Plângere contravenţională. Sentința nr. 6273/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6273/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 6273/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6273
Ședința publică de la 05.04.2012
Instanța constituită din:
Președinte – jud. D. M.
Grefier – R. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe petentul M. L. în contradictoriu cu intimata UM 0575 BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, personal, care se legitimează cu CI . nr._, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța comunică petentului un exemplar de pe întâmpinarea formulată de intimată.
Petentul, personal, depune la dosar adeverință și arată că are și martor, care este prezent. Consideră că măsura dispusă prin procesul verbal este abuzivă. Având cuvântul pe probe, solicită probele cu înscrisuri și testimonială cu 1 martor.
În temeiul disp. art. 167 C.p.c., instanța încuviințează pentru petent probele cu înscrisuri și testimonială cu 1 martor, ca fiind utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei.
Instanța procedează la audierea martorului propus de petent, declarația acestuia luată sub prestare de jurământ, fiind consemnată și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul, personal, solicită admiterea plângerii.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2011, petentul M. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata UM 0575 BUCUREȘTI anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 11.11.2011.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că cele reținute în procesul verbal nu corespund realității.Arata ca nu a adresat amenintari si expresii jignitoare la adresa jandarmilor iar prezumtia de nevinovatie nu a fost inlaturata de constatarile facute de agent.
In drept: art.8 din Legea nr.61/1991 rep. si OG 2/2001.
Plângerea este scutită de taxa de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că procesul verbal este legal si temeinic intocmit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 115 C. proc. civ., OG 2/2001.
In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri si testimoniala cu martorul Puscasi L. a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar .
Analizând materialul probator administrat, instanța constată următoarea situație de fapt:
În data de 11.11.2011, petentul a fost sancționat contravențional întrucât nu a respectat masurile de ordine dispuse de jandarmi pentru accesul la sfintele moaste si a refuzat sa se legitimeze, folosind amenintari si expresii jignitoare la adresa jandarmilor.
Ca atare, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 3 pct.1,15,31 din Legea nr.61/1991. Sancțiunea aplicată a fost amendă contravențională în cuantum de 800 de lei.
În consecință a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 11.11.2011.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-au cristalizat trei criterii pentru a determina dacă o măsură din dreptul intern intră sau nu în domeniul penal al articolului 6 din C.E.D.O., și anume: a) calificarea din dreptul statului în cauză; b) natura faptei incriminate; și c) natura și gradul de severitate a sancțiunii. Aceste trei criterii sunt alternative. Ratificată prin Legea nr. 30/ 1994, Convenția Europeană a Drepturilor Omului face parte, potrivit art. 11 alin. 2 din Constituție, din dreptul intern. De asemenea, în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea fundamentală, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, ori de câte ori norma din dreptul intern a cărei încălcare constituie contravenție, aceasta întrunește cel puțin unul din criteriile reținute în jurisprudența Curții de la Strasbourg, respectiv se adresează tuturor cetățenilor, iar nu numai unui grup de persoane în considerarea unui anume statul pe care îl au membri săi, iar sancțiunea prevăzută are caracter preventiv și represiv, atunci norma respectivă intră în domeniul penal al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea importanță gravitatea pedepsei.
Contravențiile reținute în sarcina petentului întruneșc elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 paragraful 1 din C.E.D.O., întrucât câmpul de aplicare a O.U.G. nr. 195/ 2002 privește toți cetățenii, iar sancțiunea instituită are un caracter represiv și preventiv.
Pe cale de consecință, în speță, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, iar în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, printre care și prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O.
Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia fiind organul constatator.
Potrivit declarației martorului Puscasi L. petentul nu a refuzat sa se legitimeze si nici nu a adresat expresii sau cuvinte jignitoare organelor de ordine.
Instanța reține că intimata nu a probat vinovăția petentului, singura probă de care acesta a înțeles să se folosească fiind procesul verbal. Instanța nu va ține cont de acest raport, întrucât acesta nu se coroborează cu cele relatate de martorul propus de petent și care se afla impreuna cu acesta la momentul constatării contravenției, cele menționate de agentul constatator în respectivul înscris nefiind de natură a răsturna prezumția de nevinovăție a petentului.
În consecință, având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, urmează a admite plângerea contravențională si a anula procesul-verbal JO nr._/11.11.2011 emis de către intimata și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale de 800 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul M. L., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata UM 0575 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .-11, sect. 1.
Anuleaza procesul verbal . nr._/11.11.2011 si exonereaza petentul de plata amenzii in cuantum de 800 lei.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.04.2012.
PREȘEDINTE,GREFIER,
← Pretenţii. Sentința nr. 6368/2012. Judecătoria SECTORUL 3... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5642/2012.... → |
---|