Anulare act. Sentința nr. 1225/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1225/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 1225/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1225
Ședința publică din data de 29.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. D.
GREFIER - T. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. M., T. S., C. F. și C. M.-V. în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primar General, S.C.A.V.L. B. SA, S. N., C. E.- C., având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns pârâții S. N. și C. E.-C., prin avocat C. F.,cu împuternicire avocațială aflată la dosar (fila 94), lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că reclamanții N. M., T. S. și C. F. nu s-au prezenta la acest termen de judecată, deși au fost citați cu mențiunea de a se prezenta personal, pentru a-și exprima poziția cu privire la cererea de renunțare, după care:
Instanța pune în discuție cererea de suspendare a cauzei formulată de către reclamanți.
Pârâții S. N. și C. E.-C., prin avocat solicită respingerea cererii de suspendare, întrucât consecințele suspendării ar fi ca pârâții să nu mai poate dispune de proprietatea lor.
Instanța, din oficiu excepția inadmisibilității cererii, pe care o pune în discuția părților.
Având cuvântul, pârâții S. N. și C. E.-C., prin avocat solicită admiterea excepției, întrucât nu dețin în indiviziune cu reclamanții nici un bun și nici o cotă de proprietate care să poată fi partajată. Solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar, în original, chitanța nr._/14.05.2015 și chitanța nr._/23.10.2014 prin care atestă plata onorariului de avocat în cuantum de 2.000 lei.
Instanța declară închise dezbaterile pe fondul cauzei în temeiul art. 394 C.pr.civ. și reține cauza spre soluționare asupra cererii de renunțare la judecată, semnată de reclamanții N. M., C. F. și T. S., asupra suspendării cauzei si asupra la admisibilității acțiunii în revendicare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
I. PROCEDURA
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 la data de 20.09.2013 sub numărul_/4/2013, reclamanții N. M., T. S., C. F. și C. M. V., au chemat în judecată pe pârâții P. M. București și S. – B. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate nulitatea absolută a: contractului de vânzare-cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A., în calitate de vânzător și S. N. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, ce are ca obiect vânzarea unui spațiu compus din: la demisol 1 camera, bucătărie și baie și la parter 1 cameră, bucătărie, hol și magazie și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2296 din 28.09.1998 încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A. în calitate de vânzător și N. R. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, ce are ca obiect vânzarea unui spațiu denumit apartament 6, compus din 1 cameră + hol, bucătărie, terasa, WC, (anexat în copie) pentru eludarea Legii nr. 112/1995, încălcarea condițiilor de valabilitate a contractului, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 9 și să se oblige pârâții să le restituie în natură și aceste spatii, concomitent cu anularea Dispoziției nr._ respectiv cea de propunere pentru acordarea măsurilor reparatorii.
În motivare, reclamanții au arătat în esență că, prin Dispoziția nr._ din 01.11.2010 emisă de Primarul General al M. București, ca urmare a procedurilor prevăzute de Legea 10/2001, li s-a restituit în natură imobilul situat în București ., sector 4, format din teren în suprafața de 648,00 mp, din suprafață totală de 696,00 mp și construcții (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii 112/1995) iar prin Dispoziția nr._ din 01.11.2010 emisă de Primarul General al M. București, ca urmare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 respectiv pentru cele a căror anulare o solicită.
Reclamanții au menționat că această construcție, este edificată înainte de anul 1900, în prezent este catalogată cu risc maxim de seism, condiții insalubre de locuit, necesitând fie urgent consolidare fie demolare, fapt cu care doamna S. N. proprietara, din prezent a unui spațiu nu este de acord în nici un fel, situație în care reclamanții au fost obligați, în mod indirect, să folosească această, ultima soluție, deși i s-a adus la cunoștință.
Reclamanții au solicitat nulitatea absolută a acestor contracte deoarece la data de 25 iulie 1996, deci în termenul legal prevăzut de art. 14 din Legea speciala nr. 112/ 1995, privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinație de locuințe, trecute în proprietatea statului, au solicitat prin cererea înregistrată sub nr. 665 din 25.07.1996, Consiliului local" sector 4 restituirea în natură și dacă este cazul despăgubiri a imobilului situat în București ., sector 4; 24 iulie 1996 tot în termen legal, au solicitat S.C.A.V.L. -B. S.A. din București, tot în baza Legii 112/1995 actul normativ prin care a fost preluat imobilul situat în București ., sector 4 de la cine a fost preluat și situația imobilului.
În dovedire, reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1178 și următoarele, art. 1650 și următoarele cod civil precum și pe dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Reclamanții au depus la dosar în copie un set de înscrisuri filele 4-14.
2. La data de 06.11.2013, prin serviciul registratură, pârâta S. – B. SA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat în esență că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2295/1998 modificat prin actul Adițional nr. 1 din 12.07.2004, încheiate cu S. N., S.C.A.V.L. B. S.A., în calitate de mandatar al Primăriei M. București transmitea dreptul de proprietate asupra apartamentului ., demisol și parter, sector 4. Contractul sus-menționat a fost încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării (Legea 112/1995 și art. 948 C.civ.).
Astfel, pârâta a precizat că titulara contractului de vânzare-cumpărare ocupă acest apartament la data apariției Legii nr. 112/1995 conform contractului de închiriere deținut și cumpărat apartamentul în cauză după expirarea celor 6 luni, potrivit art. 14. Reclamanta nu indica nici un element din care să reiasă că acest contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1995. Ca data întocmirii contractului de vânzare cumpărare reclamanta nu a notificat societatea pârâtă, prin nici un mijloc, că a depus cerere pe cale administrativă la Comisia de Aplicare a Legii nr. 112/1995 și nici că pe rolul instanțelor judecătorești se află dosar de revendicare pentru imobilul în cauză. Art. 12 din Normele Metodologice de Aplicare a Legii 112/1995 nu extinde sfera motivelor de nulitate absolută și la altele, dacă legiuitorul ar fi intenționat să instituie și alte cauze de nulitate referitoare la ipoteza vânzării imobilelor către chiriași, ar fi prezumat-o expres cum a făcut-o în dispozițiile articolului 11.
Pârâta a menționat, de altfel, că prin adresa nr._/1996, Ministerul Justiției își prezenta opinia în Anexa nr. 2, astfel: „Acțiunile existente pe rolul instanțelor de judecata nu suspendă dreptul societăților de administrare de a vinde și respectiv dreptul chiriașilor de a cumpăra apartamentele în care locuiesc daca sunt îndeplinite condițiile din Cap. 3 din Legea 112/1995".
Pârâta a specificat că la perfectarea contractului de vânzare cumpărare sus menționat am fost de bună credință. Art. 1899 alin.2 din Codul Civil statuează că " buna-credința se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credința". Cu alte cuvinte, ca o expresie a regulii actori incumbit probatio, consacrată de art. 1169 din Codul Civil, cel care contesta buna credința și implicit afirma reaua credința, trebuie să dovedească cele susținute și să răstoarne prezumția bunei credințe. A considerat, de altfel, că și dacă, ad absurdum, ar fi fost dovedită de către apelanți așa-zisa rea-credința a înstrăinătorului, aceasta este nerelevanta în speța, fata de doctrină, practica judiciara în materie, care, în mod constant, au statuat că buna credința este suficient să existe în persoana dobânditorului, care este singurul interesat să paralizeze o eventuală acțiune în revendicare sau în anulare.
Astfel practica judiciara este constanta în sensul ca anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natura sa atragă caducitatea actului subsecvent în ceea ce îl privește pe terțul subachizitor în cazul în care acesta a fost de buna credință.
Pentru aceste considerente, pârâta a solicitat să se respingă acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod proc. civilă.
3. La data de 12.11.2013, prin serviciul registratură, pârâta P. M. București, a depus la dosar un set de înscrisuri în copie filele 46-54.
