Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 12652/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 15 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - VERONICA SÎRBU

Grefier – V. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. D. S. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Impozite și Taxe Locale Sector 4, având ca obiect contestație la executare – suspendarea executarii silite.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin consilier juridic I. L., în baza împuternicirii pe care o depune în ședință publică, lipsind contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că debitoarea contestatoare nu s-a conformat dispoziției instanței de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 78,8 lei. Mai arată că s-a pus în vedere intimatei să depună dosarul de executare nr._/25.06.2015 privind pe contestatoare.

Intimata, prin consilier juridic, depune în ședință publică o copie de pe dosarul de executare solicitat.

Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii și pune în discuție excepția.

Intimata, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției și anularea contestației.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției netimbrării cererii, invocate din oficiu.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.07.2015 contestatoarea S. D. S. a formulat în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Impozite și Taxe Locale Sector 4 contestație la executare împotriva executării silite începute în dosarul de executare nr._/25.06.2015.

Cererea nu a fost timbrată.

Intimata a depus întâmpinare la data de 28.07.2015 prin care a arătat că este neîntemeiată contestația la executare.

Instanța a pus în vedere contestatoarei să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru de 78,8 lei prin rezoluția din data de 04.09.2015 (coperta interioară a dosarului), neprimindu-se niciun răspuns în acest sens.

Analizând lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În baza art. 248 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Pe cale de consecință, instanța va analiza mai întâi excepția netimbrării.

Asupra excepției, instanța face trimitere la dispozițiile relevante din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

„Art. 1. (1) Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

(2) Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către toate persoanele fizice și juridice și reprezintă plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, precum și de către Ministerul Justiției și P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 3. (1) Acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești, se taxează astfel: a) până la valoarea de 500 lei - 8%, dar nu mai puțin de 20 lei; b) între 501 lei și 5.000 lei - 40 lei + 7% pentru ce depășește 500 lei; c) între 5.001 lei și 25.000 lei - 355 lei + 5% pentru ce depășește 5.000 lei; d) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.355 lei + 3% pentru ce depășește 25.000 lei; e) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.105 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei; f) peste 250.000 lei - 6.105 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei.

Art. 10. (2) În cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite. Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. În cazul în care obiectul executării silite nu este evaluabil în bani, contestația la executare se taxează cu 100 lei.

(3) În cazul în care prin contestația la executare silită se invocă, în condițiile art. 712 alin. (2) din Codul de procedură civilă, și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului, taxa de timbru se stabilește potrivit art. 3 alin. (1).

Art. 33. (1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.”

Întrucât cererea nu a fost timbrată potrivit dispozițiilor instanței până la termenul stabilit de aceasta conform prevederilor legale anterior menționate, astfel cum rezultă din examinarea înscrisurilor din dosar și din verificările efectuate în sistemul ECRIS privind documentele depuse, instanța urmează să admită excepția netimbrării și să anuleze ca netimbrată contestația la executare.

Având în vedere că urmează să admită excepția invocată, nu mai este necesar ca instanța să analizeze pe fond cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu.

Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea S. D. S., cu domiciliul în București, Sector 4, .. 18, ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Impozite și Taxe Locale Sector 4, cu sediul în București, Sector 4, ., nr. 50-54, având ca obiect contestație la executare – suspendarea executarii silite.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2015.

Președinte Grefier

V. S. V. V.

Red. Tehnored. V.S./V.V./04.01.2016/4 Ex./2 Ex. .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI