Întoarcere executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 13091/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 26.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: F. V.
Grefier: A. G. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulate de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S., în contradictoriu cu intimații C. A., M. C. și O. A., având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită – întoarcere executare.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 11.02.2015 cu nr._/300/2015, contestatoarea A. pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună în contradictoriu cu intimații C. I. A., M. D. C. și O. G. A. F., anularea actelor de executare încheiate de B. M. B. în dosarul de executare nr. 28/2011, respectiv somația nr. 28/15.12.2014, procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 15.12.2014, încheierea privind încuviințarea executării silite din data de 18.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosar nr._ și rapoartele de expertiză contabilă extrajudiciară. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și întoarcerea executării silite prin raportare la actele contestate.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, următoarele:
- în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită; astfel, termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței penale ce constituie titlul executoriu, respectiv 04.06.2009 și s-a împlinit la data de 04.06.2012; contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și efectua executarea silită;
- au fost încălcate prevederile O.G nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, susținând că termenul de grație de 6 luni începea să curgă de la data preluării obligațiilor CNVM de către aceasta. Totodată, în raport de prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 s-a susținut că nu s-a respectat procedura obligatorie instituită de prevederile acestui act normativ, întrucât creditorul nu s-a adresat instituției pentru a solicita punerea în executare de bună voie a titlului și putea proceda la executarea silită numai dacă instituția publică nu își îndeplinea obligația de plată în termenul de 6 luni;
- în ceea ce privește procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și actualizare debit, contestatoarea a susținut că nu s-a prezentat un calcul detaliat al cheltuielilor de executare, iar în interiorul termenului de 6 luni executorul nu putea decât să calculeze cheltuieli pentru categoria ”notificare și alte acte de procedură” (20-400 lei), conform prevederilor anexei 1 a Ordinului Ministerului Justiției nr. 2550/2006. Totodată, s-a mai susținut și că au fost încălcate prevederile art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind onorariul maximal, apreciindu-se că dispoziția legală privind onorariul trebuie interpretată restrictiv, astfel încât nu trebuie depășită sub nicio formă, nici prin adăugarea TVA-ului;
- în ceea ce privește onorariul de avocat, s-a susținut că era necesar a se obține de către creditori un titlu executoriu separat pe calea unei acțiuni în pretenții, întrucât acest onorariu reprezintă în fapt cheltuieli de judecată, iar mai mult, era necesar și a se face dovada acestui onorariu, care are și un cuantum exagerat de mare ce nu se justifică.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată s-a contestat și valoarea despăgubirilor stabilite, invocându-se faptul că executorul judecătoresc nu a ținut cont de criteriile de evaluare și stabilire a despăgubirilor impuse prin decizia penală nr. 164A/18.06.2008 a Curții de Apel București, iar contestatoarea a precizat și că nu poate verifica dacă executorul a ținut cont și de unitățile care au fost răscumpărate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 387, 411, 399, 403 alin. 1 și 404 C.pr.civ., O.G nr. 22/2002, Legea nr. 92/2011, Legea nr. 116/2011, O.U.G. nr. 51/1998.
În temeiul art. 7 din O.G nr. 22/2002, contestația a fost scutită de plata taxelor de timbru.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
La data de 04.03.2015, contestatoarea a formulat cerere completatoare, prin care a arătat că înțelege să conteste și adresele de poprire, sens în care cheamă în judecată și pe terțul poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului București.
La solicitarea instanței, la data de 17.03.2015 B. M. B. a comunicat copia dosarului de executare nr. 28/2011.
Prin sentința civilă nr. 4557/24.04.2015, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.07.2015 cu nr._ .
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, a calificat excepția invocată de contestatoare ca apărare de fond, urmând să se pronunțe asupra acesteia odată cu fondul cauzei.
Analizând actele dosarului, pe baza aspectelor invocate, pe baza dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
La data de 24.01.2011, pe rolul B. M. B. a fost înregistrată cererea de executare silită formulată de intimați pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința penală nr. 423/20.03.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, formându-se în acest sens dosarul de executare nr. 28/2011 al B. M. B..
Prin sentința penală nr. 423/20.03.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2006, astfel cum a fost modificată în apel prin decizia penală nr. 164/A/18.06.2008 a Curții de Apel București, s-a dispus obligarea inculpaților, în solidar cu părțile responsabile civilmente . SOV Invest SA, . și Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la plata despăgubirilor civile către un număr de 130.798 părți civile, constituite în această calitate procesuală pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, la nivelul sumelor efectiv învestite, indexate cu rata inflației, începând de la data de 24 mai 2000 și până la achitarea lor, conform numărului de unități de fond învestite de fiecare parte civilă, executarea făcându-se pe baza prezentării certificatului de investitor în original și după anularea acestuia, cu modificări, atât în recurs cât și în apel.
În cadrul dosarului de executare mai sus menționat s-au întocmit rapoarte de expertiză contabilă extrajudiciară de către expert H. A. N. prin care s-a procedat la calcularea debitului datorat de către contestatoare fiecărui intimat (lucrările expertizei extrajudiciare fiind desfășurate în perioada 18-19.01.2011), iar la data de 26.11.2012, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal prin care a procedat la stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 12.545,60 lei (fiind depuse la dosarul de executare inclusiv dovezile privind achitarea onorariului de avocat și de expert, f. 98, respectiv 99).
Executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 4 București prin încheierea din data de 18.02.2011, pronunțată în dosar nr._ .
La data de 26.11.2012, executorul judecătoresc a emis o somație de plată cu prin care a pus în vedere debitoarei A.A.A.S. să achite debitul actualizat (respectiv 43.794,59 lei), plus cheltuielile de executare, în cuantum de 12.545,60 lei, precum și adresă de înființare a popririi.
La data de 15.12.2014, executorul judecătoresc a emis o nouă somație de plată cu prin care a pus în vedere debitoarei A.A.A.S. să achite debitul actualizat (respectiv 43.794,59 lei), plus cheltuielile de executare, în cuantum de 12.439,96 lei (stabilite prin procesul-verbal din aceeași dată).
La data de 06.02.2015, executorul judecătoresc a emis adresă de înființare a popririi către terțul poprit Activitatea de Trezorerie a Municipiului București, contestatoarea fiind înștiințată în acest sens.
În drept, față de obiectul cererii de chemare în judecată și de argumentele invocate, instanța face trimitere la dispozițiile relevante din codul de procedură civilă din 1865, în vigoare la momentul depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc:
„Art. 399. Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
Art. 403. alin. 1. Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
Art. 404. alin. 1. Dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, anulează actul de executare contestat sau dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea ori lămurirea titlului executoriu sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
Art. 4041. alin. 1. În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia.
Art. 3717. (1) Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. P. actele sau activitățile dispuse din oficiu cheltuielile se avansează de către creditor.
(2) Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară.
(3) Sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
(4) P. sumele stabilite potrivit prezentului articol procesul-verbal constituie titlu executoriu.
Totodată, instanța citează dispozițiile relevante din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii:
„Art. 2. Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Art. 3. În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Art. 4. (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Conform Legii nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, în vigoare de la 26.04.2013:
„Art. II. (1) A. pentru Administrarea Activelor Statului preia fără plată toate drepturile și obligațiile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, rezultate din actele juridice prin care Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a fost obligată, ca parte responsabilă civilmente, la plata de despăgubiri către investitorii la Fondul Național de Investiții. (2) A. pentru Administrarea Activelor Statului se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și dobândește calitatea procesuală pe care aceasta o are, la data intrării în vigoare a prezentei legi, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent dacă este vorba de faza de judecată sau de executare silită. (3) Executarea obligațiilor de plată ale Autorității pentru Administrarea Activelor Statului prevăzute la alin. (1) se asigură din veniturile bugetului de venituri și cheltuieli aferente activității de privatizare și de valorificare a activelor statului.”
Conform Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești:
„Art. 7. Executorul judecătoresc are următoarele atribuții: a) punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii; b) notificarea actelor judiciare și extrajudiciare; c) comunicarea actelor de procedură; d) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe; e) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească; f) constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă; g) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă; h) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz; i) orice alte acte sau operațiuni date de lege în competența lui.
