Contestaţie la executare. Încheierea nr. 05/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 05/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4607/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. D. Regionale și Administrației Publice în contradictoriu cu intimații I. P. și B. D., I. și Crafcenco, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina având în vedere prevederile art.650 alin.1 rap.la art.713 Cod pr.civ.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
În temeiul art.248 alin.4 Cod procedură civilă instanța unește cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a B. D., I. și Crafcenco invocată prin întâmpinare, apreciind că pentru soluționarea acesteia este nevoie să se administreze probe în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei și în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 20.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. F. A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 20.03.2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 03.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 03.04.2015
INSTANȚA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17.04.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. F. A. B.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.4607
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.04.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul M. D. Regionale și Administrației Publice în contradictoriu cu intimații I. P. și B. D., I. și Crafcenco, având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.03.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv până la data de 17.04.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2014 astfel cum a fost precizată la data de 17.11.2014 (f. 11), contestatorul M. D. Regionale și Administrației Publice a solicitat în contradictoriu cu intimații I. P. și B. D., I. și Crafcenco, anularea încheierii de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare emise în dosarul de executare nr. 151/2014 al B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco”, a încheierii de încuviințare a executării silite și suspendarea executării silite.
În motivare, contestatorul a expus situația de fapt și a apreciat că încuviințarea executării silite s-a pronunțat fără ca instanța să verifice întrunirea condițiilor prevăzute de art. 662 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., că nu au fost respectate dispozițiile O.G. nr. 22/2002, susținând că nu s-a ținut cont de termenul de 6 luni, și a mai adăugat că și-a executat de bunăvoie obligația stabilită în sarcina sa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 622 și urm. C.pr.civ.
În dovedire contestatorul a anexat la dosar înscrisuri.
Intimatul B. D., I. și Crafcenco a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale passive întrucât parte în faza de executare și a solicitat respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect întrucât creditorul a renunțat la cererea de executare silită.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 151/2014.
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco”, instanța instanța reține că executorul judecătoresc nu este parte în faza de executare silită, în același sens fiind și dispozițiile Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești, potrivit cărora aceștia sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public, coordonarea și controlul activității lor exercitându-se de către M. Justiției.
Prin urmare, executorul judecătoresc nu are calitate procesuală pasivă în contestația la executare. Singura excepție o constituie situația prevăzută de art.711 alin.1 teza finală C.pr.civ., când contestația la executare se îndreaptă împotriva refuzului executorului judecătoresc de a porni executarea silită ori de a îndeplini un act de executare, situație care nu se regăsește însă în speța de față.
Față de ele arătate mai sus, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” Societatea Civilă Profesională de Executare Silită „E. L. și Asociații” și va respinge contestația la executare formulată împotriva acestuia ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 11.04.2014, intimatul creditor I. P. a solicitat B.E.J.A. ”D., I. și Crafcenco” punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 6114/08.10.2013 pronunțată de Judecătoria A., astfel cum a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1299/R/19.12.2013 a Tribunalului A., împotriva contestatorului M. D. Regionale și Administrației Publice, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 151/2014 pe rolul acestui birou de executor judecătoresc.
Cu privire la acest dosar de executare instanța constată că, deși la data de 19.05.2014 executorul judecătoresc a întocmit încheierea de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare dar și somația de plată, totuși la data de 02.12.2014 a emis o încheiere de încetare a executării silite în temeiul art. 702 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., constatând că debitorul a făcut dovada plății debitului la care a fost obligat prin titlurile executorii prin ordinele de plată emise la data de 30.04.2014.
Astfel, instanța constată că executorul judecătoresc nu a mai înțeles să continue executarea silită pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită și a actualizării creanței, stabilite conform încheierii de actualizare a creanței și de constatare a cheltuielilor de executare din data de 19.05.2014 și menționate și în somația de plată, contestate în prezenta cauză.
În consecință, având în vedere desistarea creditorului, prin executorul judecătoresc, de la executarea silită începută, fără a se mai pune în executare și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și de actualizare a creanței, instanța va lua act de manifestarea de voință în acest sens și va respinge contestația la executare și cererea de suspendarea executării ca rămasă fără obiect.
În atare situație, față de această împrejurare ce îi profită debitorului, care nu a mai fost executat pentru recuperarea cheltuielilor de executare, instanța apreciază că actele de executare contestate rămân fără efecte, astfel încât nu mai este necesar ca instanța să se pronunțe în raport de motivele de nulitate invocate de contestator, acestea rămânând fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. D., I. și Crafcenco.
Respinge contestația la executare formulată împotriva intimatului B. D., I. și Crafcenco cu sediul în București, ..9, ., parter, ., ca fiind formulată împotriva unei persoanee fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația la executare și cererea de suspendare a executării silite privind pe contestatorul M. D. Regionale și Administrației Publice cu sediul în București, ., Latura Nord, sector 5 în contradictoriu cu intimatul I. P. cu domiciliul în A., ., ., ca rămase fără obiect.
Numai cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./5ex/ 2015
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 02/2015. Judecătoria... → |
---|