Contestaţie la executare. Sentința nr. 5516/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 5516/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 5516/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 5516
Ședința publică de la data de 04 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.-R.
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile formulată de contestatorii C. C. și C. G., în contradictoriu cu intimații M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI D. G., L. G. ȘI M. P., având ca obiect: contestație la executare.
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 17.02.2015, sub dosar nr._, contestatorii C. C. și C. G. în contradictoriu cu intimații M. BUCUREȘTI PRIN PRINAR GENERAL și B. D. G., L. G. ȘI M. P. a formulat contestație la executare împotriva procesului-verbal încheiat la data de 29.01.2015 emis în dosarul de executare nr. 206/2010, solicitând instanței anularea acestui proces verbal și obligarea intimatului B. D. G., L. G. ȘI M. P. la executarea titlului executoriu reprezentat prin Sentința nr. 3081/2000.
În motivarea contestației la executare, contestatorii au arătat că prin procesul-verbal mai sus menționat, s-a constatat imposibilitatea ducerii la îndeplinire a dispoziției date de instanța de judecată prin punerea în posesie pe terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P., ca urmare a faptului că terenul este parțial ocupat de alți proprietari iar punerea în posesie se poate efectua numai pentru imobilele aflate în administrația municipalității.
Contestatorii au arătat că dețin imobilul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința nr. 3081/2000, prin care instanța de judecată a obligat pârâtul la predarea terenului menționat mai sus.
Toate diligențele efectuate de reclamanți în vederea punerii în posesie au rămas fără obiect.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 NCPc.
În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestatorii au depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 100 de RON.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Au fost înaintate toate actele don dosarul de executare nr. 206/2010.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000, instanța a obligat pârâtul M. București Prin Primarul General să lase reclamanților C. C., S. E. D., P. M. și C. G. în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp.
La data de 18.02.2010, creditorii au formulat cerere de executare silită adresată B. D. G., L. G. ȘI M. P., fiind format dosarul de executare nr. 206/2010.
La data de 05.09.2012 s-a formulat cerere de continuare a executării silite.
Prin încheierea din data de 03.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2012, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat prin Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000.
Prin somația emisă la data de 18.10.2012, s-a pus în vedere debitorului M. București Prin Primarul General să predea bunul imobil-teren situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp, somația fiind comunicată la data de 22.10.2012.
La data de 01.02.2013, a fost întocmit procesul-verbal în care executorul judecătoresc a consemnat faptul că a procedat la identificarea imobilului conform documentației tehnice topografie efectuate în dosarul execuțional, un de a constatat că terenul este ocupat parțial de construcții edificate de terțe persoane care au la bază autorizații de construcție emise de autoritățile competente, acestora fiindu-le atribuite adrese poștale.
Față de situația expusă, s-a constatat existența unui impediment în punerea în executare a dispozițiilor titlului executoriu.
La data de 25.03.2013, creditorii au formulat cerere de continuare a executării silite.
Prin Procesul-verbal din data de 29.01.2015, întocmit de B. D. G., L. G. ȘI M. P. s-a constatat imposibilitatea aducerii la îndeplinire a dispoziției date de instanță privind punerea în posesie a creditorilor cu terenul situat în București, vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P., ca urmare a faptului că terenul este parțial ocupat de alți proprietari iar punerea în posesie se poate efectua numai pentru imobile aflate în administrarea municipalității.
Terenul în suprafață de 17.416, 48 mp, astfel cum este identificat, este parțial liber de construcții, fiind parțial afectat de Apeductul S.T. R.-S.P. Nord longitudinal și de proprietăți particulare pe care au fost atribuite adrese și numere poștale la solicitarea proprietarilor, respectiv pentru imobilele situate pe ., nr. 14B, sectorul 1, respectiv ., nr. 14A, sectorul 1, ., nr. 26-28, sectorul 1, proprietar fiind . SRL, care deține suprafața de 10.699 mp din suprafața totală a terenului, conform extraselor de carte funciară.
Instanța apreciază că prezenta contestație la executare este întemeiată, întrucât prin titlul executoriu reprezentat de Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000 s-a dispus o obligație determinată în sarcina debitorului M. București Prin Primarul General, respectiv aceea de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp.
Prin adresa înregistrată sub nr. L14982/02.08.2011, emisă de Primăria Municipiului București-Direcția Juridică s-a menționat faptul că secțiunea de teren traversată longitudinal aferentă Apeductul S.T. R.-S.P. Nord a fost înscrisă la poziția nr._, în anexa Hotărârii CGMB nr. 186/08.05.2008, privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului București, pentru imobilul în suprafață de 534 mp teren, s-a atribuit adresa poștală ., nr. 14B, sectorul 1 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 588/23.04.2008 de BNP F. B. Z., pentru imobilul în suprafață de 426 mp, teren, s-a atribuit adresa poștală ., nr. 14A, sectorul 1 în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 587/23.04.2008 de BNP F. B. Z., iar imobilul pentru care s-a folosit nr. 16-18 și nr. 22-26 pe ., sector 1 va purta provizoriu nr. 26-28 pe ., sector 1, în baza actului autentificat sub nr. 1029/17.06.2008, de BNP S. Tăbărnă, la cererea . SRL.
Instanța reține că actele juridice invocate în adresa înregistrată sub nr. L14982/02.08.2011 prin care o parte din terenul care trebuia restituit reclamanților a fost înstrăinat către terți datează din anul 2008, deci sunt ulterioare pronunțării titlului executoriu, și prin urmare, culpa în neexecutarea obligației de restituire prevăzută în titlul executoriu aparține debitorului M. București Prin Primarul General.
