Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 10538/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.08.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. V.
GREFIER: B. A.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu intimata A. E., având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constatând că nu mai subzistă motivele pentru care cauza a fost suspendată, dispune repunerea cauzei pe rol.
Instanța invocă din oficiu excepția autorității de lucru judecat și în temeiul art.248 alin.4 Cod pr.civ. o unește cu fondul cauzei.
Instanța în temeiul art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că este pertinentă, concludentă în soluționarea cauzei și în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2014, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat în contradictoriu cu intimate A. E., anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P., anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.03.2014, anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 14.02.2014 a Judecătoriei sector 4, suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că arătat că prin OUG 10/2014 a fost suspendată plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene și, astfel, creanța nu era exigibilă, iar actualizarea creanței nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 18 alin. 6 din HG 1120/2006.
De asemenea, a mai arătat că compensațiile pot fi acordate „în funcție de disponibilitățile bănești”sau „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” și că despăgubirile sunt stabilite prin legea bugetului de stat.
S-a susținut că au fost, de asemenea, încălcate dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 cu privire la respectarea termenului de 6 luni și că onorariul avocatului din faza de executare este foarte mare față de munca efectiv prestată de către acesta.
În dovedirea cererii ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 si urm. C., Legea 290/2003, actualizată prin Legea 171/2006 și HG 1120/2006 modif. prin HG 57/2008, art. 223 alin. 3 C., contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 alin. 1 si 2 din OUG 80/2013 si art. 7 din OG 22/2002.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
A fost atașat dosarul de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P..
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea nr. 88/22.07.2008 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 B., a fost admisă cererea petentei A. E. și i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 286.927 lei pentru bunurile ce au aparținut autorilor ei.
La data de 06.02.2014, creditoarea a formulat cerere de executare silită pentru recuperarea creanței actualizată cu rata inflației, formându-se dosarul de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P..
Prin încheierea din 14.02.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 4 București a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite.
La data de 21.03.2014, au fost emise încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare și adresa de înființare a popririi.
Analizând excepția autorității de lucru judecat în privința contestării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.03.2014, instanța reține că prin sentința civilă nr. 9832/13.11.2014 a Judecătoriei sector 4 pronunțată în dosarul nr._, a fost admisă contestația la executare în parte, fiind anulată în parte această încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare în sensul înlăturării sumei de 28.692 lei cu titlu de onorariu avocat, iar aceeași încheiere este, din nou, contestată sub același aspect în prezenta contestație la executare.
Având în vedere faptul că părțile din prezentul dosar au participat și în litigiul finalizat prin pronunțarea sentinței indicate în aceeași calitate, ambele contestații se referă, printre altele, și la încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare prin prisma onorariului de avocat, iar motivele invocate prin contestația la executare dedusă judecății în dosarul de față au fost analizate în mod definitiv prin sentința menționată mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se reține autoritatea de lucru judecat, respectiv tripla identitate de părți, de cauză și de obiect.
Art.431 C. proc.civ. prevede că este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză si este între aceleași părți, făcută de ele si în contra lor în aceeași calitate, fiind instituită astfel tripla identitate de elemente analizată mai sus.
În consecință, în temeiul art. 431 C.proc.civ., instanța va admite excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. nr. 9832/13.11.2014 a Judecătoriei sector 4 pronunțată în dosarul nr._ și va respinge contestația la executare îndreptată împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.03.2014 în dosarul de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P..ca inadmisibilă.
Pe fondul contestației, analizând legalitatea executării silite și a actelor de executare contestate prin raportare la criticile formulate de contestatoare, instanța reține următoarele:
- În ceea ce privește dispozițiile OUG 10/2014 (intrată în vigoare la data de 14.03.2014), invocate de contestatoare, instanța apreciază că acestea nu pot fundamenta o soluție de admitere a contestației la executare întrucât prin actul normativ indicat s-a suspendat doar plata voluntară a despăgubirilor, iar nu și plata „nevoluntară” (prin executare silită a obligațiilor ajunse la scadență).
De abia la data de 19.07.2014, a fost modificată această ordonanță de urgență, în sensul că sintagma „plata voluntară” a fost înlocuită cu „plata”, ceea ce poate duce la concluzia că ar fi aplicabilă modificarea legislativă din iulie 2014 și executărilor silite începute atunci, dar și actelor de executare emise după această dată în executările începute anterior.
Or, în temeiul principiului neretroactivității, legea civilă nouă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după ., iar nu și situațiilor anterioare, ceea ce înseamnă că validitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic – tempus regit actum.
Prin urmare, validitatea actelor de executare silita întocmite in dosarul de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P. până la . OUG nr. 10/2014 nu poate fi analizata prin prisma dispozițiilor acesteia.
Executarea silită a început la data de 06.02.2014 pentru un titlu executoriu emis în anul 2008.
Deși actele de executare contestate au fost emise după . OUG 10/2014, totuși ele nu pot fi anulate pentru următoarele considerente:
O nouă eșalonare sau suspendare de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 10/2014, după ce HG nr. 1277/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 stabilea ea însăși eșalonarea plății pe o perioadă de maxim 2 ani, conduce la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între interesul individului de a-i fi achitată creanța stabilită irevocabil și interesul societății de a nu afectat într-o mare măsură bugetul de stat. Prin urmare, deși ingerința în asigurarea respectării dreptului persoanelor beneficiare ale hotărârilor la executarea creanței constând în suspendarea instituită de OUG nr. 10/2014 ar răspunde unui interes general, această măsură se vădește a fi disproporționată și nejustificată.
Lipsa justificării rezultă din aspectul că deși a avut la dispoziție o eșalonare reglementată prin chiar legea specială și prin normele metodologice de aplicare a acesteia, această eșalonare nu a fost aplicată, imediat după emiterea fiecărui titlu executoriu. Aplicarea corectă și la timp a eșalonării stabilită de Legea nr.290/2003 precum și reglementarea unei ordini clare în achitarea creanțelor stabilite, ar fi determinat plata la timp și în mod echitabil a sumelor stabilite.
Or, ANRP își invocă propria culpă în nerespectarea calendarului de plată a despăgubirilor, a lipsei unei reglementări clare în achitarea despăgubirilor, iar OUG nr.10/2014 nu produce ca rezultat decât întârzierea excesivă, pe o perioadă de 6 ani, a executării creanțelor. În sine, această perioadă de suspendare lipsește creditorii de beneficiul sumelor stabilite în așa măsură prelungind în mod nejustificat aducerea la îndeplinire a obligației de plată. Măsura suspendării reglementată de OUG nr.10/2014 constituie prin urmare o ingerință nejustificată și disproporționată în dreptul beneficiarilor Legii nr. 9/1998 din speță la executarea creanței stabilite.
Curtea Europeană a considerat că dacă se poate admite că statele intervin într-o procedură de executare a unui titlu executoriu, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, anularea sau întârzierea în mod excesiv a executării, nici, cu atât mai mult, repunerea în discuție a fondului acestei hotărâri – Immmobiliare Saffi c. Italiei, par. 63,66, 28 iulie 1999; Satka c. Greciei, par. 57, 27 martie 2003 (concluzie reluată și în alte cauze împotriva României, S. P. c. României, 2 martie 2004, M. I. P. c. României, par. 39, 29 septembrie 2005, A. împotriva României, par. 33)
2. În ceea ce privește apărarea potrivit căreia actualizarea creanței se putea efectua cu respectarea dispozițiilor art. 6 al art. 18 din HG 1120/2006, instanța apreciază că acestea instituie un termen legal suspensiv în favoarea debitoarei, în sensul actualizării cu indicele inflației doar a ultimei rate datorate. Cu toate acestea, beneficiul termenului legal este eficace doar în măsura în care debitorul își respectă obligația de a plată a primei tranșe.
Instanța consideră că doar o astfel de interpretare a normei interne este în acord cu jurisprudența CEDO în materie, care impune păstrarea unui și just echilibru între interesul general urmărit de legiuitor prin instituirea unei eșalonări a plății cuprinse într-un titlu executoriu împotriva statului și interesul particular al creditorilor, care dețin un bun în sensul art. 1 Protocol 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În cauză, debitoarea nu și-a respectat obligația de plată ce derivă din titlul executoriu, fiind decăzută din beneficiul termenului legal prevăzut art. 18 din HG nr. 112/2006. Astfel, creanța creditorilor este exigibilă de la data emiterii hotărârii comisiei. În acest sens, instanța mai reține că ÎCCJ prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 a stabilit în soluționarea unei recurs în interesul legii că data stabilirii compensațiilor prevăzute în Legea nr. 9/1998 este aceea a emiterii hotărârii comisiilor pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, care este momentul în care obligația de a plăti suma devine certă, lichidă și exigibilă.
Prin urmare, în condițiile în care hotărârea intimatei datează din_, iar până în prezent, contestatoarea nu și-a îndeplinit nici măcar parțial obligația de plată a despăgubirilor, executorul judecătoresc a procedat în mod legal la actualizarea întregii creanțe în conformitate și cu prevederile art. 628 alin. 3 C..
3.Referitor la condiționarea plății de existența unor sume aprobate în cadrul bugetului anual, instanța constată că aceasta reprezintă o ingerință nejustificată în dreptul de proprietate al creditorilor.
Decizia administrativă ce reprezintă titlul executoriu din prezenta cauză este suficientă pentru a crea un „interes patrimonial” protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 și, în consecință, neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerință, în sensul primei fraze al primului alineat al acestui articol (cauza V. contra României, cauza M. și G. R. c. României.
Dificultățile economice ale autorităților publice au avut deja ca efect amânarea sau eșalonarea plătii creanțelor asupra statului, prevăzute in Legea nr. 9/1998 si Legea nr. 290/2003. În plus, insuficienta resurselor financiare ale autorităților publice nu poate justifica absența totală a compensațiilor bănești si refuzul sine die al contestatoarei de a-si îndeplini obligațiile. Tocmai acest refuz de executare a obligațiilor, pentru o perioada nedeterminata de timp și fără o explicație rezonabilă, este de natura a rupe echilibrul între interesele generale, ale statului, și interesele particularilor. De altfel, instituția contestatoare nici nu a prezentat vreo proba în sensul insuficienței resurselor bănești pretinse.
În acest context, invocarea dispozițiilor Legii nr 500/2002 privind finanțele publice este apreciata de instanța ca neconforma cu prevederile Convenției, motiv pentru care apărarea contestatoarei va fi înlăturată ca neîntemeiată.
4. Motivul de nulitate al actelor de executare bazat pe nerespectarea termenului de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din OG nr. 22/2002, nu este întemeiat și nu poate fundamenta o soluție de admitere a contestației.
Debitorul are dreptul, în temeiul art. 622 alin. (1) C., de a efectua voluntar plata. De altfel, această normă juridică este configurată de legiuitor ca regulă, recurgerea la executarea silită nefiind de dorit, în condițiile în care această procedură presupune cheltuieli pentru ambele părți și necesită timp.
Plata de bună-voie presupune însă în mod practic ieșirea din pasivitate a debitorului, nefiind necesar ca reclamanții să stăruie prin cereri pentru executarea voluntară a plății la care au dreptul în baza titlului executoriu.
În cea ce privește dispozițiile conținute de art. 2 din OG nr. 22/2002, derogatorii de la dreptul comun, instanța apreciază că acestea nu sunt aplicabile în speță. În concret, contestatoarea nu a făcut dovada faptului că nu are fondurile necesare pentru achitarea creanței recunoscută prin titlul executoriu, cea ce reprezintă ipoteza normei juridice conținută de art. 2 din OG nr. 22/2002. Cu alte cuvinte, termenul de 6 luni prevăzut de OG nr. 22/2002 este un termen de grație doar în condițiile în care instituția publică face dovada că nu are fonduri și a efectuat demersuri pentru obținerea acestora.
Conform art. 10 C. coroborat cu art. 249 C., aplicabile inclusiv în faza procedurii executării silite, parte a procesului civil conforma art.1 C., contestatoarei îi revenea sarcina probei, respectiv obligația de a proba lipsa fondurilor necesare achitării debitului datorat.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 713 C.pr.civ., instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 718 alin. 1 C. proc.civ., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, sector 1 în contradictoriu cu intimata A. E. cu domiciliul ales la C..Av. M. B. A. din Oltenița, .-34, ., ., împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din 21.03.2014 emisă în dosarul de executare nr. 590/2014 al B. D. G., L. G. și M. P. ca inadmisibilă.
Respinge contestația la executare pentru rest ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Cu apel în 10 zile de la comunicare ce se depune la Judecătoria sector 4.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.08.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. V. B. A.
Red. VF/dact.A.B./4ex/ 2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 01/2015.... → |
|---|
