Cereri privind executarea silită. Hotărâre din 25-06-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8568/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SNTINȚA CIVILĂ NR. 8568
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul I. B. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect aplicare penalități - art. 905 C.pr.civ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la 25.06.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2014 sub nr._, reclamantul I. B. P., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, a solicitat a se dispune obligarea pârâtului la plata în favoarea sa a unei penalități de întârziere în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 6329, respectiv de la 15.06.2013, și până la executarea obligației stabilită în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că la data de 03.04.2013 a comunicat debitoarei o notificare prin care îi solicita ca, în temeiul art. 622 alin. 4 C.pr.civ., să se conformeze obligațiilor puse în sarcina sa prin titlul executoriu, în caz contrar urmând a proceda la executarea sa conform prevederilor art. 905 C.pr.civ.
Având în vedere neîndeplinirea obligației de emitere a titlului de despăgubire, a procedat la formularea unei cereri de executare, iar la data de 22.05.2013, B.E.J. E. L. și Asociații a pronunțat încheierea de admitere a cererii sale de executare silită și totodată încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare.
Ca urmare a solicitării încuviințării executării silite, în data de 31.05.2013, Judecătoria Sector 4 București a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în temeiul sentinței civile nr. 6329/01.11.2011, iar prin somația nr. 259 din data de 17.06.2013 executorul judecătoresc a somat debitoarea să își îndeplinească obligația prevăzută în titlul executoriu, însă debitoarea nu și-a îndeplinit nici de această dată obligațiile stabilite de instanță în sarcina.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 905 C.pr.civ.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru.
În dovedire, au fost anexate la dosar înscrisuri.
La data de 20.02.2015, pârâtul Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în calitate de continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a depus la dosar întâmpinare prin care invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției de necompetență materială a instanței, a arătat că procedura de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ este prevăzută de art. 24 și urm. din Legea nr. 554/2014, iar astfel instanța de executare în acest gen de cazuri este instanța care a soluționat fondul litigiului în contencios administrativ astfel cum expres este definită aceasta în art. 2 alin. (1) lit. ț din Legea nr. 554/2004. Astfel, a arătat că, întrucât litigiul a fost soluționat pe fond de Curtea de Apel București, rezultă că aceasta este și instanța de executare.
Pe fondul cauzei, a susținut că la data de 15.06.2013 erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 165/2013 prin care s-a instituit o nouă procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii.
Astfel, la propunerea A.N.R.P., prin decizia nr. 229 emisă de Primul ministru al României, publicată în Monitorul Oficial nr 314 din 30 mai 2013, a fost stabilită componența CNCI. În urma publicării acestei decizii, a fost organizată prima ședință a CNCI în data de 6 iunie 2013, iar la data de 21.06.2013, prin decizia nr. 249 a Primului ministru, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 371 din 21 iunie 2013, a fost aprobat Regulamentul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Potrivit pârâtului, pentru a pune în executare hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile prin care instanța a stabilit cuantumul despăgubirilor, CNCI a decis, în ședința din data de 20 iunie 2013, să emită, în temeiul articolului 41 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013, titluri de despăgubire. Cu referire la dosarul de despăgubire nr._/CC, s-a precizat că acesta a fost introdus cu respectarea ordinii rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești prin care au fost stabilite obligații în sarcina CCSD, pe ordinea de zi a ședinței CNCI din data de 30.10.2013, comisia dispunând completarea dosarului de despăgubire. S-a învederat că CNCI a făcut aplicarea dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 165/2013 și a dat posibilitatea atât reclamantului și cât titularilor dispoziției nr._/2008 să completeze documentația existentă la dosarul de despăgubire.
S-a mai precizat că intenția CNCI a fost de emitere a deciziei de compensare de la prima introducere a dosarului de despăgubire, dar întrucât acesta a fost incomplet, comisia a făcut aplicarea dispozițiilor art. 32 și a solicitat completarea cu documente, iar având în vedere că dosarul de despăgubire a fost completat cu înscrisurile solicitate, în ședința din data de 10.02.2015 CNCI a dispus emiterea deciziei de compensare.
Pârâtul a apreciat că în prezenta cauză sunt incidente inclusiv prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, precizând și că analiza dosarelor de despăgubire s-a făcut cu respectarea strictă a ordinii rămânerii irevocabile a hotărârilor. Dosarul nr._/CC a fost introdus în ședința CNCI din 30.10.2013, acesta situându-se la poziția 643 din cele 700.
Cu referire la modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost instituite obligații în sarcina CCSD, s-a arătat că prin dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 legiuitorul a stabilit două modalități de punere în executare a acestora, în funcție de obligația stabilită de instanța judecătorească
Prima situație are în vedere hotărâri judecătorești prin care instanța a obligat CCSD la emiterea titlurilor de despăgubire în cuantumul stabilit de către aceasta și este reglementată la art. 41 alin. (1) si (3) din Legea nr. 165/2013. În această situație CNCI emite titluri de despăgubire în cuantumul stabilit de către instanță prin aplicarea procedurii specifice CCSD.
Cea de-a doua situație a fost prevăzută de legiuitor la art. 41 alin. (5) și are în vedere toate celelalte hotărâri judecătorești prin care au fost instituite obligații în sarcina CCSD, dar prin care nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor. În această din urmă situație, legiuitorul a stabilit, în mod expres, în sarcina CNCI, obligația de a soluționa dosarele de despăgubire potrivit noilor atribuții de control și verificare ale acestora (art. 41 alin. (5) și art. 21 din Legea nr. 165/2013).
Astfel, a mai apreciat că, întrucât în interiorul termenului de executare impus de către ÎCCJ prin decizia nr. 606/07.03.2013 a intrat in vigoare Legea nr. 165/2013, ce prevede expres procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire iar CNCI a aplicat întocmai această procedură, nu se poate reține o culpă a CNCI pentru neexecutarea dispozițiilor stabilite prin hotărârea judecătorească.
În dovedire, pârâtul a anexat la dosar înscrisuri.
La data de 11.05.2015, pârâtul a depus la dosar note de ședință prin care a invocat rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată (f. 113-116).
Sub acest aspect, a învederat că în data de 26.03.2015, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis decizia de compensare nr. 3572/26.03.2015 prin 654.712 puncte, în favoarea numiților Buriacu A., P. D., A. R. M. și I. B. P., conform hotărârii instanței de judecată.
Astfel, s-a apreciat că reclamantul nu mai justifică un interes în susținerea cererii de aplicare a penalităților, întrucât scopul penalităților nu mai există.
S-a mai adăugat și că ultimele înscrisuri depuse în completarea dosarului datează din data de 18.11.2014, iar în cursul anului 2014, atât Primăria Municipiului Focșani cât și persoanele îndreptățite au depus o . înscrisuri necesare soluționării dosarului, iar în data de 10.02.2015, CNCI a aprobat emiterea deciziei de compensare în soluționarea dosarului nr._/CC prin 659.669 puncte, însă întrucât din eroare cuantumul măsurilor reparatorii ce se cuvin domnului A. R. M. a fost calculat la nivelul sumei de 37.991 puncte și nu de 37.291 puncte, Secretariatul CNCI, prin nota din data de 25.03.2015 a propus Comisiei revocarea aprobării și emiterea deciziei de compensare prin 654.712 puncte. În acest context, dosarul a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor din data de 26.03.2015, care a aprobat emiterea decizie de compensare prin 658.712 puncte în favoarea domnilor B. A., P. D., A. R. M. și llie B. P..
La data de 26.05.2015, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat că susținerea pârâtului conform căreia și-a îndeplinit obligația stabilită prin titlul executoriu nu este fondată, întrucât a procedat la emiterea deciziei de compensare, deși în sarcina sa era impusă obligația irevocabilă de emitere a titlului de despăgubire. A mai susținut că decizia de compensare emisă de către pârât și comunicată în data de 11.05.2015 a înțeles să o conteste, pe rolul Tribunalului București fiind înregistrată contestația formulată.
Potrivit reclamantului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii 165/2013, întrucât sentință civilă nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București a rămas irevocabilă la data de 07.02.2013, iar Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare la data de 17.05.2013, astfel că de la data rămânerii irevocabile a titlului executoriu și până la apariția noii legi a trecut o perioadă de 3 luni de zile în care pârâtul a tergiversat soluționarea dosarului de despăgubire.
Mai mult, dispozițiile Legii nr. 165/2013 nu sunt aplicabile în prezenta cauză prin raportare la principiul de drept al neretroactivității legii civile.
Reclamantul a anexat copia contestației formulate.
În ședința publică din data de 13.05.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocate de către pârât.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, iar în urma adresei emise de instanță, S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr. 259/2013.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorului I. B.-P., pe rolul S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” s-a format dosarul de executare nr. 259/2013, pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
Prin această sentință civilă pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/2/2010, astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia nr. 606/07.02.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție, pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a fost obligat să finalizeze procedura administrativă cu emiterea deciziei de stabilire a despăgubirilor cuvenite creditorilor I. B. P. și A. R. M. în termen de 30 zile de la data de 15.05.2013.
La data de 31.05.2013 executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 (f. 41), iar la data de 25.06.2013 i s-a comunicat debitorului încheierea de încuviințare a executării silite, conform dovezii de înmânare aflată la dosarul de executare (f. 44).
În drept, instanța constată că dispozițiile art. 905 din codul de procedură civilă stipulează următoarele:
(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu executa obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabila în bani, instanță sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu….”.
Analizând susținerile pârâtului referitor la îndeplinirea obligațiilor, instanța constată că din considerentele sentinței civile nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București rezultă că procedura administrativă privește imobilul situat în Focșani, .-6 (fostă M. E., nr. 11).
În ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor, instanța constată că, la data de 26.03.2015, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a emis, în temeiul prevederilor art. 17 alin. 1, art. 21 și art. 41 din Legea nr. 165/2013, decizia de compensare nr. 3572/26.03.2015 cu privire la imobilul mai sus menționat, prin care s-au stabilit 24.758 puncte în favoarea reclamantului I. B. P. (f. 117-119).
În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 165/2013 (privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), instanța constată că această lege a intrat în vigoare la data de 20.05.2013, la scurt timp de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 165/2013, ”cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7)”, iar conform art. 17 din aceeași lege, ”în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Națională, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru și are, în principal, următoarele atribuții…”.
Dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 stipulează următoarele:
”(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.
(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.
(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Conform art. 21 alin. 9 din Legea nr. 165/2013, în cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În cauză, având în vedere că prin titlul executoriu pus în executare nu s-au stabilit sumele de bani cu titlu de despăgubiri, precum și că dosarul de despăgubire nu era încă aprobat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de . Legii nr. 165/2013, așa cum se stipulează expres la art. 41 din Legea nr. 165/2013, instanța apreciază că nu se putea emite titlul de despăgubire prevăzut de art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013. Sub acest aspect, instanța constată că prin titlul executoriu debitorul a fost obligat să finalizeze procedura administrativă, iar conform noii reglementări, procedura administrativă se finaliza prin emiterea deciziei de compensare, conform art. 21 alin. 9 rap. la art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, care a și fost emisă, conform celor mai sus expuse.
Contrar susținerilor reclamantului, instanța reține că prevederile Legii nr. 165/2013 erau aplicabile inclusiv în ceea ce privește situația reclamantului din cauză, întrucât art. 41 din Legea nr. 165/2013 stipulează inclusiv aplicabilitatea acesteia în ceea ce privește emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a legii.
Totodată, instanța apreciază că susținerile reclamantului referitoare la încălcarea prin aceste dispoziții legale a principiului neretroactivității legii nu pot fi analizate în prezenta cauză, întrucât acestea ar putea fi invocate și analizate numai de către Curtea Constituțională în cadrul unei excepții de neconstituționale a acestor dispoziții legale, care nu s-a invocat în cauză de către reclamant.
Referitor la susținerile reclamantului cu privire la eventualele motive de nelegalitate a deciziei de compensare nr. 3572/26.03.2015, instanța apreciază că îndeplinirea obligațiilor instituite prin titlul executoriu în sarcina debitorului nu presupune automat un răspuns care să îl satisfacă pe acesta. Eventual, aceste aspecte pot fi invocate și valorificate în cadrul unui proces prin care să se conteste decizia emisă, aceste demers fiind și urmat de către reclamant, așa cum acesta a și arătat.
În consecință, conform celor mai sus expuse, instanța apreciază că prin decizia de compensare nr. 3572/26.03.2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, au fost îndeplinite obligațiile stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6329/01.11.2011 pronunțată de Curtea de Apel București.
În atare situație, având în vedere și că penalitățile prevăzute de art. 905 C.pr.civ. nu constituie decât un mijloc juridic de înfrângere a rezistenței debitorului, instanța apreciază că nu se mai impune obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere nici pentru perioada anterioară emiterii deciziei.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul I. B. P., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8582/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8570/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
