Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 8852/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8852/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 8852/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA C.
SENTINȚA C. NR. 8852
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 01.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” – prin executorul judecătoresc E. L., intimatul Ș. R. și intervenienta C. I., având ca obiect aplicare penalități - art. 905 C.pr.civ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.06.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 01.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._, petentul S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” – prin executorul judecătoresc E. L. a solicitat aplicarea unei penalități de 1.000 lei/zi debitorului intimat Ș. R., în favoarea creditoarei C. I..
În motivare, petentul a arătat că prin sentința civilă nr. 973/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013 s-a stabilit ca minorul S. F.-A., născut la data de 03.12.2010, să fie înapoiat mamei sale, C. I..
S-a mai precizat și că prin încheierea din data de 03 10 2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București pronunțată în dosarul nr_ 4/2014 s-a încuviințat executarea silită împotriva debitorului, iar la data de 21.10.2014, această încheiere împreună cu titlul executoriu, au fost comunicate debitorului, însă acesta nu s-a conformat.
Potrivit petentului, debitorul nu și-a îndeplinit obligația de a se conforma adresei de înștiințare din data de 21.10.2014, așa cum rezultă și din procesul-verbal din data de 30.10.2014 emis de executorul judecătoresc.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 905 alin. 2 și art. 909 alin. 3 C.pr.civ.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 20 lei, taxă judiciară de timbru.
În dovedire, au fost anexate la dosar înscrisuri.
La data de 25.02.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca lipsită de interes, și în subsidiar ca nefondată (f. 44-45).
În motivare, intimatul a susținut că cererea de chemare în judecată este formulată de o persoană care nu face dovada calității de reprezentant legal al titularului cererii de chemare în judecată, potrivit art. 194 alin. l lit. b, coroborat cu an. 151 alin 2 C.pr.civ., iar titularul cererii nu a indicat toate datele cerute de dispozițiile art. 194 alin. l lit. a C.pr.civ.
De asemenea, intimatul a invocat lipsa de interes a petentului în prezenta cauza întrucât la data formulării cererii, 24.11.2014, a fost soluționată cauza privind încredințarea minorului S. F. A. la data 10.11.2014 spre creștere și educare debitorului din prezenta cauză, cu obligarea la plata unei pensii de întreținere de către mama acestuia C. I., conform sentinței civile nr. 9720/10.11.2014 emise de aceeași instanță în dosarul nr._/4/2013. Astfel, a arătat că interesul nu mai este născut, actual, și nu mai subzistă pe toată durata soluționării cauzei, fapt pentru care a solicitat respingerea cererii.
Intimatul a mai făcut referire și la prevederile art. 51 alin. 2 din Legea 272/2004, susținând că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al minorului.
Intimatul a arătat că are un salariu de 950 lei lunar, iar minorul trebuie întreținut în mod corespunzător.
În dovedire, a anexat la dosar sentința civilă nr. 9720/10.11.2014.
La 04.05.2015, deși nu era încă parte în dosar, intervenienta C. I. a depus la dosar un înscris intitulat ”răspuns la întâmpinare” (f. 56-57), iar la data de 10.06.2015 a depus la dosar cerere de intervenție prin care a arătat că își însușește cererea formulată de către executorul judecătoresc (f. 75).
De asemenea, a arătat că cererea este formulată de către executorul judecătoresc la solicitarea acesteia, motivul fiind acela că debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația căzută în sarcina sa prin sentința civilă 973/2014 pronunțată de către Judecătoria Sector 4 în dosar nr._/4/2013.
A mai precizat că debitorul refuza cu stăruință să execute hotărârea instanței de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 905 alin. 2 și 61 alin. 1 C.pr.civ.
La data de 23.06.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare față de cererea de intervenție, solicitând respingerea cererii ca nefondate și lipsite de interes având în vedere ”excepția lipsei calității procesual active” față de faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către executorul judecătoresc. S-a mai arătat că intervenientul principal are posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată a altor persoane sau de garanție, însă nu și o cerere de arătare a titularului dreptului.
