Contestaţie la executare. Sentința nr. 4090/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4090/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 4090/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
….
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4090
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. O. P.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. în contradictoriu cu intimatul D. G. și cu terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 242 alin. 2 Vechiul Cod de procedură civilă, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 Vechiul Cod de procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, luând act că, deși legal citați, intimatul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță pentru a solicita administrarea de probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 27.02.2015 contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul D. G. și cu terțul poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI anularea adresei de înființare a popririi din 16.02.2015, a procesului verbal de cheltuieli din data de 03.10.2012, emise în dosarul de executare nr. 1521/2012 al B. D. G., L. G. și M. P., anularea raportului de expertiză contabilă extrajudiciară, precum și întoarcerea executării silite.
În motivarea cererii, a susținut că este prescris dreptul creditorului de a cere executarea silită, în condițiile în care cererea de executare silită nu poate avea efect intreruptiv de prescripție.
A învederat că a preluat toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare privitoare la plata despăgubirilor către investitorii la Fondul Național de Investiții, în temeiul Legii nr. 113/2013. Încetarea calității de debitoare a C.N.V.M., dispusă în temeiul actului normativ menționat, conduce la nulitatea actelor de executare emise anterior împotriva acesteia, executorul având obligația de a emite alte acte de executare, în care să indice noul debitor.
A susținut că executorul judecătoresc nu a respectat procedura reglementată de OG nr. 22/2002, întrucât nu i s-a dat posibilitatea să efectueze plata voluntară în termenul de grație de 6 luni, prevăzut de actul normativ respectiv, trecând direct la executarea silită potrivit dreptului comun. A precizat că acest termen curge de la data preluării drepturilor și obligațiilor C.N.V.M. de către A.A.A.S., în baza Legii nr. 113/2013.
S-a invocat și faptul că onorariul executorului depășește limita maximă permisă de lege, prin adăugarea TVA.
A mai arătat că nu au fost depuse la dosarul de executare alte înscrisuri doveditoare ale achiziționării unităților de fond, valoarea despăgubirii neputând fi stabilită doar pe baza unităților de fond, aceste din urmă înscrisuri nefiind depuse în original la dosarul de executare.
Privitor la cuantumul debitului, a arătat că stabilirea sumei datorate s-a efectuat fără a se ține cont de unitățile de fond răscumpărate de creditori, iar executorul a avut în vedere valoarea unei unități de fond la data de 24.05.2000, și nu valoarea cu care au fost achiziționate acele unități, contrar modalității de calcul stabilită prin titlul executoriu.
A apreciat că înlăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 nu pot fi stabilite cheltuieli de executare, singurele sume ce ar putea fi solicitate cu acest titlu fiind cele aferente comunicării unei notificări, astfel încât în mod nelegal a fost calculat onorariul de către executorul judecătoresc prin raportare la valoarea debitului.
În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 387, art. 399 și urm., art. 411 Vechiul Cod de procedură civilă, OG nr. 22/2002.
Intimatul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri.
Au fost atașate actele din dosarul de executare nr. 1521/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 164A/18.06.2008 pronunțată de Curtea de Apel București și prin decizia penală nr. 2098/04.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea debitoarei Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la plata despăgubirilor către părțile civile menționate în dispozitivul sentinței, corespunzător sumelor inițial investite, indexate cu rata inflației începând de la data de 24 mai 2000.
În baza acestui titlu executoriu, la data de 30.05.2012 intimatul s-a adresat B. D. G., L. G. și M. P. în vederea începerii executării silite împotriva C.N.V.M., fiind format dosarul de executare nr. 1521/2012.
Instanța ia act că de la momentul rămânerii definitive a hotărârii, 04.06.2009, și până la data sesizării executorului judecătoresc a trecut o perioadă mai mică de 3 ani, astfel încât nu era împlinit termenul de prescripție a executării silite, apărările contestatoarei sub acest aspect fiind vădit nefondate.
La data de 03.10.2012 executorul judecătoresc a emis somația prin care a pus în vedere debitoarei C.N.V.M. să achite debitul, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert B. F..
Potrivit art. II alin. 1 din Legea nr. 113/3013, A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții.
De asemenea, art. 2 stabilește că A. pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită.
Dobândirea de către contestatoare a calității de debitor în prezenta executare silită, prin efectul legii, nu atrage nulitatea actelor de executare anterioare, în contradictoriu cu fostul debitor. Subrogarea în drepturile și obligațiile C.N.V.M. presupune preluarea procedurii în stadiul în care se află, toate actele efectuate fiindu-i opozabile.
Executorul nu avea obligația de a emite noi acte de executare pe numele contestatoarei, iar efectele actelor anterioare se produc și cu privire la aceasta.
Instanța ia act că executorul a respectat dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, comunicând debitoarei inițiale somația, aceasta având posibilitatea ca, în cazul în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, să facă demersuri a-și îndeplini obligația de plată, într-un termen de 6 luni. Aceste dispoziții legale nu trebuie interpretate în sensul că debitoarea beneficiază de acest termen prin efectul legii. Este necesar ca debitoarea să invoce lipsa fondurilor pentru a putea fi aplicabil termenul respectiv. În lipsa unei astfel de precizări, creditorul este îndreptățit să pornească executarea potrivit dreptului comun.
