Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 12373/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatorul C. V., în contradictoriu cu intimatul R. S. P.F.A., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.09.2015, apoi la 12.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.06.2015 cu nr. de mai sus, contestatorul C. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul R. S. (persoană fizică autorizată), lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, respectiv al hotărârii Tribunalului Plzen din 27.06.2008, menținută prin hotărârea Înaltei Curți din Praga din 02.02.2010, în sensul stabilirii dacă prin această hotărâre, pretinsă a fi titlu executoriu, au fost dispuse obligații în sarcina ambelor părți sau doar a unei singure părți. Contestatorul a solicitat a se stabili dacă hotărârea Tribunalului Plzen din 27.06.2008 constituie titlu executoriu european, în sensul dispozițiilor art. 636 C.p.c., în condițiile în care prin încheierea din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, s-a încuviințat punerea în executare a acestei hotărâri.
De asemenea, contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite încuviințate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, în condițiile dispozițiilor art. 718 alin. 4 pct. 1 C.p.c., dat fiind că hotărârea care se execută, respectiv hotărârea Tribunalului Plzen din 27.06.2008, menținută prin hotărârea Înaltei Curți din Praga din 02.02.2010, nu este titlu executoriu.
Cererea a fost legal timbrată.
La data de 16.07.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor române cu privire la contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, precum și respingerea celui de-al doilea petit al contestației ca inadmisibil, întrucât împrejurarea dacă hotărârea Tribunalului Plzen din 27.06.2008 constituie titlu executoriu european nu poate fi analizată în cadrul contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
În subsidiar, intimatul a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate și respingerea cererii de suspendare a executării silite, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul a mai arătat că toate susținerile contestatorului au primit o dezlegare de drept, cu putere de lucru judecat, în cadrul dosarului nr._/4/2013, soluționat de Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința nr. 8468/06.10.2014, definitivă prin decizia nr. 1633A/25.05.2015 a Tribunalului București (prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare).
La data de 07.08.2015, intimatul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de litispendență a prezentei cauze cu dosarul nr._/300/2015 al Judecătoriei Sectorului 2 București (f. 155-156).
La data de 07.09.2015 contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, apreciind că instanța competentă material pentru a judeca prezenta cauză este Tribunalul București, așa cum rezultă din interpretarea art. 650 C.p.c., raportat la Regulamentul (CE) nr. 44/2001.
De altfel, contestatorul a precizat că problema stabilirii instanței de executare a fost dezlegată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă prin Încheierea din 02.04.2014, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 316A/20.08.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă.
De asemenea, a solicitat respingerea excepțiilor invocate de către intimat.
La data de 08.09.2015, contestatorul a depus cerere completatoare a contestației la titlu, prin care a solicitat instanței să constate că: prin cererea adresată la 28.03.2013 executorului judecătoresc C. L., creditorul R. S. (PFA) a solicitat punerea în executare a hotărârii Curții din Praga, nu a hotărârii Tribunalului Plzen; hotărârea Curtii din Praga nu este titlu executoriu; singurul titlu executoriu de care se putea prevala creditorul R. S. (PFA) în contra contestatorului era hotărârea Tribunalului Plzen, a cărei punere în executare silită nu a solicitat-o niciodată; executorul judecătoresc C. L. a modificat cererea creditorului R. S. (PFA) cu care a fost învestit, solicitând instanțelor de judecatä încuviintarea executärii silite a hotărârii Tribunalului Plzen, în conditiile în care vointa reală a creditorului R. S. (PFA) a fost de a pune în executare hotărârea Curții din Praga, iar nu hotărârea Tribunalului Plzen; în baza notărilor menționate pe hotărârea Tribunalului Plzen, aceasta a devenit definitivă la 11.11.2008 și executorie la 15.11.2008, iar nu la 22.08.2010, cum cu rea-credință susține intimatul; cererea adresată de creditorul R. S. (PFA) executorului judecătoresc C. L. la 28.03.2013, privind punerea în executare a hotărârii Curții din Praga, chiar dacă ar fi privit punerea în executare a hotărârii Tribunalului Plzen, a fost făcută cu depășirea termenului de prescriptie de 3 ani, ceea ce înseamnă că dreptul material al creditorului de a cerere executarea silită a Hotärärii Tribunalului Plzen s-a prescris; în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 si a art. I2 art. 1 alin. (1) si alin. (2) din Legea nr. 191/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 119/2006, singura instanță de executare din România a hotărârilor definitive și executorii pronunțate într-un stat UE, cum este cazul hotărârilor prezentate de creditorul R. S. (PFA), este Tribunalul București; încheierea din 17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București și încheierea din 21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București nu pot produce efecte juridice, fiind date de instanțe necompetente material (au fost pronuntate de instante care nu sunt instante de executare), fiind, în acelasi timp, date cu încălcarea dreptului la apărare (au fost date fără citarea părților) și cu încălcarea principiului legalității căilor de atac (au fost date fără cale de atac).
