Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 967/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU

GREFIER: D. O. M.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari .> în contradictoriu cu pârâții L. G. și L. M., având ca obiect pretenții.

La apelul făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta prin avocat și pârâții personal și asistați de avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței pârâții personal precizează că recunosc debitul datorat reclamantei și doresc eșalonarea acestuia.

Avocatul reclamantei arat ca se opune eșalonării debitului, menționând că de la data introducerii acțiunii pârâții nu au făcut nici un demers in acest sens și nu au achitat nimic.

În temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească.

Potrivit art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului.

Avocatul reclamantei pune concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâților la plata debitului datorat, cu cheltuieli de judecată.

Pârâții personal pun concluzii de admitere a cererii și de eșalonare a debitului in transe a câte 500-600 lei/lună.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE

Amâna pronunțarea la data de 27.01.2015.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. C. M. D. O. M.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 967

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU

GREFIER: D. O. M.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .> în contradictoriu cu pârâții L. G. și L. M., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.01.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, la data de 27.01.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 22.01.2014 sub nr._, modificată și precizată la data de 24.07.2014, reclamanta Asociația de proprietari . chemat în judecată pârâții L. G. și L. M. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 19.093,63 lei, reprezentând contribuții restante la cheltuielile comune ale imobilului administrat de reclamantă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 120 situat în București, .. 114, . 4 și, în această calitate, au obligația să achite cotele de întreținere aferente acestuia.

Mai arată reclamanta că pârâții nu și-au executat obligația de plată ce le revenea la cotele de întreținere, acumulând în perioada SEPTEMBRIE 2011 – MAI 2014 un debit total restant în cuantum de 19.093,63 lei, din care 10.141,98 lei reprezentând cote de întreținere restante, 8.647,26 lei penalități, 234,40 lei fond de rulment, 70 lei fond de reparații.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 46, art. 49 și art. 50 din Legea nr.230/2007, precum și art. 25 și art. 32 din H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.

În dovedirea cererii, reclamanta depus la dosar, în copie, listele de plată pentru perioada restantă; extras centralizator al listelor de întreținere, aferente acesteia; centralizator privind modul de calcul al penalităților în procent de 0,2% pe zi de întârziere; hotărârea adunării generale a proprietarilor din 9.06.2012 .

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.

Pârâții au depus întâmpinare la data de 19.06.2014, prin care au arătat că în mod obiectiv nu au putut să achite cotele de întreținere restante, având mari dificultăți financiare.

Ca urmare a cererii de ajutor public judiciar formulate de pârâți la data de 24.07.2014, instanța a numit un apărător din oficiu prin încheierea din 6.10.2014.

Instanța a admis și administrat proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.

Analizând materialul probator al dosarului, instanța retine următoarele:

Dintabelele privind situația cheltuielilor comune stabilite și afișate lunar de către reclamantă rezultă că pârâții nu au achitat la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere aferente apartamentului nr. 120 din București, .. 114, . 4, pentru perioada SEPTEMBRIE 2011 – MAI 2014 în cuantum total de 10.141,98 lei și nici contribuțiile la fondul de reparații în cuantum de 70 lei și fondul de rulment în cuantum de 234,40 lei.

Instanța constată și faptul că pârâții nu au depus la dosar dovezi din care să rezulte că ar fi contestat listele de întreținere afișate sub aspectul cuantumului cheltuielilor de întreținere stabilite în sarcina lor și nici nu au propus dovezi care să dovedească modul greșit de clacul al acestor cheltuieli.

Potrivit art. 46 din Legea 230/2007 privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii au obligația să plătească lunar, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, în termenul de 20 de zile stabilit de art. 49 alin. 2 din același act normativ.

Având în vedere și hotărârile Adunării generale a proprietarilor prin care s-au stabilit fondul de rulment și fondul de reparații, instanța reține că pârâții datorează reclamantei, așa cum rezultă din situația debitului depusă la dosar, sumele de 10.141,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada SEPTEMBRIE 2011 – MAI 2014, 70 lei, reprezentând fond de reparații și 234,40 lei, fond de rulment.

Constatând că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, în baza art. 50 din Legea 230/2007, instanța va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata acestor sume către reclamantă.

Totodată, întrucât pârâții nu și-au respectat obligația de a plăti cheltuielile de întreținere în termenul de 20 de zile de la afișarea listelor de plată prevăzut de art. 49 al. 2 din Legea nr. 230/2007, aceasta datorează penalități reclamantei în conformitate cu art. 49 al. 1 din Legea nr. 230/2007 care stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată.

Pe cale de consecință, având în vedere aceste prevederi legale, instanța îi va obliga pe pârâți și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 8.647,26 lei calculate de către reclamantă.

Având în vedere situația materială precară a pârâților, precum și dispozițiile art. 397 Cod de procedură civilă și art. 1415 alin 2 Cod civil, precum și dispozițiile art. 397 alin 3 C., instanța va acorda pârâtului un termen de grație și va încuviința eșalonarea obligațiilor de plată a debitului în următoarele 12 luni, în rate egale a câte 1.592 lei fiecare.

În temeiul art. 274 C.proc.civ., întrucât pârâta este în culpă procesuală, aceasta va fi obligată la plata către reclamantă a sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat achitat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea modificată și precizată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI .>cu sediul ales la C..av. L. L. din București ., ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții L. G. și L. M., ambii domiciliați în București, ., nr. 114, .. 120, sector 4.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 19.093,63 lei, din care 10.141,98 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada parțial septembrie 2011 – mai 2014, 8.647,26 lei penalități, 70 lei fond de reparații, 234,40 lei.

Acordă pârâților termen de grație și încuviințează eșalonarea obligațiilor de plată a debitului în următoarele 12 luni, în rate egale a câte 1592 lei fiecare.

Obligă pârâții să plătească reclamantei 700 de lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea se depune la Judecătoria sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G.-C. M. D. O. M.

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Î N C H E I E R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU

GREFIER: D. O. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect ajutor public judiciar, formulată de petenții L. G. și L. M., ambii domiciliați în București, ., nr. 114, .. 120, sector 4.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea de ajutor public judiciar formulată la data de 24.07.2014, L. M., a formulat cerere de ajutor public judiciar, în vederea numirii de către instanță a unui apărător din oficiu.

Petenta a depus la dosar declarație pe proprie răspundere, acte medicale.

Petenta a menționat de asemenea că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar.

Asupra cererii de ajutor public judiciar instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.14 din OUG nr.51/2008, privind ajutorul public judiciar, cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris și va cuprinde mențiuni privind obiectul și natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul și starea materială a solicitantului și a familiei sale, atașându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia și ale familiei sale, precum și dovezi cu privire la obligațiile de întreținere sau de plată; cererea va fi însoțită și de o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum și cuantumul acestui ajutor.

Potrivit art. 6, lit.a din OUG nr. 51/2008, ,,Ajutorul public judiciar se poate acorda în următoarele forme: plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenței juridice și, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiție sau pentru prevenirea unui litigiu, denumită în continuare asistență prin avocat”.

Potrivit art. 7 din OUG nr. 51/2008, ,,Ajutorul public judiciar se poate acorda, cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăși, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe țară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare”.

Potrivit art. 8, alin. 3 din OUG nr. 51/2008, ,, Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România”.

Instanța constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile pentru acordarea ajutorului public judiciar. Astfel, solicitarea de acordare a ajutorului public judiciar este formulată pentru apărarea unui interes legitim, iar instanța va lua act de declarația petentei în sensul că nu a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar din înscrisurile depuse rezultă că petenta beneficiază de o venituri în valoare de 850 de lei, având în întreținere un copil minor.

Având in vedere dispozițiile legale amintite și actele depuse în susținerea cererii de ajutor public judiciar, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea petentei.

Față de cele reținute anterior instanța urmează să admită cererea de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma acordării asistenței juridice, urmând a dispune emiterea unei adrese către Baroul București în vederea desemnării unui avocat din oficiu, care să asigure asistența juridică a petentei. Instanța va stabili onorariul provizoriu al avocatului din oficiu ca fiind în sumă de 500 RON, sumă care va rămâne în sarcina statului.

DISPUNE:

Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma acordării asistenței juridice formulată de petenta L. M., domiciliată în București, ., nr. 114, .. 120, sector 4.

Dispune emiterea unei adrese către Baroul București în vederea desemnării unui avocat din oficiu, care să asigure asistența juridică a petentei.

Stabilește onorariul provizoriu al avocatului din oficiu ca fiind în sumă de 500 RON, sumă care rămâne în sarcina statului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI