Contestaţie la executare. Sentința nr. 6828/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6828/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 6828/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 6828
Ședința publică de la data de 25 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: MĂNESCU MARIA-RAMONA
GREFIER: N. A.-M.
Pe rol, se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBELEME SPECIALE-UNITATEA TERITORIALĂ 350 (A.N.R.S.P.S.-.U.T.350), în contradictoriu cu intimata R. GEROGETA F., având ca obiect: contestație la executare-suspendarea executării silite .
Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 14.08.2014, sub dosar nr._, contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350 în contradictoriu cu intimata R. G. F. a formulat contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi emise la data de 31.07.2014, precum și împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr. 293/2014 de către B. CASAGRANDA-S. A.. Totodată, s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și încetarea executării.
În motivarea contestației, contestatorul a arătat că în fapt, executarea silită se efectuează în temeiul Sentinței Civile nr. 4545/2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2012.
Contestatoarea a învederat instanței că B. CASAGRANDA-S. A. nu a respectat termenul prevăzut de dispozițiile OG nr.22/2002.
În conformitate cu dispozițiile art.2, alin.1 din Ordinul MAI nr. 138/2012, ,, Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la art. 1 alin. (1), se va realiza, eșalonat, în 5 tranșe, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Aceste drepturi se achită de către ordonatorii de credite, conform eșalonării, în tranșe trimestriale egale, actualizate fiecare în parte, astfel cum prevede art. 5 din ordin.
Având în vedere aceste dispoziții speciale privind punerea în executare a hotărârilor judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Afecerilor Interne, precum și dispozițiile art. 644 NCPC, executarea silită este lovită de nulitate și în temeiul art. 703 NCPC.
A mai precizat contestatoarea că executorul judecătoresc a încălcat și prevederile art. 655, alin.1 NCPC, îndeplinindu-și îndatoririle legate de punerea în executare a titlurilor executorii fără respectarea dispozițiilor legale.
Cu privire la încheierea de stabilire a onorariului și cheltuielilor de executare, se consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 39, alin. 1 din legea 188/2000.
Contestatoarea a solicitat instanței să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații, ținând seama de importanța strategică a instituției și de scopul pentru care au fost constituite rezervele de stat, iar instituirea unei popriri aduce grave prejudicii în desfășurarea activității
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm C.proc.civ, art. 61 din Legea nr. 188/2000.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în baza art. 30, alin.1 din OUG nr. 80/2013.
Contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 29.01.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii având ca obiect suspendarea executării silite, ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare, nu sunt drepturi salariale, deci nu sunt impozabile și nu intră în sfera de aplicare a Ordinului MAI nr. 138/2012.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, intimata a arătat că la depunerea cererilor de executare silită, B. CASAGRANDA S. A. nu a solicitat nicio cheltuială de executare, susținând că acestea vor fi recuperate de la debitoare sau de la terții popriți. În dosarele de executare și în încheierile Judecătoriei Sectorului 4 București, calitatea petenților este aceea de creditori, iar sarcina achitării taxelor de executare revine debitorului sau terților popriți. Contrar acestor înscrisuri, în mod abuziv în procesele-verbale emise unităților bancare pentru blocarea conturilor, calitatea petenților se schimbă din creditori în debitori.
Potrivit art. 669, alin.2 Noul C.proc.civiă ,, Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia”.
În concluzie, B. își întocmește singur un proces-verbal în care își recunoaște incapacitatea de a executa silit debitul după care trece la executarea creditorilor prin blocarea conturilor bancare.
Intimata a precizat că nu este de acord să achite din banii proprii onorariul executorului judecătoresc, motiv pentru care s-a solicitat admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare silită.
În baza art. 223 Noul C.proc.civilă, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate toate actele din dosarul de executare nr. 293/2014.
