Contestaţie la executare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 15111/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - N. M. C.-S.
GREFIER - E. C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul T. G. și pe intimata C. SA, prin D. BUCURESTI, având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, din oficiu, invocă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 București la data de 14.10.2015 sub nr._, declinată de la Judecătoria Sector 3 București conform sentinței nr._/11.09.2015, contestatorul T. G. a formulat contestație la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 6324/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A.-D., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând anularea actelor de executare din acel dosar și suspendarea executării silite. Contestatorul a mai solicitat restituirea taxei de timbru în cuantum de 20 lei în cazul admiterii contestației și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare contestatorul a susținut că obligația de a plăti tariful de despăgubire a fost înlăturată prin Legea nr. 144/2012 ce se aplică retroactiv în conformitate cu art. 15 din Constituția României. Contestatorul a mai susținut că nu a provocat prejudicii intimatei și că nu i-a fost comunicată nicio somație prin care să i se pună în vedere să achite suma de 28 Euro în termen de 15 zile ci a luat cunoștință de actele de executare contestate în data de 1.12.2014.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 148 alin. 1, art. 194, art. 411 alin. 1 pct. 2, art. 453 alin. 1, art. 701 alin. 1, art. 703, art. 704 alin. 1, art. 708 alin. 1 și 2, art. 104 și art. 1015 C.p.c, Legea nr. 144/2012, art. 15 din Constituția României, Decizia nr. 228/2007 a Curții Constituționale.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților și a depus la dosar, în copie, înștiințare privind declanșarea executării silite, somație, încheierea nr. 2 emisă de executor, procesul verbal de constatare a contravenției în baza căruia a început executarea silită, dovada de comunicare a acestuia către contestator și actul său de identitate.
Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității și a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a susținut că nu se pot analiza aspecte ce țin de legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare a contravenției deoarece contestatorul a avut posibilitatea de a le invoca pe calea plângerii contravenționale, fiind incidente dispozițiile art. 712 C.p.c. De asemenea, a susținut că nu se impune suspendarea executării silite întrucât nu este un caz grabnic, nu sunt lezate anumite drepturi ale contestatorului și nici nu se creează o pagubă iminentă care să nu poată fi reparată. Pe fondul cauzei, intimata a precizat că procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis și comunicat cu respectarea dispozițiilor art. 13 și art. 14 din OG nr. 2/2001. A mai susținut că trebuie avute în vedere și dispozițiile art. II din Legea nr. 144/2012, din care reiese că se poate realiza executarea silită împotriva contestatorului deoarece tariful de despăgubire a fost aplicat printr-un proces verbal încheiat anterior Legii nr. 144/2012 și care nu a fost contestat în fața instanței.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.p.c. iar în dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Odată cu întâmpinarea intimata a depus la dosar copia procesului verbal de constatare a contravenției în baza căruia s-au făcut actele de executare și copia dovezii de comunicare a acestuia prin afișarea sa la domiciliul contestatorului.
La data de 8.09.2015 s-au depus copiile actelor de executare din dosarul nr. 6324/2014, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A.-D. solicitând să i se achite suma de 54,56 lei cu titlul de cheltuieli de fotocopiere a actelor de executare. Copiile actelor de executare au fost atașate în dosarul nr._/301/2014, atașat prezentului dosar.
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei sector 4 București s-a stabilit, prin rezoluție, obligația contestatorului de a completa timbrajul cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 28,4 lei pentru capătul de cerere având ca obiect contestație la executare și cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei pentru capătul de cerere având ca obiect suspendarea executării silite. De asemenea, s-a pus în vedere contestatorului să achite cheltuielile de fotocopiere a actelor de executare în conformitate cu art. 717 C.p.c. și să depună la dosar dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 12,5 lei în conformitate cu art. 719 C.p.c. Citația, cu mențiunile de mai sus, a fost comunicată contestatorului în data de 28.10.2015 prin depunerea sa în cutia poștală la adresa indicată de acesta în cerere ca fiind domiciliul său.
Până la termenul din 9.12.2015 contestatorul nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, a cheltuielilor de fotocopiere a actelor de executare și nici dovada consemnării cauțiunii, astfel încât instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii.
Având în vedere dispozițiile art.248 alin. 1 C.p.c. conform cărora instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond, care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, va fi analizată cu precădere excepția invocată de instanță din oficiu.
Se reține că, potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, în cazul contestației la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei. De asemenea, conform art. 10 alin. 1 lit. b din OUG nr. 80/2015 cererea de suspendare a executării silite se timbrează cu o taxă judiciară de timbru de 50 lei.
Pe de altă parte, conform art. 197 C.p.c, în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Față de dispozițiile art. 10 alin. 2 din OUG nr. 80/2013, pe de o parte, și valoarea debitului urmărit, pe de altă parte, de 28 Euro, în echivalent în lei, reprezentând tariful de despăgubire, și 399,43 lei, cheltuielile de executare, astfel cum rezultă din copia somației emisă în data de 5.12.2014, taxa judiciară de timbru datorată de contestator pentru capătul de cerere având ca obiect contestație la executare este de 48,4 lei.
Cum până la termenul din 9.12.2015 nu s-a făcut dovada completării timbrajului cu suma de 28,4 lei și nici a timbrării capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării cu o taxă judiciară de timbru de 50 lei, în conformitate cu art. 10 din OUG nr. 80/2013, deși citația cu mențiunea completării timbrajului a fost comunicată contestatorului prin depunerea sa în cutia poștală în data de 28.10.2015, astfel cum rezultă din dovada de la fila 4 din dosar, în temeiul art. 197 C.p.c, se va admite excepția insuficientei timbrări a cererii și se va anula cererea ca insuficient timbrată.
De asemenea, în temeiul art. 717 C.p.c, contestatorul va fi obligat să achite Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A.-D. suma de 54,56 lei cu titlul de cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor actelor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii.
Anulează cererea de chemare în judecată privind pe contestatorul T. G., CNP_, domiciliat în sectorul 4, București, ., ., .>și pe intimata C. SA, prin D. BUCURESTI, cu sediul în sectorul 6, București, .. 401A, J_, CUI_, având drept obiect contestație la executare și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, ca insuficient timbrată.
Obligă contestatorul să achite Biroului Executorilor Judecătorești Asociați C. V. și M. A. D. suma de 54,56 lei cu titlul de cheltuieli ocazionate de transmiterea copiilor actelor de executare.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9.12.2015.
Președinte, Grefier,
N.-M. C.-S.E. C. B.
Red./Dact. Jud. N.M.C.S., Gref. E.C.B./2015/4 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
---|