Pretenţii. Hotărâre din 03-03-2015, Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 2696/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.02.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . contradictoriu cu pârâții B. A. și D. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta prin avocat, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind cereri de formulat si excepții de invocat instanta constatat cauza in stare de judecată și acordă cuvantul pe fondul cauzei.
Avocatul reclamantei pune concluzii de admitere a cererii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâților la plata sumei de_,29 reprezentand debit restant neachitat, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera precum și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art. 260 Cod procedură civilă, va amâna pronunțarea, motiv pentru care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 03.03.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. O. M.
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2696
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: GABRIELA CRISTINA MAZILU
GREFIER: D. O. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . contradictoriu cu pârâții B. A. și D. M., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 16.02.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, la data de 03.03.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.01.2013 sub numărul_ și modificată la 16.09.2013 reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . în judecată pe pârâtele B. A. și D. M. solicitând obligarea acestora la plata sumei de: 14.937,29 lei din care 8.141 lei reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei MAI 2010 – IULIE 2013, 420 lei fond de reparații, 6.205,89 lei penalități 2% și 700 lei cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat, în esență, că B. A. și D. M., în calitate de proprietare ale apartamentului nr. 47 din București, ., . nu au mai achitat cotele de întreținere aferente acestui apartament, cuantumul total al datoriilor restante ridicându-se la suma de 14.937,29 lei din care 8.141 lei cote de întreținere restante pentru MAI 2010 – IULIE 2013, 6.205,89 lei penalități, 420 lei fond de reparații, 170,40 lei fond de rulment.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 50 in legea 114/1996, art. 46 și 47 din legea 230/2007, art. 111, 112, 113, 114 C...
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copii, următoarele acte: certificat de înregistrare fiscală, proces verbal al Adunării Generale din 10.05.2010, somație, tabel întreținere restanță, liste de plată a întreținerii, fișa de calcul, alte înscrisuri.
Conform dispozițiilor art.50 alin.2 din Legea nr.230/2007 cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar.
În drept au fost invocate prevederile art.242 C.pr.civ.
La data de 16.09.2013 pârâtele au formulat întâmpinare prin care a contestat modul de calcul și cuantumul debitului datorat reclamantei.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri și expertiză contabilă .
Raportul de expertiză tehnică contabilă a fost întocmit de expert tehnic contabil D. P. la data de 02.07.2014 și atașat la dosarul cauzei filele 233-248.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit evidențelor depuse de reclamantă și contestate de pârâtă nu au fost achitate cotele de întreținere aferente apartamentului nr.47 din București, ., ., pentru perioada MAI 2010 – IULIE 2013.
Conform dispozițiilor art.46 alin.1 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”. Aceeași prevedere este cuprinsa și în dispozițiile art.32 alin.1 din H.G. nr.1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În cauza de față, pârâtele sunt proprietarele apartamentului 47 situat în București, ., ., astfel că le revine obligația de a contribui la cheltuielile de întreținere comune prin achitarea cotelor de întreținere lunare aferente apartamentului pe care îl dețin în proprietate.
Având în vedere și hotărârile Adunării generale a proprietarilor prin care s-au stabilit fondul de reparații și fondul de rulment, instanța reține că pârâtele datorează reclamantei și aceste sume de bani.
Totodată, întrucât pârâtele nu și-au respectat obligația de a plăti cheltuielile de întreținere în termenul de 20 de zile de la afișarea listelor de plată prevăzut de art. 49 al. 2 din Legea nr. 230/2007, aceasta datorează penalități reclamantei în conformitate cu art. 49 al. 1 din Legea nr. 230/2007 care stipulează că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată.
Pe cale de consecință, având în vedere aceste prevederi legale precum și Hotărârea Adunării generale a proprietarilor din data de 10.05.2010 prin care s-a stabilit aplicarea de penalități de 0,2 % pe zi de întârziere la plata cotelor restante de întreținere, instanța reține că pârâtele sunt obligate să achite penalitățile de întârziere dacă nu respectă termenele de plată stabilite.
În ceea ce privește cuantumul acestor sume, instanța reține că din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert contabil D. P., rezultă că pentru perioada MAI 2010 – IULIE 2013, pârâtele datorează reclamantei suma de 14.937,29 lei din care 8.141 lei reprezentând cote de întreținere pentru perioada MAI 2010 – IULIE 2013, 6.205,89 lei penalități, 170,40 lei fond de rulment, 420 lei fond de reparații.
Constatând că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, în baza art. 50 din Legea 230/2007, instanța va admite acțiunea și le va obliga pe pârâte la plata acestor sume către reclamantă.
În baza art.274 lin.1 C.pr.civ., reținând culpa procesuală a pârâtelor, urmează să oblige pârâtele la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă în prezenta cauză, reprezentând onorariu de avocat, și să respingă ca neîntemeiată cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . sediul în București, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâții B. A. și D. M., ambii cu domiciliul ales la C..Av. B. L., cu sediul în București, .-13, ., sector 4.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei 14.937,29 lei din care 8.141 lei reprezintă cote de întreținere restante aferente perioadei mai 2010 – iulie 2013; 170,40 lei fond de rulment, 420 lei fond de reparații și 6.205,89 lei penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Obligă pârâtele să plătească reclamantei 700 de lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. O. M.
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 19/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9957/2015. Judecătoria... → |
---|