Instanța a administrat în soluționarea cererii proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin Sentința Civilă nr. 4545/2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2012, instanța de judecată a obligat pârâtele ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE și ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350 să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând norma de hrană, actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 01.01.2008 și până la data pronunțării hotărârii raportat la data încadrării fiecărui reclamant și la perioada lucrată.
La data de 12.06.2014, creditoarea a formulat cerere de executare silită adresată B. CASAGRANDA-S. A., fiind format dosarul de executare nr. 293/2014, dosar care a fost deschis prin încheierea din data de 12.06.2014.
La data de 12.06.2014, a fost emisă către debitoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE - UNITATEA TERITORIALĂ 350 somația de plată, prin care a fost somată să achite creditoarei suma de 13.678 de RON, reprezentând debit, somația de plată fiind comunicată la data de 16.06.2014.
Prin încheierea din data de 02.07.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, instanța a încuviințat executarea silită a debitorului.
La data de 18.07.2014 a fost emisă de către executorul judecătoresc încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, prin care au fost calculate cheltuieli de executare în cuantum total de 2445 RON.
La data de 28.07.2014, au fost emise adrese de înființare a popririi către Trezoreria Ilfov, Ministerul Afacerilor Interne și Administrația Națională A Rezervelor De Stat Și Probleme Speciale, prin care s-a dispus înființarea popririi asupra conturilor debitoarei, până la concurența sumei de 16.123 lei, contestatorul fiind înștiințat cu privire la înființarea popririi la data de 30.07.2014.
Prin adresa înregistrată sub nr. 7421/25.09.2014, intimata a înștiințat contestatoarea cu privire la faptul că la data de 22.09.2014 a primit suma de 13.678 de RON, reprezentând norma de hrană restantă, câștigată în instanță.
Având în vedere că, creditoarea a primit de la debitoare integral norma de hrană reprezentând debitul, a fost întocmit procesul-verbal din data de 04.12.2014, prin care s-a consemnat faptul că urmează a proceda la executarea silită a creditoarei, în baza încheierii emise la data de 18.07.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, în vederea recuperării sumei de 2425 de RON, reprezentând cheltuieli de executare, sens în care prin adresele de înființare a popririi emise la data de 04.12.2014 a fost dispusă înființarea popririi asupra conturilor creditoarei deschise la terții popriți menționați în cuprinsul adreselor de înființare a popririi, până la concurența sumei totale de 2425 de RON.
Instanța reține că prezenta contestație la executare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor OG nr.22/2002, instanța reține că, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ,,Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ ,,În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, debitoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri, întrucât conform aceluiași articol, procedura specială reglementată de actul normativ în discuție nu se aplică automat tuturor debitorilor instituții publice, ci numai acelor debitori instituții publice care nu au putut începe sau continua executarea obligației de plată din cauza lipsei de fonduri, sarcina probei incumbându-le acestora. Or, în prezenta cauză, debitoarea nu a făcut dovada lipsei de fonduri, în condițiile în care a achitat creditoarei suma reprezentând debitul, în cursul executării silite.
Mai mult decât atât, adresa nr. 3562/20.02.2014, depusă la dosar de către contestatoare, face referire la situația sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect drepturi salariale personalului MAI, detaliată pe capitole și titluri de cheltuieli, iar prin adresa înregistrată sub nr._/07.08.2014 s-a solicitat majorarea bugetului cu suma de 1.492 mii de lei. Prin urmare, aceste înscrisuri nu sunt de natură a demonstra faptul că, contestatoarea era lipsită în mod absolut de fondurile bănești necesare executării obligației de plată, aceasta solicitând doar o majorare a bugetului.
În ceea ce privește invocarea de către contestatoare a dispozițiilor Ordinului MAI nr. 138/2012, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.1, alin.1 din acest act normativ, ,,Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2012”.
Conform art.2, alin.1, ,, Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la art. 1 alin. (1), se va realiza, eșalonat, în 5 tranșe, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Totodată, potrivit art. 1, alin.1 din Ordinul nr. 4/2013, ,,Prezentul ordin stabilește procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului Ministerului Afacerilor Interne, devenite executorii în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2013”.
Potrivit art. 55, alin.4, litera b din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, în forma în vigoare la data emiterii actelor de executare contestate, ,, Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit: drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare”.
În conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a dispozițiilor Codului Fiscal, ,, În această categorie se cuprind: drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională”.
Astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor Codului Fiscal, norma de hrană acordată angajaților din sectorul ordine publică nu este inclus în categoria veniturilor salariale.
În subsidiar, și în situația în care s-ar avea în vedere o interpretare în sensul că drepturile de hrană constituie drepturi salariale, instanța reține că dispozițiile Ordinului MAI nr. 138/2012 și cele ale ordinului nr. 4/2013 sunt în contradicție cu dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art. 6 din aceeași Convenție.
Astfel, atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cât și cea a Curții Constituționale au statuat asupra regulii că, de principiu, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi amânată de debitor în mod unilateral, fără acordul creditorului, într-o asemenea manieră, încât dreptul câștigat să devină iluzoriu și lipsit de conținut, în caz contrar, fiind încălcate prev. art. 6 din Convenție, în condițiile în care executarea silită face parte din proces, iar creditorii sunt în situația în care, deși au obținut un titlu împotriva debitorului, nu își pot valorifica drepturile astfel dobândite.
În interpretarea art. 6 parag. 1 din Convenție, în cauzele Ouzounis vs. G. și Karahalios vs. G. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că din aceste dispoziții decurge o obligație de executare voluntară a obligațiilor stabilite în sarcina statului dacă respectiva hotărâre, independent de caracterul său executoriu în dreptul intern, nu mai poate fi supusă unor căi de atac de reformare precum apelul și recursul.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenție, unul dintre aspectele dreptului la o instanță consacrat de acest articol îl constituie dreptul de acces, de a sesiza o instanță în materie civilă. Curtea reține în cauza Hornsby vs. Grecia (hotărâre pronunțată în data de 19 martie 1997) că dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părți. Nu s-ar putea concepe ca art. 6 parag. 1 din Convenție să descrie în detaliu garanțiile de procedură - echitate, publicitate, celeritate - acordate părților dar să nu protejeze și executarea hotărârilor judecătorești. Prin urmare, executarea unei hotărâri trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din „proces” în sensul art. 6 din Convenție, instanța de la Strasbourg subliniind că nu este oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării pentru satisfacerea creanței sale. Curtea a arătat totodată că protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația autorităților administrative (statului) de a se conforma unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lor.
În cauzele Burdov vs. Rusia (hotărâre pronunțată în data de 07 mai 2002) și S. vs. România (hotărâre pronunțată în data de 06 septembrie 2005), Curtea a statuat că o autoritate a statutului nu ar trebui să se folosească de pretextul lipsei fondurilor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească, fiecare stat având obligația să dețină un arsenal juridic adecvat și suficient pentru a asigura respectarea obligațiilor pozitive care îi revin. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului (parag. 35 din hotărârea citată). Această neexecutare reprezintă o încălcare a art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de a obține executarea întocmai a unei hotărâri judecătorești irevocabile face parte din conținutul dreptului la un proces echitabil. Curtea admite că întârzierea în executarea unei hotărâri judecătorești poate fi justificată în circumstanțe speciale, însă aceasta nu poate avea drept consecință o atingere adusă însăși substanței dreptului la un proces echitabil protejat de art. 6 din Convenție. Totodată, s-a arătat de către instanța de la Strasbourg că lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor de stat nu reprezintă o justificare pentru o întârziere nerezonabilă în executarea hotărârii.
În hotărârea din 24 martie 2005, în cauza Ș. vs. Romania, Curtea Europeană a reținut că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești. În această hotărâre Curtea a reluat regulile de principiu stabilite în cauza Hornsby vs. G. (par. 23-25). Totodată, Curtea a reținut că, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Mai mult decât atât, instanța de la Strasbourg a observat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție. În aceeași cauză Curtea a constatat și încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție prin refuzul autorităților de a plăti despăgubirile recunoscute în favoarea reclamantei printr-o hotărâre judecătorească.
Instanța va avea în vedere situația concretă din speță, în care Sentința Civilă nr. 4545/2013 pronunțată de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/3/2012 a devenit executorie de la data pronunțării acesteia, 07.05.2013, iar începând cu această dată și până la data formulării cererii de executare silită, deși obligația de plată îi era cunoscută, fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească în care însăși debitoarea a fost parte, instituția a stat în pasivitate timp de mai mult de 1 an de zile, neexecutând creanța. Instanța apreciază că față de cuantumul creanței, adoptarea unei dispoziții legale prin care să se eșaloneze plata acesteia pentru un interval de timp de 5 ani de zile și prin care să fie suspendată executarea silită aduce atingere dreptului la un proces echitabil al creditorului, care include și faza executării silite, și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, acesta fiind beneficiarul unei creanțe, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.
Așadar, suntem în prezența unui conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituția României, eșalonările dispuse afectând însăși substanța dreptului.
Prin urmare, în mod legal a fost emisă adresa de înființare a popririi.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, instanța reține că potrivit art. 669 C.proc.civ., ,, Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
(3) Sunt cheltuieli de executare:
1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite;
2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii;
3. onorariul avocatului în faza de executare silită;
4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului;
5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită;
6. cheltuielile de transport;
7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.
(4) Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.
(5) În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte cauze, ele vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție.
(6) Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea constituie titlu executoriu atât pentru creditor, cât și pentru executorul judecătoresc”.
În ceea ce privește onorariul executorului judecătoresc, instanța reține că potrivit dispozițiilor Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/14.11.2006, în cazul executării silite prin poprire, pentru sume mai mici de 50.000 de lei, onorariul poate fi de până la 10%, iar în conformitate cu dispozițiile art. 39, alin.1, lit. a din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești, ,,Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele:
a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare întocmit de executorul judecătoresc, în dosarul de executare nr. 293/2014, a fost stabilit onorariul executorului judecătoresc ca fiind de 1650 lei, cuantumul creanței fiind de 13.678 lei, onorariul executorului judecătoresc fiind de 10% din cuantumul creanței, la care a fost adăugată cota de TVA de 24%.
Deși dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 nu prevăd în mod expres necesitatea adăugării TVA datorate de executorul judecătoresc bugetului de stat la cuantumul onorariului stabilit conform legii, potrivit art. 127 și art. 129 alin. 3 din Codul fiscal, taxa pe valoare adăugată reprezintă un impozit indirect și este datorată de persoana impozabilă (inclusiv de persoanele ce exercită profesii liberale, în anumite condiții) în toate cazurile în care se prestează un serviciu, taxa fiind inclusă în tariful final practicat de prestator pentru a fi suportată în final de beneficiarul serviciului. În consecință, beneficiarul serviciului prestat (în speță executarea silită), respectiv creditorul care solicită prestarea serviciului de către executor, este cel care în conformitate cu dispozițiile legale, va suporta în final și costul TVA datorate de prestatorul de servicii (executor) către bugetul de stat. În aceste condiții, TVA reprezintă pentru creditorul urmăritor o cheltuială efectuată în cursul executării silite.
Serviciul prestat de executorul judecătoresc fiind încadrat din punct de vedere contabil în categoria prestărilor de servicii pentru care se datorează taxa pe valoare adăugată în procent de 24%, în mod legal executorul judecătoresc a calculat TVA la cheltuielile de executare, suma constituind taxă pe valoare adăugată urmând a fi virată de executor la bugetul statului. Ca urmare a achitării acestei obligații fiscale, suma ce va rămâne efectiv executorului judecătoresc cu titlu de onorariu este doar maximul prevăzut de art.39 alin.1 lit. a din Legea nr.188/2000.
Instanța reține că, în concluzie, pentru argumentele expuse mai sus, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare are caracter legal și temeinic, fiind întocmită cu respectarea dispozițiilor art. 669 C.proc.civ.
În ceea ce privește celelalte cheltuieli de executare, instanța reține că prin Hotărârea UNEJ nr. 1/2013 a fost abrogată Anexa nr.1 la Statutul Uniunii Naționale de Executori Judecătorești din data de 03.09.2010, începând cu data de 25.06.2013, prin anexa respectivă fiind stabilit un plafon maxim al cheltuielilor efectuate de executorii judecătorești pentru actele de executare. Aceste cheltuieli au un cuantum cert, lichid și exigibil și au fost stabilite de executorul judecătoresc printr-o încheiere care constituie titlu executoriu, și, mai mult decât atât, aceste sume sunt incluse în cuantumul cheltuielilor de executare în conformitate cu dispozițiile art. 669, alin.3, pct.5-7 din NCPC.
În ceea ce privește susținerile intimatei din cuprinsul întâmpinării în sensul că în mod greșit au fost emise adresele de înființare a popririi în vederea recuperării cheltuielilor de executare, instanța reține că potrivit art. 669, alin.1 Noul C.proc.civilă, ,, Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor”.
În conformitate cu art. 669, alin. 4 Noul C.proc.civilă ,, Sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, iar în conformitate cu dispozițiile alin. 669, alin. 5, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită ,, În cazul în care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, înăuntrul termenului de prescripție”.
Creditorul are obligația de a avansa cheltuielile de executare către executorul judecătoresc, iar în situația în care cheltuielile de executare nu pot fi recuperate de la debitor, obligația de plată a acestora revine creditorului, iar ulterior, creditorul care a achitat cheltuielile de executare are dreptul să recupereze aceste cheltuieli de executare de la debitorul urmărit, pe baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, care constituie titlu executoriu și pentru acesta, în conformitate cu dispozițiile art. 669, alin. 6 Noul C.proc.civilă.
Prin urmare, chiar dacă creditoarea a achitat cheltuielile de executare, aceasta are dreptul ca în baza încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare ce constituie titlu executoriu împotriva debitoarei, să recupereze aceste cheltuieli de executare de la debitoare, întrucât cheltuielile de executare sunt în sarcina debitoarei.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea contestatorului având ca obiect suspendarea executării silite, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 718, alin. 1 C.proc.civ., ,, Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea”. Executarea silită poate fi suspendată până la soluționarea contestației la executare, și întrucât contestația la executare a fost soluționată prin prezenta sentință, instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca fiind rămasă fără obiect.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului având ca obiect încetarea executării silite, instanța reține că, potrivit art. 622, alin.3 NCPC, ,, Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare”.
Totodată, potrivit art. 702, alin.1, pct.1 NCPC, ,,Executarea silită încetează dacă: s-a realizat integral obligația prevăzută în titlul executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum și alte sume datorate potrivit legii”.
Din actele dosarului de executare rezultă că, contestatoarea a achitat doar debitul, însă nu a achitat către creditoare și cheltuielile de executare, cheltuieli care sunt în sarcina debitoarei.
Prin urmare, instanța va respinge cererea având ca obiect încetarea executării silite, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A REZERVELOR DE STAT ȘI PROBLEME SPECIALE-UNITATEA TERITORIALĂ 350 (A.N.R.S.P.S.-.U.T.350), cu sediul în loc. Popești Leordeni, ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu intimata R. GEROGETA F., cu domiciliul în Popești Leordeni, ., ., ., jud. Ilfov. ca neîntemeiată.
Respinge cererea având ca obiect suspendarea executării silite, ca rămasă fără obiect. Respinge cererea având ca obiect încetarea executării silite, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M.-R.
N. A.-M.
Red./Dact. Jud. M.M.R.. / 4 ex./ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6807/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6806/2015. Judecătoria... → |
|---|
