Pretenţii. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 12033/2015

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 4 București

Sediu: .-4, Sector 4 Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 06.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: EUGENIA DAHORE

Grefier: T. C. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari . . - sector 3, București, ., . și pe pârâții P. A. G. - sector 3, București, ., ., .>P. D. V. - sector 3, București, ., nr. 2, . obiect pretenții - consfintirea acordului de mediere..

La apelul nominal răspund pârâții personal, lipsind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței stadiul procesual al pricinii - în primă instanță, în etapa cercetării procesului, la primul termen de judecată, după care:

Pârâții arată că între părți a fost încheiat un acord de mediere.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusa la data de 19.08.2015, si inregistrata pe rolul instantei sub nr. _ , reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . . - sector 3, București, ., . și pe pârâții P. A. G. - sector 3, București, ., ., .>P. D. V. - sector 3, București, ., nr. 2, . instantei, in temeiul prevederilor art.59 alin.(2) Legea 192/2006 cu modificările si completările ulterioare, se se pronunte o hotarare de expedient, care sa consfiinteasca înțelegerea partilor concretizata in ACORD DE MEDIERE Încheiat la data de 03.08.2015 în baza Contractului de Mediere nr 174 din 03.08.2015, proces verbal de inchidere a medierii, ca urmare a exprimării voinței partilor semnatare, libere si neviciate.

In drept, art. 438 și următoarele din codul de procedură civilă și a art. 59 alin (2) din Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare.

Au fost anexate cererii urmatoarele inscrisuri: ACORD DE MEDIERE Încheiat la data de 03.08.2015 în baza Contractului de Mediere nr 174 din 03.08.2015, proces verbal de inchidere a medierii. Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru suma de 20 lei.

In drept, instanta retine ca in conformitate cu prevederile art 56 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator (1)Procedura de mediere se inchide, dupa caz:

a)prin incheierea unei intelegeri intre parti in urma solutionarii conflictului; iar potrivit art 58 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, (1)Cand partile aflate in conflict au ajuns la o intelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimtite de acestea si care are valoarea unui inscris sub semnatura privata. (2)Intelegerea partilor nu trebuie sa cuprinda prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice,

(3)Intelegerea partilor poate fi afectata, in conditiile legii, de termene si conditii .

Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la indeplinirea conditiilor de fond si de forma, notarul public sau instanta de judecata, dupa caz, putandu-le aduce modificarile si completarile corespunzatoare cu acordul partilor

Conform dispozitiilor art 59 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, (2)Partile se pot infatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca intelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei in a carei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea prin care instanta incuviinteaza intelegerea partilor se da in camera de consiliu si constituie titlu executoriu in conditiile legii. Dispozitiile art. 432-434 din Codul de procedura civila se aplica in mod corespunzator.

In verificarea dispozitiilor art 58 alin 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator,instanta constata ca intelegerea partilor nu cuprinde prevederi care aduc atingere legii si ordinii publice, astfel ca nu exista impedimente ca instanta sa ia act de acesta intelegere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de invoiala partilor - reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . . - sector 3, București, ., . și pârâții P. A. G. - sector 3, București, ., ., .>P. D. V. - sector 3, București, ., nr. 2, .> Consfinteste intelegerea acestora, in continutul prezentat in scris, prin acordul de mediere, încheiat la data de 03.08.2015, astfel Noi,

Asociația de Proprietari ., cu sediul în București, ., . sector 3, având codul de înregistrare fiscală (C.) nr._ reprezentată prin domnul I. I., domiciliat în ., ., legitimat cu C.I. . nr._, eliberat de SCPEP sector 3, la data de 08.01.2014, CNP_, în calitate de administrator,

și

Doamna P. A. G., domiciliata in Bucuresti, ., ., ., legitimata cu C.I. . nr._, eliberată de SPCEP S3 biroul nr.2, la data de 26.10.2009 CNP_,

si

Domnul P. D. V., domiciliata in Bucuresti, . nr. 2, ., legitimat cu C.I. . nr._, eliberată de SPCEP S3 biroul nr.1, la data de 03.04.2006 CNP_,

în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de niciun viciu de consimțământ, ce are ca obiect debitele neachitate, în valoare de 8.991,07 lei pentru apartamentul 4, bloc 70 ., ., sect.3, București, reprezentând cote de întreținere, penalități la furnizori datorate Asociația de Proprietari . sediul în București, ., ., având codul de înregistrare fiscală C. _ și suntem întru-totul de acord cu cele convenite mai jos, după cum urmează:

Noi, P. A. G. si P. D. V. recunoastem suma de 8.991,07 lei ce reprezintă cote de întreținere, datorată Asociației de P. . sediul în București, ., ., pentru imobilul situat în București, ., ., sect.3.

Noi, P. A. G. si P. D. V. am decis ca suma de 900 de lei ce reprezintă cheltuieli pentru recuperarea creanțelor și onorariul mediatorului să fie achitată de către Asociația de Proprietari . sediul în București, ., ., urmând a fi recuperată de la mine până la data de 28.02.2017.

Noi, P. A. G. si P. D. V. suntem de acord să achitam debitele restante, în valoare totală de 9.891,07 lei ce reprezintă cote de întreținere, cheltuieli pentru recuperarea creanțelor și onorariu mediatorului datorate Asociației de P. . sediul în București, ., ., până la data de 28.02.2017, dată de referință, după cum urmează:

  1. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.08.2015;
  2. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.09.2015;
  3. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.10.2015;
  4. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.11.2015;
  5. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.12.2015;
  6. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.01.2016;
  7. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 29.02.2016;
  8. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.03.2016;
  9. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.04.2016;
  10. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.05.2016;
  11. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.06.2016;
  12. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.07.2016;
  13. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.08.2016;
  14. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.09.2016;
  15. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.10.2016;
  16. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.11.2016;
  17. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.12.2016;
  18. Suma de 500 lei va fi achitată până la data de 30.01.2017;
  19. Suma de 891,07 lei va fi achitată până la data de 28.02.2017;

Asociația de Proprietari . sediul în București, ., . mă oblig ca o dată cu plata debitelor neachitate, conform graficului de mai sus, să achit și cotele de întreținere aferente lunii în curs, pentru a evita acumularea de noi datorii. În cazul în care nu voi îndeplini obligația de plată asumată în prezentul paragraf, plata pe care o voi efectua va stinge cu prioritate cotele de întreținere aferente lunii în curs (conform listelor ce vor fi afișate), urmând ca diferența să stingă debitele neachitate conform graficului de mai sus.

Noi, P. A. G. si P. D. V., declar că întârzierea la plata obligațiile asumate prin prezentul acord de mediere conform graficului mai sus prezentat, cu mai mult de 30 de zile, transferă beneficiul termenului în favoarea Asociația de Proprietari . art. 1413 alin. 1 Cod civil.

Noi, Asociația de Proprietari . sediul în București, ., ., suntem de acord ca doamna P. A. G. si domnul P. D. V. , să achite debitele restante în valoare de 9.891,07 lei reprezentând cote de întreținere, cheltuieli cu recuperarea creanței și onorariu mediator, pentru apartamentul 4 situat în București, ., ., conform planului stabilit în prezentul acord.

Noi, Asociația de Proprietari . sediul în București, ., ., declarăm că pană la data de 28.02.2017 data de referință, nu vom demara nicio procedură de recuperare a debitelor restante pentru apartamentul 4 situat în București, ., ., în valoare de 9.891,07 lei decât în situația în care doamna P. A. G. si domnul P. D. V. nu-și respectă obligațiile asumate prin prezentul acord de mediere.

Aceasta este voința noastră comună și liber exprimată cu privire la stabilirea modului de stingere a creanțelor născute între noi.

Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnătură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice și poate fi supus verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.

Încheiat azi, 03.08.2015 la biroul de mediere al Societatii Civile Profesionale de Mediatori „R., S., S. și S.” din Bucuresti, ., ., ., sect. 4, în 4 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă și unul pentru instanță.

Asociația de Proprietari .> prin președinte I. I.

A. G.

P. D. V.

Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER

E. D. T. C. M.

Red./ Jud. E.D./5 ex./ 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI