Contestaţie la executare. Sentința nr. 6175/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6175/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6175/2015
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6175
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. F.
GREFIER: S. O. A.
Pe rol, pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații L. E., L. A. I., L. C., A. L., L. M., L. V., V. E., L. C., L. I., L. L., P. A., L. T., ȘTREANGA M., L. C., L. M., L. I., L. F., S. R. și A. L., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29.04.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 14.05.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.07.2014 sub nr._, astfel cum a fost completată la data de 04.08.2014 (f. 20-24) și precizată la data de 17.04.2015 (f. 157), contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR (în continuare ”A.N.R.P.”), în contradictoriu cu intimații L. E., L. A. I., L. C., A. L., L. M., L. V., V. E., L. C., L. I., L. L., P. A., L. T., ȘTREANGA M., L. C., L. M., L. I., L. F., S. R. și A. L., a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr. 1525/2014 al B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.”, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare și anularea raportului de expertiză încheiat la data de 10.06.2014, solicitându-se totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, precum și restabilirea situației anterioare în ipoteza admiterii contestației la executare.
În motivare, contestatoarea a susținut că tranșa a II-a din creanța invocată nu este exigibilă, făcând referire în acest sens la prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003 și art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006 și precizând că, întrucât Hotărârea nr. 1633 a fost emisă la 05.06.2013, data limită pentru plata tranșei a II-a este 25.02.2014.
În ceea ce privește tranșa I, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor este prevăzută de art. 18 alin. 5 din H.G. nr. 1120/2006, iar achitarea acestor compensații este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Astfel, s-a susținut că ignorarea acestor prevederi legale poate duce la crearea unor angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane, în detrimentul celor aflați la ordine.
Contestatoarea a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, iar învederându-se prevederile art. 1 și din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că se prevede un termen de 6 luni în interiorul căruia instituția publică este obligată să dispună toate măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților, această fază având un conținut atipic și derogator de la dreptul comun.
Totodată, contestatoarea a invocat și prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 10/2014.
De asemenea, a mai invocat și că, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 1 lit. f, prin decizia nr. 290/22.10.2013 emisă de vicepreședintele A.N.R.P., s-a dispus reanalizarea în vederea revocării a Hotărârii nr. 1633/05.06.2013, întrucât s-a constatat încălcarea prevederilor legale de la momentul emiterii actului administrativ.
În ceea ce privește modalitatea de actualizare a sumelor, contestatoarea a învederat prevederile art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006.
S-a mai invocat și că onorariul de avocat în cuantum de 4.500 lei este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită, precum și că aceste cheltuieli nu pot fi rambursate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, iar contestatoarea a invocat și prevederile art. 451 alin. 2 V.C.pr.civ.
În drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.pr.civ., Legea nr. 290/2003 și H.G. nr. 1120/2006.
La data de 22.12.2014, intimații au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată (f. 125-127).
În motivare, intimații au susținut în esență că în ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară, cererea este lipsită de obiect, întrucât executorii judecătorești nu au reușit recuperarea nici măcar în parte a creanței.
În ceea ce privește exigibilitatea tranșei a II-a, au arătat că A.N.R.P. trebuia să fi procedat la plata primei tranșe conform textelor legale invocate chiar de aceasta, iar numai în aceste condiții devenea incidență prevederea legală conform căreia plata (...) se poate face și în rate, în maximum 2 ani.
Au mai arătat că nu se face în niciun fel dovada că ar exista cea mai mică intenție de achitare.
Cu privire la O.U.G. nr.10/2014, intimații au invocat neconstituționalitatea acesteia în ceea ce privește măsura suspendării plății despăgubirilor, susținând că sunt aceleași motive pentru care a fost declarată neconstituțională și O.U.G. nr. 10/2013, care conținea o prevedere similară.
Intimații au mai susținut că executorul judecătoresc nu a încălcat nici O.U.G. nr. 22/2002, în condițiile în care prin somație i s-a pus în vedere debitoarei să achite sumele în termen de 6 luni, iar somația nu a fost urmată imediat de niciun act de executare concret, tocmai pentru ca executorul judecătoresc să aștepte trecerea celor 6 luni.
Potrivit intimaților, dispoziția privind „reanalizarea" titlului executoriu nu are valoare juridică, atâta vreme cât din punct de vedere legal titlul nu a devenit ineficace.
În urma adresei emise de instanță din oficiu, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a comunicat în copie certificată dosarul de executare nr. 1525/2014.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
În urma cererii creditorilor L. E., L. A. I., L. C., A. L., L. M., L. V., V. E., L. C., L. I., L. L., P. A., L. T., Ștreanga M., L. C., L. M., L. I., L. F., S. R. și A. L. din data de 16.05.2014, B.E.J.A. ”D. Gont, L. Gont și M. P.” a format dosarul de executare nr. 1525/2014 pentru punerea în executare a titlului reprezentat de Hotărârea nr. 1633/05.06.2013 emisă de Comisia Municipiului de aplicare a Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, împotriva debitoarei contestatoare A.N.R.P.
Prin această hotărâre s-a stabilit valoarea compensațiilor cuvenite creditorilor/autorilor acestora în temeiul Legii nr. 290/2003, la suma totală de 343.843,85 lei.
În cadrul dosarului de executare nr. 1525/2014 s-a întocmit un raport de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert B. F. prin care s-a procedat la actualizarea debitului cuvenit creditorilor cu rata inflației calculată din anul 2013 și până la data de 30.04.2014, rezultând astfel un debit actualizat în cuantum de 349.072 lei (f. 109-112).
La data de 10.07.2014 executorul judecătoresc a emis somația de plată în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002, prin care a pus în vedere contestatoarei să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor rezultate din titlul executoriu (f. 115), somația de plată fiind comunicată contestatoarei la data de 17.07.2014 (f. 124).
Ulterior, la data de 25.07.2014 s-a emis încheierea prin care executorul judecătoresc a stabilit cheltuielile de executare în cuantum total de 17.866,13 lei, din care suma de 4.500 lei reprezintă onorariu de avocat (f. 110).
Analizând criticile contestatoarei, instanța constată faptul că Ordonanța de urgență nr. 10/2014 a intrat în vigoare la data de 14.03.2014, iar art. 2 din aceasta, astfel cum era în vigoare la momentul emiterii somației de plată, stipula următoarele: ”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006” (s.n.).
Astfel cum reiese din acest text de lege, instanța reține că suspendarea plății privea numai plățile efectuate voluntar, iar nu și cele efectuate ca urmare a executărilor silite, nefiind astfel aplicabil în prezenta cauză în raport de momentul introducerii cererii de executare silită și emiterii somației de plată.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de plată a despăgubirilor și caracterul exigibil al tranșei a II-a, instanța constată că, potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006, astfel cum erau în vigoare atât la momentul emiterii Hotărârii nr. 1633/05.06.2013, dar și la momentul începerii executării silite, plata compensațiilor trebuia efectuată eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
De asemenea, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că data stabilirii compensațiilor este aceea a emiterii hotărârii comisiei județene, respectiv a municipiului București, iar în atare situație tranșa I trebuia plătită în anul 2013, iar tranșa II în anul 2014, fiind astfel exigibilă la momentul începerii executării silite. Mai mult, instanța constată că cererea de executare silită a fost și formulată oricum după termenul indicat de către contestatoare în contestație ca dată limită de plată a tranșei a II-a – 25.02.2014.
În raport de aceste aspecte, instanța constată că, deși a expirat termenul de plată, contestatoarea nu și-a îndeplinit obligația de a achita despăgubirile.
În ceea ce privește apărările contestatoarei privind decizia nr. 290/22.10.2013 emisă de vicepreședintele A.N.R.P., prin care s-a dispus ”reanalizarea, în vederea revocării”, a Hotărârii nr. 1633/05.06.2013 (f. 158-161), instanța apreciază că această decizie nu poate conduce la anularea executării silite, întrucât, în măsura în care Hotărârea nr. 1633/05.06.2013 nu a fost revocată sau anulată, aceasta nu poate fi invalidată prin decizia nr. 290/22.10.2013, care nu este aptă de a avea această valoare juridică.
De asemenea, instanța reține faptul că aceasta avea obligația conform art. 622alin. 1 C.pr.civ. de a-și executa de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu în sarcina sa, iar faptul că aceasta avea conturile blocate ca urmare a altor executări silite și nu avea disponibil pentru plata debitului nu poate constitui un motiv de anulare a executării silite, acest aspect nefiind imputabil creditorului, ci mai degrabă contestatoarei, instituție publică care avea obligația de a-și lua toate măsurile necesare pentru a asigura plata despăgubirilor la care a fost obligată prin titluri executorii.
Referitor la apărările contestatoarei privind modalitatea de actualizare a despăgubirilor, instanța reține că, potrivit art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Analizând aceste prevederi legale, instanța apreciază că din interpretarea dispozițiilor art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1120/2006 reiese că acestea își aveau aplicabilitate numai în ipoteza în care despăgubirile ar fi fost plătite voluntar de către contestatoare, cu respectarea termenelor stipulate la art. 18 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1120/2006.
În caz contrar, așa cum reiese prin analogie și din considerentele deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța apreciază că, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, creditorul are dreptul de a obține actualizarea întregii sume stabilite cu titlu de compensații în raport cu indicele de inflație calculat începând cu momentul stabilirii acestora.
În raport de aceste considerente, instanța reține că actualizarea creanței s-a făcut în mod legal în cadrul dosarului de executare contestat.
În ceea ce privește apărările invocate privind nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, instanța constată că art. 2 din O.G. nr. 22/2002 prevede următoarele: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Astfel cum rezultă din dosarul de executare, instanța reține că executorul judecătoresc a emis și comunicat somația de plată în vederea respectării prevederilor O.G. nr. 22/2002, iar numai dacă debitorul înainta dovezi privind lipsa de fonduri către executorul judecătoresc s-ar fi putut pune în discuție posibilitatea acordării unui termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor.
În atare situație, nerespectarea prevederilor O.G. nr. 22/2002 nu constituie un motiv de anulare a întregii executări silite și anularea actului de executare nelegal emis s-ar fi putut pune în discuție mai degrabă ulterior momentului emiterii somației de plată sau în ceea ce privește adresa de înființare a popririi, însă numai în măsura în care contestatoarea ar fi făcut dovada lipsei de fonduri.
În consecință, instanța apreciază că în cauză nu pot fi reținute apărările referitoare la prevederile O.G. nr. 22/2002.
În ceea ce privește cheltuielile de executare reprezentate de onorariul de avocat, instanța reține că acest onorariu de avocat reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669alin. 2 și 3 C.pr.civ.
Instanța reține că onorariul de avocat perceput pentru faza de executare silită poate fi redus în conformitate cu prevederile art. 669 alin. 2 teza finală C.pr.civ., în raport de activitatea efectiv îndeplinită, iar instanța apreciază și că, de principiu, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun cu privire la cheltuielile de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
În ceea ce privește onorariul de avocat în sumă de 4.500 lei inclus în cheltuielile de executare și contestat în prezenta cauză, instanța apreciază că acordarea de asistență juridică în faza de executare silită de către avocat presupune consultanța acordată părții înaintea depunerii cererii sau asistarea acesteia cu ocazia întocmirii actelor de procedură în fața organului de executare, precum și activități legate de obținerea copiilor de pe hotărârile judecătorești și legalizarea acestora, iar nu numai formularea unei simple cereri de executare silită.
În aceste condiții, în cauza de față instanța apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 4.500 lei nu este excesiv și disproporționat față de obiectul executării silite, complexitatea acesteia și munca efectiv îndeplinită de avocat, având un cuantum rezonabil, mai ales în condițiile în care acesta reprezintă 19 creditori și acest onorariu include și TVA, iar din această sumă avocatul mai trebuie să plătească contribuțiile și impozitele obligatorii prevăzute de lege, dar și taxele percepute de baroul de avocați din care face parte.
De asemenea, instanța are în vedere și faptul că intimații creditori își au domiciliul în alte localități decât București, unde se află sediul biroului executorului judecătoresc ce desfășoară executarea silită, situație în care munca avocatului presupune un efort și o cheltuială suplimentare pentru a lua contact cu acești creditori.
În raport de aceste considerente, întrucât onorariul de avocat are un cuantum justificat și reprezintă o cheltuială de executare silită ce este suportată în final de către debitorul urmărit în conformitate cu dispozițiile art. 669alin. 2 și 3 C.pr.civ., instanța nu îl va reduce sau înlătura.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse și întrucât nu există nici alte motive de nelegalitate care să fie analizate din oficiu de instanță, în temeiul art. 711 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C.pr.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
În raport de soluția de respingere a contestației la executare ce se va pronunța în cauză și având în vedere că s-a solicitat de către contestatoare restabilirea situației anterioare numai pentru ipoteza admiterii contestației, instanța nu se va mai pronunța asupra acestui capăt de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202 sector 1, în contradictoriu cu intimații L. E., L. A. I., L. C., A. L., L. M., L. V., V. E., L. C., L. I., L. L., P. A., L. T., ȘTREANGA M., L. C., L. M., L. I., L. F., S. R. și A. L., toți reprezentați de av. B.-L. I., și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. B.-L. I., cu domiciliul în Rădăuți, .. 70, jud. Suceava.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. F. S. O.A.
Red./Dact. Jud. M.F./4ex./
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6111/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6172/2015. Judecătoria... → |
|---|
