Contestaţie la executare. Sentința nr. 8393/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8393/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 8393/2015
ROMÂNIA
Judecătoria Sectorului 4 București
Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8393
Ședința publică din data de 23.06.2015
Instanța constituită din:
Președinte: EUGENIA DAHORE
Grefier: T. C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL - sector 6, București, .. 291-293 în contradictoriu cu intimata A. M. - sector 6, București, la av.Laffineur A.(fosta A.),., ., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și cuvântul asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 22.12.2014 sub nr_ , contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL - sector 6, București, .. 291-293 în contradictoriu cu intimata A. M.- a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare, adresa de poprire, incheiere de cheltuieli efectuate in dosarul de executare nr. 164/2013 al B. S. L. M..
În motivarea cererii, contestatorul a învederat că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, potrivit art 622 NCpc iar alin.2 dispune că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, dacă legea nu prevede altfel.
Contestatorul a solicitat să se aibă în vedere că în cauză creditorul s-a adresat direct organului de executare, fără ca în prealabil să se adreseze debitorului cu o cerere. În situația in care acesta din urmă ar fi refuzat punerea în executare a obligației stabilite prin titlu, era îndreptățit a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea drepturilor sale. Prin adresa de poprire s-a adus la cunoștința petentei înființarea popririi pana la suma concurenta de 5.240,00 lei, cu obligatia de a se conforma titlului executoriu - sentinta civila,pronunțată de Tribunalul București Scctia a V-a civila, în dos.civ.nr._/3/2009, prin care instanta admite in parte cererea,constata calitatea reclamantei de persoana indreptatita la echivalent banesc pentru imobilul situat in București ..36, sector 3.
Onorariul de executor stabilit la valoarea creanței, trebuia calculata conform art.39 din Legea nr.188/200, care prevede ca pentru creanțe in valoare de pana la 50.000 lei inclusive, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, in speța valoarea debitului
In continuarea apararilor sale, contestatorul invoca prevederile art. 2 din O.G nr. 22/2002, „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Raportat la cele menționate mai sus și la prevederile Legii nr.188/200 și ale OMJ nr.2550/2006, onorariul stabilit de executor este cel pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură și nu cel stabilit prin raportare la creanța cu privire la care se formulează cererea de executare.
Cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal încheiat, reprezentând cheltuieli executare, contestatorul le consideră exagerat de mari.
In cazul notificării și comunicării actelor de procedură sunt între 20-400 lei, iar executorul judecătoresc modifică cheltuielile fără să precizeze modalitatea de calcul.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori va considera motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari,față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. In condițiile in care, in ceea ce privește posibilitatea reducerii onorariilor practicate de către avocați, exista un text legal constituit de dispozițiile att.274. alin.4 c.proc.civ., cobnsidera ca pentru identitate de rațiuni aceste dispoziții pot fi aplicate si in cazul onorariilor practicele de executorul judecătoresc.
In subsidiar, solicita diminuarea cheltuielilor de executare, având în vedere faptul că depășesc cuantumul maxim prevăzut în punctul 3 din Anexa Ia Ordinul Ministrului Justiției nr.2550/14.11.2006. Instanta trebuie sa ai ba in vedere considerentele care stau la baza edictarii acestor limite maximale si a necesității evidențierii in mod distinct a cheltuielilor ocazionate cu executarea silita pe tipuri de activitate. Dispozitiile Codului reglementează in linii foarte generale cheltuielile ocazionate cu executarea silita, iar absenta unor criterii clare de determinare a sumelor constituie cheltuieli care generează disfunctionalitati grave in activitatea executărilor judecătorești, se considera ca stabilirea nivelului unor cheltuieli de executare silita pe tipuri de acttivitati este benefica atat pentru executorii judecatoresti, cat si pentru partile implicate.
În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 712 si urm.C.proc.civ.Contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.Contestatia este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata A. M. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca neintemeiata. A invocat autoritatea de lucru judecata sub aspectul petititlui si al motivării,avand in vedere contestația ce a format obiectul dosarului civil nr._, soluționat de Judecătoria Sectorului 4-Bucuresti în sensul respingerii contestației, împotriva soluției nefiind promovata caile de atac.
Pe fond arata ca dupa obtinerea titlului executoriu a comunicat hotararea definitiva si irevocabila unitatii notificate, deși fusese parte in proces si avea cunoștința despre aceasta, cu solicitarea de eliberare a procesului verbal de punere in posesie pentru partea de imobil nevanduta, astfel cum rezulta din înscrisurile atașate. In aceste condiții, afirmația contestatorul M. București potrivit careia nu s-a adresat acestuia pentru punere in posesie este de-a dreptul revoltătoare.
A formulat cerere de eliberare a procesului verbal de punere in posesie si la CGMB-AFI, executantul contestatorului.
Inaintarea sentinței pronunțate in dosarul_/3/2009 in forma legalizata a fost facuta către cele doua instituții in anul 2012 ( 29.05.2012 ), cu revenire, în ce privește CGMB-AFI ia nivelul anului 2013 (21.05.2013 ).
Apelarea ia executorului judecătoresc s-a făcut abia in octombrie 2013, așadar la 1 an de zile de ia prima solicitare de punere in posesie, respectiv 5 luni de la a doua solicitare adresata CGMB- AFI. Executorul judecătoresc a respectat întocmai dispozițiile legale, atat in materie procedurala, cat si in ce privește termenele, astfel incat niciuna dintre susțineri nu poate îi primita.
Referitor la cheltuielile de executare, precizeaza intimatul că onorariul executorului judecătoresc respectă prevederile art. 39 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/2000, și ale Anexei la O.M.J nr. 2550/C/2006.
In drept, s-au mentionat disp. art. 205 C..
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
La solicitarea instanței, la dosar au fost depuse copii ale dosarului de executare . nr. 164/2013 al B. S. L. M.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta constata urmatoarele:
În fapt instanta retine că prin sentința civilă nr 878/29.04.2011, ,pronunțată de Tribunalul București Scctia a V-a civila, în dos.civ.nr._/3/2009, - s-a admis in parte cererea, s-a constata calitatea reclamantei de persoana indreptatita la echivalent banesc pentru imobilul situat in București ..36, sector 3, precum si restituirea in natura a Ci si C2 de constructie si suprafata de teren construita si neconstruita
La data de 25.09.2013, creditorul intimat a formulat cerere de executare silită adresată B. S. L. M., pentru punerea în executare a titlului executoriu, fiind format dosarul de executare nr. 164/2013
Prin încheierea din data de 05.12.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2013, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr 878/29.04.2011,pronunțată de Tribunalul București Scctia a V-a civila, în dos.civ.nr._/3/2009.
Referitor la autoritatea de lucru judecata sub aspectul petititlui si al motivării,avand in vedere contestația ce a format obiectul dosarului civil nr._, soluționat de Judecătoria Sectorului 4-Bucuresti, instanta constata ca inb prima contestatie la executare s-a solicitat anularea somatiei, iar incheierea de cheltuieli a fost contestata sub aspectul nerespectarii termenului de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002, un fel de prematuritate a stabilirii acestor cheltuieli si prin prisma faptulu ca că onorariul executorului este nelegal, depășind valoarea debitului. In prezenta cauza, se contesta adresa de poprire si incheierea de cheltuieli, solicitand si diminuarea acestora, pentru ca nu corespunde volumului de activitate prestat efectiv de executor si cheltuielile nu sunt evidentiate distinct, motiv pentru care instanta nu va retine autoritatea de lucru judecat, in prezenta cauza urmand a se examina motive diferite de cele cea au facut obiectul dosarului civil nr._ .
La data de 15.01.2014 a fost emisă către debitor somația, prin care i s-a pus în vedere că are obligatia de a se conforma titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr 878/29.04.2011, ,pronunțată de Tribunalul București Sectia a V-a civila, în dos.civ.nr._/3/2009, in sensul de a restitui in natura imobilele si sa achite suma 5240 lei onorariu executor.
La data de 24.02.2014 a fost emisă adresa de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei înființate la terțul poprit DIRECTIA DENERALĂ A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ București, până la concurența sumei de 5240 lei cheltuieli de executare.
Tertul poprit a luat act de infiintarea popririi, prin adresa_/26.02.2014, aratand ca va proceda la consemnarea sumelor pe masura crearii de disponobil in conturile contestatoarei, cu r.espectarea OMFP nr 2336/2011.Sumele care pot face obiectul indisponibilizarii sunt stabilite de institutiile publice, potrivit OG 22/2002 si art 780 C.. La data infiintarii popririi, cuantulul sumelor ce puteau fi indisponibilizate era zero.
În acest sens, retinem că potrivit art. 2 din O.G nr. 22/2002, „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
Textul legal invocat prevede că doar în cazul lipsei de fonduri, care conduce la neînceperea sau la necontinuarea executării silite de bunăvoie, există un termen de 6 luni în care debitorul are obligația de a găsi resursele financiare necesare acoperirii debitului, termenul de 6 luni neavând natura juridică a unui termen de grație sau a unei proceduri prealabile.
Pentru a beneficia de dispozițiile de favoare ale Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv de termenul de 6 luni pentru efectuarea plății stabilit de art. 2 din actul normativ menționat, contestatoarea trebuia să facă dovada că neexecutarea până în prezent a obligației de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu din cauză s-a datorat lipsei de fonduri.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OG nr. 22/2002, ,, Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
In temeiul art. 1 din O.G nr. 22/2002 ,,Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli în care se încadrează obligație de plată respectivă. (2) Creantele stabilite prin titluri executorii in sarcina institutiilor si autoritatilor publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare si functionare, inclusiv a celor de personal, in scopul indeplinirii atributiilor si obiectivelor legale, pentru care au fost infiintate.
In sprijinul celor afirmate, sunt si dispozitiile speciale care reglementeaza executarea silita a institutiilor publice,respectiv prevederile OMFP nr 2336/2011, completat prin OMFP nr 161/2012, intrucat sumele care fac obiectul indisponibilizarii sunt stabilite de institutiile publice, tinand cont de prevederile art 1 alin 1 din OG 22/2002 si art. 780Cpc.
Indisponibilizarea sumelor este stabilita dupa o procedura reglementata in mod clar si detaliat, tocmai pentru a evita orice blocaj de natura a afecta activitatea institutiei publice si plata titlurilor executorii din banii alocati cheltuielilor de personal si functionare. Conform art. 1- din Procedura de punere in aplicare a titlurilor executorii in baza carora se solicita infiintarea popririi conturilor autoritatilor si institutiilor publice deschise la nivelul unitatilor Trezoreriei a OMFP nr 2336/2011 - “ la o zi dupa primirea adresei de infiintare a popririi, Trezoreria, instiinteaza institutia si transmite in anexa, situatia disponibilitatilor de fonduri/creditelor bugetare deschise si neutilizate, dupa caz, prevazuta in anexa nr. 1 existente la data primirii adresei de infiintare a popririi.”
Institutia publica are obligatia de a comunica in scris unitatii Trezoreriei informatii in legatura cu sumele existente in conturi la data primirii adresei de infiintare a popririi care se indisponibilizeaza, completand in acest scop formularul prevazut in anexa nr. 2,( se vor completa sumele care se indisponibilizeaza pe capitole de cheltuieli bugetare si pe titluri de cheltuieli bugetare la care exista disponibilitati de credite bugetare deschise si neutilizate) Mergand mai departe, potrivit art 4 alin 4 si art 5 din Procedura, In cazul in care institutia publica sau autoritatea publica nu transmite situatia prevazuta in anexa nr. 2 in cadrul perioadei de indisponibilizare de 15 zile calendaristice de la data primirii la Trezoreria Statului a adresei de infiintare a popririi, unitatea Trezoreriei Statului va vira in conturile indicate de executorul judecatoresc sumele care au fost indisponibilizate potrivit alin. (1).
In cazul in care sumele indisponibilizate din disponibilitatile sau din creditele bugetare deschise si repartizate existente la data primirii adresei de infiintare a popririi, sunt inferioare sumelor prevazute in titlul executoriu, Trezoreria va solicita institutiei informatii cu privire la fiecare suma incasata ulterior sau cu privire la fiecare deschidere/repartizare de credite bugetare, dupa caz, pana la indestularea creantei. Asadar, in cazul debitorilor, institutii publice, prevederile speciale instituie o norma de garantie pentru a nu genera blocajul functionarii debitorului, asa cum rezulta din disp. Art 9 din Procedura. S-au mentionat aceste dispozitii deoarece, aparent, s-ar putea concluziona ca tertul poprit trebuie sa procedeze la indisponibilizarea si consemnarea sumelor potrivit art 4 si 5 din Procedura, insa, articolele urmatoare limiteaza orice urmarire silita tot la sumele care pot fi indisponibilizate, mergand pana la desfiintarea indisponibilizarilor, astfel ca petentul nu poate invoca vreo vatamare fata de emiterea adresei de poprire la Trezorerie.
Totodata, potrivit art. 3 din OG nr. 22/2002 - In cazul in care institutiile publice nu isi indeplinesc obligatia de plata in termenul prevazut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executarii silite potrivit Codului de procedura civila si/sau potrivit altor dispozitii legale aplicabile in materie.
De remarcat faptul ca in temeiul disp art. 622 C. obligația stabilită prin hotărâre judecătorească se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Contestatorul debitor a avut la dispoziție un interval de timp rezonabil pentru a se conforma titlului executoriu. Anterior declansarii executarii silite, intimata creditor a notificat cele doua instituții in anul 2012 ( 29.05.2012 ), cu revenire, în ce privește CGMB-AFI ia nivelul anului 2013 (21.05.2013 ).
In privinta cheltuielilor de executare, instanta retine ca potrivit art. 669 C.proc.civ., ,,Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor. Potrivit incheierii de stabilire cheltuieli din data de 05.12.2013, suma totala de 5240 lei este compusa din 5.200 lei onorariu executor si 40 lei alte cheltuieli de executare.
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin incheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol incheierea executorului constituie titlu executoriu- art. 669 alin 6 coroborat cu art 638 pct 1 C.”. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. (3) Sunt cheltuieli de executare: 1. taxele de timbru necesare declanșării executării silite; 2. onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii; 3. onorariul avocatului în faza de executare silită; 4. onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului; 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite. Totodata, conform art 39 alin 3 din Legea nr. 188/2000 “ Executorii judecatoresti nu pot conditiona punerea in executare a hotararilor judecatoresti de plata anticipata a onorariului.
Onorariul perceput de executorul judecătoresc respectă prevederile art. 39, alin. 1, lit. a din Legea nr. 188/2000 și ale Ordinului nr. 2550/2006, privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești-pentru puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri etc –respectiv alte acte- onorariul minim este de 60 lei si cel maxim de 2.200 lei pentru debitor persoană fizică si 5.200 lei pentru debitor persoană juridică.
În ceea ce privește cealalta categorie de cheltuieli de executare, in suma de 40 lei, acestea au fost stabilite in temeiul art 669 alin 3 pct 5. cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită; 6. cheltuielile de transport; 7. alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite si constau in (, inregistrare dosar, formare dosar, redactare acte, emitere adrese la fiecare tert poprit, deplasare pe teren, costuri transport, cheltuieli postale etc) Odata cu abrogarea Hotararii UNEJ nr 2/2007 aceste cheltuieli se stabilesc de executorul judecatoresc in temeiul art 669 C. si Statutul UNEJ.
Din examinarea actelor de executare rezulta ca punerea in posesie a creditoarei s-a facut tot de catre executorul judecatoresc potrivit Procesului vedrbal din 14.05.2014, astfel ca se inlatura sustinerea petentului ca onorariul executorului trebuia calculat la nivelul unei somatii sau notificari, asa cum nu se impune nici reducerea acestor cheltuieli fata de imprejurarea ca petentul nu a inteles sa execute voluntar obligatia prevazuta in titlul executoriu .
Conform art. 711 C. Impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.Aceasta întrucât actele de executare silită trebuie să fie îndeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, spre a nu se prejudicia drepturile părților sau a altor persoane, contestația la executare fiind mijlocul procedural prin care părțile vătămate prin executare se pot plânge instanțe competente, în scopul de a obține desființarea actelor ilegale de executare.
Pentru considerentele expuse mai sus, având în vedere că actele de executare efectuate in dosar de executare nr. 164/2013 al B. S. L. M. au caracter legal și temeinic, instanța va respinge contestația la executare, ca neîntemeiată.
In ceea ce priveste cererea intimatei privind cheltuielile de judecata in cuantum de 880lei reprezentând onorariu avocat Instanța constată că acest onorariu a fost achitat, astfel cum rezultă din chitanta depusa la dosar la data de 16.06.2015
Asadar,in considerarea culpei procesuale a contestatorului în declanșarea litigiului de față, în conformitate cu dispozițiile art. 451, art 452. C. proc. civ., instanța, va obliga contestatorul la plata către intimata a cheltuielilor de judecată efectuate în acest proces și probate, în cuantum de 880 lei , reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestatia la executare formulată de contestatorul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL - sector 6, București, .. 291-293 în contradictoriu cu intimata A. M. - sector 6, București, la av.Laffineur A.(fosta A.),., ., ..
Obliga contestatorul la plata sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre intimata.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. D. T. C. M.
Red./ Jud. E.D./4ex./2015
← Validare poprire. Sentința nr. 8400/2015. Judecătoria SECTORUL... | Validare poprire. Hotărâre din 23-06-2015, Judecătoria... → |
---|