În ședința publică din 11.09.2015, la solicitarea instanței, contestatorul prin apărător ales, a precizată că solicitările din cererea completatoare reprezintă, de fapt, motive de anulare a încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, precum și apărări de fond ce privesc contestația la titlu.
La data de 11.09.2015, intimatul a depus la dosar un înscris prin care a precizat că nu se poate prezenta la termenul acordat, arătând că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
La data de 16.09.2015 contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
La termenul din 11.09.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acel termen, a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței generale cu privire la contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, invocate prin întâmpinare, precum și asupra excepției autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, invocate din oficiu.
La data de 05.10.2015, contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând instanței să revină asupra modului de soluționare a excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate, instanța reține următoarele:
Referitor la cererea de repunere pe rol a cauzei, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, contestatorul având la dispoziție calea de atac prevăzută de lege împotriva încheierii prin care instanța a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.p.c., „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței generale cu privire la contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129alin. 2 pct. 1 Cod proc.civ, „necompetența este de ordine publică: 1. în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești”.
Totodată, potrivit art. 130 Cod proc.civ „(1) Necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii”.
Instanța reține că, în speță, executarea silită a început la data de 28.03.2013, odată cu sesizarea organului de executare (așa cum prevede art. 622 alin. 2 C.p.c.).
Având în vedere cele expuse, în baza art. 24 C.p.c. (care prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .) și art. 25 alin. 1 C.p.c. (potrivit căruia procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi), instanța reține că, în prezenta cauză, întrucât executarea silită a început înainte de . nr. 138/2014, sunt aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, în forma dinaintea modificărilor operate prin Legea nr. 138/2014.
Astfel, instanța reține că potrivit art. 713 alin. 3 C.p.c., „Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare”.
Or, în speță, titlul executoriu a cărui lămurire se cere este reprezentat de hotărârea Tribunalului Plzen din 27.06.2008, menținută prin hotărârea Înaltei Curți din Praga din 02.02.2010, așa cum de altfel a arătat chiar contestatorul prin cererea formulată.
Instanța mai are în vedere și dispozițiile art. 132 alin. 4 C.p.c., potrivit cărora „Dacă instanța se declară necompetentă și respinge cererea ca inadmisibilă întrucât este de competența unui organ fără activitate jurisdicțională sau ca nefiind de competența instanțelor române, hotărârea este supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară”.
Având în vedere considerente expuse, instanța va admite excepția necompetenței generale cu privire la contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu și va respinge contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ca nefiind de competența instanțelor române.
În privința excepției autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013 (având în vedere faptul că, prin solicitarea de a se stabili dacă hotărârea Tribunalului Plzen din 27.06.2008 constituie titlu executoriu european, în sensul dispozițiilor art. 636 C.p.c., contestatorul a înțeles să critice, în fapt, încheierea menționată, ceea ce a și făcut în mod expres prin cererea completatoare formulată), invocate din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 430 alin. 1 și 2 C.p.c., „(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2). Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”, iar conform art. 431 C.p.c. „(1). Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2). Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.
Instanța constată că între aceleași părți s-a mai judecat o cerere având ca obiect contestație la executare, ce a făcut obiectul dosarului nr._/4/2013, soluționat de Judecătoria Sectorului 4 București prin sentința civilă nr. 8468/06.10.2014, prin care a fost admisă în parte contestația la executare, au fost anulate actele de executare efectuate de B. C. L. în dosarul de executare nr. 90/2013 și a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect anularea încheierii de încuviințare a executării silite din data de 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
Prin decizia definitivă nr. 1663A/25.05.2015 pronunțată în același dosar, Tribunalul București a admis apelul și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins în tot contestația la executare, ca neîntemeiată.
Prin urmare, s-a respins în mod definitiv contestația la executare, inclusiv cu privire la încheierea din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, stabilindu-se că aceasta a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale.
Pentru considerentele expuse, instanța reține că în cauză este îndeplinită tripla identitate cerută de dispozițiile art. 431 C.p.c.
Prin urmare, instanța apreciază că în cauză operează aspectul negativ al autorității de lucru judecat, astfel încât contestatorul nu mai poate reveni cu solicitarea de a se analiza încheierea din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, din moment ce acest aspect a fost deja făcut, în mod definitiv.
Pe cale de consecință, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, astfel că o va admite, urmând să respingă contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013 pentru existența autorității de lucru judecat.
Mai mult, instanța observă că, în decizia amintită, Tribunalul București a reținut că „titlul executoriu în baza căruia a fost începută executarea silită în dosarul de executare nr. 90/2013 al B. C. L. este reprezentat de hotărârea pronunțată de Tribunalul din Plzen, Republica Cehă, la data de 11.11.2008, în dosarul nr. 49/cm/I 30/2007-44, privind pe reclamanta BBB AUTOGRUP s.r.o. și pe pârâtul C. V., sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte din Praga la data de 02.02.2010”.
De asemenea, Tribunalul București a reținut că „În aceste condiții, creditorul cesionar R. S. PFA era îndreptățit să solicite executarea silită în vederea recuperării debitului de 140.000 euro plus cheltuieli de judecată, nefiind condiționat de îndeplinirea vreunei obligații proprii față de debitor, respectiv aceea de a preda contestatorului utilajele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare”.
Referitor la cererea de suspendare a executării silite, instanța constată că potrivit art. 718 alin. 1 și 2 C.p.c., „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. (2). Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației”, iar conform art. 718 alin. 4 pct. 1 C.p.c. „Suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă: 1. Hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu”.
Astfel, instanța reține că contestatorul nu a achitat cauțiunea prevăzută de art. 718 alin. 2 C.p.c., în cauză nefiind aplicabile prevederile art. 718 alin. 4 pct. 1 C.p.c., întrucât hotărârea ce se execută este, potrivit legii, executorie, așa cum au stabilit de altfel instanțele care au încuviințat executarea silită, contestatorul solicitând să se constate tocmai faptul că această hotărâre nu ar constitui titlu executoriu.
Prin urmare, în speță nu suntem în situația prevăzută de art. 718 alin. 4 pct. 1 C.p.c., contestatorul datorând cauțiune.
De asemenea, instanța reține că această cauțiune este prevăzută de o lege accesibilă și previzibilă, astfel încât contestatorul ar fi trebuit să facă dovada achitării acesteia, neexistând nicio dispoziție legală care să prevadă în sarcina instanței obligația de a-i pune în vedere contestatorului să achite cauțiunea datorată conform legii.
Pe cale de consecință, față de neplata cauțiunii, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite.
În ceea ce privește dispoziția de amendare a contestatorului pentru formularea cu rea-credință a contestației la executare, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 719 alin. 3 C.p.c., „În cazul respingerii contestației, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestația a fost exercitată cu rea-credință, el va fi obligat și la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei”.
Formularea unei contestații la executare, ca expresie a liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, constituie un drept care însă, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie, nu are caracter absolut. Exercițiul acestui drept, în virtutea principiului disponibilității, este liber, titularul dreptului având astfel posibilitatea de a porni sau nu procesul. Această libertate implică totodată o obligație corelativă. Astfel, în același timp, contestatorul trebuia să exercite acest drept, atât la declanșarea procesului, cât și ulterior, pe parcursul judecății, cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
Instanța subliniază că soluția de respingere a unei contestații la executare nu poate să atragă, în mod automat, reținerea concluziei că dreptul de acces la justiție a fost exercitat în mod abuziv sau cu rea-credință, din moment ce prin cererea de chemare în judecată este supusă analizei instanței tocmai legalitatea și temeinicia executării silite contestate.
Cu toate acestea, instanța constată că, în cazul dedus judecății, contestatorul și-a exercitat dreptul prevăzut de lege în mod abuziv, cu rea-credință.
În primul rând, fără a mai relua aspectele prezentate deja, instanța constată că contestatorul a mai introdus o contestație la executare împotriva intimatului, contestând executarea silită efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 90/2013 al B. C. L., inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite din data de 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, care a fost respinsă în mod definitiv de Tribunalul București, potrivit celor arătate mai sus.
În al doilea rând, instanța constată că contestatorul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, în condițiile în care el însuși a sesizat această instanță, având în vedere și faptul că a mai fost deja soluționată contestația la executare menționată, tot de către Judecătoria Sectorului 4 București. De altfel, contestatorul a introdus o cerere identică și pe rolul Tribunalului București, fiind format dosarul nr._/3/2015.
În al treilea rând, instanța constată că contestatorul a formulat o contestație la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, reprezentat de hotărârea unei instanțe străine.
Or, față de claritatea dispozițiilor art. 713 alin. 3 C.p.c., sus-citat, apare în mod evident pentru un observator rezonabil (chiar și fără cunoștințe specifice în domeniul juridic) că o asemenea contestație nu ar putea fi de competența instanțelor române.
Nu în ultimul rând, instanța observă că contestatorul a fost în permanență reprezentat de avocat, care este un profesionist al dreptului, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa că nu ar avea cunoștințe juridice și că acest aspect l-ar fi determinat să nu cunoască în mod corespunzător dispozițiile în materie referitoare la competență, față de complexitatea cauzei.
În plus, instanța constată că la data de 05.10.2015 contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, solicitând instanței să revină asupra modului de soluționare a excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, deși cu privire la această dispoziție avea deschisă calea legală de atac, odată cu fondul.
Prin urmare, luând în considerare toate aceste împrejurări, instanța constată că contestatorul a introdus cu rea-credință prezenta contestație la executare, contrar obligației ce îi revenea conform art. 12 C.proc.civ., prin aceea că a promovat o cerere vădit neîntemeiată.
Pe cale de consecință, văzând prevederile art. 719 alin. 3 C.p.c., instanța va dispune amendarea contestatorului pentru săvârșirea abaterii judiciare prevăzute de acest text de lege.
În temeiul celor de mai sus, instanța va stabili o amendă în cuantum de 2.000 lei. Întrucât art. 191 C.p.c. face trimitere doar la art. 190 C.p.c., iar art. 719 alin. 3 C.p.c. nu prevede o cale de atac specifică pentru dispoziția de amendare, instanța apreciază că contestatorul poate formula și împotriva acestei dispoziții apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În baza art. 453 alin. 1 C.p.c., instanța va lua act că intimatul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței generale cu privire la contestația la executare vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. V., cu domiciliul ales la SCPA F. și Asociații cu sediul în București, Sector 1, . Nr.40, .,CNP:_, în contradictoriu cu intimatul R. S. P.F.A., cu sediul ales la Cabinet de avocat Moțec Ș. din Timișoara, ., .. T., CUI:_, vizând lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ca nefiind de competența instanțelor române.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile la instanța superioară, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Admite excepția autorității de lucru judecat cu privire la contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013, invocată din oficiu.
Respinge contestația la executare împotriva încheierii din 17.10.2013, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._/4/2013 pentru existența autorității de lucru judecat.
Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite.
Ia act că intimatul și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În baza art. 719 alin. 3 C.p.c., amendează contestatorul cu suma de 2.000 lei pentru introducerea cu rea-credință a contestației la executare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. VF/AGB/ 4 ex/14.10.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Obligaţie de a face. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria... → |
|---|
