Pretenţii. Sentința nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 28-12-2015 în dosarul nr. 18642/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
Secția Civilă
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 28.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: S. S.
Grefier: M. P.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta G. A., în contradictoriu cu pârâtul D. M. D..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.12.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015, reclamanta G. A. a chemat în judecată pârâtul D. M. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 610,85 Euro, în lei, la cursul valutar din ziua plății, precum și la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente acestei sume, începând cu data de 01.10.2014 și până la data efectivă a plății. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.
În motivare, reclamanta a arătat că, în data de 18.07.2014, a încheiat cu pârâtul un contract de locațiune pentru apartamentul nr. 7 situat în București, ., ., chiar în obiectul contractului stipulându-se faptul că destinația apartamentului închiriat urma să fie aceea de Cabinet Medical. Durata contractului era de 1 an de zile, începând cu data de 01.08.2014 până la data de 31.07.2015.
A învederat instanței că, din cauza faptului că imobilul se află la etajul 2, reclamanta arată că nu a putut obține autorizația de funcționare pentru acest spațiu de la Direcția Sanitară, deoarece, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 119/1014 ale Ministrului Sănătății, pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, este obligatorie amplasarea cabinetelor medicale umane numai la parterul clădirilor de locuit.
Reclamanta arată că, în acest caz, a luat legătura cu pârâtul și au reziliat de comun acord contractul în data de 07.08.2014, la o săptămână după data intrării sale în vigoare, în conformitate cu prevederile pct. VII lit. a, iar în perioada în care contractul de închiriere pentru spațiu a fost în vigoare, respectiv 01.08._14, nu a desfășurat niciun fel de activitate în spațiu, nu l-a folosit și nu a adus vreun obiect personal în acesta, posesia fiind una formală, fără acte efective de ocupare.
La momentul semnării contractului de închiriere, respectiv 18.07.2014, reclamanta arată că a achitat pârâtului suma de 700 Euro, reprezentând chiria pentru luna august 2014, în sumă de 350 Euro și garanția, în sumă de 350 Euro.
Reclamanta menționează că prin procesul-verbal de reziliere s-au stipulat următoarele: din chiria lunii august 2014 să se calculeze perioada efectiv ocupată de
mine și doar pentru aceasta să se achite chiria datorată, având în vedere faptul că procesul-verbal de reziliere al contractului de închiriere a reprezentat și proces-verbal de predare primire al apartamentului, care a fost în posesia acesteia doar 7 zile; reclamanta și pârâtul au convenit de comun acord să nu opereze prevederile cap. IV din contractul de locațiune, care fac referire la rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stipulat, această excepție de la prevederea contractuală fiind acceptată de proprietar deoarece spațiul nu era corespunzător destinației pentru care închiriase apartamentul, aceea de cabinet medical, fiind situat la un etaj superior, care nu putea primi autorizare de funcționare.
În ceea ce privește mențiunea din procesul-verbal de reziliere, prin care se convenea să se scadă din chirie suma de 175 EURO reprezentând comisionul achitat de pârât agenției care s-a ocupat de perfectarea contractului de închiriere, reclamanta solicită să se constate că aceasta este o clauză ilegală, suma nefiind datorată de aceasta pârâtului, neexistând nicio prevedere legală sau contractuală care să îi impună acesteia să achite comisionul pârâtului către agenția care a facilitat închirierea spațiului.
În consecință, reclamanta menționează că suma pe care o datora pârâtului la expirarea contractului, respectiv 07.08.2014, a fost doar chiria pentru săptămâna 01.08._14, în cuantum de 79 Euro și având în vedere că prin contract s-a stipulat și plata utilităților de către aceasta, singura plată pe care o datorează suplimentar peste chirie, este aceea de întreținere către asociația de proprietari a condominiumului, chiar dacă nu a utilizat spațiul, respectiv 10,15 Euro pentru perioada de 10,15 Euro pentru perioada de 7 zile din luna august 2014, în care a fost în vigoare contractul de locație.
În ceea ce privește garanția pentru apartament, reclamanta arată că trebuie să-i fie restituită integral, având în vedere că nu a folosit apartamentul și așa cum rezultă din procesul-verbal de reziliere care reprezintă și proces-verbal de predare-primire pentru spațiu, acesta a fost predat în aceeași stare în care i-a fost predat reclamantei, fără nicio deteriorare.
Se mai arată de către reclamantă că l-a notificat pe pârât în data de 23.09.2014, solicitându-i plata acestei sume, în termen de cinci zile de la primirea notificării, acesta primind notificarea sa în data de 25.09.2014 dar neînțelegând să-și onoreze obligația și, având în vedere că de la data de 25.09.2014, dată la care a fost notificat, pârâtul a fost pus în întârziere pentru plata sumei datorate, de la data de 01.10.2014 încep să curgă dobânzile legale penalizatoare pentru plata sumelor datorate.
Totodată, având în vedere faptul că prin contract, nu s-a stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, reclamanta precizează că se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit dispozițiilor din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, regula legală fiind aceea ca rata de referință a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului să fie aplicată pe întregul semestru. Apreciază că, potrivit actului normativ amintit, rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus patru puncte procentuale, astfel că la data introducerii acțiunii, rata dobânzii de referință a BNR este 3%, iar rata dobânzii penalizatoare este de 7% și ca urmare, dobânda penalizatoare datorată până la acel moment este de 100,79 lei.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe disp. art. 1321-1323 Cod civil, ale contractului de locațiune, ale procesului-verbal din data 07.08.2014 privind rezilierea contractului de locațiune încheiat în data de 18.07.2014, ale art. 3 al. 2 din Ordonanța nr. 13/2011, art. 1535 cod civil și art. 1522 al. 1 Cod civil.
La data de 30.06.2015, reclamanta a depus la dosar precizare la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că valoarea sumei de 610,85 Euro, la momentul introducerii acțiunii, 23.04.2015, a fost de 2747 lei pentru paritatea Euro de 4,4177 lei, iar valoarea dobânzii legale penalizatoare, la momentul introducerii acțiunii, 23.04.2015 a fost de 100,79 lei, calculată conform prevederilor art. 3 al. 2 din Ordonanța nr. 13/2011.
Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 218 lei, conform dovezii depuse la dosar (fila 29).
La data de 27.08.2015, pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, pârâtul a arătat că în opinia sa, acțiunea este nefondată întrucât, conform procesului-verbal de reziliere, suma ce urma să-i fie restituită reclamantei este mult mai mica. De asemenea, a solicitat ca instanța să-și verifice competența și să stabilească dacă sunt incidente prevederile art. 113 alin. l pct.4 C.pr.civ., potrivit cărora litigiul este de competența Judecătoriei Sector 2, instanța în a cărei circumscripție se află situat imobilul.
În fapt, pârâtul arată că la data de 18.07.2014, între acesta în calitate de locator și reclamantă în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de locațiune privind apartamentul nr. 7, situate în București, ., ., București, proprietatea sa. Contractul s-a încheiat pentru o perioadă de un an, la prețul de 350 euro/lună, cu dreptul chiriașului de denunțare unilaterală cu preaviz de 30 zile și odată cu semnarea acestuia, s-a încasat prima chirie și garanția contractuală în sumă egală cu chiria pe o lună (în total 700 euro), și s-a întocmit și procesul-verbal de predare-primire al apartamentului, reclamanta aflându-se astfel anticipat în folosința bunului închiriat.
Pârâtul precizează că acest contract s-a încheiat prin intermediul agenției imobiliare "Catalog Rezidențial" (agent imobiliar C. V.), căreia i-a achitat din prima chirie suma de 175 euro cu titlu de comision.
Susține că, în ziua de 07.08.2015, reclamanta i-a solicitat pârâtului rezilierea contractului de locațiune, motivând că nu a reușit să-și autorizeze exercitarea activității sale în apartamentul închiriat, deși, de la bun început a fost asigurat că nu există niciun risc în acest sens, luând act de cererea reclamantei și fiind de acord cu starea contractului chiar cu acea zi, pentru a nu o păgubi. Pârâtul mai arată, însă, că nu a fost de acord să suporte costurile închirierii și pierderea fructelor civile, chirii neîncasate pentru perioada folosinței exercitate de reclamantă, numai datorită culpei reclamantei care nu cunoaște reglementările specifice profesiei sale.
Altfel, apreciază că reclamanta ar fi trebuit să procedeze la denunțarea unilaterală respectând preavizul de 30 zile, suportând inutil chiria pe încă o lună, pierderea garanției, și
deopotrivă, cota suplimentară de contribuție la asociația de proprietari. Din acest
motiv, pârâtul arată că au convenit ca reclamanta să suporte numai comisionul agenției și
contravaloarea folosinței exercitate, chiar până la data reînchirierii, care a
survenit la 15.08.2014, conform contractului nr._/27.08.2014, în mod corespunzător, reclamanta datorând și cotă parte din contribuția către asociația de proprietari a condominiumului.
În atare situație, potrivit procesului-verbal de reziliere care reprezintă convenția părților și reflectă voința lor, în acord cu prev. art.1270 NCC, apreciază că reclamanta trebuie să suporte folosința pentru perioada 18.07._14, adică 350 euro, contravaloarea chiriei pentru o lună (sau cel puțin până la 07.08.2015, data încetării și restituirii apartamentului, adică chiria pentru trei săptămâni de folosință, (262,5 euro), plus comisionul de 175 euro, nefiind echitabil să suporte numai folosința aferentă lunii august 2014, cât timp predarea folosinței s-a efectuat, anticipat în considerarea unei locații de minim un an.
La aceste sume se mai adaugă, arată pârâtul, cota parte din contribuția datorată asociației de proprietari: 90 lei, echivalentul a 20 euro pentru perioada l8-31.07.2014 și 54 lei, echivalentul a 12 euro pentru perioada 01-07.08.2014. Astfel că, în opinia pârâtului, mai datorează suma de 143 euro.
Trecând peste convenția stabilită la data încetării locației, pârâtul precizează că reclamata i-a notificat cu rea-credință restituire sumei de 610,85 Euro din cei 700 de Euro achitați la încheierea contractului de închiriere, lucru cu care nu a fost de acord.
În susținerea celor arătate în întâmpinare, pârâtul a depus la dosar înscrisuri (filele 33-43).
La termenul de judecată din data de 18.11.2015, instanța a luat act de renunțarea pârâtului la excepția necompetenței teritoriale și a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar.
La solicitarea instanței, pârâtul a depus la data de 07.12.2015 înscrisuri în dovedirea cheltuielilor de întreținere, precum și un calcul privind plata chiriei și a cheltuielilor de întreținere (f. 54-57).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, între reclamantă, în calitate de locatar, și pârât, în calitate de locator, s-a încheiat la data de 18.07.2014 un contract de locațiune cu privire la apartamentul nr. 7, situat în București, ., ., destinația apartamentului fiind aceea de cabinet medical. Durata contractului a fost stabilită la 1 an de zile, începând cu data de 01.08.2014, până la data de 31.07.2015 (f. 8-10).
La momentul semnării contractului de închiriere, reclamanta i-a achitat pârâtului suma de 700 Euro, reprezentând chiria pentru luna august 2014, în sumă de 350 Euro, și garanția convenită, în sumă de 350 Euro, acest fapt fiind necontestat de ambele părți și menționat expres în cuprinsul contractului (clauza nr. 4).
Imobilul a fost predat reclamantei la data de 18.07.2014, potrivit procesului verbal depus la dosarul cauzei (f. 33), înscris care poartă semnătura ambelor părți.
La data de 07.08.2014, întrucât reclamanta nu a obținut autorizația de funcționare pentru imobilul în cauză, fapt necontestat de părți, contractul de locațiune a încetat prin acordul părților, conform procesului verbal depus la dosarul cauzei (f. 11-12). Instanța reține că imobilul a fost predat locatorului la data de 07.08.2014, conform mențiunilor din procesul verbal încheiat.
La data de 15.08.2014, a avut loc reînchirierea imobilul de către pârât, conform contractului de locațiune înregistrat sub nr._/27.08.2014 și depus la dosar (f. 42-43).
Totodată, la data de 25.09.2014, pârâtul a primit notificarea emisă de reclamantă, prin care aceasta din urmă i-a solicitat plata, în termen de 5 zile, a sumei de 610,85 euro (f. 13-14).
În drept, instanța reține aplicabilitatea, în speța de față, a dispozițiilor art. 1650 și urm., art. 1270, art. 1516, precum și art.1777 și urm. C.civ. Totodată, se au în vedere prevederile art. 1617 C.civ., apărările pârâtului vizând mecanismul compensației legale.
Pe fondul cauzei, instanța reține că între părți s-a încheiat un contract de locațiune cu privire la un spațiu cu destinație comercială, prin raportare la prevederile art. 1777 și art. 1178 alin. 3 C.civ. Potrivit clauzei nr. 4 din contract, în situația denunțării unilaterale a contractului de către chiriaș, anterior datei de 31.07.2015, garanția de 350 euro urma a fi reținută de către proprietar. Prin procesul verbal încheiat la data de 07.08.2014, părțile au înțeles să opteze, însă, pentru o încetare de comun acord a contractului, instituția denunțării unilaterale nefiind incidentă în speță. Deși părțile utilizează noțiunea de „reziliere” în cuprinsul procesului verbal, interpretând acest contract după voința părților, iar nu după sensul literal al termenilor, potrivit art. 1266 alin. 1 C.civ., rezultă că acest contract a încetat de comun acord – am hotărât rezilierea.
De asemenea, conform înțelegerii părților, din suma de 700 de euro, achitată de reclamantă, urma a fi restituit de către pârât un rest calculat în funcție de data reînchirierii imobilului, făcându-se abstracție de prevederile clauzei nr. 4 din contractul de locațiune. Totodată, părțile au convenit că din suma de 700 de euro vor fi deduse comisionul de 175 de euro, achitat de pârât agentului imobiliar, precum și suma aferentă perioadei până la care imobilul urma să fie reînchiriat.
Pe cale de consecință, analizând cuprinsul procesului verbal semnat de ambele părți, rezultă în mod expres intenția părților de a deroga de la prevederile contractului inițial, atât sub aspectul reținerii comisionului de 175 euro achitat de pârât agentului imobiliar (comision a cărui obligație de plată nu era menționată în contractul de locațiune), cât și sub aspectul obligației de plată a chiriei și a cheltuielilor de întreținere, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Astfel, cât privește suma de 175 de euro achitată de pârât cu titlu de comision agentului imobiliar, susținerile reclamantei, în sensul că această clauză ar fi ilegală, nu pot fi reținute, de vreme ce, prin procesul verbal încheiat la data de 07.08.2014, aceasta s-a obligat în mod valabil la plata respectivă, cu intenția clară de a compensa prejudiciul creat locatorului prin încetarea contractului anterior termenului convenit. Nu prezintă relevanță faptul că o asemenea prevedere nu a fost convenită în contractul de locațiune, de vreme ce scopul procesului verbal încheiat a fost tocmai derogarea de la prevederile contractuale. Or, cât timp procesul verbal poartă semnătura ambelor părți și este o manifestare de voință ulterioară celei dintâi, se reține că voința părților a fost de a conveni asupra modalității de încetare prin acord a contractului, respectiv de a stabili obligațiile de plată ce îi reveneau locatarului. În acest sens, se menționează expres faptul că determinarea sumei de plată datorate de chiriaș urmează a se calcula făcându-se abstracție de prevederile clauzei nr. 4 din contractul de locațiune. Pe cale de consecință, reținând că prin însuși procesul verbal reclamanta s-a obligat la plata sumei de 175 de euro cu titlu de comision imobiliar, achitat de pârât, instanța urmează a deduce cuantumul acestei sume din suma de 700 euro, solicitată de reclamantă.
Referitor la contravaloarea chiriei datorate, se reține că, potrivit procesului verbal încheiat, părțile au convenit ca din suma de 700 de euro să fie dedusă suma aferentă perioadei până la care imobilul urma să fie reînchiriat. În acest sens, susținerile reclamantei în sensul că datorează chirie doar pentru perioada 01.08._14, nu pot fi reținute, din următoarele considerente.
În primul rând, data predării folosinței imobilului a fost 18.07.2014, iar nu 01.08.2014, astfel cum rezultă expres din conținutul procesului verbal de predare-primire încheiat la 18.07.2014, care atestă că imobilul a fost predat reclamantei la acea dată. Or, deși, potrivit contractului de locațiune, folosința cu privire la imobil urma să fie exercitată începând cu data de 01.08.2014 (clauza nr. III), se reține că procesul verbal – act încheiat, din punct de vedere temporal, ulterior încheierii contractului – este o manifestare de voință ulterioară, prin care părțile au înțeles să deroge de la contractul inițial. Astfel, punerea la dispoziție a folosinței imobilului s-a realizat anticipat, fapt necontestat de părți, neputându-se prezuma o intenție liberală a pârâtului – proba unei asemenea intenții ar fi trebuit realizată de reclamantă, fapt neincident în speță. Din acest punct de vedere, se reține că, prin procesul verbal de predare-primire încheiat la 18.07.2014, părțile au înțeles să deroge de la contractul inițial sub aspectul datei predării folosinței, aceasta având loc anterior termenului convenit.
Împrejurarea că posesia exercitată de reclamantă ar fi fost una formală, fără acte de ocupare efectivă, cum pretinde aceasta, nu poate fi reținută, de vreme ce exercitarea drepturilor ce decurg din folosința imobilului este o facultate, iar nu o obligație a reclamantei, aceasta având vocația exercitării folosinței cu privire la imobil în tot acest timp. Mai mult, neobținerea autorizației de funcționare de către aceasta nu poate fi un fapt imputabil pârâtului, cât timp nu acesta s-a angajat la obținerea autorizației, potrivit prevederilor contractuale.
Pe cale de consecință, instanța constată că data la care reclamanta a început folosința cu privire la imobil este de 18.07.2014, iar nu 01.08.2014, cum în mod neîntemeiat susține aceasta.
Cât privește perioada finală până la care reclamanta datorează chiria, aceasta este data reînchirierii imobilului, iar nu data predării efective a acestuia, astfel cum rezultă în mod expres din conținutul procesului verbal, de vreme ce părțile, prin conținutul acestuia, au derogat de la prevederile contractuale. În acest sens, instanța constată că respectiva clauză din procesul verbal încheiat la data de 07.08.2014 are valoarea unei clauze penale, în sensul prevederilor art. 1538 alin. 1 C.civ., pentru încetarea contractului anterior termenului stabilit. Din aceste considerente, este irelevant faptul predării imobilului la data de 07.08.2014, de vreme ce părțile au stabilit întinderea obligației de dezdăunare a locatorului pentru prejudiciul suferit prin această încetare anticipată a contractului.
Pe cale de consecință, reținând că locatorul a făcut dovada reînchirierii imobilului la data de 15.08.2014 (f. 42-43), instanța urmează a constata că suma datorată de reclamantă cu titlu de chirie este aferentă perioadei 18.07._14. În lipsă de stipulație contrară cu privire la cuantumul chiriei datorate, se reține că părțile au fost de acord să mențină restul prevederilor contractuale, și, deci, implicit cuantumul chiriei datorate, de 350 euro lunar. De altfel, se reține că reclamanta nu a contestat valoarea chiriei, la interpelarea instanței la ultimul termen de judecată. Prin urmare, pentru perioada mai sus amintită, cuantumul chiriei ce se impune a fi achitat este echivalentul a 28 de zile, respectiv suma de 316,12 euro.
În privința obligației de plată a cheltuielilor de întreținere aferente imobilului, se reține că, potrivit procesului verbal din 08.07.2014, din suma de 700 de euro să fie dedusă suma aferentă perioadei până la care imobilul urma să fie reînchiriat. Or, având în vedere că, potrivit contractului de locațiune – clauza VI lit.c), chiriașului îi revenea obligația de a achita contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente imobilului, precum și faptul că sintagma suma aferentă perioadei până la care imobilul urma să fie reînchiriat nu restrânge obligația de plată doar la valoarea chiriei, se reține că reclamanta datorează cheltuielile de întreținere pe aceeași perioadă stabilită mai sus, respectiv 18.07._14.
Referitor la valoarea acestei obligații, instanța are în vedere adeverința depusă de pârât, necontestată de reclamantă (f. 57). Astfel, determinând valoarea zilnică a cheltuielilor de întreținere prin împărțirea sumelor înscrise în adeverință la numărul de zile aferent fiecărei luni și prin raportare la faptul că reclamanta a avut folosința imobilului timp de 14 zile în luna iulie și 14 zile în luna august, instanța constată că aceasta datorează suma de 89,32 lei aferentă lunii iulie, respectiv 107,8 lei, aferentă lunii august, cu titlu de cheltuieli de întreținere. Convertind aceste sume în moneda euro, prin utilizarea cursului disponibil la data pronunțării, rezultă că reclamanta datorează suma de 43,62 euro, cu titlu de cheltuieli de întreținere.
Astfel, instanța constată că, în ceea ce privește suma solicitată de reclamantă și sumele reținute mai sus, sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a opera compensația legală, conform art. 1617 C.civ., prin raportare și la dispozițiile art. 1618 C.civ. Astfel, creanțele menționate mai sus sunt reciproce, lichide, certe și exigibile, termenele de plată fiind depășite în speță. Prin urmare, instanța va deduce din suma de 700 de euro, achitată de reclamantă, suma de 175 euro, reprezentând comisionul agentului imobiliar, suma de 316,12 euro, reprezentând contravaloarea chiriei datorate, precum și suma de 43,62 euro, cu titlu de cheltuieli de întreținere.
Pe cale de consecință, se va admite în parte acest capăt de cerere și va fi obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 165,26 euro, contravaloare în lei la data plății.
Cât privește dobânda legală penalizatoare solicitată de reclamantă, se reține că, prin notificarea comunicată pârâtului la 25.09.2014, conform dovezii de confirmare de primire (f. 14), i s-a pus în vedere să achite suma de 610,58 euro în termen de cinci zile de la primirea acesteia (f. 13). Astfel, pârâtul a fost pus în întârziere, în sensul prevederilor art. 1522 C.civ., fiindu-i acordat și un termen rezonabil pentru executarea obligației, potrivit art. 1522 alin. 4 C.civ. Se reține, deopotrivă, faptul că acesta a rămas în pasivitate, neexecutându-și obligația de plată, în tot acest timp. Nu în ultimul rând, întrucât obligația era una bănească, se constată aplicabile în cauză dispozițiile art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.
Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările pârâtului, în sensul că motivul neachitării îl constituia faptul că nu a fost de acord cu suma totală invocată de reclamantă ca pretins debit. Deși, într-adevăr, astfel cum s-a reținut mai sus, debitul pârâtului însuma strict 156,26 euro, pentru a fi exonerat de plata dobânzii legale penalizatoare, acesta avea obligația de a achita suma pe care aprecia că o datorează, iar, în cazul unui eventual refuz al creditoarei de a primi plata, să recurgă la procedura ofertei de plată urmată de consemnațiune, conform art. 1006-1013 C.proc.civ. Or, în tot acest interval de timp ce a urmat notificării sale, pârâtul a rămas în pasivitate, neprocedând în niciunul dintre modurile arătate.
Pe cale de consecință, instanța va admite acest capăt de cerere și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a dobânzii legale penalizatoare, la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale, conform art. 3 alin. 2 din O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01.10.2014 – data expirării celor cinci zile acordate ca termen de executare prin notificarea transmisă, și până la plata integrală a debitului principal.
Nu în ultimul rând, potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C.proc. civ., întrucât se reține culpa procesuală a pârâtului, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, respectiv a sumei de 70 de lei (f. 29), reprezentând taxă de timbru parțială, redusă proporțional, ca urmare a soluției de admitere în parte, cu respectarea dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.proc.civ. În privința onorariului de avocat, pârâtul va fi obligat la plata acestuia în integralitate, respectiv a sumei de 700 lei, conform chitanței nr. 1144/18.11.2015 depuse la dosar (f. 51). În susținerea acestei concluzii, instanța constată că soluția de admitere în parte vizează exclusiv cuantumul sumei datorate de pârât, aceasta neafectând, însă, complexitatea și volumul activității desfășurate de avocat în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. A., (CNP:_), domiciliată în București, sector 3, .. 17, ., . în contradictoriu cu pârâtul D. M. D. (CNP:_), domiciliat în București, sector 3, ., ., .> Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 165,26 euro, contravaloare în lei la data plății, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la 01.10.2014, până la data achitării debitului principal.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru parțială, precum și a sumei de 700 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 3 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.12.2015.
Președinte, Grefier,
S. S. M. P.
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 03-12-2015,... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... → |
|---|
