Anulare act. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4596/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. M. și MM R. C. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere prevederile art.107, art.113 pct.8 și art.94 lit.j Cod proc.civ.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei apreciind că este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei și în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 20.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. F. A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 20.03.2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 03.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 03.04.2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 27.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4596
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. M. și MM R. C. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv, până la data de 27.04.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.05.2013 astfel cum a fost modificată (f. 76), reclamanta . SRL și M. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta ., constatarea nulității absolute și relative a contractului de leasing financiar nr._/14.04.2008 și a garanției independente, dar și a clauzei penale menționată la pct. 4.2 din contract coroborat cu art. 4.1 din condițiile generale ale contractului de leasing privind rezilierea contractului.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că la data de 14.04.2008 s-a încheiat contractul de leasing nr._/14.04.2008 ce a fost semnat de ambele părți doar într-un singur exemplar deși acesta trebuia semnat în două exemplare și că sunt trecute două mărci de mașini diferite, respectiv F. Linea și Skoda O. Elegance TDI, astfel că, deși cunoșteau că au achiziționat un auto F. Linea, ratele au fost calculate pe o sumă superioară, corespunzătoare unui auto Skoda O.. A mai arătat că a intrat doar în posesia autoturismului F. Linea, că nu a primit nici un desfășurător al ratelor ce urmau să fie achitate și că i-a fost viciat cu rea credință consimțământul.
Au mai arătat că solicitarea pârâtei creditoare de a achita întreaga sumă până la plata integrală a bunului ce face obiectul contractului de leasing, prin plata de daune interese este abuzivă și încalcă prevederile legale, având în vedere că bunul a fost restituit prin acordul de voință al părților. Au mai susținut că ratele pretinse după predarea bunului sunt nejustificate neavând caracter cert, lichid și exigibil.
În dovedirea cererii ce nu a fost întemeiată în drept, reclamantele au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
A fost admisă cererea de ajutor public a reclamantelor în sensul eșalonării plății taxei de timbru în cuantum de 3966 lei în 10 rate lunare în cuantum de 396,60 lei fiecare având scadența la data de 15 ale fiecărei luni, începând cu luna iulie.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii astfel cum a fost precizată, cu cheltuieli de judecată arătând că la data de 14.04.2008 între MM R. și U. Leasing a fost încheiat contractul de leasing financiar nr._/MMRUTH -1-001 având ca obiect autovehiculul marca F. Linea 1.4 77CP Active, iar M. M. a încheiat cu aceeași societate de leasing garanția independentă prin care a renunțat la orice beneficiu de discuțiune sau diviziune.
Întrucât MM R. nu a achitat ratele, pârâta a reziliat contractul de leasing solicitând și daune interese ce au fost stabilite convențional sub forma clauzei penale.
A mai arătat că reclamanta persoană fizică avea capacitatea deplină de folosință și exercițiu la momentul semnării actului, având prefigurarea actului pe care urma să îl semneze și că nu s-a indicat viciul care i-a afectat consimțământul.
De asemenea, nu a avut loc o reprezentarea falsă a obiectului contractului întrucât dacă ar fi fost așa reclamantele nu mai trebuia să achite primele rate după semnarea contractului și nu a existat nici un dol, nefăcându-se dovada unei acțiuni sau inacțiuni de inducere în eroare a reclamantelor.
În privința constatării caracterului abuziv al clauzei penale, s-a menționat că Legea 193/2000 și-ar găsi aplicarea doar dacă reclamantele ar fi consumatori în sensul aceste legi, însă contractul de leasing a fost încheiat între doi profesioniști sau doi comercianți, În timp ce reclamanta persoană fizică a semnat contractul de leasing ca reprezentant al MM R., iar prin garanția independentă accesorie contractului de leasing a garantat obligația asumată.
Analizând cererea este neîntemeiată.
Nu poate fi reținut nici un viciu de consimțământ (dol, eroare) ca motiv de nulitate relativă și nici eroarea obstacol, ca motiv de nulitate absolută a contractului–titlu executoriu atacat, întrucât ceea ce a fost pus în executare este acel contract de leasing financiar cu nr._/MMRUTH-1-001 care se referă la autoturismul F. Linea, semnat de ambele părți (fil. 11 și următoarele vol. 2 dosar).
Reclamanta pretinde că a fost în eroare (eventual, indusă) cu privire la obiectul contractului, în sensul că, deși cunoștea că a semnat un contract referitor la un auto F. Linea pentru un preț, a constatat că s-au întocmit două variante ale contractului, una menționând autoturismul F. Linea, alta menționând auto Skoda O., la un preț superior și rate mai mari (vezi fil. 11 și urm. vol 1 dosar).
Reclamanta consideră, prin urmare, că a luat în leasing un auto F. Linea dar a plătit rate calculate pentru o Skoda O..
Susținerile vor fi înlăturate, nu doar pentru că singurul contract semnat de ambele părți este cel referitor la auto F. Linea (cel referitor la Skoda O. - reprezentând fie o simulare de preț sau rezultat al vreunei erori materiale – nu a fost semnat de ambele părți), ci și pentru că bunul efectiv primit spre utilizare a fost un auto F. Linea (dacă contestatoarele cunoșteau că ar fi o Skoda ar fi sesizat imediat acest lucru).
