Contestaţie la executare. Sentința nr. 6167/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6167/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6167/2015

Dosarul nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6167

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.05.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. F.

GREFIER: S. O. A.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimata M. S., având ca obiect contestație la executare - suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța în baza art. 104 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, față de lipsa părților.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a instanței și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 05.12.2014 sub nr._, astfel cum a fost completată la 13.01._ (f. 15) și 22.12.2014 (f. 18), contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (în continuare ”A.N.R.P.”), în contradictoriu cu intimata M. S., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în baza somației din data de 20.11.2014 și a raportului de expertiză din data de 10.11.2014 în dosarul de executare nr. 467/2013 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.”, solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.

În motivare, contestatoarea a susținut că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

De asemenea, a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1-3 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.

Totodată, contestatoarea a invocat și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014, precum și faptul că nu mai are calitatea de debitor ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014.

În ceea ce privește modalitatea de actualizare a sumelor, contestatoarea a învederat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.

În drept, au fost invocate prevederile art. 711 N.C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 467/2013.

Analizând actele dosarului, instanța apreciază excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:

În urma cererii creditoarei intimate M. S. din data de 14.02.2013, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a format dosarul de executare nr. 467/2013 pentru punerea în executare a titlurilor reprezentate Hotărârile nr. 1345/02.08.2012 și nr. 1346/02.08.2012 emise de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, împotriva debitoarei A.N.R.P.

În aplicarea dispozițiilor art. 399 din codul de procedură civilă de la 1865 (în continuare ”V.C.pr.civ.”), aplicabil litigiului de față în raport de data formulării cererii de executare silită, împotriva executării însăși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

La verificarea competentei sale, instanța urmează să se raporteze la prevederile art. 400 alin. 1 V.C.pr.civ., care stabilesc competența soluționării contestației la executare în favoarea instanței de executare.

Potrivit art. 373 alin. 2 V.C.pr.civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Având în vedere că executorul judecătoresc a solicitat și obținut încuviințarea executării silite numai de la Judecătoria Sectorului 2 București, executarea silită fiind încuviințată prin încheierea din data de 19.04.2013 pronunțată în dosarul nr._/300/2013 (f. 69), instanța apreciază că intenția creditorului și a executorului judecătoresc a fost ca executarea silită să fie efectuată pe raza Sectorului 2 București.

În consecință, în condițiile în care nu se contestă vreo adresă de înființare a popririi emisă în dosarul de executare, ci executarea silită însăși, instanța de executare se determină potrivit art. 373 alin. 2 V.C.pr.civ. și este prin urmare Judecătoria Sectorului 2 București, care a și încuviințat executarea silită și în raza căreia s-a urmărit a se proceda la executarea silită.

Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, dar și dispozițiile art. 159 al. 1 pct. 3 V.C.pr.civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimata M. S., cu domiciliul în București, ., ., .>sector 3, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică azi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. F. S. O.A.

Red./Dact. Jud. M.F./ 4ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6167/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI