Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 11804/2015
ROMÂNIA
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 30.09.2015
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de petenta V. L. în contradictoriu cu intimatul OFICIULUI DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 4 - BIROUL DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art. 52 alin. 2 din Legea nr. 7/1996).
La apelul făcut în ședință publică a răspuns petenta, prin avocat M. Janette R., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 6).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Petenta, prin apărător, arată că a depus la dosar chitanța cu privire la achitarea diferenței taxei judiciare de timbru în cuantum de 30 lei.
Instanța acordă cuvântul asupra competenței de soluționare a cauzei.
Petenta, prin apărător, arată că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să soluționeze prezenta cauză, având în vedere că încheierea atacată a fost emisă de OCPI – Sector 4, iar imobilul se află, de asemenea, în raza sectorului 4 București.
Instanța, procedând la verificarea competenței, potrivit art. 131 C.pr.civ., la primul termen de judecată cu părțile legal citate, constată că este competentă general, material și teritorial, în temeiul art. 94 C.pr.civ., raportat la art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996, după care, acordă cuvântul asupra estimării duratei procesului și a modalității de administrare a probelor.
Petenta, prin apărător, estimează durata de soluționare a cauzei la 6 luni, cu administrarea probelor în fața instanței.
Instanța, în temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata cercetării procesului la 6 luni și ia act că, prezentă la termenul de azi prin apărător, petenta a solicitat administrarea probelor în fața instanței de judecată, după care, pune în discuție caracterul procedurii de soluționare a plângerii împotriva încheierii de carte funciară formulată.
Petenta, prin apărător, arată că lasă la aprecierea instanței calificarea procedurii de soluționare a cauzei ca fiind una necontencioasă sau invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară.
Instanța invocă excepția lipsei calității procesuale a intimatului Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară și pune în discuție unirea acesteia cu fondul cauzei.
Petenta, prin apărător, arată că este de acord cu unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale a intimatului Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară invocate de instanță din oficiu la termenul de azi.
Instanța, în temeiul art. 248 alin. 4 C.pr.civ., dispune unirea cu fondul cauzei a excepției lipsei calității procesuale a intimatului Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară invocată din oficiu la termenul de azi, apreciind că, pentru soluționarea acesteia este nevoie să se administreze dovezi comune cu cele necesare pentru soluționarea pe fond a pricinii.
În continuare, instanța, nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepții de invocat, acordă cuvântul asupra probelor.
Petenta, prin apărător, solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o concludentă și utilă și, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Petenta, prin apărător, solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată, arătând că executarea s-a făcut la cererea creditorului ipotecar. În susținerea plângerii, invocă sentința penală pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și depusă la dosar ca practică judiciară cu privire la aceste sechestre penale și la menținerea sau nu a acestora. Solicită admiterea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fond și asupra excepției lipsei calității procesuale a intimatului Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 - Biroul de C. și Publicitate Imobiliară invocată din oficiu și unită cu fondul cauzei la termenul de azi
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr._, la data de 04.08.2015 (cerere depusă prin poștă la data de 03.08.2015), petenta V. L. a formulat plângere împotriva încheierii nr._ din data de 20.07.2015 și a solicitat desființarea încheierii de carte funciară nr._/20.07.2015, radierea tuturor sarcinilor care grevează imobilul situat în București, ., ., ., sector 4, identificat cu nr.cadastral_-C1—U10, nr cadastral vechi 559/109, înscris în cartea funciară nr._-C1-U10-provenită din CF pe hartie cu nr._- a UAT București, sector 4.
În motivarea cererii, petenta a arătat că la data de 24.06.2015 i-a fost eliberat actul de adjudecare nr.2185/2012, imobilul arătat fiind adjudecat în urma organizări unei licitații publice.
Parata a luat act că este proprietara imobilului, dar, a menținut sechestrul asigurator instituit în favoarea Ministerului Public-P. de pe lângă Tribunalul Ialomița conform Ordonantei nr. 177/p/2013 din 28.03.2014.
Consideră că în mod greșit parata nu a radiat sarcina din cartea funciara a imobilului deoarece in conformitate cu dispozițiile art. 856 alin.3 Noul Cod Proc. Civ., de la data întabulării, imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanța, creditorii putandu-si realiza aceste cereri numai din prețul obținut."
Potrivit art.249 Noul Cod Proc. P.—"(1) Procurorul. în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua asigurătorii, prin ordonanța sau, dună caz prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării.
Imobilul care face obiectul cererii a fost adjudecat în cadrul licitației organizate in dosarul de executare nr._/06.07.2015 executare demarata în vederea realizarii unui drept de creanța născut din CONTRACT DE CREDIT_/18.11,2008, modificat prin actul adițional nr.42A, contract fidejusiune nr.42/26.02.2010 și contract ipotecă autentificat sub nr.2446/18.11.2010.
Urmare neîndeplinirii obligațiilor contractuale, BCR SA, prin mandatar . SRL a demarat procedura executării silite, fiind format dosarul de executare nr.2185/2012 al B. D. G., L. G. și M. P..
Dreptul de ipotecă este un drept real accesoriu opozabil erga omnes ce a fost înscris în cartea funciară, anterior instituirii sechestrului.
Sechestrul asigurator este o măsură provizorie instituită până la soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal. Petenta face referire și la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția penală nr.3507/01.06.2006.
La cerere petenta a anexat, în copie, înscrisuri-filele 7-15.
OCPI-BCPI Sector 4 a depus, la data de 16.09.2015, prin Serviciul Registratură, actele care au stat la baza emiterii Încheierii nr._/20.07.2015, a încheierii nr._/06.07.2015-f.21-54.
La data de 08.09.2015, prin Serviciul Registratură, petenta a depus un înscris prin care a arătat că plângerea împotriva încheierii de carte funciară a fost formulată în termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor, și anume asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei O. de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, invocată de instanță din oficiu, la termenul de judecată din data de 30.09.2015. Instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, modificată și republicată, soluționarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară se face fără citarea oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară.
Oficiile de cadastru și publicitate, nu intervin, prin operațiunile de publicitate imobiliară dispuse prin încheieri, în conținutul actelor și faptelor juridice evidențiate în cuprinsul acestora, procedura în materie de carte funciară este necontencioasă, registratorul soluționând cererea pe baza actului prin care s-au transmis în mod valabil din punctul de vedere al formei cerute pentru validitatea actului.
Prin urmare, Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4-Biroul de C. și Publicitate Imobiliară, nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, întrucât, indiferent de modul de soluționare a unei cereri de înscriere, nu urmărește satisfacerea unui drept sau unui interes propriu.
De altfel, această concluzie este confirmată și de Decizia nr. LXXII/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a arătat că, în cauzele care au ca obiect plângeri privind înscrierile în carte funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea 7/1996 (actualul art. 31 din Legea 7/1996, republicată), O. de C. și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.
Prin urmare, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei O. de C. și Publicitate Imobiliară – Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, invocată de instanță din oficiu și va respinge plângerea în contradictoriu cu intimata O. de C. și Publicitate Imobiliară-Biroul de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4 Bucuresti ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În pofida acestei constatări, cererea petentei va fi analizată pe fondul acesteia, în condițiile în care procedura de înscriere în cartea funciară, inclusiv plângerea împotriva încheierii de carte funciară, reglementată de dispozițiile art. 31 și urm. din Legea nr. 7/1996, este o procedură necontencioasă, care se completează cu dispozițiile generale privind procedurile necontencioase, astfel cum rezultă și din considerentele Deciziei nr.72/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții Unite, ceea ce înseamnă că temeinicia plângerii împotriva încheierii de carte funciară poate fi analizată în lipsa unui pârât.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, potrivit actului de adjudecare nr.2185/2012 încheiat la data de 24.06.2015 de BNPA D. G., L. G. și M. P.-f.27, imobilul din București, ., ., ., sector 4 a fost dobândit de petentă.
Prin încheierea nr._/06.07.2015-f.22 emisă de BCPI Sector s-a admis cererea petentei de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului menționat, însă în extrasul de carte funciară în partea a III-a Sarcini, au fost păstrate mențiuni cu privire la sechestru asigurator din data de 28.04.2014 instituit prin, Ordonanța nr.177/p/2013 din data de 28.03.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița.
Plângerea împotriva încheierii nr._/06.07.2015 emisă de BCPI Sector 4 a fost respinsă prin încheierea nr._/20.07.2015 emisă de BPCI Sector 4-f.64, 64.
În drept potrivit art.29 alin.1 din Legea nr.7/1996 în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește condițiile limitative prevăzute de acest articol.
Potrivit art.195 alin.5 din Ordinul directorului general al Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară nr.700/2014, sechestrul dispus in condiliile art. 249 din Codul de procedura penală se va nota in baza actului prin care s-a dispus masura asiguratorie, respectiv ordonanța emisa de procuror, hotararea instanței de judecata sau certificat de grefa care cuprinde soluția pronunțata. Radierea se efectueaza in baza ordonanței emise de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea masurii asiguratorii.
Potrivit art.24 din Legea nr.1/1996, înscrierile în cartea funciară sunt: intabularea, înscrierea provizorie și notarea.
(2) Cazurile, condițiile și regimul juridic al acestor înscrieri sunt stabilite de Codul civil, iar procedura de înscriere în cartea funciară, de prezenta lege și de regulamentul aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.
(3) Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil.
(4) Drepturile reale imobiliare și promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta, înscrise în baza unor acte juridice în care părțile au stipulat rezilierea sau rezoluțiunea în baza unor pacte comisorii, se radiază în baza unei:
a) declarații în formă autentică a părților;
b) încheieri de certificare fapte, prin care notarul public constată îndeplinirea pactului comisoriu, la solicitarea părții interesate;
c) hotărâri judecătorești.
Acțiunea formulată de petentă reprezintă plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Prin plângere petenta a criticat încheierea nr._ din data de 20.07.2015 prin care s-a respins cererea de reexaminare a încheierii nr._/06.07.2015, însă a solicitat și radierea tuturor sarcinilor care grevează imobilul situat în București, ., ., ., sector 4. Petenta și-a întemeiat cererea de radiere a sarcinilor pe art.856 alin.3 C.pr.civ.
Măsura asiguratorie a sechestrului imobiliar la care se referă petenta a fost instituită prin Ordonanța nr.177/p/2013 din data de 28.03.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița și înscrisă sub C11 în CF_ C1-U10 Municipiul București-Sectorul 4.
Într-o asemenea situație trebuie date eficiență prevederilor art.250 C.pr.penală referitoare la contestarea măsurilor asiguratorii.
Pe de altă parte, prevederile art.195 alin.5 din Ordinul directorului general al Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară nr.700/2014 fac referire expres la radierea măsurii asiguratorii în baza ordonanței emise de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea masurii asiguratorii.
Instanța reține că nu s-a făcut dovada de petentă că Ordonanța nr.177/p/2013 din data de 28.03.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița a fost ridicată în dosarul penal sau desființată prin căile de atac prevăzute de lege, sechestrul asigurator nefiind „sarcini stinse" în accepțiunea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 7/1996.
Ordonanța nr.177/p/2013 din data de 28.03.2014 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița cât și încheierea de carte funciară prin care s-a dispus notarea sarcinei sunt anterioare procesului verbal de adjudecare prin care petenta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului. În situația în care bunul sechestrat aparține în acest moment petentei, care este terț față de măsura dispusă de procuror, acesta poate formula plângere adresată procurorului sau instanței penale.
Registratorul de carte funciară din cadrul Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară în soluționarea cererii nu poate dispune asupra radierii unei măsuri asiguratorii, în lipsa dovezilor menționate.
Referirea petentei la Decizia nr.1392/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu schimbă concluziile de mai sus, deoarece, Decizia menționată fiind pronunțată într-o cauză penală.
În sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente: legalitatea formală și legalitatea materială.
Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la Biroul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea sau radierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea și actele ce o însoțesc.
Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea sau radierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic sau pentru radiere, iar pe de altă parte să cerceteze, dacă potrivit cuprinsului cărții funciare, nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.
Prin urmare, examinarea registratorului se mărginește la verificarea valabilității actului a cărui înscriere sau radiere se cere și a posibilității înscrierii sau radierii în raport de înscrierile făcute deja în cartea funciară, cu privire la imobil.
În speță, registratorul de carte funciară avea abilitatea de a verifica doar dacă există o ordonanță emisă de procuror sau a hotărârii judecătorești care dispune ridicarea masurii asiguratorii.
Pe cale de consecință, sechestrul asigurător nu pate fi desființat cu ocazia analizării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru notarea în cartea funciară ori pe calea rectificării cărții funciare sau a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, deoarece în cadrul acestor proceduri nu pot fi analizate condițiile de fond ale actelor prin care au fost instituite și aplicate măsuri asigurătorii penale, verificarea limitându-se strict la un aspect formal.
Prin urmare, instanța a respinge plângerea împotriva încheierii de carte funciară ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4-Biroul de C. și Publicitate Imobiliară.
Respinge acțiunea față de Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sector 4-Biroul de C. și Publicitate Imobiliară, cu sediul în București, B-dl. Expoziției nr. 1A, sector 1, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesual pasivă.
Respinge cererea formulată de petenta V. L., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul C.. Av. „M. Janette R.”, situat în București, B-dl. Râmnicu Sărat nr. 6, ., ., sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./4 ex.
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria... | Întoarcere executare. Sentința nr. 30/2015. Judecătoria... → |
---|