4. În ședința publică din data de 26.11.2013, reclamanții au depus la dosar un set de înscrisuri filele 62-66.
5. La termenul de judecată din data de 17.12.2013, reclamanții au depus la dosar cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâtele S. N. și C. E. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, să se oblige pârâții să le lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie spațiile respective având în vedere că actul de proprietate a reclamanților nr._/1910 pe numele T. N. nu a fost desființat.
Reclamanții au depus la dosar în copie un set de înscrisuri filele 77-97.
6. La data de 07.01.2014, prin serviciul registratură, pârâtele S. N. și C. E. C. au depus la dosar întâmpinare la cerere precizatoare a reclamantelor prin care au invocat următoarele excepții: excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, având în vedere că prezentul litigiu privește un imobil situat în sectorul 4, ori potrivit dispozițiilor art. 117 al. 1 Cod procedură civilă "Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul". Cum prin acțiune se solicită anularea Dispoziției nr._/2010 și restituirea în natură a imobilului și prin cererea modificatoare se solicită anularea contractelor privind imobilul din sectorul 4 și revendicarea imobilului, de la data introducerii acțiunii singura instanță competentă era Judecătoria Sectorului 4, dispozițiile art. 117 al. 1 Cod proc. Civ. fiind imperative.
Potrivit dispozițiilor art. 129 al. 2 pct. 3 C. proc. Civ această excepție este de ordine publică, motiv pentru care potrivit dispozițiilor art. 132 al. 3 C. proc. civilă, pârâtele au solicitat să se trimită dosarul instanței competente, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.
Pârâtele au mai invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune privind solicitarea constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, având în vedere dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Termenul de un an a fost prelungit cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2001 și cu 3 luni prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 145/2001, ceea ce înseamnă că astfel de acțiuni se puteau introduce până la data de 14 august 2002. Și în Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea nr. 498 din 18.04.2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 324 din 14.05.2003, la art. 46.2 se precizează că termenul prevăzut la alin. 5 al art. 46 din lege este un termen special de prescripție care înlătură dreptul subiectiv la acțiune pentru anularea sau constatarea nulității actelor juridice de înstrăinare după data de 14 august 2002. Și în decizia nr. 33/ 09.06.2008 a Î.C.C.J se reține că „ Neatacarea actului, în termenul de prescripție, ori nerevendicarea imobilului în același termen închide persoanei îndreptățite - verus dominus- orice posibilitate de a redobândi proprietatea imobilului de care a fost deposedat. Așadar, în aceste cazuri, acțiunea în revendicare va fi respinsă ca nefondată, în cazul în care se constată că terțul a dobândit imobilul cu bună-credință, în temeiul art. 45 al. 2, teza a II-a din lege sau ca tardivă, dacă acțiunea este introdusă după împlinirea termenului de prescripție de 18 luni prevăzut de art. 45 al. 5 din Lege, deoarece restituirea în natură este condiționată de anularea titlului terțului dobânditor, ceea ce nu mai este posibil dacă dreptul la acțiunea în nulitate s-a stins".
Pârâtele au precizat că reclamanții ar fi trebuit să procedeze în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și să respecte întocmai dispozițiile acestei legi, având timp de 18 luni posibilitatea să solicite nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare. Așteptând rezolvarea notificării reclamanții nu puteau avea speranța legitimă că vor obține restituirea în natură a apartamentelor vândute, câtă vreme dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt precise și imperative și prevăd că se restituie în natură numai ce nu s-a înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Iar pentru contractele încheiate cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 legiuitorul a înțeles să prevadă un termen până la care să se poată solicita în instanță nulitatea contractelor, potrivit principiului securității raporturilor juridice. în cauza R. c. României, prin Hotărârea din 19.10.2006, în par. 24, CEDO a decis „Unul din elementele fundamentale ale superiorității dreptului este principiul securității raporturilor juridice".
Pe fond, pârâtele au solicitat să se respingă în totalitate acțiunea, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtele au arătat în esență că au primit numai cererea modificatoare si precizatoare, la sfârșitul zilei de 27 decembrie 2013, până pe data de 06.01.2014 fiind zile libere în care nu au lucrat nici instanțele judecătorești, nici avocații, motiv pentru care nu au avut acces la dosar pentru a-l studia, nu cunosc conținutul acțiunii introductive și actele depuse, pe care reclamanții aveau obligația să le depună spre a ne fi comunicate.
Deși nu li s-a pus în vedere prin citație să formuleze întâmpinare, au depus-o cu precizarea că din prima zi lucrătoare, 6.01.2014 și până la termenul stabilit, de 14.01.2014 nu au avut la dispoziție 10 zile. Din studiul site-lui P.M.B. au constatat că la data de 01.11.2010 au fost emise două Dispoziții, nr._ privind restituirea în natură a imobilului, fără spațiile vândute conform Legii nr. 112/1995 și nr._ privind acordarea de măsuri reparatorii, caz în care reclamanții nu pot pretinde că ar avea vreun prejudiciu. Ar fi și ilegal și injust ca pârâtele să fie evinse, iar reclamanții să dobândească proprietatea în natură a apartamentelor și să primească și despăgubiri pentru aceleași apartamente.
Pârâtele au specificat că dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevăd că fac parte din domeniul statului bunurile preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, trecute în patrimoniul statului cu respectarea legilor în vigoare la data preluării de către stat. Conform art. 6 al. 2 din Legea nr. 213/1998 pot fi revendicate numai bunurile preluate abuziv de către stat și numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Reclamanții au înțeles să opteze pentru legea specială, au urmat calea Legii nr. 10/2001, fiind în posesia unor dispoziții necontestate care au dispus restituirea imobilul în natură si prin echivalent. La data dobândirii dreptului nostru de proprietate, potrivit art. 1 alin. 2 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, aprobate prin H.G. nr. 20/1996 și modificate prin H.G. nr. 11/1997 „imobilele cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, cu titlu, sunt acele imobile care erau folosite ca locuințe și care au fost preluate în proprietatea statului cu respectarea legilor și decretelor în vigoare la data respectivă, cum sunt: Decretul nr. 92/1950".
Deci la momentul dobândirii proprietății locuinței de către pârâte, exista prezumția de legalitate a preluării imobilului de către stat, astfel că atât vânzătoarea cât și cumpărătoarele au acționat cu bună credință, bună-credință prezumată de lege. La momentul înstrăinării statul avea calitatea de proprietar și contractele de vânzare-cumpărare încheiate întrunesc toate condițiile de fond și formă cerute de lege. Toate cerințele esențiale prevăzute de art. 948 O civil (în vigoare în 1998) au fost îndeplinite, respectiv capacitatea părților, consimțământul valabil exprimat, obiectul determinat și cauza licită. La momentul vânzării obiectul era în patrimoniul vânzătoarei, ori cum noi cunoșteam faptul că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, aveam convingerea că dobândim de la adevăratul proprietar. Statul a exercitat posesia întregului imobil, a administrat imobilul și a încasat fructele civile (chiria). Legea nr. 112/1995, în vigoare la momentul la care s-a cumpărat imobilul, în vigoare și astăzi, prevedea că cei care nu locuiesc în imobil pot pretinde despăgubiri. Chiar și cei care au depus notificare potrivit Legii nr. 112/1995, potrivit dispozițiilor legale nu putea dobândi în natură imobilul, fiind îndreptățită la despăgubiri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-207 Cod proc. civilă, art. 453 Cod proc. civilă.
În dovedire, pârâtele au solicitat proba cu înscrisuri.
Pârâtele au depus la dosar un set de înscrisuri în copie filele 115-121.
7. Prin sentința civilă nr. 214/14.01.2014, Judecătoria sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4, unde cauza a fost înregistrată sub numărul_ .
8. Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2013, înregistrată sub numărul din antet (nr._ ), reclamanții N. M., T. S., C. F. și C. M. V., au chemat în judecată pe pârâții P. M. București și S. – B. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constatate nulitatea absolută a: contractului de vânzare-cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A., în calitate de vânzător și S. N. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, ce are ca obiect vânzarea unui spațiu compus din: la demisol 1 camera, bucătărie și baie și la parter 1 cameră, bucătărie, hol și magazie (anexat în copie) și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2296 din 28.09.1998 încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A. în calitate de vânzător și N. R. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, ce are ca obiect vânzarea unui spațiu denumit apartament 6, compus din 1 cameră + hol, bucătărie, terasa, WC, (anexat în copie) pentru eludarea Legii nr. 112/1995, încălcarea condițiilor de valabilitate a contractului, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 9 și să se oblige pârâții să le restituie în natură și aceste spatii, concomitent cu anularea Dispoziției nr._ respectiv cea de propunere pentru acordarea măsurilor reparatorii.
În esență, părțile au formulat aceleași cereri și apărări ca cele din dosarul nr._, format în urma declinării dosarului nr._/4/2013 de la Judecătoria sectorului 6 București.
9. La data de 23.04.2014 (fila 44) reclamanții au depus la dosar cerere modificatoare, prin care au introdus în cauză pe pârâții S. N. (CNP_) și pe C. E. C. (CNP_), solicitând față de toți pârâții ca aceștia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesia spațiile care au făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, respectiv cu nr. 2295/28.09.1998 și 2296/28.09.1998.
10. Prin cererea modificatoare din 13.10.2014 (fila 21 dosar nr._ ), reclamanții au precizat că dețin o cotă de ¾ din imobil și că nu mai pot sta în indiviziune cu pârâții, atât în privința construcției, cât și în privința terenului.
11. Pârâtele S. N. (CNP_) și pe C. E. C. (CNP_) au depus la data de 16.05.2014 întâmpinare.
Au invocat excepția litispendenței cu dosarul nr._ .
Au invocat prescripția dreptului la acțiune privind solicitarea constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamanții nu au contestat deciziile prin care s-a dispus restituirea imobilului în natură, dar prin echivalent în ceea ce privește apartamentele care fac obiectul celor două contracte de vânzare cumpărare.
Arată că au fost de bună credință.
Invocă practică judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care se arată că admiterea acțiunii în revendicare este condiționată de constatarea nulității contractului prin care statul a vândut chiriașului imobilul naționalizat, chiar dacă bunul a fost preluat fără titlu.
Invocă Decizia ICCJ nr. 33/2008, pronunțată în recurs în interesul legii.
Invocă Decizia CC nr. 191/2002.
Solicită proba cu înscrisuri.
În drept, indică art. 205 – 207 C. și art. 453 C..
12. La data de 30.07.2014 (fila 117), reclamanții au depus răspuns la întâmpinare.
Solicită să se respingă excepția litispendenței și să se respingă excepția prescripției dreptului de a cere nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.
Arată că au modificat cererea de chemare în judecată, respectiva cerere devenind o apărare de fond, caz în care prescripția curge de la data la care dolul a fost descoperit.
Arată că acest lucru s-a întâmplat la data de 20.08.2013, când au primit adresa nr._.
Arată că vânzarea apartamentelor nu s-a făcut cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.
13. La data de 17.10.2014 (fila 143), pârâtele S. N. (CNP_) și pe C. E. C. (CNP_) au depus un alt înscris denumit întâmpinare.
Au reluat argumentele prezentate anterior.
14. La data de 13.10.2014 (fila 25 – dosar nr._ ) a fost admisă excepția litispendenței cu dosarul nr._ .
15. La data de 06.11.2014 (fila 187 – dosar nr._ ), instanța a luat act de admiterea excepției litispendenței în dosarul nr._, urmând să soluționeze cele două dosare astfel reunite.
De asemenea, în aceeași ședință, pentru motivele acolo prezentate, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la capătul de cerere referitor la anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2295/28.09.1998 și nr. 2296/28.09.1998, în temeiul art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
A dispus citarea reclamanților cu mențiunea de a preciza:
- dacă au în vedere o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sau o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, iar în acest din urmă caz, să depună un punct de vedere privind admisibilitatea acțiunii, raportat la dispozițiile Deciziei ICCJ nr. 33/2008, pronunțată în procedura recursului în interesul legii;
- de a indica dacă au formulat contestație împotriva dispozițiilor nr._/01.11.2010 și_/01.11.2010, iar în caz afirmativ, să precizeze rezultatul acestor contestații și să depună înscrisuri doveditoare;
- să depună la dosar dispozițiile nr._/01.11.2010 și_/01.11.2010.
16. La data de 15.12.2014 (fila 199), reclamanții N. M. (CNP_), C. F. (CNP_) și T. S. (CNP_) au depus la dosar cerere de renunțare la judecată, semnată personal, cu precizarea că sunt în tratative pentru soluționarea amiabilă a litigiului.
17. Pentru termenul de judecată din 29.01.2015, întrucât aceasta nu și-a exprimat acordul pentru renunțarea la judecată, reclamanta C. M. V. a fost citată cu mențiunea de a preciza dacă acționează în calitate de coproprietar sau în nume personal.
18. În ședința din 29.01.2015, instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de renunțare la judecată, semnată de reclamanții reclamanții N. M. (CNP_), C. F. (CNP_) și T. S. (CNP_), cu privire la suspendarea cauzei și cu privire la admisibilitate acțiunii în revendicare.
II. OPINIA INSTANȚEI
Analizând dosarul, instanța reține:
1. Cu privire la cererea de suspendare a soluționării cauzei, invocată de reclamanți și pusă în discuție în ședința din 29.01.2015, instanța reține că reclamanții nu au indicat temeiul juridic pentru cererea lor.
În plus, instanța reține că nu suntem într-o situație care să impună suspendarea de drept.
Față de conținutul dosarului, față de cererea de renunțare la judecată formulată de trei dintre reclamanți și efectele pe care ar produce-o suspendarea față de pârâți, instanța reține că o astfel de măsură de suspendare a judecății nu se impune.
Prin urmare, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
2. Cu privire la cererea de renunțare, instanța reține că în cauză sunt 4 reclamanți, respectiv N. M., T. S., C. F. și C. M. V., din care doar primii trei au formulat cerere de renunțare, respectiv N. M., T. S., C. F..
Instanța mai reține că reclamanților în discuție, prin încheierea de ședință din 18.12.2014 (fila 202), li s-a dat posibilitatea să conteste respectiva cerere de renunțare, în măsura în care nu ar fi reprezentat voința lor, atunci când au fost citați cu mențiunea de a-și preciza punctul de vedere cu privire la propria renunțare. Reclamanții în cauză nu s-au prezentat la termenul acordat în acest scop pentru ședința din 29.01.2015.
Față de manifestarea expresă de voință a reclamanților N. M., T. S., C. F., instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată a acestora.
Prin urmare, instanța reține că rămâne investită cu acțiunea în revendicare formulată de reclamanta C. M. V..
3. Cu titlu prealabil, instanța reține că cererea modificatoare a reclamanților, a fost depusă la data de 23.04.2014 (fila 44 dosar nr._ ), prin care se formula acțiunea în revendicare, înainte de primul termen de judecată stabilit în cauză, astfel încât, în raport cu art. 204 C., aceasta va fi primită, fiind depusă în termen.
Cu privire la cererea modificatoare din 13.10.2014 (fila 21 dosar nr._ ), instanța reține că aceasta a fost depusă după primul termen de judecată în acel dosar, cauza fiind declinată de la Judecătoria sectorului 6 București la 14.01.2013.
În ceea ce privește referirea la faptul că reclamanții ar deține o cotă de ¾ din imobil și că nu mai pot sta în indiviziune cu pârâții, atât în privința construcției, cât și în privința terenului, instanța urmează să recalifice aceste precizări drept argumente de fond în cadrul cererii în revendicare, și să constate că reclamanții nu au în vedere un partaj, ci vor să li se recunoască și proprietatea cu privire la imobilele deținute în prezent de pârâții S. N. și Căpuță E. C..