Dar, mai ales, se constată că graficul de plată a ratelor (scadențarul) după care s-au efectuat plățile și care reprezintă ceea ce a fost pus în executare silită, a fost acela corespunzător contractului pentru auto F. Linea, cel cu rata mai mică (de 140,61 euro cu TVA – fil. 17 vol. 2 dosar), iar nu ratele de 268,24 euro ce ar fi corespuns unei Skoda O. (conform simulării de contract sau exemplarului eronat ce nu a fost luat în considerare și nu constituie un act valabil, fil. 11 vol. 1 dosar).
Prin urmare, câtă vreme ce reclamantele știau că au dobândit un F. Linea, au primit efectiv un F. Linea, au plătit rate corespunzător unui F. Linea și s-a pus în executare cu titlu de despăgubiri echivalente ratelor de leasing o sumă calculată în funcție de graficul corespunzător unui F. Linea, nu se poate reține eroarea (fie obstacol, fie viciu de consimțământ) sau dolul și nu poate fi anulat contractul atacat.
Va fi respins și argumentul prin care se invocă natura abuzivă a clauzei penale menționată la pct. 4.2 din contract coroborat cu art. 4.1 din condițiile generale ale contractului de leasing privind rezilierea contractului referitoare la daunele interese, întrucât Legea 193/2000 protejează doar consumatorii, astfel cum sunt definiți de art. 2, fiind excluși de la protecție comercianții profesioniști, cum e reclamanta . SRL care a semnat contractul de leasing în calitate de utilizator (cealaltă contestatoare fiind reprezentantul societății).
Cu toate acestea, conținutul clauzei penale prevăzute de art. 4.2 lit. B) poate fi analizat și din perspectiva nulității de drept comun, respectiv dacă despăgubirii stabilite anticipat îi corespunde existența unui prejudiciu (în lipsa căruia clauza ar fi lipsită de cauză).
Clauza penală reprezintă prejudiciu anticipat de părți în caz de neexecutare; împrejurarea că are o natură convențională și că este o evaluare făcută de părți, nu înseamnă mai puțin faptul că trebuie să corespundă unui prejudiciu, acest prejudiciu constituind cauza imediată – causa proxima – a respectivei clauze.
Prin urmare, în măsura în care neexecutării totale sau parțiale a contractului nu îi corespunde un prejudiciu cert, real și concret, clauza penală ar deveni lipsită de cauză, sens în care în temeiul art. 966 și 968 C.civ. ar fi nulă.
În concret, instanța apreciază că în cadrul contractului de leasing, nu doar finanțatorul se obligă să asigure utilizatorului folosința bunului, ci și utilizatorul se obligă să dețină bunul și să plătească redevențe pentru acesta pe durata stipulată în contract, fără posibilitatea unei denunțări unilaterale, în lipsa unui acord al finanțatorului.
Este și normal ca finanțatorul să poată avea o predictibilitate a afacerii sale, să poată estima veniturile pe care le obține din închirierea în regim de leasing a parcului de vehicule în care a investit, fără a se permite surpriza de a vedea că partenerii săi de afaceri îi restituie inopinat bunurile închiriate pentru a nu mai plăti redevențele la care s-au obligat pe perioada la care s-au obligat, cu consecința prejudiciabilă pentru finanțator a dificultății de a găsi noi chiriași/utilizatori în aceleași condiții, pentru aceeași perioadă, cu privire la autovehicule deja folosite de alții.
Prin urmare, instanța apreciază că includerea în clauza penală a valorii totale a ratelor/redevențelor datorate de către utilizator pentru întreaga perioadă cu privire la care se obligase să închirieze bunul, se justifică și corespunde unui prejudiciu cert și real al finanțatorului.
Ceea ce nu s-ar justifica ar fi, eventual, includerea ratei reziduale, întrucât la sfârșitul perioadei de leasing, utilizatorul ar fi avut facultatea să nu achiziționeze bunul și, prin urmare, să nu plătească rata reziduală, prin urmare nici finanțatorul nu poate pretinde că a fost prejudiciat prin neplata valorii reziduale în cazul neexecutării contractului și restituirii autovehiculului de către utilizator; unei astfel de penalități constând în echivalentul valorii reziduale nu i-ar corespunde existența vreunui prejudiciu, rezultând că pentru această parte de penalitate nu ar exista o cauză imediată, iar clauza ar fi nulă parțial în privința acestei valori.
Însă, în speță, din lectura art. 4.2 lit. B) al condițiilor generale, rezultă că ceea ce este supus executării cu titlu de clauză penală sunt doar ratele datorate până la sfârșitul contractului, iar nu și rata pentru valoare reziduală, astfel încât penalităților stabilite anticipat corespunzându-le un prejudiciu în caz de reziliere din culpa utilizatorului, nu se poate vorbi despre nulitate.
Prin urmare, va fi respinsă cererea precizată.
Va fi respinsă cererea pârâtei de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a făcut dovada unei astfel de cheltuieli.
Vor fi date reclamantele în debit cu suma de 3966 lei reprezentând taxa de timbru pentru care s-a dispus eșalonarea prin încheierea din 24.06.2014 din dosarul nr._ /a1.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea ca neîntemeiată privind pe reclamanții M. M. cu domiciliul în București, ., ., . și MM R. C. cu sediul în București, ., ., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul ales la SCA Bulboaca & Asociații din București, UTI Business Center, et.9, ..31, sector 2 – prin avocați I. A. B., A. H., C. P., C. P..
Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Dispune darea în debit în solidar a reclamantelor . SRL și a lui M. M. pentru suma de 3966 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./5ex/ 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... → |
|---|
