Revendicare imobiliară. Sentința nr. 6251/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6251/2012 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-04-2012 în dosarul nr. 6251/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6251

Ședința publică de la 05.04.2012

Instanța constituită din:

Președinte – jud. D. M.

Grefier – R. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față privind pe reclamantul P. R. în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR GENERAL și cu intervenienta C. A., având ca obiect revenidicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul, prin avocat, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri si arata ca s-a emis decizie de restituire in natura a terenului.

Instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.

Reclamantul, prin avocat, arata ca prezenta cerere a ramas fara obiect.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 sub nr._, reclamantul P. R. a chemat în judecată pe pârâtul MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, solicitand să fie obligat pârâtul să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., sector 3 compus din teren suprafață 112 mp.

In motivare se arata ca imobilul a apartinut numitei P. C. conform actului de vanzare-cumparare nr._/29.12.1949. Imobilul a fost expropriat in temeiul Decretului 991/1962 si trecut in proprietatea statului, constructia fiind demolata. In baza legii 10/2001 a depus notificare catre M. B., notificare care nu a fost solutionata.

In drept art.480 C.civ., legea nr.10/2001.

Pârâtul MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii intrucat imobilele preluate abuziv de statul roman fac obiectul Legii nr.10/2001.

In drept: art.115-118 C.p.civ.

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Prin sentinta civila nr.4539/6.05.2008 Judecătoria sector 3 a respins acțiunea formulată ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul care a fost admis prin decizia civila nr.1673/2008 a TB, Secția a V-a Civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sector 3, s-a anulat această sentință și s-a trimis cauza la Tribunalul București în vederea soluționării cauzei în primă instanță cu motivarea că în raport de disp.art.26 din Lg.10/2001, competența soluționării cauzei revine tribunalului, cererea reclamantului privind restituirea unui imobil preluat de stat în condițiile nesoluționării notificării formulată în baza Lg.10/2001.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a IV-a Civilă a TB, sub nr._/3/2009.

La data de 25.11.2009 numita C. A. a formulat cerere de interventie in interes propriu aratand ca a depus alaturi de reclamant notificare catre unitatea detinatoare, avand calitatea de coproprietar al imobilului in litigiu.

In drept: art.480 C.civ., Legea 10/2001.

Prin încheierea din 01.04.2010, tribunalul a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu a numitei Chisărescu A..

Prin sentinta civila nr.789/27.05.2010 pronuntata de Tribunalul B. s-a admis excepția necompetenței materiale si s-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Sector 3.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 3 sub nr._ .

In cauza s-a administrat proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Imobilul situat in B., ., sector 3 compus din teren in suprafata de 112 mp si constructie a apartinut numitei P. C. asa cum rezulta din actul de vanzare-cumparare autentificat sub nr._/29.12.1949 de Trbunalul Ilfov Sectia I Civila.

Imobilul mentionat anterior a fost expropriat si demolat in baza decretului nr.991/1962 asa cum rezulta din adresa nr.730/30.01.2006 emisa de CGMB AFI.

Reclamantul P. R. si intervenienta C. A. au calitatea de mostenitori legali ai numitei P. C. (certificat de calitate mostenitor nr.5/2.12.1996).

La data de 21.07.2001 reclamantul P. R. si intervenienta C. A. au depus la Primaria Municipiului B. notificare in temeiul Legii nr.10/2001.

Prin cererea de chemare in judecata si prin cererea de inteventie in interes propriu se solicita, pe calea actiunii in revendicare de drept comun, restituirea in natura a imobilului teren preluat abuziv de stat.

Prin dispozitia Primarului General nr._/23.01.2012 s-a restituit, in natura, in proprietatea numitei C. A. si a lui P. R. terenul situat in B., ., sector 3.

Pentru aceste considerente instanta va respinge atat cererea principala cat si cererea de interventie in interes propriu ca ramase fara obiect

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea principală formulată de reclamantul P. R., cu domiciliul în București, .. C9, ., în contradictoriu cu pârâtul M. B. PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sect. 6, și cu intervenienta C. A., cu domiciliul în București, C., ., ., jud. D., ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea de interventie in interes propriu formulata de C. A. ca ramasa fara obiect.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.04.2012.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 6251/2012. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI