Contestaţie la executare. Sentința nr. 9641/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9641/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 16-07-2015 în dosarul nr. 9641/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.9641
ȘEDINȚA PUBLICĂDIN DATA DE 16.07.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cererii privind pe contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimații V. E., V. T. și C. A., având a obiect contestație la executare, suspendarea executării silite și întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimații prin apărător, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Apărătorul intimaților solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul intimaților solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată. În ceea ce privește primul motiv al contestației arată faptul că acesta este nereal întrucât executorul judecătoresc nu a procedat la actualizarea despăgubirilor ci a dispus executarea silită a titlului executoriu. Cu privire la al doilea motiv al contestației arată că timp de 2 ani contestatoarea nu a răspuns solicitării creditorilor de acordare a despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr.1223/23.03.2012 iar cu privire la lipsa disponibilităților bănești apreciază că insuficiența resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești și refuzul sie die al contestatoarei de a-și îndeplini obligația. Mai precizează faptul că ANRP avea cunoștință de cererea creditorilor, prin urmare putea să execute obligația voluntar iar cu privire la cuantumul onorariului avocațial solicită a se constata că acesta vizează executarea silită începută de la executorul judecătoresc, precum și reprezentarea la Tribunalul București în vederea obținerii deciziei de încuviințare a executării silite. Solicită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin contestația la executare înregistrata la data de 28.11.2014 pe rolul Judecătoriei sector 3 sub nr._/301/2014 și declinată în favoarea Judecătoriei sector 4 prin sentința civilă nr. 4306/30.03.2015, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - ANRP a solicitat în contradictoriu cu intimații V. E., V. T. și C. Ariadna, anularea somației, a adresei de înființare a popririi și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.11.2014 emise dosarul de executare nr. 15/2014 al B. P. C. G., suspendarea executării silite și întoarcerea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că modalitatea de plată a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene pentru aplicarea Legii 290/2003 este prevăzuta de art. 18 alin. 5 din HG 1120/2006 coroborat cu disp. art. 22 alin. 1 din Legea 500/2002 privind finanțele publice. Ignorarea acestor prevederi legale sunt de natura a duce la crearea de angajamente de plată fără acoperire bugetară și are drept efect acordarea despăgubirilor cu prioritate anumitor persoane în detrimentul celor aflați la ordine, fiind astfel nerespectat principiul nediscriminării și egalitarii de tratament.
De asemenea, a mai arătat că compensațiile pot fi acordate „în funcție de disponibilitățile bănești”sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” și că despăgubirile sunt stabilite prin legea bugetului de stat.
A mai susținut că prin OUG 10/2014 a fost suspendată plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene și, astfel, creanța nu era exigibilă, iar procedura de executare a fost pornită în mod nelegal.
Contestatoarea a precizat că continuarea procedurii de executare se poate crea un prejudiciu bugetului de despăgubiri al ANRP, fapt ce poate pune instituția în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite.
S-a susținut că au fost, de asemenea, încălcate dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 cu privire la respectarea termenului de 6 luni și că onorariul avocatului în cuantum de 5000 lei din faza de executare este foarte mare față de munca efectiv prestată de către acesta.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 si urm. C., Legea 290/2003, actualizată prin Legea 171/2006 și HG 1120/2006 modif. prin HG 57/2008, art. 223 alin. 3 C., contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 si 2 din OUG 80/2013 si art. 7 din OG 22/2002.
Intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată întrucât executorul judecătoresc nu a actualizat debitul principial, că a efectuat mai multe demersuri în vederea îndeplinirii obligației de plată de către debitoare încă din anul 2012, dar fără rezultat, că debitoarea nu poate invoca lipsa disponibilităților bănești și că nu sunt aplicabile dispozițiile OUG 10/2014 care a suspendat doar plata voluntar, iar nu și pe cea ce poate fi realizată pe calea executării silite.
A fost atașat dosarul de executare nr. 15/2014 al B. P. C. G..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1223/23.02.2012 emisă de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, creditorului V. E., V. T. și C. Ariadna le-au fost acordate compensații bănești în cuantum de 506.803,37 lei.
La data de 24.02.2014, creditorii au formulat cerere de executare silită pentru recuperarea creanței actualizată cu rata inflației, formându-se dosarul de executare nr. 15/2014 al B. P. C. G.
Prin încheierea din 07.03.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 4 București a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite.
La data de 18.11.2014 au fost emisă somația întemeiată pe OG 22/2002, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi.
Analizând legalitatea executării silite și a actelor de executare contestate prin raportare la criticile formulate de contestatoare, instanța constată întemeiată contestația, față de următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește dispozițiile OUG 10/2014 (intrată în vigoare la data de 14.03.2014), invocate de contestatoare, instanța apreciază că trebuie făcută distincția între forma avută de acest act normativ la data 14.03.2014 când a fost publicată în Monitorul Oficial și forma modificată și intrată în vigoare la 19.07.2014.
Forma inițială a actului normativ prevedea la art. 2 că „începand cu data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se suspendă, pe o perioada de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotararile comisiilor judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, si, respectiv, prin deciziile de plata emise de catre vicepreședintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006”.
Astfel, acest act normativ nu împiedica începerea executării silite sau continuarea unei executări începute întrucât s-a prevăzut un caz de suspendare legală doar în cazul plății voluntare a despăgubirilor, iar nu și în cazul plății „nevoluntare” (prin executare silită a obligațiilor ajunse la scadență).
De abia la data de 19.07.2014, a fost modificată această ordonanță de urgență, în sensul că sintagma „plata voluntară” a fost înlocuită cu „plata”, ceea ce poate duce la concluzia că modificarea legislativă din iulie 2014 ar fi aplicabilă și executărilor silite începute atunci, dar și actelor de executare emise după această dată în executările începute anterior.
Or, în temeiul principiului neretroactivității, legea civilă nouă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după ., iar nu și situațiilor anterioare, ceea ce înseamnă că validitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic – tempus regit actum.
În cauza de față, se poate constata că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi au fost emise după data de 19.07.2014, în perioada de suspendare legală prevăzută de art. 2 din OUG 10/2014.
Or, conform art. 700 alin. 1 C.proc.civ., executarea silită se suspendă în cazurile în care aceasta este prevăzută de lege ( art. 2 din OUG 10/2014), iar actele de executare efectuate în timpul suspendării executării sunt desființate de drept, conform art. 700 alin. 4 C.proc.civ., iar, instanța, în momentul constatării unui caz de suspendare legală, nu mai poate aprecia asupra valabilității sau nu a actelor de executare din perioada de suspendare a executării silite, rămânându-i doar să constate că aceste acte de executare sunt desființate de drept.
Modificarea art. 2 din OUG 10/2014 în sensul suspendării de drept a executării silite timp de 6 luni nu este întâmplătoare, scopul acesteia fiind acela de a se elabora un act normativ care să coreleze modalitatea de plată a despăgubirilor acordate persoanelor indreptatite potrivit Legii nr. 9/1998, republicata, si Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, cu sursele de finanțare, astfel încât sa se asigure menținerea echilibrului bugetar si, in mod implicit, respectarea angajamentelor interne si internationale asumate de Guvernul Romaniei, inclusiv in ceea ce priveste nivelul deficitului bugetar.
Astfel, la finele anului 2014, anterior expirării termenului de 6 luni mai sus amintit, a fost publicată Legea 164/2014 care a stabilit că plata despăgubirilor stabilite în baza Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 9/1998 se efectuează în ordinea cronologică emiterii acestora, în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul 2015.
Legea nr. 164/2014 este similară sub aspectul termenului de eșalonare de 5 ani cu Legea 165/2013 ce a fost elaborată pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Dispozițiile Legii 165/2013 referitoare și la termenul de eșalonare de 5 ani au fost analizate de către CEDO în cauza P. contra României din aprilie 2014 considerându-se că modul de calcul și de acordare a despăgubirilor se încadrează în marja de apreciere a statului, raportată și la contextul economic al acestuia. Nu au fost aduse critici esențiale nici în privința modului de eșalonare instituit de lege, care poate fi justificat de complexitatea mecanismului de restituire, cât și de multitudinea de cereri.
Hotărârea Curții Europene a arătat că, structural, noile reglementări apărute după procedura - pilot au un caracter efectiv și accesibil, și, în majoritatea cazurilor, nu sunt de natura să aducă violări ale dreptului de proprietate.
Prin urmare, actele de executare silita întocmite in dosarul de executare nr. 15/2014 al B. P. C. G. după . OUG nr. 10/2014, respectiv, somația, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi din 18.11.2014 sunt nule absolut.
Pe cale de consecință, față de considerentele mai sus expuse, instanța, în temeiul art. 711 alin. 1 C. proc.civ., va admite contestația la executare precizată și va anula somația, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi din 18.11.2014 emise în dosarul de executare 15/2014 al B. P. C. G..
2. În ceea ce privește apărarea potrivit căreia actualizarea creanței se putea efectua cu respectarea dispozițiilor art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1120/2006, instanța reține că obligația de plată a debitoarei a fost eșalonată în două rate, astfel că intimata creditoare trebuia să primească o tranșă de 40% în primul an și o tranșă de 60%, indexată cu indicele inflației, în al doilea an. De asemenea, conform art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006, „suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior”.
Analizând prevederile legale mai sus menționate, instanța apreciază că acestea instituie un termen legal suspensiv în favoarea debitoarei, în sensul actualizării cu indicele inflației doar a ultimei rate datorate. Cu toate acestea, beneficiul termenului legal este eficace doar în măsura în care debitorul își respectă obligația de a plată a primei tranșe.
Instanța consideră că doar o astfel de interpretare a normei interne este în acord cu jurisprudența CEDO în materie, care impune păstrarea unui și just echilibru între interesul general urmărit de legiuitor prin instituirea unei eșalonări a plății cuprinse într-un titlu executoriu împotriva statului și interesul particular al creditorilor, care dețin un bun în sensul art. 1 Protocol 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În cauză, debitoarea nu și-a respectat obligația de plată ce derivă din titlul executoriu, fiind decăzută din beneficiul termenului legal prevăzut art. 18 din HG nr. 112/2006. Astfel, creanța creditorilor este exigibilă de la data emiterii hotărârii comisiei. În acest sens, instanța mai reține că ÎCCJ prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 a stabilit în soluționarea unei recurs în interesul legii că data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998 este aceea a emiterii hotărârii comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care este momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă.
Prin urmare, în condițiile în care hotărârea pronunțată în favoarea intimaților datează din mai 2009, iar până în prezent contestatoarea nu și-a îndeplinit nici măcar parțial obligația de plată a despăgubirilor, executorul judecătoresc a procedat în mod legal la actualizarea întregii creanțe în conformitate și cu prevederile art. 628 alin. 3 C..
3.Referitor la condiționarea plății de existența unor sume aprobate în cadrul bugetului anual, instanța constată că aceasta reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al creditorilor.
Decizia administrativă ce reprezintă titlul executoriu din prezenta cauză este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și, în consecință, neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerință, în sensul primei fraze al primului alineat al acestui articol (cauza V. contra României, cauza M. și G. R. c. României.
Dificultățile economice ale autorităților publice au avut deja ca efect amânarea sau eșalonarea plătii creanțelor asupra statului, prevăzute in Legea nr. 9/1998 si Legea nr. 290/2003. În plus, insuficienta resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești si refuzul sine die al contestatoarei de a-si îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioada nedeterminata de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natura a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo proba în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În acest context, invocarea dispozițiilor Legii nr 500/2002 privind finanțele publice este apreciata de instanța ca neconforma cu prevederile Convenției, motiv pentru care apărarea contestatoarei va fi înlăturată ca neîntemeiată.
4. Motivul de nulitate al actelor de executare bazat pe nerespectarea termenului de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002 nu este întemeiat.
Debitorul are dreptul, în temeiul art. 622 alin. (1) C., de a efectua voluntar plata. De altfel, această normă juridică este configurată de legiuitor ca regulă, recurgerea la executarea silită nefiind de dorit, în condițiile în care această procedură presupune cheltuieli pentru ambele părți și necesită timp.
Plata de bună-voie presupune însă în mod practic ieșirea din pasivitate a debitorului, nefiind necesar ca reclamanții să stăruie prin cereri pentru executarea voluntară a plății la care au dreptul în baza titlului executoriu.
În cea ce privește dispozițiile conținute de art. 2 din OG nr. 22/2002, derogatorii de la dreptul comun, instanța apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță. În concret, contestatoarea nu a făcut dovada faptului că nu are fondurile necesare pentru achitarea creanței recunoscută prin titlul executoriu, cea ce reprezintă ipoteza normei juridice conținută de art. 2 din OG nr. 22/2002. Cu alte cuvinte, termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 este un termen de grație doar în condițiile în care instituția publică face dovada că nu are fonduri și a efectuat demersuri pentru obținerea acestora.
Conform art. 10 C. coroborat cu art. 249 C., aplicabile inclusiv în faza procedurii executării silite, parte a procesului civil conforma art.1 C., contestatoarei îi revenea sarcina probei, respectiv obligația de a proba lipsa fondurilor necesare achitării debitului datorat.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C. proc.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
În temeiul art. 722 C.proc.civ., având în vedere că s-au anulat actele de executare, instanța va admite cererea de întoarcere a executării silite și va dispune restituirea de către intimați către contestatoare a sumei de 498.299,8 lei poprită și eliberată creditorilor.
În temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanța va respinge cererea intimaților de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată întrucât, pe de o parte, se află în culpă procesuală, iar, pe de altă parte, nu s-a făcut dovada achitării unor cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare și cererea de întoarcere a executării silite formulate de contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1 în contradictoriu cu intimații V. E., V. T. și C. Ariadna, toți cu domiciliul în București, Calea Griviței, nr.216, ., ., sector 1.
Anulează somația, adresa de înființare a popririi și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 18.11.2014 emise în dosarul de executare nr. 15/2014 al B. P. C. G..
Dispune restituirea de către intimați către contestatoare a sumei de 498.299,8 lei.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea intimaților de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./6ex/ 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6044/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 9643/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
