Plângere contravenţională. Sentința nr. 85/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 85/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 85
Ședința publică din data de 12.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte - N. C.
Grefier - N. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petenta M. C. NADIRA în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta, personal, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la legitimarea petentei M. C. Nadira care se identifică cu C.I. . nr._, CNP_.
Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Petenta, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Petenta, personal, solicită anularea procesului verbal de contravenție și înlăturarea sancțiunii amenzii pentru toate motivele expuse pe larg în cerere. Pe scurt, arată că la acea dată își plimba câinele în fața blocului și a trecut o mașină a poliției locale care a oprit solicitându-i cartea de identitate și întrebând-o dacă are asupra ei materialele necesare pentru curățarea locului de dejecțiile fiziologice, răspunsul ei fiind afirmativ. Echipa poliției locale era formată din 2 polițiști, un bărbat și o femeie, iar femeia și-a notat datele din cartea de identitate, astfel că s-a trezit cu acest proces-verbal care nu i-a fost comunicat. Prin natura meseriei sale, nu își poate permite să nu verifice cutia poștală. Amenda a fost dată în mod abuziv, putea fi sancționată cu avertisment. Ceea ce a depus intimata la dosar nu constituie probă. De asemenea, nu era nimeni prin preajmă când a avut loc evenimentul.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data 07.05.2015 sub nr._, petenta M. C. NADIRA a chemat în judecată pe intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . OLP nr._ din data de 02.04.2015 și pe cale de consecință înlăturarea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei.
În motivare, petenta a arătat că în data de 02.04.2015, în timp ce își plimba câinele pe . a trecut o mașină de patrulă a Poliției Locale și care i-au solicitat un act de identitate, iar ea s-a conformat și a cerut la rândul ei agentului să se legitimeze. Agentul a fost iritat de cererea ei, motiv pentru care a întrebat-o dacă are asupra ei cele necesare pentru a curata locul de dejecțiile fiziologice ale câinelui. I-a arătat o pungă și o mănusă de unică folosință, iar agentul a răspuns că nu este suficient, trebuind să mai dețină și o lopățică, făraș și o măturică.
La data de 24.04.2015, a găsit în cutia poștală copia procesului verbal de contravenție. Mai arată că a fost sancționată cu rea-credință și în mod abuziv doar pentru faptul că și-a permis să-i ceară să se prezinte și că a susținut că doar punga și măturica îi sunt suficiente să strângă dejecțiile câinelui.
Conform art. 16 pct. 7 OG nr. 2/2001, la momentul încheierii procesului verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare sub sancțiunea anulării procesului verbal.
Conform art. 19 OG nr. 2/2001 „în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
A mai arătat că practica CEDO stabilește în mod clar că modalitatea judecării plângerii contravenționale în sensul aplicării prezumției de nevinovăție, obligă organul constatator de a face dovada celor afirmate în procesul-verbal de constatare a contravenției.
În drept, art. 16 aln.7, 19 alin.1, 21 alin.3, 31 alin.1 și 32 alin.2 OG nr. 2/2001.
La data de 28.09.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și pe cale de consecință, menținerea procesului verbal contestat sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 200 lei.
În data de 02.04.2015, petenta a fost surprinsă în timp ce plimba animalul de companie pe domeniul public fără a deține materiale necesare pentru curățarea locului de dejecții fiziologice, fiind sancționată cu amendă în cuantum de 200 lei.
După redactarea procesului verbal, petenta a refuzat să semneze, iar persoanele de față au refuzat calitatea de martor conform celor consemnate în actul contestat. Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată s-a efectuat prin afișare la domiciliul petentei, dovadă în acest sens fiind procesul verbal nr._/05.05.2015, după ce inițial s-a încercat comunicarea prin poștă, plicul fiindu-le restituit de către oficiul poștal.
În drept intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ, OG nr. 2/2001, Anexa nr. 1 a HCGMB nr. 120/2010.
In dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri.
In temeiul art.411 alin. 1 pct.2 C.pr.Civ a solicitat judecarea in lipsa.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin procesul-verbal . OLP nr._ din data de 02.04.2015 încheiat de intimata, petenta a fost sancționata contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 34 alin. 1 lit. a din HCGMB nr.120/2010, reținându-se că, în data de 02.09.2015 in ..10 a fost surprinsa in timp ce plimba animaul de companie pe domeniul public fara a detine materiale necesare pentru curatarea locului de dejectile fiziologice, fiind mentionate drept obiectiuni faptul ca petenta refuza sa semneze iar persoanele de fata refuza calitatea de martor.
Conform dispozițiilor art.34 din OG nr. 2/2001 „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Instanța va admite in parte plângerea contravențională formulată de petenta pentru următoarele considerente:
Potrivit jurisprudenței CEDO în materie utilizând diferite criterii: clasificarea faptei în dreptul național, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii, s-a stabilit incidența în cauzele care au ca și obiect contestarea faptelor contravenționale a dispozițiilor art. 6 ale Convenției.
Față de cele de mai sus, se pune în discuție în mod implicit și forța probantă a procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv dacă acesta poate constitui o probă împotriva petentului.
În materia prezumției de nevinovăție, sub aspectul sarcinii probei, art. 6 par. 2 din Convenție, nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (cauza Salabiaku c. Franței) în măsura în care statele respectă în cele le privește pe acestea din urmă, cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit - cauza Janosevic c. Suediei.
Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001 reiese că procesul verbal de contravenției nu numai că nu este lipsit de forță probantă ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care în mod evident trebuie făcută de către petent și nicidecum de către organul constatator.
Astfel, din această perspectivă instanța apreciază că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatări personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 și art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Analizând procesul verbal prin prisma condițiilor de legalitate instanța constată că acesta îndeplinește prevederile de art.16 și art.17 din O.G. nr.2 /2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și sub condiția confirmării de către instanță în urma probelor administrate în contradictoriu.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, par. 28, Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, par. 113, 23 iulie 2002). Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza N. G. contra României, 03 aprilie 2012, s-a pronunțat și a apreciat că procedura de contestare a acestuia intră în sfera de aplicare a art. 6 CEDO sub aspect penal, fiind pe deplin aplicabile garanțiile prevăzute de acest articol, inclusiv prezumția de nevinovăție. În cauza menționată, Curtea europeană a reținut că nu exista niciun element care să dovedească faptul că instanțele naționale ar fi avut idei preconcepute cu privire la vinovăția reclamantei. Dacă este cert că instanțele naționale așteptau ca reclamanta să aducă elemente de probă contrare faptelor stabilite de către polițist, nu este mai puțin adevărat că această abordare era justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravențională, care se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței. Curtea a reținut că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. Curtea a reținut că reclamanta s-a limitat să depună la dosar, drept probe, înscrisuri, fără a administra alte probe, respectiv proba testimonială, posibilitate oferită de lege.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată direct de către agentul constatator, instanța apreciază că faptele reținute de acesta sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Această prezumție este relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Prin urmare, simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu sunt aduse probe ori nu se invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută.
In ceea ce privește proporționalitatea, instanța observă că sancțiunea amenzii de 200 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al acestei fapte.
Raportat la art.21 alin.3 din OG 2/2001 instanța reține că sancțiunea amenzii nu este proporțională, motiv pentru care instanța va admite în parte cererea și va înlocui amenda cu avertisment pentru următoarele considerente:
Potrivit art.5 alin.5 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar conform art.21 alin.3 din același act normativ, la stabilirea acesteia trebuie să se țină seama și de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sancțiunea avertismentului se aplică, potrivit art.7 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, iar conform art.7 alin.3 din același act normativ, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
Având în vedere cele sus-menționate și raportat la situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că fapta săvârșită de contestator în cauză este de gravitate redusă și nu a produs urmări deosebite, impunându-se o nouă reindividualizare a faptei, în care aplicarea unei sancțiuni pecuniare nu se impune, aplicarea sancțiunii avertismentului fiind suficientă, în acest context, pentru atenționarea asupra conduitei sale viitoare și pentru îndreptarea sa.
Pentru aceste motive, instanța va înlocui sancțiunea amenzii cu avertisment si va mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal de contraventie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta M. C. NADIRA, CNP_, cu domiciliul în București, ., nr. 8, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata D. G. DE POLITIE LOCALA SECTOR 3, C._, cu sediul în București, .. 42, imobil C1, sector 3.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu avertisment.
Cu apel in 30 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, azi 12.01.2016
Președinte Grefier
N. C. N. D.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 16/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 78/2016. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI → |
|---|
