația în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cat preluarea imobilului s-a făcut cu plata unei despăgubiri la cererea expresă a reclamanților.
Ca urmare, titlul de proprietate invocat de către reclamanți asupra apartamentului revendicat a subzistat până la momentul la care dreptul s-a transmis către Statul român, prin Decizia Comitetului Executiv nr. 170/1984, cu privire la care s-a statuat cu putere de lucru judecat, că a reprezentat un titlu valabil.
Subsecvent, dreptul de proprietate asupra apartamentului a ieșit din patrimoniul reclamanților la data deciziei, astfel că, în momentul comparării titlurilor, numai pârâții mai au act de proprietate, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. 4272/1996.
Cu privire la aplicarea art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța constată că aceste dispoziții trebuie aplicate în mod egal pentru toate părțile, cu respectarea și a dispozițiilor art.6 alin.1 din Convenție, respectiv a dreptului la un proces echitabil. Astfel, a relua dezbaterea privind valabilitatea titlului statului ar însemna desființarea ansamblului unor proceduri judiciare finalizată printr-o decizie irevocabilă.
Procedându-se astfel, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice și, prin aceasta, dreptul pârâților la un proces echitabil, în sensul art. 6 alin. 1 din CEDO (Brumărescu vs. România).
Pentru toate cele ce preced, instanța urmează să respingă acțiunea în revendicare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamanții D. P. A. si D. D., ambii domiciliați in sector 3, București, ., ., în contradictoriu cu pârâții M. B. prin primar general, cu sediul in sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 291-293, N. G. si N. M., domiciliați in sector 3, București, ISTRIEI, nr. 5, ., ., având ca obiect revendicare imobiliară, ca neîntemeiată.
Ia act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2012.
P. GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5563/2012. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5390/2012.... → |
|---|