Tot cu titlu prealabil, instanța reține că prin cererea principală din dosarul nr._/303/2013, reclamanții au solicitat anularea contractelor de vânzare cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 (fila 5) și nr. 2296 din 28.09.1998 (fila 7) și obligarea Primăriei și S. B. SA de a le restitui în natură imobilele în discuție, concomitent cu anularea Dispoziției_/2010.
Astfel cum a fost formulată, instanța reține că cererea de anulare a Dispoziției nr._/2010 are caracter subsidiar și apare ca un efect al eventualei admiteri a cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 (fila 5) și nr. 2296 din 28.09.1998 (fila 7), astfel încât admisibilitatea acesteia, precum și soluția pe fond, urmau să fie analizate doar în măsura în care s-ar fi admis capătul de cerere privind constatarea nulității celor două contracte de vânzare cumpărare.
Față de soluția dată cererii de constatare a nulității celor două contracte, prin încheierea din 06.11.2014 (fila 187 – dosar nr._ ), nu se mai impune o analiză distinctă referitoare la Dispoziției nr._/2010.
4. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, din perspectiva situației de fapt, instanța reține în primul rând, că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 (fila 5) încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A., în calitate de vânzător și S. N. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, aceasta din urmă a dobândit în proprietate imobilul compus din: la demisol 1 camera, bucătărie și baie și la parter 1 cameră, bucătărie, hol și magazie, situat în București, ., sector 4.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2296 din 28.09.1998 (fila 7) încheiat între S.C.A.V.L. - B. S.A. în calitate de vânzător și N. R. din București, ., sector 4 în calitate de cumpărător, în baza Legii 112/1995, aceasta din urmă a dobândit în proprietate imobilul compus din 1 cameră + hol, bucătărie, terasa, WC, situat în București, ., ..
Prin Dispoziția nr._ din 01.11.2010 (fila 11) emisă de Primarul General al M. București, ca urmare a procedurilor prevăzute de Legea 10/2001, reclamanților li s-a restituit în natură imobilul situat în București ., sector 4, format din teren în suprafața de 648,00 mp, din suprafață totală de 696,00 mp și construcții (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii 112/1995), iar prin Dispoziția nr._ din 01.11.2010 (fila 12) emisă de Primarul General al M. București, ca urmare a procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995 respectiv pentru cele a căror anulare o solicită.
În ambele decizii se precizează că acestea pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare la Secția civilă a Tribunalului București, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Legal citați pentru termenul din 18.12.2014 (fila 187 verso și filele 191-195 – dosar nr._ ), cu mențiunea de a preciza dacă au contestat respectivele decizii, reclamanții nu au răspuns în niciun fel.
Nu s-a făcut dovada contestării sau anulării acestora.
De asemenea, nu s-a făcut dovada că cele două contracte de vânzare cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 (fila 5) și nr. 2296 din 28.09.1998 (fila 7) ar fi fost anulate anterior sesizării prezentei, iar în cadrul prezentului dosar, cererea având acest obiect a fost respinsă ca prescrisă prin încheierea din 06.11.2014 (fila 187 – dosar nr._ ).
Prin urmare, cele două contracte sunt în ființa și sunt valabile.
5. Față de această stare de fapt, instanța reține că în raport cu cei patru pârâți, cererea apare ca fiind inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 641 alin. (4) Cciv, actele de dispoziție nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.
Acțiunea în revendicare este un act de dispoziție, ceea ce înseamnă că, în principiu, pentru exercitarea acesteia este nevoie de acordul tuturor coproprietarilor.
Potrivit art. 643 Cciv, (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. (2) Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari. (3) Când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Acest text de lege instituie o prezumție de mandat tacit pe care coproprietarul care acționează singur în justiție, într-o acțiune în revendicare, l-ar avea de la ceilalți coproprietari. Altfel, nu s-ar putea explica efectul favorabil care se extinde și asupra celorlalți coproprietari, în situația în care cel care acționează are câștig de cauză, potrivit art. 643 alin. (3) Cciv.
Prin urmare, regula unanimității specifică actelor de dispoziție este atenuată legal, dar această atenuare are la bază prezumțiile că reclamantul co-proprietar îi reprezintă în justiție pe ceilalți co-proprietari și că acționează în numele lor.
În speță, se observă că reclamantă în dosar a rămas doar doamna C. M. V., ceilalți co-proprietari, respectiv reclamanții N. M., T. S., C. F. alegând să renunțe în mod expres la judecată, contrazicând în acest fel prezumția de mandat tacit pe care o instituie art. 643 Cciv.
Prin urmare, în condițiile particulare ale prezentului dosar, instanța reține că art. 643 Cciv nu este aplicabil, ci aplicabile sunt dispozițiile art. 641 Cciv, în baza cărora, acțiunea în revendicare poate fi formulată doar cu acordul tuturor coproprietarilor, ceea ce implică faptul că acțiunea începută de toți coproprietarii și continuată doar de unul dintre aceștia, după renunțarea la judecată a celorlalți, apare ca inadmisibilă.
6. Față starea de fapt reținută, instanța precizează că cererea de revendicare este inadmisibilă și dintr-un alt argument.
Astfel, instanța reține că potrivit interpretării considerentelor Deciziei ICCJ nr. 33/2008, pronunțată în procedura recursului în interesul legii, restituirea bunurilor intrate în proprietatea statului român în timpul regimului comunist se poate face doar pe calea procedurii speciale, reglementate de dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001.
O acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun ar fi admisibilă în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Or, în speță, instanța reține că pârâtele S. N. și pe C. E. C. sunt proprietari ai imobilelor în discuție în baza contracte de vânzare cumpărare nr. 2295 din 28.09.1998 (fila 5) și nr. 2296 din 28.09.1998 (fila 7), care nu au fost anulate.
Prin urmare, acțiunea în revendicare nu ar putea fi admisă fără a afecta dreptul de proprietate recunoscut pârâtelor S. N. și pe C. E. C., și care nu a fost desființat pe căi legale până la acest moment.
Din acest motiv, în raport de considerentele din Decizia ICCJ nr. 33/2008, acțiunea apare ca inadmisibilă.
7. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 451-453 din C.., instanța urmează să admită solicitarea pârâților de obligare a reclamanților la plata acestora, constatând că aceștia din urmă au pierdut prezentul proces.
La stabilirea cheltuielilor de judecată, instanța va avea în vedere faptul că cererea a fost respinsă în întregime, precum și dovada achitării onorariului de avocat în valoare totală de 3.000 de lei (fila 210 – 1.000 de lei, dosarul nr._ ; fila 211 – 1.000 de lei, dosarul nr._ ; fila 114 – 1.000 de lei, dosar nr._/303/2013), aferent dosarelor conexate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția suspendării ca neîntemeiată.
Respinge ca prescrisă acțiunea pentru anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2295/28.09.1998 și nr. 2296/28.09.1998, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, în ședința din 06.11.2014.
Ia act de renunțarea reclamanților N. M., T. S. și C. F. la judecata acțiunii în revendicare.
Admite excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare cu privire la reclamanta C. M. – V. și pârâții PMB, S. B., S. N. și C. E. – C..
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții N. M. prin mandatar T. S., cu domiciliul în B., . C, județul Ilfov, T. S., cu domiciliul în B., . C, județul Ilfov, C. F., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4 și C. M.-V., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4 în contradictoriu cu pârâții P. M. București Prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, S.C.A.V.L. B. SA, cu sediul în București, .. 45, sector 4, S. N., cu domiciliul în București, ., sector 4 și C. E.-C., cu domiciliul în București, ., sector 4.
Obligă pe toți reclamanții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 de lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.
Președinte Grefier
C. D. T. I.
Red.jud.C.D./teh.T.I./10 ex./22.06.2015
| ← Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... → |
|---|