Reclamanții beneficiază de un titlu executoriu care obligă autoritatea administrativă la lăsarea în deplină proprietate și posesie a unei suprafețe de teren identificate, astfel încât neexecutarea de către M. București a obligației constituie o ingerință în dreptul de acces efectiv la justiție al reclamanților, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO.
În cauza A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că ,,Dreptul de acces la justitie, garantat de art. 6 din Conventie, protejeaza, de asemenea, si executarea hotarârilor judecatoresti definitive si obligatorii, care, într-un stat care respecta preeminenta dreptului, nu pot ramâne fara efect în detrimentul unei parti.
Daca se poate admite ca statele intervin într-o procedura de executare a unei hotarâri judecatoresti, o asemenea interventie nu poate avea drept consecinta împiedicarea, anularea sau întârzierea într-un mod excesiv a executarii, nici, cu atât mai mult, repunerea în discutie a fondului acestei hotarâri. Curtea a aminitit ca dreptul la executarea unei hotarâri judecatoresti este unul dintre aspectele dreptului de acces la justitie.
Odata ce o hotarare interna definitiva este pronuntata de instantele nationale, ea trebuie pusa in aplicare cu o claritate si o coerenta rezonabile de catre autoritatile publice, pentru a evita, pe cat posibil, nesiguranta juridica si incertitudinea pentru subiectele de drept interesate de aplicarea sa.
În orice caz, nu este oportun a-i cere unei persoane care a obtinut o creanta contra statului in urma unei proceduri judiciare sa fie nevoita apoi sa initieze o procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie. Trebuie reamintit faptul ca obligatia reclamantului de a introduce actiuni in anularea titlurilor de proprietate ale tertilor este excesiva si ca obligatia de a actiona incumba autoritatilor.
Aplicând aceste principii reținute de jurisprudența CEDO în cauza de față rezultă că nu se contesta faptul ca Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000, prin care M. București Prin Primarul General a fost obligat sa-i puna pe reclamanți in posesie pe terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp nu a fost nici executata intocmai, nici anulata sau modificata in urma exercitarii unei cai de atac. M. București era singurul competent să îi pună pe reclamanți în posesia terenului.
În aceasta cauza, refuzand sa execute Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000 prin care se dispune punerea in posesie a reclamanților pe un teren identificat si neprezentandu-le acestuia o justificare valabila pentru acest refuz sau pentru abaterea de la hotarare, contestatorii au fost privați de accesul efectiv la justiție.
Instanța apreciază totodată că prin neexecutarea titlului executoriu au fost încălcate și dispozițiile art. 1, Protocolul 1 din CEDO. Conform art. 1 din Protocolul nr. 1 asa cum este interpretat de jurisprudenta Curtii, notiunea de „bun” putând acoperi atat „bunurile actuale”, cat si valorile patrimoniale, inclusiv creantele, in baza carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o „speranta legitima” de a se bucura in mod efectiv de un drept de proprietate (Kopecky impotriva Slovaciei [MC], nr. 44.912/98, § 35, 28 septembrie 2004).
Curtea a afirmat deja ca o creanta poate fi considerata drept o „valoare patrimoniala” atunci cand are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmata de o jurisprudenta bine stabilita a instantelor.
Sentința Civilă nr. 758/06.11.2000, pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr. 3081/2000 a creat în beneficiul reclamanților „speranta legitima” de a se vedea puși efectiv in posesia terenului.
Sentința nu a fost executata in conformitate cu dispozitivul sau si neexecutarea sa este imputabila in exclusivitate autoritatilor administrative competente. Reiese ca imposibilitatea pentru reclamanți de a obtine executarea acestei sentinte reprezinta o ingerinta in dreptul acestora la respectarea bunurilor, care este mentionat in prima fraza a primului alineat al art. 1.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța apreciază că B. D. G., L. G. ȘI M. P. avea obligația de a continua executarea silită în vederea aducerii la îndeplinire a dispozițiilor titlului executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 3711, alin.3 C.proc.civilă, iar terții care au dobândit ulterior dreptul de proprietate asupra unor părți din terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură, astfel cum au fost identificate în procesul-verbal întocmit la data de 29.01.2015 au posibilitatea de a se regresa împotriva debitorului M. București Prin Primarul General, în cazul în care aceștia pierd posesia asupra acestor terenuri ca urmare a punerii în executare a sentinței în favoarea reclamanților în dosarul de executare nr. 206/2010.
Potrivit art. 404 C.proc.civilă, ,, Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată”.
Pentru considerente de fapt și de drept expuse mai sus, instanța va admite contestația la executare, urmând a anula Procesul-verbal din data de 29.01.2015, întocmit de B. D. G., L. G. ȘI M. P. în dosarul de executare nr. 206/2010 și a obliga B. D. G., L. G. ȘI M. P. la continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 206/2010 în modalitatea punerii în posesie a contestatorilor pe terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare, formulată de contestatorii C. C. și C. G., ambii cu domiciliul în București, .. 9, sector 1, în contradictoriu cu intimații M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, și BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI D. G., L. G. ȘI M. P., cu sediul în București, ., ..
Anulează Procesul-verbal din data de 29.01.2015, întocmit de B. D. G., L. G. ȘI M. P. în dosarul de executare nr. 206/2010.
Obligă B. D. G., L. G. ȘI M. P. la continuarea executării silite în dosarul de executare nr. 206/2010 în modalitatea punerii în posesie a contestatorilor pe terenul situat în București, în vecinătatea Căii Ferate București-C. între străzile G. Buciumat și G. P. în suprafață de 17.416, 48 mp. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. R.-M. N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 6 ex./ 2015
← Pretenţii. Sentința nr. 5479/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Întoarcere executare. Sentința nr. 5342/2015. Judecătoria... → |
---|