Contestaţie la executare. Sentința nr. 9429/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9429/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 9429/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9429
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu intimata . S.R.L., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite - întoarcere executare.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 09.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2017 sub nr._, contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., în contradictoriu cu intimata . S.R.L., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea/încetarea executării silite efectuate de către B.E.J. M. B. în dosarul de executare nr. 81/2014, anularea încheierii din data de 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, precum și întoarcerea executării silite și repunerea părților în situația anterioară pentru sumele de 89.947,67 lei și de 10.829,52 lei, actualizate atât cu dobânda legală calculată de la momentul executării silite și până la data plății efective, cât și cu indicele de inflație, în ipoteza în care executarea silită se va finaliza anterior soluționării contestației.
În motivare, contestatoarea a arătat că raporturile juridice de drept substanțial între părțile prezentului litigiu sunt reglementate de Legea nr. 198/2004, iar în privința normelor de procedură sunt aplicabile prevederile Legii nr. 252/2010.
Contestatoarea a expus situația de fapt cu privire la procedura de expropriere și pronunțarea hotărârilor judecătorești și a învederat că prin Hotărârea nr. 122/01.07.2008 de stabilire a cuantumului despăgubirii, emisă de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Râșnov, expropriatorul a stabilit o despăgubire în cuantum de 39.937,94 lei pentru exproprierea imobilului, suma fiind anterior consemnată într-un cont bancar deschis la C.E.C. Bank - Suc. B. pe numele intimatei.
Contestatoarea a susținut că legea specială în materia exproprierii prevede obligația expropriatorului de a debloca atât despăgubirea consemnată la C.E.C.. în temeiul Hotărârii de stabilire a despăgubirilor, cât și diferența stabilită pe cale judiciară (dacă este cazul), în temeiul cererii formulate de persoana îndreptățită, învederând în acest sens forma inițială a Legii nr. 198/2004 (art. 9), așa cum aceasta era în vigoare la momentul exproprierii terenului în cauză. S-a adăugat că această dispoziție a fost menținută aproape identic și în formă modificată a Legii nr. 198/2004, în cuprinsul art. 5 alin. 8, iar prevederile acestui articol au fost preluate integral în cadrul art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010.
În raport de aceste aspecte, contestatoarea a invocat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010, atât despăgubirea consemnată în baza Hotărârii nr. 122/01.07.2008, cât și diferența în plus stabilită în cadrul procedurii judiciare, urmau a fi plătite de către debitor în temeiul solicitării făcute de intimată, însoțită de decizia civilă nr. 34/. pronunțată de Curtea de Apel B., purtând mențiunea că a rămas definitivă și irevocabilă. Astfel, intimata, nesocotind dispozițiile legii speciale în materie de expropriere și pe cele generale în materia executării silite, a trecut cu rea-credință la executarea silită, fără ca în prealabil să comunice expropriatorului cererea de eliberare a despăgubirii și actele doveditoare în forma menționată în textele de lege incidente.
Referitor la obligația de achitare a sumei de 89.947,67 lei, contestatoarea a invocat în cauză aplicabilitatea prevederilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 22/2002, susținând că este incident termenul legal de grație de 6 luni, care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, însă intimata a omis acest demers al somării. A mai adăugat și că bugetul debitoarei poate suporta de îndată doar plata sumelor consemnate, neexistând în bugetul acesteia sume destinate achitării creanțelor stabilite prin titlul executoriu.
Potrivit contestatoarei, termenul de 6 luni curge de la data de 10.06.2014, la care a primit înștiințarea privind emiterea dispoziției de poprire.
Referitor la încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, contestatoarea a invocat încălcarea prevederilor art. 37 alin. 1 lit. a) și art. 39 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 188/2000, susținând că sumele nu erau exigibile. De asemenea, a mai apreciat și că onorariul de avocat acesta este excesiv de mare raportat la prestația efectivă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711, 718, și 722 C.pr.civ., ale Legii nr. 198/2004 și ale Legii nr. 255/2010.
În dovedire, contestatoarea a anexat la dosar înscrisuri.
În temeiul art. 7 din O.G. nr. 22/2002 și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, prezenta cerere de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 25.03.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării contestației la executare, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată (f. 128-132).
În motivarea întâmpinării, pe fondul cauzei intimata a susținut că se încearcă inducerea în eroare de către contestatoare, invocând faptul că executarea silită este prematură și nu ar fi avut cunoștință de decizia civilă nr. 34/. pronunțată de Curtea de Apel B., cu toate că a fost parte în dosar, iar hotărârea îi este opozabilă.
Mai mult, contestatoarea nu poate invoca neplata sumei stabilite prin hotărâre judecătorească pentru că nu ar fi fost «cuprinsă în buget», întrucât nu este instituție publică și, pe cale de consecință, nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 22/2002. De asemenea, CNADNR era parte în dosarul nr._ și cunoștea încă din 2010 posibilitatea majorării despăgubirilor pentru expropriere.
Totodată, intimata a apreciat că este inacceptabil ca CNADNR să invoce un termen de grație, având în vedere că, timp de 6 luni (din 05.12.2013 când Decizia nr. 34/. a devenit irevocabilă și până la data executării silite), a manifestat o stare de pasivitate continuă, neîndeplinind niciun act în vederea respectării dispozitivului deciziei definitive și irevocabile.
Intimata a mai susținut și că nu se poate invoca sa reaua-credință, în condițiile în care, anterior procedurii exproprierii, a deținut calitatea de proprietar al terenului expropriat și astfel este îndreptățită, conform art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, să primească o justă despăgubire într-un termen rapid și care să nu o prejudicieze și mai mult.
Potrivit intimatei, contestatoarea nu este o instituție publică și nu poate beneficia de termenul de grație prevăzut de O.G nr. 22/2002, iar procedura de executare silită declanșată împotriva CNADNR nu este prematură, ci respectă dispozițiile legale din materia executării silite. Astfel, s-a mai susținut că CNADNR avea cunoștință de decizia civilă nr. 34/. pronunțată de Curtea de Apel B., întrucât a fost parte în dosarul nr._, iar hotărârea i-a fost comunicată, că debitoarei i s-a comunicat solicitarea de plată a despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin decizia menționată, iar întrucât CNADNR nu a respectat obligația de plată, unica modalitate prin care creditoarea putea obține despăgubirile era recurgerea la procedura executării silite.
La data de 10.04.2015, contestatoarea a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției de netimbrare, iar pe fondul cauzei a reiterat în esență apărările invocate prin contestația la executare (f. 137-142).
În ședința publică din data de 24.06.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția de netimbrare invocată de intimată.
În urma adresei emise din oficiu de instanță, B.E.J. M. B. a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 81/2014.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditoarei intimate . S.R.L., adresată executorului judecătoresc la data de 07.05.2014, B.E.J. M. B. a format dosarul de executare nr. 81/2014 pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 34/. pronunțată de Curtea de Apel B., împotriva debitoarei contestatoare C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., pentru recuperarea sumelor de 82.950 lei (despăgubiri) și 6.997,67 lei (cheltuieli de judecată).
Prin această hotărâre judecătorească, contestatoarea a fost obligată să plătească intimatei despăgubiri de 50 lei/mp pentru imobilul expropriat, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 6.997,67 lei.
În cadrul dosarului de executare nr. 81/2014, prin încheierea din data de 05.06.2014 emisă de executorul judecătoresc s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum total de 10.829 lei, din care suma de 7.561,52 lei reprezintă onorariul executorului judecătoresc, cu TVA inclus, iar 3.000 lei onorariu avocat (f. 80).
În urma înființării popririi asupra conturilor contestatoarei prin adresa din data de 05.06.2014 la terțul poprit BRD (f. 89), s-a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc suma totală de 100.777,19 lei, astfel cum rezultă din recipisa de consemnare nr. BREL_/11.06.2014 (f. 84) și ordinul de plată emis de BRD – Groupe Societe Generale SA la data de 11.06.2014 (f. 90), iar ca urmare a realizării debitului și cheltuielilor de executare silită, la data de 10.09.2014 executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite (f. 100).
Analizând criticile contestatoarei, instanța constată că acesteia îi erau aplicabile prevederile O.G. nr. 22/2002, față de împrejurarea că aceasta a luat parte la procedura de expropriere în calitate de reprezentant al Statului Român, care este expropriatorul potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 198/2004.
Referitor la termenul de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Întrucât în cauza de față nu s-a dovedit lipsa de fonduri de către contestatoare, instanța nu va reține apărările contestatoarei privind nerespectarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002, mai ales în condițiile în care, din împrejurarea că terțul poprit a virat suma executată silit, rezultă că debitoarea dispunea de fonduri.
Mai mult, chiar dacă debitorului i s-ar fi acordat un termen de 6 luni pentru a-și aduce la îndeplinire obligațiile de plată, instanța apreciază că oricum acesta trebuie să suporte cheltuielile de executare generate ca urmare a faptului că nu și-a executat de bunăvoie obligațiile conform art. 622alin. 1 din codul de procedură civilă (în forma în vigoare la momentul începerii executării silite). Dispozițiile art. 669alin. 2 C.pr.civ. stipulează în esență faptul că sunt în sarcina debitorului urmărit cheltuielile de executare stabilite sau efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite prin titlul executoriu.
În ceea ce privește apărările privind lipsa unei cereri de despăgubire, instanța constată că litigiul în care s-a pronunțat titlul executoriu (decizia civilă nr. 34/. pronunțată de Curtea de Apel B.) s-a soluționat în raport de prevederile Legii nr. 198/2004.
Astfel, având în vedere faptul că debitul de 82.950 lei pentru care s-a pornit executarea silită împotriva contestatoarei constă în despăgubiri pentru un imobil expropriat, instanța reține faptul că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Legea nr. 198/2004, care reglementau procedura de plată a acestor despăgubiri persoanelor îndreptățite.
În conformitate cu dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, persoanele nemulțumite de despăgubirile stabilite și consemnate de comisia constituită în condițiile art. 6 din aceeași lege, se pot adresa instanței competente.
Instanța constată faptul că intimata nu a fost de acord cu despăgubirile stabilite inițial și s-a adresat instanței, fiind astfel pronunțată decizia civilă nr. 34/. de către Curtea de Apel B., ce constituie titlul executoriu.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 8 din Legea nr. 198/2004, „în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.
Aceste dispoziții au fost reluate ulterior și prin art. 19 alin. 11 din Legea nr. 255/2010 (în vigoare de la 23.12.2010), care a abrogat Legea nr. 198/2004.
Având în vedere acest text de lege ce constituie o derogare de la dreptul comun în materia executării silite, permisă de dispozițiile art. 622alin. 2 C.pr.civ. (care stipulează în esență că obligația se aduce la îndeplinire prin executare silită dacă prin lege specială nu se prevede altfel), instanța apreciază faptul că intimata creditoare, anterior formulării cererii de executare silită, avea obligația de a se adresa contestatoarei debitoare prin formularea unei cereri pentru plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea instanței. Numai în măsura în care formula o asemenea cerere și se refuza de către debitor plata sumelor, creditoarea avea posibilitatea de a sesiza organul de executare.
În aceste condiții, având în vedere faptul că intimata creditoare a formulat cererea de executare silită înainte de a se adresa contestatoarei debitoare cu o asemenea cerere de plată a despăgubirilor, instanța apreciază faptul că este nelegală executarea silită pentru recuperarea sumei de 82.950 lei (despăgubiri), urmând astfel a fi anulată.
Contrar susținerilor contestatoarei, instanța apreciază că prin instituirea unei proceduri prealabile pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat nu se încalcă dreptul său de proprietate sau art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.E.D.O., întrucât despăgubirile au fost stabilite la valoarea imobilului, iar procedura prevăzută de art. 5 alin. 8 din Legea nr. 198/2004 nu este una excesivă și nerezonabilă, fiind chiar una accesibilă și simplificată, care ar fi chiar de natură a evita demersurile suplimentare necesare efectuării unei executări silite. Mai mult, instanța apreciază că intimata creditoare, în măsura în care ar suferi prejudicii prin întârzierea plății despăgubirilor, s-ar putea adresa instanțelor de judecată pentru repararea prejudiciului astfel suferit.
Totodată, instanța apreciază că debitoarea a suferit și o vătămare prin declanșarea executării silite mai înainte de a se formula cererea de despăgubire adresată acesteia, în condițiile în care despăgubirile au fost executate din fondurile sale popririi și nu din cele alocate pentru plata despăgubirilor, iar mai mult, s-au executat silit și cheltuielile de executare aferente, deși, în măsura în care s-ar fi formulat cererea prealabilă și debitoarea ar fi plătit voluntar sumele, nu ar mai fi suportat asemenea cheltuieli.
În ceea ce privește executarea silită pentru recuperarea sumei de 6.997,67 lei (cheltuieli de judecată), instanța apreciază că aceasta este în mod legal efectuată.
Sub acest aspect instanța reține că, așa cum reiese din prevederile art. 5 al. 8 din Legea nr. 198/2004, textul de lege mai sus menționat prevede necesitatea formulării unei cereri numai cu privire la despăgubirea stabilită pentru expropriere.
Astfel, în ceea ce privește executarea silită efectuată pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, instanța reține că nu erau aplicabile prevederile art. 5 al. 8 din Legea nr. 198/2004 pentru a se impune intimatei obligativitatea formulării unei cereri în prealabil.
În consecință, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, hotărârea judecătorească prin care au fost stabilite acestea urma a se executa de bunăvoie de către debitor, potrivit art. 622 alin. 1 C.pr.civ., nefiind necesar a se mai formula o cerere în acest sens.
În raport de anularea executării silite efectuate pentru recuperarea sumei de 82.950 lei (despăgubiri) și reducerea astfel a cuantumului debitului la suma de 6.997,67 lei (cheltuieli de judecată), instanța va modifica onorariul cuvenit executorului judecătoresc în raport de debitul principal redus, urmând a fi redus onorariul executorului judecătoresc la suma de 867,70 lei (din care suma de 167,94 lei reprezintă TVA aferent).
Acest onorariu reprezintă onorariul maximal de 10% din valoarea debitului principal urmărit și calculat prin prezenta cauză, la care s-a adăugat TVA de 24%.
În ceea ce privește acest cuantum al onorariul executorului judecătoresc, incluzând TVA, instanța constată că potrivit art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000, executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:„… a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10 % din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;…”. Aceeași limită de 10 % din valoarea creanței este stabilită pentru forma de executare realizată prin poprire și prin Ordinul nr. 2550/2006 emis de Ministerul Justiției.
În consecință, onorariul executorului judecătoresc va fi stabilit la suma mai sus menționată.
Referitor la celelalte cheltuieli de executare și onorariul de avocat, instanța apreciază că acestea erau datorate și în situația în care s-ar fi început executarea silită numai pentru diferența de debit neachitată, iar instanța constată că acestea au un cuantum rezonabil.
În ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat, instanța apreciază că acordarea de asistență juridică în faza de executare silită de către avocat presupune consultanța acordată părții înaintea depunerii cererii sau asistarea acesteia cu ocazia întocmirii actelor de procedură în fața organului de executare, precum și activități legate de obținerea copiilor de pe hotărârile judecătorești și legalizarea acestora, iar nu numai formularea unei simple cereri de executare silită.
În aceste condiții, în cauza de față instanța apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 3.000 lei nu este excesiv și disproporționat față de obiectul executării silite, complexitatea acesteia și munca efectiv îndeplinită de avocat, mai ales în condițiile în care acest onorariu include și TVA, din această sumă avocatul mai trebuie să plătească contribuțiile și impozitele obligatorii prevăzute de lege, dar și taxele percepute de baroul de avocați din care face parte. De asemenea, instanța are în vedere și faptul că intimata creditoare își are sediul în altă localitate decât București, unde se află sediul biroului executorului judecătoresc ce desfășoară executarea silită, situație în care munca avocatului presupune un efort și o cheltuială suplimentare pentru a lua contact cu intimata creditoare.
În raport de aceste considerente, întrucât onorariul de avocat are un cuantum justificat și reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669alin. 2 și 3 C.pr.civ., instanța nu îl va reduce sau înlătura.
În atare situație, față de reducerea onorariului executorului judecătoresc, instanța reține cuantumul cheltuielilor de executare ca fiind de 4.135,70 lei, în loc de 10.829,52 lei.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 711 alin. 1 și art. 719 alin. 1 C.pr.civ., instanța va admite în parte contestația la executare și va anula în parte executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 81/2014 al B.E.J. M. B. în ceea ce privește recuperarea sumei de 82.950 lei (despăgubiri). De asemenea, va anula în parte încheierea emisă la data de 05.06.2014 în dosarul de executare nr. 81/2014 al B.E.J. M. B., în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la suma de 10.829,52 lei, la suma de 4.135,70 lei, urmând a respinge ca neîntemeiată contestația la executare pentru rest.
Potrivit art. 722 alin. 1 C.pr.civ. în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării silite, prin restabilirea situației anterioare acestuia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
Având în vedere desființarea parțială a executării silite și a actelor de executare conform celor mai sus expuse, instanța va admite în parte și capătul de cerere privind întoarcerea executării și va obliga intimata restituie contestatoarei suma de 89.643,82 lei (alcătuită din diferența de debit în cuantum de 82.950 lei și diferența de cheltuieli de executare în cuantum de 6.693,82 lei, executate în plus), la care se va aplica dobânda legală și rata inflației calculate începând cu data de 11.06.2014 (data virării sumelor din contul contestatoarei) și până la data plății efective.
Cu privire la cheltuielile de executare, instanța reține că acestea au fost executate silit din conturile contestatoarei la cererea și în favoarea intimatei, iar contestatoarea nu se află în raporturi juridice directe cu executorul judecătoresc pentru ca executorul judecătoresc să poată fi eventual obligat să le restituie în mod direct debitorului executat silit, pentru care trebuie să opereze repunerea în situația anterioară executării silite.
Totodată, instanța reține că titularul obligației de restituire este intimata, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 722 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului. Părți în procedura de executare sunt doar creditorul și debitorul, executorul judecătoresc nefiind titularul vreunui drept derivând din titlul executoriu, ci doar organul investit de autorități cu punerea în executare a hotărârii judecătorești.
În consecință, față de culpa intimatei și întrucât contestatoarea trebuie să fie repusă în situația anterioară executării, ca și atunci când nu ar fi fost executată silit, instanța apreciază că intimata trebuie să restituie și cheltuielile de executare, aceasta fiind cea care urmează să se desocotească cu executorul judecătoresc cu privire la aceste cheltuieli, sub rezerva dispozițiilor contractului încheiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 38, sector 1, având C.U.I._, înregistrată la R.C. sub nr. J40/552/15.01.2004, și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 20, sector 1, la sediul S.C.A. „C. P. și Asociații” - persoane însărcinate cu primirea corespondenței: P. M. și A. E.-A., în contradictoriu cu intimata . S.R.L., cu sediul în . Leurzii, ., jud. Dâmbovița, având C.U.I._, înregistrată la R.C. sub nr. J_, și cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la M. & Asociații S.p.a.r.l., în București, ., sector 1, persoana însărcinată cu primirea corespondenței fiind I. P..
Anulează în parte executarea silită efectuată în dosarul de executare nr. 81/2014 al B.E.J. M. B. în ceea ce privește recuperarea sumei de 82.950 lei (despăgubiri).
Anulează în parte încheierea emisă la data de 05.06.2014 în dosarul de executare nr. 81/2014 al B.E.J. M. B., în sensul reducerii cheltuielilor de executare de la suma de 10.829,52 lei, la suma de 4.135,70 lei.
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare pentru rest.
Admite în parte cererea de întoarcere a executării silite și obligă intimata să restituie contestatoarei suma de 89.643,82 lei, la care se va aplica dobânda legală și rata inflației calculate începând cu data de 11.06.2014 și până la data plății efective.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 17/2015.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 25/2015. Judecătoria... → |
|---|
