Partaj judiciar. Sentința nr. 985/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 985/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 985/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

---------------*---------------

SENTINȚA CIVILĂ NR.985

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: NICOLETA-MONICA CHIRITA-SANDU

GREFIER: B. FLORENȚA

Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii civile formulată de reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâții G. E., G. C. M. si G. I., având drept obiect partaj judiciar.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 27.01.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 19.06.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ cererea având ca obiect partajul cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 356 din București, .. 1 .. 8 . rămasă de pe urma defunctului G. V., decedat la data de 23.05.2007, formulată de reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâtele G. E. și G. C.-M.. În ceea ce privește modalitatea de partajare, reclamantul a solicitat atribuirea cotei către pârâte și obligarea acestora la plata unei sulte corespunzătoare cotei de 3/8.

În motivare s-a învederat că defunctul G. V. a dobândit imobilul în timpul căsătoriei cu pârâta G. E. și a avut 3 copii, G. I., G. N. și G. C.-M., dintre care numai ultimii 2 au acceptat moștenirea astfel încât, potrivit certificatului de moștenitor nr. 135/2008 emis de BNP L. C., masa succesorală este formată din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat anterior iar moștenitorii legali sunt reclamantul, căruia îi revine o cotă de 3/8 din masa succesorală, pârâta G. E. căreia îi revine o cotă de 2/8 și pârâta G. C.-M., ce a dobândit o cotă de 3/8. S-a mai învederat că după decesul lui G. V. pârâtele au locuit în imobilul respectiv.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 979 și urm. C.p.c, art. 1143 C. Civil iar în dovedire s-au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtelor și proba cu expertiză imobiliară.

În susținerea cererii s-au depus, în copie, certificatul de moștenitor și actul de identitate al reclamantului.

Reclamantul a formulat o cerere de ajutor public judiciar în ceea ce privește taxa judiciară de timbru în cuantum de 4343 lei stabilită în sarcina sa, cerere ce a fost admisă în parte prin încheierea din 06.05.2014 dispunându-se reducerea taxei respective la suma de 2171,5 lei și eșalonarea plății taxei astfel reduse în 10 rate lunare, în cuantum de 217,11 lei fiecare, în temeiul OUG nr. 51/2008.

Pârâtele au formulat întâmpinare la data de 26.06.2014 învederând că sunt de acord cu ieșirea din indiviziune în ceea ce privește cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 356 dobândită prin moștenire de la defunctul G. V.. S-a solicitat însă atribuirea cotei către pârâta G. C.-M. și soțul acesteia, G. I., și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale a pârâtei G. E. și s-a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la cheltuielile de judecată.

În motivare pârâtele au reiterat susținerile reclamantului cu privire la masa succesorală și la persoanele ce au calitatea de moștenitori, astfel cum s-a stabilit prin certificatul de moștenitor, precum și cu privire la modalitatea de dobândire a imobilului de către defunct și de către pârâta G. E..

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei G. E. s-a învederat că aceasta a vândut pârâtei G. C.-M. și lui G. I. cota deținută din dreptul de proprietate asupra imobilului, de 10/16, rezervându-și dreptul de uzufruct viager, prin contractul autentificat sub nr. 590/18.03.2008 de BNP Asociați C. & C.. S-a subliniat că vânzarea a avut loc înainte de sesizarea instanței cu prezentul litigiu astfel încât pârâta nu mai avea calitatea de parte în proces.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și art. 207 C.p.c.

În dovedire pârâtele au solicitat proba cu înscrisuri și proba cu expertiză imobiliară, depunând la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare invocat în cuprinsul întâmpinării, copia unui extras de carte funciară, copia încheierii privind înscrierea dreptului în cartea funciară, copiile actelor de identitate ale pârâtelor, copia actului de identitate al lui G. I., copia certificatului de moștenitor nr. 135/2008.

La primul termen de judecată, din 30.09.2014, s-au încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba cu expertiză imobiliară iar la data de 14.10.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat să fie introdus în cauză G. I. în calitate de pârât în raport de contractul depus în copie de pârâte. Expertiza imobiliară a fost efectuată de expertul B. A., raportul de expertiză fiind depus la data de 7.11.2014. C. procesual a fost modificat la termenul din 25.11.2014 prin introducerea în cauză a lui G. I. în calitate de pârât în temeiul art. 78 C.p.c.

La solicitarea instanței s-au mai depus la dosar copia contractului de vânzare-cumpărare nr._/4/1991 încheiat de . cu G. V. și G. E., copia procesului verbal de predare-primire a locuinței, copia unui extras de carte funciară emis de OCPI București, Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București.

La dosar s-au mai depus copiile unor declarații de venit, copiile unor facturi și chitanțe referitoare la efectuarea unor îmbunătățiri, precum și alte înscrisuri.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar se reține că apartamentul nr. 356 din București, .. 1 . a fost cumpărat de pârâta G. E. și de soțul acesteia, defunctul G. V., la data de 11.02.1992 prin contractul nr._/4/1991 încheiat cu .. Prin certificatul de moștenitor nr. 135/2008 emis de BNPA C. & C. s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. V., decedat la data de 23.05.2007, se compune din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat iar moștenitorii sunt G. E., în calitate de soție, căreia îi revine o cotă de 2/8 din masa succesorală, reclamantul G. N. și pârâta G. C.-M., în calitate de fii, cărora le revine câte o cotă de 3/8 din masa succesorală. La data de 18.03.2009 pârâta G. E. a înstrăinat pârâtei G. C.-M. și soțului acesteia, G. I., cota de 10/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului compusă din cota de 8/16 dobândită prin cumpărare conform contractului nr._/4/1991 și cota de 2/16 dobândită prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 135/2008, rezervându-și un drept de uzufruct viager asupra imobilului corespunzător cotei respective.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul B. A., specializat în construcții civile și industriale, apartamentul la care se referă litigiul de față este compus din 3 camere și dependințe, are o suprafață de 61 mp, finisaje medii și o valoare de circulație de 207.430 lei. Conform aceluiași raport, la acest imobil s-au făcut lucrări în perioada iulie 2010-august 2011, valoarea îmbunătățirilor fiind de 23.284 lei. La ultimul termen de judecată pârâții au depus la dosar și alte înscrisuri cu privire la unele lucrări, înscrisuri ce nu vor fi avute în vedere de instanță deoarece s-au depus după terminarea cercetării judecătorești, fără ca acestea să fie avute în vedere de expert.

Având în vedere obiectul litigiului de față și convenția din 18.03.2009 prin care pârâta G. E. a transmis nuda proprietate asupra cotei de 2/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului menționat anterior, dobândită prin moștenire de la defunctul său soț conform certificatului de moștenitor nr. 135/2008, instanța reține că pârâta G. E. nu are calitate procesuală în cauza de față. Prin cererea formulată reclamantul a solicitat numai partajul cotei de ½ din dreptul de proprietate, astfel încât nu se pun în discuție prerogative ale dreptului de proprietate ce au fost păstrate de pârâta G. E. prin rezerva dreptului de uzufruct. Conform art. 517 Cod Civil, în forma în vigoare la data nașterii dreptului de uzufruct al pârâtei G. E., uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța. De asemenea, conform art. 521 Cod Civil, uzufructuarul are dreptul de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile. Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a art. 669 din Noul cod civil și art. 979 și urm. din Noul Cod de Procedură Civilă, partajul constituie o modalitate de încetare a coproprietății. Așadar, într-un litigiu precum cel de față, în care se dispută întinderea drepturilor coproprietarilor, au calitate procesuală numai persoanele care dețin cote din nuda proprietate asupra bunului deținut în comun. În consecință, întrucât pârâta G. E. nu mai deține nicio cotă din nuda proprietate asupra imobilului, aceasta nu are nici calitate procesuală în cauza de față. Având în vedere aceste considerente și dispozițiile art. 36 din Noul Cod de Procedură Civilă conform cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. E. și va respinge cererea de partaj formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Este lipsită de relevanță calitatea acesteia de moștenitoare a defunctului G. E. întrucât, chiar și în contextul partajului succesoral, calitatea procesuală pasivă revine actualilor coproprietari ai bunului supus partajului.

Pe fondul cauzei, instanța reține că acțiunea de partaj este imprescriptibilă în conformitate cu art. 669 C.p.c iar partajul judiciar este una dintre formele de partaj prevăzute de art. 670 C.p.c. În cauza de față reclamantul a solicitat partajul numai cu privire la cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, cotă ce formează masa succesorală rămasă de pe urma defunctului G. V..

Întrucât defunctul a avut ultimul domiciliu în București, sector 4, după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 135/2008, Judecătoria Sector 4 București este competentă să soluționeze prezenta cauză în conformitate cu art. 118 pct. 2 C.p.c.

În ceea ce privește cotele deținute de părți din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, din cele prezentate mai sus reiese că reclamantul deține o cotă de 3/8, după cum s-a stabilit prin certificatul de moștenitor nr. 135/2008, pârâta G. C.-M. deține o cotă de 3/8, conform aceluiași certificat, precum și cota de 2/8 pe care o deținea pârâta G. E., aceasta din urmă în devălmășie cu pârâtul G. I.. Referitor la cota de 2/8 din cota de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului, trebuie subliniat că aceasta a fost dobândită de cei doi pârâți prin cumpărare în timpul căsătoriei la data de 18.03.2009, după cum se menționează în cuprinsul contractului autentificat de vânzare-cumpărare, fiind incidente astfel dispozițiile art. 30 C. fam, în prezent abrogate dar în vigoare la data încheierii acelui contract, dispoziții ce instituie prezumția comunității de bunuri pentru bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți. La dosar nu a fost depus niciun act care să ateste stabilirea cotei de contribuție a celor doi pârâți la dobândirea cotei respective iar pârâții nu au formulat nicio cerere cu acest obiect astfel încât, instanța nu poate statua cu privire la cota deținută de fiecare dintre pârâții G. C. M. și G. I., în raport de prevederile art. 22 alin. 6 C.p.c. conform cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Cât privește valoarea cotei de ½ supusă partajului, instanța reține că aceasta trebuie calculată în raport de valoarea de circulație a imobilului stabilită de expert diminuată cu valoarea îmbunătățirilor. Conform constatărilor expertului și înscrisurilor atașate raportului de expertiză, pârâtele G. E. și G. C.-M. au făcut o . lucrări la imobil după decesul lui G. V.. Cum litigiul de față are ca obiect partajul masei succesorale rămase de pe urma defunctului G. V., este evident că valoarea cotei trebuie stabilită în raport de starea imobilului de la data decesului, nu în raport de starea actuală, defunctul neputând transmite mai mult decât avea el însuși.

Ținând seama de valoarea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 356 la care se referă prezenta cerere de partaj, astfel cum se deduce din valoarea de circulație a imobilului stabilită prin raportul de expertiză, prin înlăturarea valorii îmbunătățirilor, de cotele ce revin părților, de acordul lor referitor la modalitatea de partajare, precum și de faptul că pârâta G. C.-M. a efectuat unele îmbunătățiri după ce a survenit decesul lui G. V. dar înainte de sesizarea instanței cu cererea de partaj de către reclamant, în temeiul art. 989 și art. 987 C.p.c, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra imobilului către pârâții G. I. și G. C.-M.. Conform art. 987 C.p.c, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea. Pe de altă parte, conform art. 989 C.p.c, la cererea unuia dintre coproprietari, instanța, ținând seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin hotărârea asupra fondului procesului, stabilind, totodată, sumele ce se cuvin celorlalți coproprietari și termenul în care este obligat să le primească.

Întrucât nu se pot stabili cotele exacte deținute de fiecare dintre pârâții G. I. și G. C.-M., pentru motivele expuse anterior, în temeiul art. 989 C.p.c. pârâții vor fi obligați în solidar să plătească reclamantului sulta corespunzătoare cotei de 3/8 deținută de acesta din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, respectiv suma de_,375 lei. Totodată, având în vedere evoluția prețurilor pe piața imobiliară din România, valoarea sultei și situația personală a părților, instanța apreciază că este rezonabil ca plata sultei să se facă într-un termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Termenul respectiv este suficient de lung pentru a permite pârâților să procure fondurile necesare plății sultei fără a-și primejdui propria întreținere și, totodată, destul de scurt astfel încât să permită reclamantului să dispună de cota sa valorică din moștenire conform intereselor sale.

D. fiind că suma primită cu titlul de sultă depășește cu mai mult de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat reclamantului, în temeiul art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008, instanța îl va obliga pe reclamant să restituie ajutorul public de care a beneficiat. Conform art. 50 ind. 2 din OUG nr. 51/2008, „în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare respectiv, cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență”.

Având în vedere soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei, de admitere a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâții G. C. M. și G. I., și faptul că pârâta G. E. nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli, față de dispozițiile art. 452 și art. 453 C.p.c, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, având în vedere taxa judiciară de timbru plătită în rate de reclamant până la pronunțarea sentinței și onorariul de avocat achitat de acesta conform chitanței de la dosar, în temeiul art. 453 C.p.c. instanța îi va obliga pe pârâții G. C. M. și G. I. să plătească reclamantului suma de 2671,5 lei, cheltuieli de judecată.

Conform art. 452 C.p.c, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. E. domiciliată în București, .. 1, .. 8, ., sector 4, CNP_.

Respinge cererea formulată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite cererea formulată de reclamantul G. N. cu domiciliul ales la C..av. P. A. în București ., sector 4, CNP_, în contradictoriu cu ceilalți pârâți, respectiv G. C. M. domiciliată în București, .. 1, .. 8, ., sector 4, CNP_, și G. I. domiciliată în București, .. 1, ., sector 4, CNP_.

Dispune sistarea stării de coproprietate cu privire la cota de ½ din dreptul de proprietate asupra . București, .. 1 .. 8 . prin atribuirea acesteia către pârâții G. C. M. și G. I..

Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de_,375 lei cu titlul de sultă în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Obligă reclamantul să restituie ajutorul public de care a beneficiat, în cuantum de 2171,5 lei, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâților de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă pârâții G. C. M. și G. I. să plătească reclamantului suma de 2671,5 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2015.

Președinte, Grefier,

N. - M. C.-S.FLORENȚA B.

Red. Jud. N.M. C.S/tehnored N.M. C.S si F.B/ 6 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 985/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI