Contestaţie la executare. Sentința nr. 5610/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5610/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-03-2012 în dosarul nr. 5610/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5610
Ședința publică de la 28.03.2012
Instanța constituită din:
Președinte – jud. B. I.
Grefier – R. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe contestatorii S. R., S. G. în contradictoriu cu intimatul C. DE A. M. D., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au comunicat actele de executare și că intimatul a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri, după care:
Instanța, constatând că, contestatorii nu și-au îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina lor, din oficiu invocă excepția nulității contestației pentru lipsa semnăturii și excepția netimbrării, asupra cărora rămâne în pronunțare.
.
INSTANȚA,
Prin cererea înregitrata pe rolul acestei instante la data de 09.03.2012 contestatorii S. R., S. G. au chemat in jduecata pe intimatul C. DE A. M. D. contestand executarea silită pornita in dosarul de executare nr.2/2012 al SCPE E. L. si Asociatii.
In motivarea cererii s-a arătat de contestatori că au fost clienții initmatului in urma conteactului de asistență juridică semnat cu acesta prin care își asumau anumite obligatii în schimbul finalizării de către creditor a tuturor proceselor incepute de acesta. Contestoarii au arătat că intimatul s-a limitat doar la a initia un numar imens de procese fără a le finaliza singurul merit fiind acela de a fi redactat cererile de chemare in judecată, considernad ca este perfect legal sa renunte la contractul încheiat, dar solicitând plata onorairului ca și când și-ar fi respectat intrutotul contractul. S-a arătat că în lipsa indeplinirii propriilor obligații acesta nu poate solicita celeilate părti indeplinirea obligatiei corelative,
In drept au fost invocate dispozițile art. 399 si urm. Cp.civ.
Prin întâmpinara depusă la data de 26.03.2012 intimatul a invocat exceptia lipsei calității procesual active a contestatorului S. G., aratand ca titlul exeuctoriu reprezentat de contractul de asistență juridică nr._/05.08.2009 nu frmeaza obiectul dosarului de executare nr.2/2012, exceptia lipsei calității de repzentant al avocatului care introdus contestația in numele contestatorilor aratand ca cererea nu este semnata nici personal si nici prin reprezentant, respingerea exceptiei prescriptiei dispozitiile noului cod civil nefiind incidente in speță, iar pe fond respingerea contestatiei ca neîntemeiate, fiind indeplinite toate obligatiile stabilite prin contractul de asistență juridică.
Prezentând pe larg situațai dosarelor in care a asigurat asitența si reprezentarea părților, intimatul a arătat ca afirmațiile contestatorilor privind neindeplinirea obligațiilor sale sunt false, fiind făcute numeroase acte de reprezentare a contestatorilor pe parcursul derulării litigiilor, din care o parte au fost initate de partea adversa.
In drept au fost invcoate dispozitiile art. 115.118 c.p.civ, art. 399-404 c.p.civ .
La termenul de astazi instanta a invocat din oficiu exceptia nulitatii plangerii fata de prevederile art. 133 C.p.civ asupra careia retine urmatoarele:
Potrivit art. 133 C.p.civ. “cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al paratului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula.”
In cauza de fata, contestatia formulata nu cuprinde semnatura contestatorilor si desi acestia au fost citati cu mentiunea de a se prezenta in instanta pentru a semna cererea, nu s-au conformat dispozitiilor instantei.
F. de acesta imprejurare si in raport de prevederile legale sus mentionate, instanta apreciza exceptia invocata ca fiind intemeiata, astfel ca o va admite si va anula cererea pentru lipsa semnaturii.
Avand in vedere modalitatea de solutionare a acestei exceptii, instanta fata de ordinea prevăzută de art. 137 c.p.civ nu va mai analiza celelalte exceptii invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității.
Anulează cererea formulată de contestatorii S. R., S. G., ambii cu domiciliul ales în sector 6, București, .. 53A, ., . cu intimatul C. DE A. M. D., cu sediul în sector 2, București, ., ., . semnăturii.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.03.2012.
PREȘEDINTE,GREFIER,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5642/2012.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5660/2012.... → |
---|