Declararea judecătorească a morţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 10837/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 4 BUCUREȘTI
....
Dosar nr._
Sentința Civilă nr._
Ședința publică de la 09.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. A. D.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. G. în contradictoriu cu intimatul S. I., intervenient C. E. și AUTORITATEA T. SECTOR 4 BUCUREȘTI, având ca obiect declararea judecătorească a morții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, prin avocat, lipsă fiind intimatul, intervenientul și Autoritatea T..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.
Petentul, prin avocat, arată că partea pe care o reprezintă are o vârstă înaintată, iar soluționarea fondului cererii sale ar fi tergiversată.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.01.2015, sub nr._, petentul S. G. în contradictoriu cu intimatul S. I., intervenient C. E. și AUTORITATEA T. SECTOR 4 BUCUREȘTI, a solicitat instanței să declare mort prin hotărâre judecătorească pe tatăl său, S. I., născut în anul 1891, locuitor al satului Moșeni, Raionul Riscani, Republica M., data probabilă a decesului fiind 28.02.1943.
Prin sentința civilă nr.7383/23.04.2015 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza Judecătoriei Sectorului 4 București, reținând că domiciliul intimatului S. I. nu este cunoscut, fapt ce determină în speță aplicabilitatea dispozițiilor art.108 C.proc.civ.
Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată sub nr._/15.06.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției necompetentei teritoriale, se constată că instanțele judecătorești române sunt competente general să soluționeze prezenta cerere de declarare judecătorească a morții intimatului S. I., iar instanța competentă teritorial să judece prezenta cauză se determină potrivit dispozițiilor art. 1072 C.proc.civ., ce fac trimitere la regulile de competență prevăzute în codul procedură civilă și după caz, la cele prevăzute în legi speciale.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 944 C.proc.civ., cererea de declarare a morții unei persoane se introduce la instanța competentă în a cărei circumscripție acea persoană a avut ultimul domiciliu cunoscut.
Ultimul domiciliu al intimatului este cunoscut, însă nu se află pe teritoriul României. Acest fapt ce atrage aplicabilitatea alin.2 al art. 1072 C.proc.civ. ce prevede că dacă, în aplicarea prevederilor alin. 1, nu se poate identifica instanța competentă să judece cauza, cererea va fi îndreptată, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al Municipiului București, respectiv la Tribunalul București.
Competența de soluționare a cauzei nu ar putea fi stabilită în raport de dispozițiile art.108 C.proc.civ., deoarece în speță, așa cum s-a arătat mai sus, nu sunt aplicabile normele generale de competență – art.107 C.civ., ci dispozițiile speciale ale art.944 C.proc.civ., iar domiciliu aflat în afara teritoriului țării nu însemnă domiciliu necunoscut.
Având în vedere că este vorba despre o competență absolută, conform art.129 alin.2 pct.3 C.pr.civ., instanța va admite excepția de necompetență teritorială și potrivit art.132 alin.3 C.pr.civ. va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
În baza art.133 pct.2 C.pr.civ., instanța va constata conflict negativ de competență, iar în baza art. 135 alin. 1 C.pr.civ. va dispune înaintarea dosarului către Tribunalul București pentru a hotărî asupra conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 4 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul S. G., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Parota V. M., în .. 3, ., sector 2, București, în contradictoriu cu intimatul S. I., cu ultimul domiciliu în ., Republica M., intervenient C. E., cu domiciliul în Calea Călărașilor, nr. 315, ., București, și AUTORITATEA T. SECTOR 4 BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 6 – 16, sector 4, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.
Constată conflict negativ de competență și dispune înaintarea dosarului către Tribunalul București pentru a hotărî asupra conflictului de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.R.D./Dact.C.P./ 4ex/2015
← Poprire asigurătorie. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5492/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|