Contestaţie la executare. Sentința nr. 7093/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7093/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 7093/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
….
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7093
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 28.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – I. O. P.
GREFIER – D. L. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ în contradictoriu cu intimata P. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 13.11.2014, în temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecății, termenul de azi fiind stabilit în vederea discutării repunerii cauzei pe rol, solicitată de contestatoare prin cererea înregistrată la data de 30.04.2015. Învederează, în continuare, că prin cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, contestatoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, constatând că nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea măsurii de suspendare a judecății, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, dispune repunerea cauzei pe rol.
Instanța, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, luând act că, deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita administrarea de probe.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat instanța apreciază terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 29.10.2013, contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF) a solicitat, în contradictoriu cu intimata P. M., anularea somației emise la 12.08.2013 în dosarul de executare nr. 207/2013 al B. Casagranda-S. A., anularea executării silite înseși, precum și suspendarea executării silite.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că somația este informă întrucât nu a fost întemeiată pe prevederile Codului de procedură civilă, ci pe un act normativ care reglementează o facilitate la plată, respectiv, OG 22/2002, și nu respectă cerințele de formă reglementate de dreptul comun.
De asemenea, a mai arătat că sentința civilă nr. 3803/26.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București, ce constituie titlu executoriu, nu este irevocabilă, întrucât a fost atacată cu recurs, ce nu a fost soluționat. A precizat că prin cererea de recurs a invocat faptul că nu are calitatea de terț poprit, singura instituție obligată la plată fiind Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S..
A susținut că în cauză sunt incidente prevederile OUG 71/2009, plata creanței urmând a se efectua în raport cu tranșele stabilite prin lege.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 Cod procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita administrarea de probe.
Instanța a încuviințat pentru contestatoare și administrat proba cu înscrisuri.
A fost atașat dosarul de executare nr. 158/2013 al B. Casagranda-S. A..
Analizând actele dosarului instanța constată că, prin sentința civilă nr. 3803/26.04.2013 a Judecătoriei nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita administrarea de probe, a fost admisă cererea formulată de creditoare și s-a dispus validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 908/2012 al B. Casagranda-S. A., terții popriți ANAF și Ministerul Finanțelor Publice fiind obligați să plătească creditoarei suma de 85.668 lei.
La data de 09.08.2013 creditoarea a solicitat punerea în executare a hotărârii de validare împotriva ANAF, formându-se dosarul de executare nr. 158/2013 al B. Casagranda-S. A..
La data de 12.08.2013 a fost emisă somația, prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să achite debitul în cuantum de 85.668 lei.
Instanța apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile OG nr. 22/2002, întrucât ne aflăm în prezența unei creanțe stabilite prin titlu executoriu în sarcina unei instituții publice.
În conformitate cu art. 2 din acest act normativ, creditorul va comunica debitorului o somație, iar în cazul în care plata nu se face din cauza lipsei fondurilor, debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația, termen care curge de la data primirii somației.
Se constată că intimata creditoare a îndeplinit obligația prevăzută mai sus, comunicând debitoarei somația, în condițiile cerute de lege. Trebuie menționat că în cuprinsul somației executorul judecătoresc face referire expresă la faptul că plata urmează a fi efectuată în termenul prevăzut de OG nr. 22/2002, punând în vedere debitoarei să efectueze demersurile în vederea executării obligației.
Procedura reglementată de OG nr. 22/2002 nu este o procedură distinctă de cea de drept comun, ci se completează cu aceasta.
Întrucât debitoarea nu a comunicat executorului situația fondurilor de care dispune, creditoarea este îndreptățită să continue executarea potrivit dreptului comun. Dispozițiile OG nr. 22/2002 nu instituie un termen de grație în favoarea debitorilor, ci permit amânarea plății în situația în care nu există fondurile necesare, împrejurare care trebuie însă adusă la cunoștința executorului.
Pe de altă parte, analizând conținutul somației se poate constata că aceasta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 678 Cod procedură civilă, inclusiv cele de la alin. 1 lit. a-g, l și m, prevăzute sub sancțiunea nulității.
În ceea ce privește lipsa caracterului irevocabil al sentinței civile nr. 3803/26.04.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a validat poprirea, instanța apreciază că această hotărâre judecătorească era executorie, fiind definitivă, conform art. 376 alin. 1 coroborat cu art. 377 alin. 1 pct. 1 Vechiul Cod de procedură civilă.
Potrivit art. 460 alin. 4 Vechiul Cod de procedură civilă, în caz de nerespectare a acestor obligații, executarea silită se va face împotriva terțului poprit, pe baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu.
Instanța mai reține că, în conformitate cu art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare după cum urmează:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit art. 1 alin. 2 din același act normativ, în cursul termenului prevăzut la alin. 1, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Referitor la compatibilitatea acestor dispoziții de drept intern cu dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, trebuie remarcat că, într-o cauză recent pronunțată („D. și alții c. României”), Curtea Europeană a apreciat că mecanismul de eșalonare stabilit de Guvernul României prin O.U.G nr. 71/2009 poate fi considerat ca unul rezonabil și nu denotă refuzul Guvernului de a achita aceste sume de bani. S-a reținut că instituirea acestui mecanism a urmărit un scop de utilitate publică, respectiv, asigurarea echilibrului bugetar, în contextul în care, începând cu anul 2009, Statul Român s-a confruntat cu o gravă criză economică și financiară.
Curtea a conchis că echilibrul între interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, măsura eșalonării fiind proporțională cu scopul de utilitate publică urmărit.
Conform Curții, deși titlurile executorii invocate de petenți au fost emise în perioada februarie – aprilie 2008, autoritățile statului au dat dovadă de diligență în executarea obligațiilor, întrucât o primă plată a avut loc în octombrie 2008, pentru ca ulterior să fie efectuate plăți în cursul anilor 2010 și 2012, sumele fiind actualizate cu indicele de inflație, nefiind indicii că Guvernul nu va respecta termenele de eșalonare stabilite.
În cauză de față, este îndeplinit criteriul legat de vechimea titlului executoriu, însă nu este îndeplinită cerința ca debitorul să fi achitat sume de bani creditoarei, nefiind făcută această probă de către contestatoare.
Față de cele reținute, instanța consideră că soluția dispusă de Curte în cauza D. și alții c. României nu este incidentă în acest litigiu, situația de fapt fiind diferită.
În aceste condiții, instanța apreciază că eșalonarea plății debitelor pe o perioadă de 6 ani, fără a se achita cel puțin o parte din sume, încălcă dreptul reclamantului la un proces echitabil, prin neexecutarea unei hotărâri judecătorești, drept consfințit de art. 6 din Convenție.
Printr-o jurisprudență constantă, (ex.: cauza Bourdov c. Rusiei, T. c. României, Saggio c. Italiei), Curtea a subliniat că o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului.
De altfel, aceste considerații cu titlu de principiu au fost reiterate de Curte și în cauza D. și alții c. României.
În consecință, instanța apreciază că suntem în prezența unui conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituția României, eșalonările dispuse afectând însăși substanța dreptului, fiind absolut incertă dată la care urmează a fi executată obligația, atâta timp cât statul nu a luat nici o măsură pentru plata debitelor către creditoarea din prezentul dosar.
În consecință, în temeiul art. 711 Cod procedură civilă, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimata P. M., cu domiciliul în Reșița, ., ., .-S., ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.jud.I.P./Dact.D.E./4ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7143/2015. Judecătoria SECTORUL 4... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7142/2015. Judecătoria... → |
|---|
