Contestaţie la executare. Sentința nr. 7908/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7908/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 7908/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7908

Ședința publică din data de 12 iunie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - VERONICA SÎRBU

Grefier – V. V.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea P. L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din codul de procedură civilă (în continuare C.p.c.), a amânat pronunțarea în cauză la data de 12.06.2015, când – în aceeași compunere – a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauzei, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2014 contestatoarea P. L. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. contestație la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare silită nr. 2652/2013 al B.E.J.A. A. și ..

În motivare, contestatoarea a arătat în esență că autoturismul marca Ford Focus cu numărul de înmatriculare_, pe care l-a primit cadou în septembrie 2010, neavând permis de conducere, l-a încredința pentru folosință unei cunoștințe, în această perioadă achitând mai multe amenzi contravenționale pentru lipsa rovinietei.

Aceasta a adăugat că tariful de despăgubire a fost abrogat și că a fost înștiințată abia în 2014 de executorul judecătoresc de faptul că trebuie să-l plătească.

Intimata a depus întâmpinare la data de 28.05.2014 prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare. Aceasta a precizat că emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție s-au realizat în termenele legale.

S-a adăugat că, distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege în vigoare la data emiterii procesului-verbal de contravenție prevedea în sarcina contravenientului și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit.

Ca urmare a dispoziției instanței, a fost depus dosarul de executare sus-menționat (fila 82 și urm.).

Prin sentința civilă nr. 7663/17.09.2014 Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, pe rolul căreia dosarul s-a înregistrat la data de 31.10.2014 sub nr._/299/2014.

Prin sentința civilă nr._/09.12.2014 Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, conflictul negativ fiind soluționat prin sentința civilă nr. 362/13.03.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, competența fiind stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, pe rolul căreia dosarul s-a înregistrat din nou la data de 23.04.2015 sub nr._ .

Analizând lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrată la executorul judecătoresc la data de 06.12.2013 (fila 83), intimata creditoare a solicitat executarea silită a contestatoarei debitoare în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011, generat și semnat electronic.

Acesta a fost comunicat contestatoarei direct prin afișare la data de 03.04.2011, astfel cum rezultă din procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției de la fila 85.

Prin somația din data de 31.01.2014 (fila 91) contestatoarea a fost somată de executor să achite debitul principal și cheltuielile de executare.

În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate de părți, instanța face trimitere la dispozițiile relevante în materie din Codul de procedură civilă:.

„Art. 632. alin. 1. Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Art. 712. alin. 1. Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Art. 720. alin. 1. Dacă admite contestația la executare, instanța, ținând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseși, va anula ori lămuri titlul executoriu.”

Conform Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma în vigoare la momentul întocmirii procesului-verbal de contravenție: „Art. 14. (1) Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Art. 27. Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Prin decizia în interesul legii nr. 10/2013, publicată în M. Of. Partea I nr. 450/23.07.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, s-a stabilit că: „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.”

În speță, instanța stabilește contestația la executare ca fiind întemeiată, întrucât s-a prescris dreptul intimatei de a cere executarea silită.

În acest sens, instanța stabilește că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat corespunzător, întrucât intimata a ales să realizeze procedura de comunicare direct prin afișare, contrar art. 27 din O.G. nr. 2/2001, sus-citat, astfel cum a fost interpretat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 10/2013.

Întrucât procesul-verbal nu a fost comunicat în termenul de o lună de la data aplicării sancțiunii, prevăzut de art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, sus-citat, instanța stabilește că a intervenit prescripția executării sancțiunii, intimata neavând un titlu executoriu împotriva contestatoarei, lipsind însuși fundamentul executării silite, conform art. 632 alin. 1 C.p.c. sus-citat.

Față de cele ce preced, instanța va admite contestația la executare și va anula executarea silită începută în dosarul de executare nr. 2652/2013 al B.E.J.A. A. și ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. L., cu domiciliul în București, Sector 2, . nr. 13, ., ., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Sector 6, .. 401A.

Anulează executarea silită începută în dosarul de executare nr. 2652/2013 al B.E.J.A. A. și ..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V. S. V. V.

Red. Tehnored. V.S./V.V./4 Ex./2 Ex. .="margin-bottom:6pt; line-height:normal; widows:0; orphans:0; font-size:11pt">

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7908/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI