Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 498/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 498/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 498/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 498
Ședința publică de la data de 19.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA
GREFIER: P. C.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „D., I. ȘI CRAFCENCO, având ca obiect: alte cereri privind executarea silită- desemnare curator special al moștenirii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de lipsa părților, în temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu a răspuns petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța ia act că petentul a solicitat prin cerere, în temeiul art. 411 alin. 3, teza finală Cod procedură civilă, judecarea cererii în lipsă.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul art. 238 cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului la un termen de judecată.
Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 26.08.2014, sub dosar nr._, petentul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „D., I. ȘI CRAFCENCO a solicitat instanței numirea curatorului special al moștenirii defunctului T. E., CNP_, cu ultimul domiciliu în București, .. 13, sectorul 4, până când va fi numit în condițiile legii curatorul succesiunii defunctului.
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin Sentința Civilă nr. 1704/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus obligarea domnului T. E. la plata sumelor de 7.992, 79 de RON, și 700 de RON, cheltuieli de judecată, către Asociația de proprietari .> Aflând despre decesul debitorului, petentul s-a adresat Camerei Notarilor Publici București în vederea eliberării unui certificat din care să rezulte dacă moștenirea domnului T. E. a fost dezbătută, iar în caz afirmativ, să precizeze care sunt persoanele care au calitatea de moștenitori, precum și de a se preciza dacă până la acceptarea moștenirii de către unul dintre succesibili a fost numit sau nu un curator al moștenirii, solicitând totodată și efectuarea mențiunilor privind începerea executării silite.
Răspunsul Camerei Notarilor Publici București a fost că succesiunea de pe urma defunctului nu a fost înregistrată pe rolul vreunui notar public.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 686-687 și urm. Noul C.proc.civilă.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 411, alin.2, teza finală Noul C.proc.civ.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de RON.
Petentul a depus la dosarul cauzei Sentința Civilă nr. 1704/26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, copia certificatului de deces . nr._, solicitarea nr. 269/2014, Răspunsul nr. C4105/16.07.2014, întocmit de Camera Notarilor Publici București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 1704 din data de 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, instanța a obligat pârâtul T. E. la plata sumelor de 7.992, 79 de RON, și 700 de RON, cheltuieli de judecată, către reclamanta Asociația de Proprietari ., 4, 6, 7, 8 din ., nr. 13.
Debitorul T. E. a decedat la data de 27.05.2014, astfel cum rezultă din Certificatul de deces . nr._.
La data de 02.06.2014, a început executarea silită împotriva debitorului T. E., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 1704 din data de 26.02.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, fiind format dosarul de executare nr. 269/2014, deschis la petentul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „D., I. ȘI CRAFCENCO.
La data de 14.07.2014, petentul s-a adresat Camerei Notarilor Publici de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând să i se elibereze un certificat din care să rezulte dacă moștenirea domnului T. E. a fost dezbătută, iar în caz afirmativ, să precizeze care sunt persoanele care au calitatea de moștenitori, precum și de a se preciza dacă până la acceptarea moștenirii de către unul dintre succesibili a fost numit sau nu un curator al moștenirii, solicitând totodată și efectuarea mențiunilor privind începerea executării silite.
Prin răspunsul nr. C4105/16.07.2014, întocmit de Camera Notarilor Publici București, s-a comunicat petentului faptul că procedura succesorală de pe urma defunctului nu a fost înregistrată pe rolul vreunui notar public.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 687, alin.1 NCPC, ,, Dacă debitorul moare înainte de începerea executării silite și se constată că nu există niciun moștenitor acceptant și nici nu este numit un curator al succesiunii, la cererea creditorului ori a executorului judecătoresc, instanța de executare va numi de îndată un curator special, până când va fi numit, în condițiile legii, curatorul succesiunii, dispozițiile art. 58 aplicându-se în mod corespunzător”.
În conformitate cu dispozițiile art. 58 NCPC, ,, 1) În caz de urgență, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exercițiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanța, la cererea părții interesate, va numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii. De asemenea, instanța va numi un curator special în caz de conflict de interese între reprezentantul legal și cel reprezentat sau când o persoană juridică ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și persoanelor cu capacitate de exercițiu restrânsă.
(3) Numirea acestor curatori se va face de instanța care judecă procesul, dintre avocații anume desemnați în acest scop de barou pentru fiecare instanță judecătorească. Curatorul special are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal.
(4) Remunerarea provizorie a curatorului astfel numit se fixează de instanță, prin încheiere, stabilindu-se totodată și modalitatea de plată. La cererea curatorului, odată cu încetarea calității sale, ținându-se seama de activitatea desfășurată, remunerația va putea fi majorată”.
Instanța reține că sunt îndeplinite condițiile art. 687 NCPC, având în vedere faptul că debitorul T. E. a decedat la data de 27.05.2014, anterior începerii executării silite la data de 02.06.2014, iar din răspunsul comunicat de Camera Notarilor Publici București rezultă faptul că nu a fost dezbătută succesiunea de pe urma defunctului, deci pe cale de consecință, nu rezultă nici un moștenitor acceptant și nici nu a fost numit un curator al succesiunii.
Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea, urmând a desemna curator special al moștenirii defunctului T. E., CNP_, decedat la data de 27.05.2014, cu ultimul domiciliu în București, .. 13, sectorul 4, pe d-na avocat A. C.-M., cu sediul profesional în București. ..2A bis, ., sectorul 4, tel._, și a stabili remunerația provizorie a curatorului la suma de 2000 de lei, urmând a obliga petentul să avanseze remunerația provizorie a curatorului, în contul RO51RNCB_0008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, formulată de petentul B. DE E. JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI „D., I. ȘI CRAFCENCO, cu sediul în București, .. 9, ., ..
Desemnează curator special al moștenirii defunctului T. E., CNP_, decedat la data de 27.05.2014, cu ultimul domiciliu în București, .. 13, sectorul 4, pe d-na avocat A. C.-M., cu sediul profesional în București. ..2A bis, ., ., sectorul 4, tel._.
Stabilește remunerația provizorie a curatorului la suma de 2000 de lei.
Obligă petentul să avanseze remunerația provizorie a curatorului, în contul RO51RNCB_0008.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R. P. C.
← Pretenţii. Sentința nr. 3008/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 512/2015. Judecătoria... → |
---|