S-a mai invocat și că cererea de intervenție este formulată de o persoană care nu face precizarea în drept a cererii de intervenție și nu s-au indicat toate datele cerute de dispozițiile art. 194 alin. 1 lit. a C.pr.civ.
În ședința publică din data de 24.06.2015, cererea de intervenție a fost calificată din oficiu de instanță drept cerere de intervenție voluntară accesorie în sprijinul apărării petentului.
Cererea de intervenție a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru de 20 lei.
În ședința publică din data de 24.06.2015 instanța a admis în principiu cererea de intervenție.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, iar în urma solicitării instanței, S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr. 459/2014.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditoarei interveniente C. I., pe rolul S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” s-a format dosarul de executare nr. 459/2014, pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 973/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, împotriva debitorului intimat Ș. R..
Prin această hotărâre judecătorească pronunțată în procedura ordonanței președințiale, debitorul a fost obligat să-l înapoieze creditoarei pe minorul Ș. F.-A., născut la data de 03.12.2010. Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 752A/03.06.2014 pronunțată de Tribunalul București, prin care s-a respins apelul declarat.
Prin încheierea din data de 03.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014 a fost încuviințată executarea silită (f. 31), iar la data de 21.10.2014, executorul judecătoresc a emis o somație către debitor prin care i-a pus acestuia în vedere să se prezinte la data de 30.10.2014 împreună cu minorul pentru a fi înapoiat mamei sale, C. I. (f. 32).
Somația și încheierea de încuviințare a executării silite anexată acesteia, împreună cu titlul executoriu, au fost comunicate debitorului intimat la data de 27.10.2014, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul de executare, ce a fost primită sub semnătură de către debitor (f. 33).
Cu toate acestea, instanța constată că, deși a expirat termenul menționat în somație și un termen de 10 zile calculat de la comunicarea acesteia și a încheierii de încuviințare a executării silite, debitorul intimat nu a făcut dovada că și-a îndeplinit integral obligația de a face mai sus menționată ce a fost instituită prin titlul executoriu în sarcina sa. De asemenea, instanța constată că acesta nici nu a invocat în prezenta cauză faptul că și-ar fi executat obligația de înapoiere a minorului, înțelegând să invoce lipsa de interes față de pronunțarea sentinței civile nr. 9720/10.11.2014.
În drept, instanța constată că dispozițiile art. 905 din codul de procedură civilă stipulează următoarele:
(1) Dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu executa obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalități, de către instanța de executare. (2) Când obligația nu este evaluabila în bani, instanță sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu….”
De asemenea art. 909 C.pr.civ. stipulează următoarele ”(1) Dispozițiile prezentului capitol sunt aplicabile și în cazul măsurilor privitoare la minori prevăzute într-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuinței minorului, darea în plasament, înapoierea minorului de către persoana care îl ține fără drept, exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul, precum și alte măsuri prevăzute de lege. (2) În aceste cazuri, executorul judecătoresc va trimite părintelui sau persoanei la care se află minorul încheierea de încuviințare a executării împreună cu o somație în care îi va comunica acesteia data la care să se prezinte împreună cu minorul la sediul său ori în alt loc stabilit de executor, în vederea preluării acestuia de către creditor, sau, după caz, îi va pune în vedere să permită celuilalt părinte să își exercite dreptul de a avea legături personale cu minorul, potrivit programului stabilit în titlul executoriu. (3) Dacă debitorul nu se va conforma somației executorului, acesta, la cererea creditorului, va sesiza instanța de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 905”.
În ceea ce privește apărările intimatului privind lipsa dovezii calității de reprezentant pentru executorul judecătoresc în vederea formulării cererii principale de obligare a debitorului la plata penalităților, instanța constată că executorul judecătoresc nu a acționat în reprezentarea creditorului. Sub acest aspect, instanța reține că acesta este unul dintre participanții la executarea silită menționați la art. 643 alin. 1 C.pr.civ., căruia i se și recunoaște în mod expres calitatea procesuală activă de a formula o asemenea cerere prin dispozițiile art. 909 alin. 3 C.pr.civ. Totuși, potrivit aceluiași text de lege, pentru a putea acționa în acest sens, executorul judecătoresc trebuie să fie sesizat cu o cerere din partea creditorului, iar în cauză instanța constată că această condiție este îndeplinită, întrucât la dosarul de executare silită se află cererea creditoarei formulată în acest sens (f. 37).
În ceea ce privește elementele cererii de chemare în judecată, instanța constată că intimatul nu a invocat ce anume elemente ar lipsi din conținutul acestuia și vătămarea produsă acestuia pentru a se impune anularea cererii în cazul elementelor prevăzute sub sancțiunea nulității condiționate de existența vătămării. Totodată, instanța reține că cererea de chemare în judecată cuprinde elementele prevăzute la art. 196 alin. 1 C.pr.civ. prevăzute sub sancțiunea nulității necondiționate de existența unei vătămări, în condițiile în care este o nulitate expresă.
De asemenea, contrar susținerilor intimatului, instanța reține că cererea de chemare în judecată nu este lipsită de interes, chiar și față de pronunțarea sentinței civile nr. 9720/10.11.2014 de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
În primul rând, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 905 C.pr.civ., instanța apreciază că în prezenta procedură, ce privește numai aplicarea de penalități pentru a fi constrâns debitorul să își execute obligația, instanța trebuie să verifice sumar dacă intimatul debitor și-a îndeplinit sau nu obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu. Apărările debitorului privind imposibilitatea de executare a titlului executoriu sau impedimentele la executare existente în momentul emiterii somației de plată ar fi putut fi invocate de către debitor și analizate în cadrul unei eventuale contestații la executare pe care ar fi putut să o formuleze debitorul și prin care s-ar fi analizat legalitatea actelor de executare.
Mai mult, instanța apreciază că oricum pronunțarea sentinței civile nr. 9720/10.11.2014 de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, mai ales în condițiile în care nu este definitivă, nu poate paraliza efectele titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 973/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013. Sub acest aspect, instanța are în vedere și că această din urmă sentință emisă în procedura ordonanței președințiale nu a fost pronunțată în vederea luării unor măsuri provizorii până la soluționarea dosarului nr._/4/2013, ci în legătură cu un alt dosar, nr._/4/2013 al Judecătoriei Sectorului 4 București, astfel cum reiese din cuprinsul sentinței.
Totodată, instanța constată că sentința civilă nr. 973/11.02.2014 era executorie chiar de la momentul pronunțării, iar pârâtul oricum nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligațiile începând cu momentul pronunțării titlului executoriu. În atare situație, instanța apreciază că neexecutarea hotărârii din culpa pârâtului pentru o perioadă îndelungată nu îi poate nicidecum profita acestuia pentru a efectua ulterior un alt demers și a obține o altă hotărâre favorabilă, sentința civile nr. 9720/10.11.2014, care oricum nu este definitivă.
Sub acest aspect, instanța are în vedere și că prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a evidențiat în mod constant celeritatea ce trebuie respectată în ceea ce privește măsurile privind minorii și reunirea dintre părinte cu copilul său pentru asigurarea vieții de familie, inclusiv în ceea ce privește executarea acestora (a se vedea cauzele Amanalachioai c. României - hotărâre din 26 mai 2009, Ignaccolo-Zenide c. României - hotărâre din 25 ianuarie 2000).
Astfel, ar fi și contrar principiilor statuate prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca trecerea timpului și pronunțarea ulterioară a unei alte hotărâri de stabilire a locuinței minorului, de această dată favorabile intimatului, să îi profite acestuia, care a împiedicat cu rea-credință reunirea copilului cu mama sa o perioadă îndelungată de timp și relațiile personale dintre mamă și copil, ceea ce a afectat în mod grav viața de familie a mamei sub aspectul legăturii personale cu copilul său, în condițiile în care efectele negative ale unei astfel de întreruperi a relațiilor personale cu copilul se dovedesc de multe ori a fi dificil de înlăturat.
În raport de aceste aspecte, instanța apreciază că în cauză este îndeplinită condiția interesului actual, întrucât în favoarea creditorului a fost recunoscut dreptul de a se obține înapoierea minorului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar această obligație nu a fost îndeplinită de către pârât, din culpa exclusivă a acestuia. Referitor la sentința civilă nr. 9720/10.11.2014, instanța apreciază că regula executării obligațiilor din aceasta o constituie executarea de bunăvoie, potrivit art. 622 alin. 1 C.pr.civ., iar în măsura în care nu s-ar realiza în acest fel s-ar putea proceda la executarea silită.
În ceea ce privește aspectele invocate de către debitor cu privire la salariul acestuia, instanța apreciază că acestea privesc mai degrabă fondul măsurilor privitoare la minor și nu pot face obiectul analizei în prezenta cauză.
Astfel, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte cererea principală formulată de petent și va obliga intimatul debitor să plătească creditoarei C. I. o penalitate de 250 lei pe zi de întârziere începând cu data de 24.11.2014 și până la executarea obligației de înapoiere a minorului Ș. F.-A. către creditoare, prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 973/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
În ceea ce privește stabilirea cuantumului penalității de 250 lei, instanța are în vedere natura obligației debitorului și importanța respectării măsurilor privitoare la minor stabilite prin hotărârea judecătorească, a cărei executare, de la momentul dobândirii caracterului executoriu, nu mai poate fi lăsată la aprecierea debitorului. De asemenea, instanța apreciază că acest cuantum este suficient și este de natură să îl constrângă pe debitor să își execute obligația.
Totodată, în ceea ce privește perioada de la care încep a curge aceste penalități, instanța apreciază că acestea nu se pot acorda și pentru perioada în care creditorul a rămas în pasivitate, ci numai de la momentul la care acesta a sesizat instanța, 24.11.2014.
În ceea ce privește cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienta creditoare C. I., instanța reține că, în condițiile în care aceasta sprijină apărarea petentului, iar cererea principală urmează a fi admisă, se impune și admiterea în parte a cererii de intervenție voluntare accesorii formulate de intervenienta creditoare.
Referitor la apărările pârâtului în legătură cu cererea de intervenție, contrar susținerilor acestuia instanța constată că aceasta conține temeiul de drept (art. 61 alin. 1 C.pr.civ.), acesta fiind corespunzător intervenției voluntare.
De asemenea, instanța apreciază că este vădită calitatea procesuală a intervenientei în prezenta cauză, întrucât în ceea ce privește formularea cererii de intervenție voluntare accesorii (așa cum a fost calificată de instanță), calitatea este recunoscută și unui terț, care nu este astfel parte în proces, așa cum reiese din prevederile art. 61 alin. 1 C.pr.civ. care fac referire la orice persoană interesată. Totodată, este justificată și condiția interesului prin prisma faptului că intervenienta este chiar creditoarea din titlul executoriu.
În ceea ce privește elementele cererii de intervenție voluntare accesorii, contrar susținerilor intimatului, instanța constată că, potrivit art. 63 alin. 1 C.pr.civ., acestea trebuie să fie cele prevăzute la art. 148 alin. 1 C.pr.civ., iar nu cele de la art. 194 alin. 1 C.pr.civ.
Totodată, instanța reține că, deși cererea de intervenție nu cuprinde numele persoanei care prezintă partea în proces, această omisiune constituie un motiv de nulitate condiționată de existența unei vătămări, nefiind o nulitate expresă, vătămare care nici nu a fost invocată de către pârât, iar în raport de prevederile art. 175 C.pr.civ. nu poate fi desființat actul de procedură.
În consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite în parte cele două cereri, conform celor mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea principală formulată de petentul S.C.P.E.S. ”E. L. și Asociații” – prin executorul judecătoresc E. L., cu sediul în București, .. 19, ., ., sector 4, în contradictoriu cu intimatul Ș. R., cu domiciliul în București, .. 65, etaj 1, ..
Admite în parte cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienta creditoare C. I., cu domiciliul în ., jud. Prahova.
Obligă intimatul debitor să plătească creditoarei C. I. o penalitate de 250 lei pe zi de întârziere începând cu data de 24.11.2014 și până la executarea obligației de înapoiere a minorului Ș. F.-A. către creditoare, prevăzute în titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 973/11.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./5ex./
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8893/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 8729/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
|---|