De la primirii somației debitoarea nu a făcut dovada că a cerut rectificarea bugetului sau că a întreprins vreo măsură în vederea achitării debitului. De asemenea, după ce a dobândit calitatea de debitoare, contestatoarea nu a făcut vreun astfel de demers, fapt ce formează convingerea instanței că invocarea dispozițiilor OG nr. 22/2002 este pur formală, neexistând o intenție reală de îndeplinire a obligației.
Trebuie făcută precizarea că termenul de 6 luni nu curge de la data preluării de către A.A.A.S. a drepturilor și obligațiilor C.N.V.M., ci de la data primirii primei somații, atâta timp cât actele de executare anterioare sunt opozabile contestatoarei.
Pe de altă parte, emiterea procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nu este condiționată de trecerea termenului de 6 luni menționat mai sus.
Obligația stabilită printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, conform art. 3711 alin. 1 Vechiul Cod de procedură civilă. În cazul în care debitorul nu execută obligația, creditorul este îndreptățit să se adreseze organului de executare competent, conform alin. 2.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Este de observat că legiuitorul nu folosește termenul notificare, comunicare sau unul echivalent, ci pe cel de „somație”, care are o semnificație distinctă, fiind un act de executare cu o importanță deosebită în faza executării silite, așa cum rezultă din dispozițiile art. 387 Vechiul Cod de procedură civilă. Din moment ce a fost utilizat acest termen, se presupune că legiuitorul a avut în vedere ca situație premisă formularea de către creditor a unei cereri de începere a executării silite.
Astfel, procedura reglementată de OG nr. 22/2002 nu este prealabilă și nu se substituie celei prevăzute de Codul de procedură civilă, ci se completează cu aceasta.
Din moment ce executarea a fost demarată, cheltuielile de executare sunt cele stabilite de art. 37 din Legea nr. 188/2000, prin raportare la valoarea debitului, și nu cele aferente unei notificări, așa cum susține debitorul. În acest sens sunt și dispozițiile art. 3717 alin. 2 Vechiul Cod de procedură civilă conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare silită și până la data realizării obligației prin executare voluntară.
Introducerea termenului de 6 luni, prin OG nr. 22/2002 reprezintă o măsură de protecție pentru a preveni situația ca executarea să provoace disfuncționalități în activitatea unei instituții publice, fără însă a atinge dreptul creditorului de a-și realiza creanța în bune condiții. Nu suntem în prezența a două proceduri distincte, ci reglementările specifice OG nr. 22/2002 se integrează în procedura executării silite de drept comun.
Contestatorul ar fi putut evita plata cheltuielilor de executare dacă și-ar fi îndeplinit obligația anterior formulării de către creditori a cererii de începere a executării silite.
Față de cele expuse, instanța consideră că în mod corect au fost stabilite cheltuielile de executare, onorariul executorului fiind în mod corect calculat prin raportare la valoarea creanței.
Referitor la cuantumul cheltuielilor, instanța constată că, potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: „ a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.”
Astfel, instanța constată că onorariul executorului judecătoresc se încadrează în limitele prevăzute de lege, suma incluzând și TVA.
Cu privire la adăugarea TVA, instanța reține că, potrivit art. 125 și urm. din Codul Fiscal, taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii.
Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
În conformitate cu art. 137 alin. 1 lit. a din Codul fiscal, baza pentru calcularea TVA este constituită din tot ceea ce reprezintă contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de către furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni.
Din analiza textelor legale amintite rezultă că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte TVA, ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor, în baza art. 3717 alin. 2 Vechiul Cod de procedură civilă.
Dacă s-ar interpreta în sensul invocat de contestatoare, s-ar ajunge în situația ca executorul judecătoresc să nu poată încasa efectiv onorariul maxim prevăzut de lege, deoarece ar fi nevoit să vireze către bugetul statului o cotă de 24%, corespunzătoare TVA, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 prin care au fost stabilite limitele onorariului.
Din moment ce o dispoziție legală permite executorului să încaseze un onorariu maxim, trebuie interpretată în sensul ca ea să își producă efectele, conform regulilor generale de interpretare a normei juridice.
De asemenea, o interpretare contrară ar conduce la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile, plătitoare de TVA.
În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea TVA la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă, acest mod de calcul fiind în concordanță cu regulile care reglementează TVA.
Nu este necesară depunerea la dosar a altor înscrisuri din care să reiasă achiziționarea certificatului de investitor. Dispozițiile instanței de apel trebuie interpretate în sensul că, în lipsa certificatului, un creditor poate face dovada sumelor achitate și prin alte mijloace de probă.
De asemenea, instanța constată că executorul judecătoresc a respectat dispozițiile instanței de apel conform cărora despăgubirile cuvenite părților civile se vor acorda conform numărului de unități de fond astfel cum rezultă din cuprinsul carnetelor de investitor, confirmărilor de sold, ordinelor de plată și a altor înscrisuri doveditoare.
Astfel, în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de expert B. F., prin care s-a stabilit valoarea debitului, s-a avut în vedere valoarea unităților de fond de la momentul achiziționării acestora, și nu valoarea de la nivelul anului 2000.
P. considerentele expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 399 și urm. Vechiul Cod de procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Ca efect al respingerii cererii de anulare a actelor de executare, va fi respinsă ca neîntemeiată cererea de întoarcere a executării silite.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., cu sediul în București, . Ș. nr. 50, sector 1, în contradictoriu cu intimatul D. G., cu domiciliul în Oradea, ., ., ., și cu terțul poprit A. DE T. ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./5ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4105/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4109/2015. Judecătoria... → |
|---|
