Obligaţie de a face. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile Legii nr. 8/1996.

La termenul de judecata din 05.01.2014 instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

De asemenea, instanța reține faptul că normele care reglementează competența materială sunt norme imperative, de ordine publică potrivit art. 246 alin. 1 coroborat de art. 129 alin. 2 pct. 2 din Codul de procedură civilă, așa încât excepția necompetenței materiale are caracter absolut, putând fi ridicată de orice parte interesată, de procuror și chiar de instanță din oficiu, la primul termen de judecată, potrivit art. 130 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Capătul principal al cererii de chemare in judecată are ca și obiect obligarea pârâtei la transmiterea rapoartelor financiare aferente lunilor septembrie - decembrie 2013, in vederea calculării sumei datorate cu titlu de remunerație pentru artiști și interpreți sau executanți și pentru a putea emite facturile corespunzătoare, împotriva pârâtei fiind valorificată o obligație de a face evaluabilă pecuniar.

În sprijinului caracterului evaluabil al obligației de face urmează a se reține însăși evaluarea efectuată de către reclamantă, care pe capătul doi al cererii de chemare in judecată solicită obligarea pârâtei la achitarea prejudiciului estimat in valoare de 398,729 lei TVA inclus, reprezentând remunerație datorată de aceasta pentru lunile lunilor octombrie 2013 și noiembrie 2013, stabilită estimativ in lipsa transmiterii rapoartelor de către pârâtă.

În raport de obiectul cererii de chemare in judecată, instanța urmează a reține că prezenta cerere are natura juridică a unei cereri în materia drepturilor de autor.

Potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, motiv pentru care, tribunalele și nu judecătoriile au plenitudine de competență în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare din 15.02.2013, astfel cum rezultă din analiza art. 95 pct. 1 și a art. 94 din același act normativ. Astfel, art. 94 pct. 1-3 enumeră limitativ cererile și acțiunile date în competența materială a judecătoriilor, printre acestea neregăsindu-se și cererile în materia drepturilor de autor, iar pct. 4 stabilește în competența judecătoriilor cererile date prin lege în competența lor ori, în speță, nu există vreun act normativ care să dea în competența judecătoriilor soluționarea cauzelor care să aibă ca obiect drepturile de autor.

Totodată trebuie menționat că potrivit art. 2 lit. e din Vechiul Cod de procedura civilă Tribunalul era competent să judece procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, iar potrivit art. 2 lit. b din același act normativ Tribunalul era competent să judece procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei (….).

Or, astfel cum rezultă din Expunerea de motive care a stat la baza adoptării Noului Cod de procedură civilă, prin adoptarea acestui act normativ s-a dorit „Reașezarea competenței materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiției de cetățean, cât și la o justiție previzibilă prin unitatea soluțiilor jurisprudențiale. Judecătoria va fi competentă să judece cauzele de valoare mică și/sau de complexitate redusă, dar de o mare frecvență în practică; Tribunalul va deveni instanța cu plenitudine de competență pentru judecată în fond în primă instanță ”

Având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și expunerea de motive care a stat la baza adoptării Noului Cod de procedură civilă, se apreciază că prin acest nou act normativ nu s-a dorit trecerea litigiilor de proprietate intelectuală din competența de soluționare a tribunalelor către judecătorii, mai ales că în cadrul tribunalelor, anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă existau secții specializate în proprietate intelectuală, în timp ce în cadrul judecătoriilor nu existau astfel de secții.

În cauză nu sunt incidente disp. art. 94 lit.h ) C.proc.civ, dat fiind că prin formularea capătului principal se valorifică o obligație de a face evaluabilă bănesc (și nu una neevaluabilă).

De asemenea in cauză nu sunt aplicabile nici disp. art. 94 lit. j din codul de procedură civilă care prevăd că „Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”. În acest sens, instanța apreciază că față de precizarea finală a textului cuprins in art. 94 lit. j din Codul de procedură civilă „indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști” rezultă că, pentru a fi de competența judecătoriei, în afara valorii obiectului litigiul, acesta trebuie să aibă natură civilă sau să fie un litigiu între profesioniști. În caz, contrar, în situația în care litigiul este de proprietate intelectuală competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului indiferent de valoare, acesta bucurându-se de plenitudine de jurisdicție.

Astfel, cum s-a reținut anterior, potrivit art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalele sunt cele în competența cărora au fost date toate cererile care nu sunt de competența altor instanțe, potrivit legii. Întrucât cererile formulate în legătură cu drepturile de autor nu sunt date nici prin art. 94 din Codul de procedură civilă și nici prin alte acte normative, în competența judecătoriilor, tribunalele sunt cele care au competența de soluționare a acestor cauzei, potrivit art. 95 pct. 1 menționat.

Pentru motivele expuse, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de pârâtă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G.-C. M. D. O. M.

red/dact/4 ex