Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2563/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2563/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2563/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2563
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: R. N.
Pe rol se află soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulată de B. N. G. A..
La apelul făcut în ședință publică, la ambele strigări, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea discutării perimării, după care, instanța din oficiu invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza spre soluționare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Deliberând asupra a excepției de perimare, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2013, B. N. G. A. a solicitat, la cererea creditoarei . SRL încuviințarea executării silite împotriva debitorului I. N., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/24.07.2008.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.01.2014, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art. 155 ind. 1 C.proc.civ., pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina petentului, de a preciza dacă cererea de încuviințare privește pe . SRL, în calitate de creditor, sau de mandatar al E. Finance GMBHN și de a face dovada cesiunii contractului de credit nr._/24.07.2008 prin depunerea la dosar a contractului/contractelor de cesiune de creanță încheiate și anexei contractului/contractelor de cesiune, în care să fie menționat contractul de credit nr._/24.07.2008, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, din vina petentului, ținând cont și de împrejurarea că cererea de repunere pe rol formulată de petent la data de 19.05.2014 a fost respinsă prin încheierea din 30.05.2014.
Având în vedere dispozițiile art. 248 alin.1 C.proc.civ. potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an precum și dispozițiile art. 252 C.proc.civ. potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța urmează să admită excepția și să constate perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. N. G. A. cu sediul în sector 5, București, . Gemenii Center, nr. 1, ., . pe creditoarea . SRL și pe debitorul I. N..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. N. R.
Red. M.B./Dact. M.B. și N.R./2 ex./.2015
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2622/2015. Judecătoria... | Validare poprire. Sentința nr. 48/2015. Judecătoria SECTORUL 4... → |
---|