Contestaţie la executare. Sentința nr. 1870/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1870/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 1870/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1870
Ședința publică de la data de 16 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.-R.
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în contradictoriu cu intimata P. M., având ca obiect: contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Față de lipsa părților, în temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București în soluționarea prezentei cauze și reține cauza spre soluționare asupra acestei excepții.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 29.09.2014, sub dosar nr._, contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în contradictoriu cu intimata P. M., a formulat contestație la executare, solicitând anularea actelor de executare, a somației și a proceselor-verbale încheiate în dosarul de executare nr.70/2014, al B. M. O., exonerarea de la plata cheltuielilor de executare în cuantum de 3960 RON, iar în subsidiar, micșorarea cuantumului acestora.
Contestatorul a menționat că instituția a înțeles să achite de bunăvoie încă de la data de 11.04.2014 prin OP 1568 către ., suma de 1500 de RON, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, și în data de 30.04.2014, prin OP nr. 2929 a achitat tot către ., suma de 1500 de RON.
În motivarea contestației,contestatorul a arătat că obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin.2 dispune ca în cazul care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că creditorul s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere.
În situația în care acesta din urmă ar fi refuzat punerea în executare a obligației stabilite prin titlu, era îndreptățit a se adresa instanței de judecata pentru valorificarea drepturilor sale.
Potrivit art.1 din O.G. nr.22/2002 modificată prin Legea nr. 110/08.05.2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectiva, art.2 din același act normativ stabilind ca executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligata ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plata, comunicată de organul de executare, la cererea creditorului.
Astfel, organul de executare nu a somat ci a pornit executarea silită. Acesta a încheiat procesul-verbal de cheltuieli de executare anterior întocmirii somației si trecerii celor 6 luni astfel cum prevede legea.
Art.3 din O.G. nr.22/2002 republicata dispune ca în cazul în care instituțiile publice nu-si îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedura civilă.
Cheltuielile de executare sunt exagerat de mari, având în vedere că acestea sunt mai mari decât cuantumul cheltuielilor de judecată.
Contestatorul apreciază că, aceste cheltuieli nu justifica munca depusă de executor. Cheltuielile de executare silită sunt evidențiate în anexa Hotărârii nr. 2/17.02.2007 privind statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, în cazul notificării si comunicării actelor de procedura sunt între 20-400 lei, iar executorul judecătoresc modifica cheltuielile fără să precizeze modalitatea de calcul
Prin titlul executoriu s-a constatat ca intimata este persoana îndreptățită, iar dacă ar fi vorba de "obligația de a face" onorariu de executare este de 200 lei +48 lei TVA, adică 248 lei cum prevede pct.10 din OMJ nr.250/2006.
Onorariul de executor stabilit la valoarea creanței, trebuia calculat conform art.39 din Legea nr.188/200, care prevede ca pentru creanțe în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, în speța valoarea debitului. Or, raportat la valoarea debitului, onorariul stabilit de executor depășește valoarea debitului. Legea nr.188/2000 si Ordinul MJ nr.2550/2006 nu prevăd onorariul pentru activitatea prestată privind executarea obligațiilor de "a face" prin urmare, onorariul maxim care poate fi stabilit de executor este cel de la pct.10 "orice alte acțiuni sau operațiuni date prin lege", respectiv 200 lei la care se adaugă TVA de 48 lei, în total onorariul maximal fiind de 280 lei. Executorul nu a justificat modul în care a stabilit valoarea onorariului pentru executarea obligației de a face. Astfel, cat timp nu se prevede expres de lege cuantumul onorariului pentru aceasta activitate nu se poate percepe decât onorariul de la pct.10 din OMJ nr.250/2006. cu atât mai mult cu cât în cadrul obligațiilor de a face sau de a nu face nu se rezuma decât la obținerea încuviințării silite, emiterea somației si comunicarea ei, restul procedurilor fiind prevăzute de art.5802 si urmat. C.proc.civ, neimplicând participarea executorului. Conform textului legal invocat onorariul este de 200 lei + 48 lei TVA, adică 248 lei.
În consecință, onorariul executorului judecătoresc trebuie să reprezinte echivalentul muncii prestate de acesta pentru punerea în executare a hotărârii judecătorești, ci nu să constituie un mijloc de rotunjire a veniturilor în detrimentul debitorului urmărit.
A fost contestat onorariul avocatului, solicitându-se aplicarea dispozițiilor art. 274, alin.1 C.proc.civilă, întrucât prezentul litigiu nu comportă un grad de dificultate sporit, solicitând instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 132 din Statutul Profesiei de Avocat.
În situația respingerii contestației la executare, contestatorul a solicitat aplicarea Ordinului Ministerului Justiției nr.2550/2006 urmând să se aibă în vedere stabilirea unui onorariu de executor mai mic, în raport si de suma prevăzută în titlu si munca depusă de executor si raportat la suma datorată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 712-719 și urm. Noul C.proc.civilă.
Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 223, alin.3 Noul C.proc.civ.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în baza art. 30, alin.1 din OUG nr. 80/2013.
Contestatorul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din dosarul de executare.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate actele din dosarul de executare nr. 70/2014.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 16.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.
Instanța reține că, potrivit art. 248, alin. 1 din Noul C.Proc.Civ., ,, Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, în raport de prev.art. 129, alin. 3 și art. 132, alin. 3 din Noul Cod procedură civilă, instanța reține că potrivit art. 132 Noul C.proc.civilă ,,Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
(3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC. Așadar, numai dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (contestația la executare).
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) NCPC, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau cererea de întoarcere a executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 650, alin.1 și 2 NCPC, ,,Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.
Prin urmare, dispozițiile legale mai sus enunțate instituie o competență absolută de soluționare a contestației la executare în favoarea judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc.
Instanța reține că sediul B. M. O. se află în București, ., nr.4, ., ., sector 3, București, aflat în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București. De altfel, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită prin Încheierea din data de 05.06.2014, pronunțată în dosarul nr._/301/2014.
Prin urmare, instanța de executare competentă a soluționa prezenta contestație la executare este Judecătoria Sectorului 3 București în a cărei circumscripție se află sediul B. M. O..
Competența teritorială instituită de art. 650 NCPC. în favoarea instanței de executare este o competență teritorială absolută, care, conform art. 129, alin.1, pct.3 Noul C.pr.civ., nu poate fi înlăturată. Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, urmând a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei, formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, .. 291-293, sector 6, în contradictoriu cu intimata P. M., cu domiciliul în București, .. 185, ., ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. M.-RoxanaNagy A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R../ 4 ex./ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1871/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1864/2015. Judecătoria... → |
|---|
