Contestaţie la executare. Sentința nr. 6806/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 6806/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 6806/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6806
Ședința publică din data de 22 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte - VERONICA SÎRBU
Grefier – V. V.
Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe contestatorul S. M. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect contestație la executare și întoarcerea executării silite.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța – având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea la data de 22.05.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015 contestatorul S. M. a formulat în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – CESTRIN contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului nr. 6158/B/2014 al B.E.J. S. I. C., solicitând anularea formelor de executare și suspendarea provizorie, arătând în esență că executarea silită nu respectă rigorile legale.
De asemenea, acesta a solicitat conexarea acestei cereri la dosarul nr._/4/2014, precizând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 C.p.c.
În drept, s-au invocat art. 186, art. 711 – art. 717, art. 718 și art. 780 – art. 793 C.p.c.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 70 lei (chitanța de la fila 23).
Intimata a depus întâmpinare la data de 19.03.2015 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației, arătând că vehiculul aparținând contestatorului a circulat fără a avea rovinietă valabilă, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal de contravenție care constituie titlul executoriu, comunicat cu respectarea art. 13 și art. 14 din O.G. nr. 2/2001 fără a se depăși termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii și respectându-se art. 16 și art. 17 din același act normativ.
În drept, aceasta a invocat art. 205 C.p.c., solicitând judecarea în lipsă.
Intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Ca urmare a dispoziției instanței, a fost depus dosarul de executare sus-menționat (fila 50 și urm.).
Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, prin cererea înregistrată la B.E.J. S. I. C. sub nr. 6158/B/16.10.2014 (fila 59), intimata creditoare a solicitat executarea silită a contestatorului debitor în baza titlului executoriu reprezentat de procesele-verbale de contravenție . nr._/19.12.2011 și . nr._/19.12.2011, generate și semnate electronic (filele 60-61).
Intimata a realizat procedura de comunicare a proceselor-verbale la data de 04.01.2012 prin afișare, conform proceselor-verbale de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției (filele 62-63).
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:.
„Art. 632. (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Art. 712. (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Art. 720. (1) Dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.”
Conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma în vigoare la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție: „Art. 14. (1) Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Art. 27. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
Prin decizia în interesul legii nr. 10/2013, publicată în M. Of. Partea I nr. 450/23.07.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, s-a stabilit că: „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”
În speță, instanța stabilește contestația la executare ca fiind întemeiată, întrucât s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.
În acest sens, instanța stabilește că procesele-verbale de contravenție nu au fost comunicate corespunzător, întrucât intimata a ales să realizeze procedura de comunicare direct prin afișare, contrar art. 27 din O.G. nr. 2/2001, sus-citat, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 10/2013.
Întrucât procesele-verbale nu au fost comunicate în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, sus-citat, instanța stabilește că a intervenit prescripția executării sancțiunii, intimata neavând un titlu executoriu împotriva contestatorului, lipsind însuși fundamentul executării silite, conform art. 632 alin. 1 C.p.c. sus-citat.
Față de cele ce preced, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită începută în dosarul de executare nr. 6158/B/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. M., cu domiciliul în București, Sector 4, .. 21, ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.
Anulează executarea silită începută în dosarul de executare nr. 6158/B/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc S. I. C..
Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. S. V. V.
Red. Tehnored. V.S./V.V./4 Ex./2 Ex. .="margin-bottom:6pt; line-height:normal; widows:0; orphans:0; font-size:11pt">
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6828/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 6824/2015.... → |
---|