Art. 39. (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
b) pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
c) pentru creanțele în valoare de peste 80.000 lei, dar până la 100.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.900 lei plus un procent de până la 2% din suma care depășește 80.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite;
d) pentru creanțele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depășește 100.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite”.
Pe fondul cauzei, analizând criticile contestatoarei, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele motive:
- în ceea ce privește aspectul că în cauză a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită
Instanța reține, așa cum a arătat și contestatoarea, că termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii irevocabile a sentinței penale ce constituie titlul executoriu, respectiv 04.06.2009, urmând a se împlini la data de 04.06.2012.
Or, cererea de executare silită a fost depusă la executorul judecătoresc la data de 24.01.2011 (f. 95), deci în interiorul termenului de prescripție.
Astfel, în baza art. 4052 alin. 1 lit. b C.p.c. de la 1865 („Cursul prescripției se întrerupe: b. pe data depunerii cererii de executare, însoțite de titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de executare necompetent”), cursul prescripției a fost întrerupt la această dată (01.06.2012), de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, care la rândul său a fost întrerupt pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de executare, potrivit art. 4052 alin. 1 lit. d C.p.c.
Pe cale de consecință, instanța reține că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului de a cere și efectua executarea silită.
- instanța nu poate primi drept argument valid nici aspectul referitor la nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2 din O.G. nr. 22/2002. Din analiza acestui din urmă text legal instanța stabilește că nu rezultă o amânare automată a obligației instituției publice de a se conforma titlului executoriu (un termen de grație) în toate cazurile, ci numai în situația în care executarea creanței nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
În speță, instanța arată că intimata a somat inițial debitoarea contestatoare la data de 26.11.2012, iar ulterior la data de 15.12.2014. Între momentul acestor somări și până în prezent, au trecut mult mai mult de 6 luni, interval în care contestatoarea nu a făcut în niciun fel demersuri prin care să învedereze lipsa de fonduri. P. a beneficia de aceste dispoziții, contestatoarea trebuia să facă dovada întreprinderii de demersuri în vederea obținerii fondurilor necesare achitării obligațiilor sale.
Mai mult, în virtutea dispozițiilor art. 4 din O.G. nr. 22/2002 sus-citate, debitoarea contestatoare avea posibilitatea de a solicita ordonatorilor principali virarea unor credite bugetare suplimentare sau o rectificare bugetară în acest sens, dispunând de un interval rezonabil pentru aceste demersuri, având în vedere că sentința penală nr. 423/20.03.2007 a devenit irevocabilă la data de 04.06.2009, prin decizia penală nr. 2098 din data de 04.06.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este, de asemenea, în sensul celor arătate de instanță, conturând o jurisprudență constantă începând cu hotărârea din 19.03.1997 pronunțată în cauza Hornsby contra Greciei, conform căreia dreptul de acces la o instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o decizie judecătorească definitivă și obligatorie sa rămână inoperantă față de una dintre părți, executarea unei hotărâri judecătorești trebuind astfel considerată ca făcând parte din „proces” în sensul art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, Curtea Europeană a decis că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, în ce privește creanțele stabilite împotriva statului ori a autorităților publice, s-a reținut că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al bunei administrări a justiției. Aceeași optică jurisprudențială a fost menținută și în cauzele ulterioare, printre care hotărârile în cauzele Ș. împotriva României și T. împotriva României.
- referitor la cuantumul valorii despăgubirilor, instanța constată că aceste aspecte au mai făcut deja obiectul analizei Judecătoriei Sectorului 3 București în cadrul dosarului nr._/301/2012, care a avut ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea din prezenta cauză, în contradictoriu cu mai mulți intimați, printre care și cei trei intimați din prezenta cauză. Prin sentința civilă nr._/05.09.2013 pronunțată în cadrul acestui dosar (în care contestatoarea a contestat inclusiv cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal din data de 26.11.2012), instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare. Prin urmare, în privința cuantumului valorii despăgubirilor, operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința menționată.
De altfel, oricum instanța reține că despăgubirile au fost în mod corect calculate, conform titlului executoriu, prin expertizele extrajudiciare efectuate de expertul contabil (respectiv cele care au fost întocmite a doua oară, după ce primele expertize extrajudiciare au fost anulate de instanță). P. a ajunge la suma finală de executat, expertul contabil a avut în vedere valoarea efectivă a unităților la data investiției, înmulțită cu numărul de unități, pornind de la datele cuprinse în carnetul de investitor. Expertul a actualizat suma obținută cu rata inflației prin aplicarea procentului de inflație publicat de Institutul Național de S., în acord cu dispozițiile art. 3712 alin. 3 C.p.c., potrivit procesului-verbal de actualizare a sumelor din data de 10.10.2012.
În ce privește critica în sensul că unii dintre creditori au răscumpărat unitățile de fond, instanța constată că nu s-a făcut dovada în acest sens de către contestatoare, aceasta având sarcina probei conform art. 1169 din Codul civil de la 1864. Pe cale de consecință, instanța nu reține drept întemeiat acest argument.
Instanța reține că prin decizia penală nr. 164 A/18.06.2008, astfel cum a fost citată de însăși contestatoare, Curtea de Apel București a stabilit criterii alternative, iar nu cumulative de cuantificare și acordare a despăgubirilor civile (carnete de investitor, confirmări de sold, ordine de plată, chitanțe și alte acte doveditoare ale achiziționării și achitării către fond a contravalorii titlurilor de participare). Cu alte cuvinte, copia carnetului de investitor conformă cu originalul este suficientă, conform criteriilor stabilite de Curtea de Apel București, pentru determinarea cuantumului despăgubirilor.
Mai mult, chiar dispozițiile din Reglementările interne privind administrarea și funcționarea Fondului Național de Investiții prevăd la art. 8 alin. 2, citat de contestatoare, că deținerea de unități de fond este dovedită de carnetul de investitor, confirmarea de sold, ordinele de plată, chitanțe sau alte acte doveditoare ale achiziției. Printr-o interpretare gramaticală se deduce faptul că enumerarea este una exemplificativă, mijloacele de dovedire fiind enumerate alternativ („sau alte acte”), iar nu cumulativ („și”).
- cu privire la procesul-verbal de cheltuieli de executare din data de 15.12.2014, instanța constată că acestea au un cuantum chiar mai mic față de cel stabilit prin procesul-verbal din 26.11.2012 (respectiv procesul verbal din 26.11.2012 cuprinde, pe lângă cheltuielile menționate în cel din 15.12.2014, și unele în plus, respectiv suma de 105,64 lei). Astfel, pe lângă faptul că și pentru aceste cheltuieli de executare operează autoritatea de lucru judecat, potrivit celor arătate mai sus, contestația la executare este și tardiv formulată.
Cu toate acestea, instanța oricum reține că procesul-verbal din 15.12.2014 a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, cuantumul onorariului executorului judecătoresc încadrându-se în limitele prevăzute de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, sus-citat, fiind adecvat activității desfășurate de executor, care a inclus înregistrarea cererii de executare silită, efectuarea demersurilor la instanța de judecată în vederea încuviințării cererii, precum și la expertul contabil și înființarea popririi.
Referitor la adăugarea T.V.A. la cuantumul onorariului maximal al executorului judecătoresc, instanța arată că taxa pe valoarea adăugată este definită ca un impozit indirect, datorat la bugetul statului de către persoanele impozabile care desfășoară activități economice, constând în livrarea de bunuri, execuția unor lucrări sau prestarea unor servicii. Această taxă se calculează asupra creșterii de valoare, adăugată de fiecare agent economic care participă la ciclul realizării unui produs sau la executarea unei lucrări, urmând a fi suportată de către consumatorul final.
Instanța arată că nu executorul judecătoresc trebuie să suporte T.V.A., ci creditorul, în calitate de beneficiar al serviciului prestat, suma respectivă urmând a fi recuperată de la debitor.
Astfel, dacă executorul judecătoresc ar trebui să includă T.V.A. în onorariul maxim stabilit de lege, s-ar ajunge în situația în care acesta ar încasa veniturile maximale permise de lege, diminuate cu 24%, lipsind astfel de eficiență juridică prevederile legale. De asemenea s-ar ajunge la o discriminare între executorii judecătorești și celelalte categorii de persoane impozabile plătitoare de T.V.A.
În consecință, instanța apreciază că onorariul a fost în mod legal calculat de către executorul judecătoresc, adăugarea T.V.A. la onorariul maximal fiind făcută pentru ca executorul să poată încasa efectiv suma respectivă. Prin urmare, instanța stabilește ca fiind neîntemeiate criticile contestatoarei în acest sens.
De asemenea, instanța nu poate reține faptul că aceste cheltuieli au fost calculate global fără a se prezenta defalcat ceea ce reprezintă, acest argument fiind contrazis de modul în care a fost întocmit procesul-verbal în care se enumeră fiecare categorie de cheltuieli, după cum s-a arătat de instanță mai sus, în cadrul analizei demersurilor de executare silită efectuate de executor.
În ceea ce privește onorariul de avocat, instanța reține că susținerile contestatoarei potrivit cărora intimații ar fi trebuit să obțină un titlu executoriu separat și că acesta ar reprezenta în fapt cheltuieli de judecată sunt neîntemeiate, întrucât, potrivit art. 3717 C.p.c., onorariul de avocat reprezintă o cheltuială ocazionată de efectuarea executării silite, iar procesul-verbal al executorului judecătoresc constituie titlu executoriu, nefiind necesară obținerea unui titlu separat.
Privitor la onorariul de avocat în cuantum de 4.000 lei (achitat conform chitanței depuse la dosar, f. 98), instanța arată că deși executarea silită revine ca activitate principală executorului judecătoresc, conform art. 3731 alin. 6 C.p.c., iar demersurile în această fază sunt realizate de organul de executare, totuși creditorul are dreptul, prin reprezentantul său (respectiv avocatul ales), are dreptul la a veghea ca executarea să nu fie tergiversată. De asemenea, acesta are dreptul la apărare și să fie reprezentat de un avocat, inclusiv în faza executării silite, potrivit art. 6 CEDO, iar avocatul este cel care ține legătura cu executorul și se ocupă de eventuale aspecte de ordin juridic ce apar în timpul executării.
Or, având în vedere complexitatea cauzei, instanța apreciază că onorariul de avocat în cuantum de 4.000 lei, pentru 3 creditori, nu este nicidecum unul exagerat, ci proporțional cu activitatea desfășurată de avocat, ținând cont și de complexitatea cauzei, astfel că nu se impune reducerea acestuia.
Totodată, instanța reține că nici onorariul expertului contabil, în cuantum de 3.000 lei (achitat conform chitanței de la f. 99), nu este unul ridicat, față de expertizele realizate în cauză și de munca efectiv depusă, astfel că nu se impune nici reducerea acestuia.
Mai mult, deși reține că cheltuielile de executare nu trebuie să se transforme în nici un caz într-o „amendă” în sarcina debitorului sau să constituie un venit nejustificat pentru executor sau pentru alte persoane, totuși instanța subliniază că AAAS ar fi putut evita plata cheltuielilor de executare dacă și-ar fi îndeplinit obligația anterior formulării de către creditori a cererii de începere a executării silite.
Pe cale de consecință, având în vedere considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare.
Cu privire la cererea de întoarcere a executării, instanța o va respinge ca neîntemeiată, față de faptul că a reținut că executarea silită s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale.
Întrucât măsura suspendării executării silite nu s-ar fi putut dispune decât până la soluționarea în fond a contestației la executare, astfel cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 403 alin. 1 C.p.c., instanța va respinge cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatoare, ca rămasă fără obiect.
De asemenea, instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulară de contestatoarea A. P. Administrarea Activelor Statului–A.A.A.S., cu sediul în București, Sector 1, .. Ș. Nr.50, în contradictoriu cu intimații C. A., M. C. și O. A., toți cu domiciliul ales la Cabinet de avocat R. N. din București, Sector 2, ..2-24, ., .> Respinge ca neîntemeiată cererea de întoarcere executare silită.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. V. A. G. B.
Red./tehnored. Jud. VF /Gr. AGB/ 6 ex/28.10.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria... → |
|---|
