Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 27-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 969/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.01.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. SA, în contradictoriu cu pârâtul B. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 4 BUCUREȘTI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța, din oficiu, în baza art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară cercetării procesului la 60 de zile.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 244 Cod procedură civilă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească.
În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod Procedură Civilă, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE
Amâna pronunțarea la data de 27.01.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. O. M.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 969
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.01.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta B. M. SA, în contradictoriu cu pârâtul B. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 4 BUCUREȘTI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.01.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.01.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05.08.2014, petenta B. M. SA a formulat plângere împotriva încheierii nr._/30.04.2014 a BCF sector 4 București – OCPI.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că OCPI – BCF sector 4 a nesocotit dispozițiile art. 31 alin 1 din Legea 7/1996 și nu a comunicat încheierea și petentei, în calitate de persoană interesată, astfel că interesele acesteia au fost vătămate și a fost privată de a contesta încheierea în termenul prevăzut de lege.
În drept, petenta a invocat dispozițiile legii 7/1996.
În dovedire, a anexat la dosar încheierea_/25.04.2014, extras de carte funciară pentru informare.
Plângerea a fost legal timbrată.
La cererea instanței, OCPI – BCF sector 4 a atașat la dosar, în copie, toate documentele care au stat la baza pronunțării încheierii de carte funciară nr._/25.04.2014.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată de B. M. P. la data de 25.04.2014 s-a solicitat notarea somației imobiliare din dosarul de executare al acestui B. nr. 168/2014.
Prin încheierea nr._/25.04.2014, s-a dispus, în conformitate cu art. 821 (1) C. notarea urmăririi silite a imobilului identificat cu nr. cadastral_-C1-U48 proprietatea debitoarei V. M. și a debitorului V. A. F., în favoarea creditorului Gusu D. pentru suma de 6.000 euro + 7.500 lei precum și cheltuieli de executare în sumă de 3.497,69 lei sub C.4.
În conformitate cu dispozițiile art. 881 NCC, ,, Înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.
(2) Intabularea și înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară”.
Potrivit art. 821 alin 1 C., odată cu comunicarea încheierii de încuviințare, executorul va solicita biroului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară să dispună, în baza acesteia, notarea urmăririi imobilului în cartea funciară, cu arătarea creditorului urmăritor și a sumei pentru care se face urmărirea.
În conformitate cu dispozițiile art. 902 NCC, ,, Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate.”.
Potrivit art.58 alin.1 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară „Înainte de rezolvarea cererii de către registrator, asistentul-registrator verifică cererea în raport cu datele de carte funciară și menționează în referat dacă există sau nu piedici pentru efectuarea lucrării solicitate, menționând în coala de carte funciară, la observații, numărul de înregistrare al lucrării”.
Se constată, din ansamblul normelor care reglementează publicitatea imobiliară, că scopul activității de publicitate imobiliară este de a aduce la cunoștința terțelor persoane situația obiectivă, de drept și de fapt a unui imobil dintr-o localitate, pentru realizarea căruia înscrierile în cartea funciară se fac cu efect de opozabilitate, fără a constitui, transmite ori modifica drepturile reale asupra imobilelor, dobândite prin titlu.
Pentru a realiza acest scop mențiunile din cartea funciară trebuie să fie în concordanță cu actele depuse în susținerea cererii de intabulare, precum și cu celelalte înscrisuri existente în evidențele oficiale.
Se mai reține că, dispozițiile din NCC reglementează noțiunea de „persoane interesate”.
Astfel, este „persoană interesată” în sensul legii, „persoana în favoarea sau împotriva căreia urmează să se încuviințeze intabularea, înscrierea provizorie a unui drept tabular, radierea sau îndreptarea înscrierii unui drept tabular, notarea altui drept personal ori de creanță, adică antecesorul sau succesorul tabular”.
Orice înscriere în cartea funciară se poate face numai împotriva celui care la data cererii era înscris în cartea funciară sau care urmează să fie înscris ca titular al dreptului asupra căruia se va face înscrierea. Antecesorul sau succesorul tabular se referă la persoanele care figurează în partea a II-a a cărții funciare – înscrieri privitoare la proprietate.
Petenta figurează în partea a III-a – denumită foaie de sarcini – și notarea îi este opozabilă.
Se mai reține că necomunicarea încheierii atacate nu este motiv de anulare a acesteia, Oficiul de C. și Publicitate Imobiliară nu intervine prin operațiunile de înscriere în cartea funciară în drepturile evidențiate în cuprinsul acestora, în vederea realizării unor drepturi proprii, opozabile celor înscriși în cuprinsul cărții funciare, ci în exercițiul unor atribuții care le-a fost conferit prin lege. Astfel, în mod corect, la cererea B. s-a procedat la notarea sarcinii în cartea funciară.
Pentru toate motivele expuse mai sus, instanța urmează să respingă plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea, formulată de reclamanta B. M. SA, cu sediul ales la R. & SPARL din București ..31, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul O.C.P.I. - B. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 4 BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune
la Judecătoria sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. O. M.
← Fond funciar. Hotărâre din 27-01-2015, Judecătoria SECTORUL 4... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1094/2015.... → |
---|