Contestaţie la executare. Sentința nr. 4642/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 4642/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4642/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 4642
Ședința publică de la data de 20 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul B. C., având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015 și la data de 20.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 13.10.2014, sub dosar nr._ , contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimatul B. C., a solicitat instanței suspendarea executării silite și anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 2212/2014, al B. D. G., L. G. ȘI M. P..
În motivarea contestației, s-a arătat că în fapt, la data de 23.05.2008, Instituția Prefectului Municipiul București-Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele intimatului Hotărârea nr.2/2011, prin care s-a stabilit cu titlu de despăgubiri suma 1.450.805, 51 RON.
Prin somația din data de 04.09.2014, executorul judecătoresc, a înștiințat A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților despre obligația de restituire către creditor a sumei de bani în termen de 6 luni.
Contestatoarea a precizat că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este prevăzută de art. 18, alin. 5 din HG nr.1120/2006, respectiv ,,Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
(6) Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Prin urmare, potrivit art. 18, alin. 5 din HG nr.1120/2006, achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Prin folosirea sintagmelor ,,În funcție de disponibilitățile bănești”, sau ,,în limita sumelor aprobate anual cu această destinație prin bugetul de stat legiuitorul a prevăzut tocmai acea situație în care sumele alocate prin bugetul de stat nu sunt suficiente pentru acoperirea despăgubirilor acordate potrivit legii.
A mai precizat contestatoarea că la data de 12.03.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României OUG nr.10/2014, potrivit căreia ,,Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006”.
Contestatoarea a mai învederat faptul că au fost încălcate prevederile OG nr.22/2002.
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, ,, Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.
Art.2 dispune faptul că ,, Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din OG nr.22/2002, ,, În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Or, art. 2 al ordonanței prevede un termen de 6 luni în care instituția publică este obligată să dispună toate măsurile care se impun pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titlurile executorii.
S-a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite, față de împrejurarea că, continuarea procedurii de executare silită demarată prin dosarul de executare nr. 2212/2014 poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.711 și urm. C.proc.civilă, Legea nr.290/2013, actualizată prin Legea nr. 171/2006, HG nr.1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008.
Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în baza art. 30 din OUG nr. 80/2013, fiind scutită de plata cauțiunii în baza art. 7 din OG nr.22/2002.
La data de 14.10.2014, contestatoarea a formulat cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 2212/2014, suspendarea executării silite, anularea raportului de expertiză încheiat la data de 30.06.2014, iar în situația admiterii contestației la executare s-a solicitat întoarcerea executării silite pentru suma de 162.787, 97 de RON.
În motivarea cererii precizatoare, contestatoarea a arătat că prin înștiințarea privind măsura popririi, a fost înștiințată ANRP asupra conturilor pe care le deține aceasta la terțul poprit până la concurența creanței în valoare de 162.787, 97 de RON, reprezentând debit actualizat și cheltuieli de executare.
În ceea ce privește raportul de expertiză contabilă, din analiza acestuia s-a constatat că a fost actualizată suma de 118.152, 58 de RON, reprezentând 10% din totalul despăgubirilor, cu indicele de inflație aferent perioadei iulie 2008-mai 2014.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare cu indicele de inflație, prin art. 18, alin.6 din HG nr. 1120/2006 se prevede faptul că ,,Suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Contestatoarea a mai învederat faptul că poprirea a fost înființată cu încălcarea prevederilor OG nr.22/2002.
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002, ,, Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă”.
Art.4 dispune faptul că ,,Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”.
În conformitate cu dispozițiile art. 3 din OG nr.22/2002, ,, În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.711 și urm. C.proc.civilă, Legea nr.290/2013, actualizată prin Legea nr. 171/2006, HG nr.1120/2006, modificată prin HG nr. 57/2008, OUG nr. 10/2014.
Contestatoarea a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
La data de 08.01.2015, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată, și admiterea executării silite dispuse în dosarul de executare nr.2212/2014 și acordarea de către ANRP a sumei de 240.000 de RON, ca diferență până la suma acordată celuilalt moștenitor.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat în esență faptul că prin Sentința Civilă nr. 1078/20.12.2011, a Tribunalului Prahova, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 2731/17.05.2012, a Curții de Apel Ploiești a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 472.610 de RON, reprezentând 40% din compensația de 1.185.525, 80 de RON.
Deși celălalt moștenitor a declarat că este de acord ca plata întregii sume să fie virată în contul d-lui B. C., și-a încălcat în mod deosebit de grav această obligație întrucât în luna martie 2012 s-a prezentat la B. D. C. care a transmis somația pentru plata cotei de 50%, respectiv 590.762, 90 de RON, actualizată 695.918, 70 de RON. În același timp, dosarul este transmis la Trezoreria Statului Sectorului 1 București și în termen de 50 de zile a fost virată suma de 711.289, 87 de RON, reprezentând despăgubirea plus cheltuielile de executare.
Dispozițiile OUG nr. 10/2014 se referă la plata voluntară efectuată de ANRP și nu la plățile stabilite prin executare silită.
Intimatul a mai precizat că nu se poate împiedica, anula sau amâna pentru o perioadă de timp plata despăgubirilor, CEDO sancționează nu numai neexecutarea, dar și întârzierea în plata despăgubirilor, nu este oportun să se inițieze executări silite sau solicitarea anulării lor, nu pot exista discriminări sau privilegii între persoane în cazul în are scopul lor este același.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.205 NCPC.
Intimata a solicitat judecarea prezentei cauze și în lipsă, în baza art. 223 NCPC.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare nr. 2212/2014.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizand actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Hotărârea nr.140 din data de 23.05.2008, emisă de Comisia Municipiului București Pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 9/1998 au fost acordate compensații bănești în valoare totală de 1.450.805, 51 RON către moștenitorii P. O. și B. C..
La data de 13.06.2014, creditorul B. C. a formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. ȘI M. P., solicitând executarea silită pentru plata sumei de 10% din suma de 1.181.525, 80 RON, actualizată în funcție de indicele de inflație,fiind format dosarul de executare nr. 2212/2014, dosar care a fost deschis prin încheierea din data de 16.06.2014.
Prin Decizia Civilă nr. 1151 A din data de 09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/4/2014, instanța a modificat Încheierea din camera de consiliu din data de 04.07.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în sensul că a admis cererea și a încuviințat executarea silită a debitoarei ANRP, în temeiul titlului executoriu Hotărârea nr. 140/23.05.2008 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/23.05.2008 în limita procentului de 20% din cota de ½ cuvenită petentului din suma de 1.181.525, 8 lei actualizată precum și pentru cheltuielile de executare.
În cadrul dosarului de executare a fost întocmit Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară de către domnul expert B. F., prin care a fost calculată suma actualizată cuvenită creditorului de RON, pentru perioada 23.07._14, rezultând suma totală de 151.867 RON.
Prin încheierea din data de 01.10.2014, au fost stabilite cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite în cuantum de 10.920, 79 RON.
La data de 18.09.2014, a fost emisă către ANRP somația, prin care aceasta a fost somată să dispună luarea tuturor măsurilor care se impun pentru îndeplinirea obligației care îi incumbă potrivit titlului executoriu, somația fiind comunicată la data de 29.09.2014.
La data de 01.10.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Direcția de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București, prin care s-a dispus înființarea popririi până la concurența sumei totale de 162.787, 79 de RON, reprezentând debit, conform titlului executoriu și cheltuieli de executare, contestatoarea fiind înștiințată cu privire la înființarea popririi la data de 09.10.2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 10, alin.2 din Legea nr. 290/2003, ,,Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, sau a hotărârii prevăzute la art. 8 alin. (4) sau (6), respectiv la art. 9; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute la art. 11 alin. (1)”.
În conformitate cu dispozițiile art. 18, alin.5, litera c din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, ,,Compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor, sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”
Contestatoarea nu a făcut dovada că a respectat termenele de eșalonare a plății despăgubirilor prevăzute de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel încât în mod legal a fost realizată actualizarea creanței cu indicele de inflație.
Art. 628, alin.3, teza a II-a NCPC prevede faptul că ,,În cazul în care titlul executoriu nu conține niciun asemenea criteriu, executorul judecătoresc va proceda, la cererea creditorului, la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătorească a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri”.
Actualizarea creanței cu indicele de inflație reprezintă un calcul matematic, aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la puterea lor de cumpărare. Scopul actualizării fiind acela de a menține valoarea reală a obligației monetare la data efectuării plății, aceasta se acordă cu titlu compensatoriu (damnum emergens). Actualizarea creanței cu indicele de inflație urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, iar sumele reprezentând actualizarea creanței au fost calculate ca urmare a culpei contestatoarei, care nu și-a executat obligația de plată a debitului la termenele scadente prevăzute de dispozițiile legale.
În mod legal, actualizarea creanței cu indicele de inflație a fost realizată prin Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de către domnul expert B. F. pentru perioada 23.07._14, astfel încât solicitarea contestatoarei având ca obiect anularea raportului de expertiză este neîntemeiată.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei în sensul că, compensațiile bănești se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, instanța reține că, contestatoarea avea obligația de a solicita ordonatorilor principali de credite virarea unor sume suplimentare în vederea achitării obligațiilor de plată, cu atât mai mult cu cât de la data comunicării hotărârii nr. 140 din data de 23.05.2008 și până la data de 13.06.2014, a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil de aproape 6 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002, ,, Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Contestatoarea nu își poate invoca propria culpă privind neexecutarea obligației de plată, invocând imposibilitatea acesteia de a plăti voluntar într-un termen rezonabil despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite ca urmare a lipsei disponibilităților bănești ale statului. Lipsa fondurilor nu poate fi imputată intimatului, beneficiar al unui act administrativ care constituie titlu executoriu.
Invocarea lipsei de fonduri pentru a nu executa obligația de plată este de natură a afecta dreptul de proprietate al creditorului, drept garantat de art.1, Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În temeiul Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 393/2006, statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării granițelor survenite înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie în hotărârile judecătorești definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanță asupra statului care beneficiază de protecție constituțională, în condițiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naștere în patrimoniul persoanelor îndreptățite la despăgubiri, unui "bun", în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
În ipoteza în care autoritățile sunt obligate să acționeze în vederea executării unui titlu executoriu și manifestă abstențiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului, obligația statului de a asigura celeritatea procedurilor judiciare fiind una de rezultat.
Pentru deplina protecție a drepturilor creditorului care a obținut o creanță împotriva statului, statul, prin autoritățile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unui titlu executoriu într-un interval de timp rezonabil.
Statul și instituțiile publice au îndatorirea de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie titlurile executorii, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (a se vedea cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
În consecință, statul nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unor asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind considerat un motiv justificat pentru întârziere. Cu atât mai mult, statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței pe care o persoană o are împotriva sa, aceasta constituind o ingerință în dreptul său la recunoașterea bunurilor.
Nu subzista punctul de vedere al contestatoarei in sensul ca Statul R. beneficiază de un termen rezonabil pentru achitarea compensațiilor bănești ținând cont de circumstanțele date. Este adevărat ca CEDO a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație însa acest principiu trebuie aplicat in funcție de situația particulara.
În ceea ce privește apărarea contestatoarei privind încălcarea dispozițiilor OG nr. 22/2002, instanța reține că potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ,,Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ ,,În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, contestatoarea nu a făcut această dovadă, nu a adus la cunoștința executorului judecătoresc, deși avea cunoștință de obligația de plată, despre o eventuală imposibilitate de executare a obligației, ca urmare a lipsei fondurilor, situație în care nu se poate prevala de termenul de grație de 6 luni instituit de legiuitor prin art. 2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea art.110/2007.
Cu privire la invocarea dispozițiilor OUG nr. 10/2014, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 2 din OUG nr.10/2014, ,, ,,Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 31 decembrie 2014, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998 și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006””.
Dispoziția legală mai sus enunțată se referă la suspendarea plății despăgubirilor, și nu la suspendarea executării silite, și mai mult decât atât, dispoziția de suspendare a plăților a expirat la data de 31.12.2014.
În ceea ce privește încheierea din data de 01.10.2014, prin care au fost stabilite cheltuielile de executare, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc de 8.455, 15 RON a fost în mod legal stabilit, în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin.1, lit. d din Legea nr. 188/2000, la care a fost adăugată cota de TVA de 24%.
Celelalte cheltuieli de executare au un cuantum cert, lichid și exigibil și au fost stabilite de executorul judecătoresc printr-o încheiere care constituie titlu executoriu, și, mai mult decât atât, aceste sume sunt incluse în cuantumul cheltuielilor de executare în conformitate cu dispozițiile art. 669, alin.3, pct.5-7 din NCPC.
Cu privire la susținerile intimatului în sensul că la executarea despăgubirilor nu s-a avut în vedere egalitatea dintre moștenitori, instanța reține că prin cererea de executare silită formulată de contestator personal și semnată de acesta la data de 13.06.2014, acesta a solicitat executarea silită pentru plata sumei de 10% din suma de 1.181.525, 80 RON.
Prin urmare, la executarea silită în dosarul de executare nr. 2212/2014 executorul judecătoresc a avut în vedere această sumă solicitată de creditor, cu respectarea principiului disponibilității. De altfel, prin Decizia Civilă nr. 1151 A din data de 09.09.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă în dosarul nr._/4/2014, instanța a reținut cu putere de lucru judecat faptul că ,, În ceea ce privește condițiile impuse de dispozițiile art. 662 Noul Cod procedură civilă, referitoare la necesitatea unei creanțe certe, lichide și exigibile, Tribunalul constată că acestea sunt îndeplinite în privința procentului de 20% din cota de 1/2 cuvenită petentului din suma de 1.181.525,8 lei acordată prin hotărârea nr. 140/23.05.2008 emisă de Comisia Municipală București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și 290/2003, actualizată.
Astfel, prin cererea de executare silită petentul a solicitat recuperarea sumei de 10% din suma de 1.181.525,8 lei acordată prin hotărârea nr. 140/23.05.2008 emisă de Comisia Municipală București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și 290/2003.
Prin hotărâre menționată, s-a acordat beneficiarilor B. C. și P. O., moștenitori ai defunctului Blonschi M., suma de 1.181.525,8 lei.
Din declarațiile date de apelantul B. C., autentificată sub nr.1387/14.09.2006 de BNP O. Casioara și de M. N., mandatara lui P. O., autentificată sub nr. 2178/25.10.2006 de BNP P. G., rezultă că aceștia au fost de acord că despăgubirile cuvenite defuncților Blonschi M. și A. în temeiul Legii nr. 290/2003, li se cuvin în cote de 50% fiecăruia.
Din înscrisurile din dosarul de executare nr. 134/2012 al B. D. C. și din adresa emisă de ANRP, rezultă că M. N., moștenitoare a defunctei P. O. a solicitat executarea silită a cotei de 50% din despăgubirile stabilite prin hotărârea nr. 140/23.05.2008, în sumă de 590.762, 9 lei, care a fost actualizată la 695.918,7 lei și care a fost executată integral, prin ordinul de plată nr.1845/10.05.2012 ( plătindu-se suma de 711.289,87 lei, care include și cheltuieli de executare).
Prin urmare, apelantul nu se mai poate raporta la întreaga sumă stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărârea nr. 140/23.05.2008, ci doar la cota sa de 50% din suma de 1.181.525,8 lei.
Având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil inclusiv în faza executării silite și reținând voința apelantului de a primi numai un procent din despăgubirile cuvenite, Tribunalul va constata ca procentul solicitat trebuie raportat la cota sa de ½ din suma de 1.181.525,8 lei, astfel încât procentul de 10% din despăgubirea integrală acordată reprezintă 20% din cota cuvenită.
Prin urmare, apreciază că solicitarea apelantului poate fi încuviințată în limita procentului de 20% din cota de ½ din suma de 1.181.525,8 lei, sumă care urmează a fi actualizată, precum și pentru cheltuielile de executare”.
Prin urmare, actele de executare au fost efectuate în vederea recuperării sumei solicitate de creditorul intimat și pentru care a fost încuviințată executarea silită.
Instanța reține de asemenea că somația din data de 18.09.2014 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 667 NCPC, iar adresa de înființare a popririi din fata de 01.10.2014 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 780 NCPC, neexistând nici un motiv de nulitate în privința acesteia.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, având în vedere legalitatea și temeinicia actelor de executare contestate efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 2212/2014, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cerere contestatoarei având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin.1 NCPC ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
Cu privire la cererea contestatoarei având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 722 NCPC, ,,În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. În conformitate cu dispozițiile art. 722, alin.2 NCPC, ,, Bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui îndreptățit, fără însă a se aduce atingere drepturilor definitiv dobândite de terții de bună-credință”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă concluzia că pentru a se dispune întoarcerea executării silite trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume condiția desființării titlului executoriu sau a executării silite, și condiția ca sumele care au făcut obiectul adresei de înființare a popririi să fi fost în mod efectiv virate de terțul poprit executorului judecătoresc și distribuite creditorului. Instanța reține că nu este îndeplinită niciuna dintre aceste două condiții, motiv pentru care instanța va respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimatul B. C., cu domiciliul în Ploiești, .. 12, ., ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect. Respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.04.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 4 ex./ 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8459/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Întoarcere executare. Sentința nr. 4631/2015. Judecătoria... → |
---|