Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 15055/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08.12.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: ANDRIESCU ROXANA

GREFIER: D. I. G.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari . .. 9, cu sediul ales la Cabinet de Avocat B. M. Ș., situat în București, .. 3, ., în contradictoriu cu pârâții S. G. și S. M., ambii cu domiciliul în București, .. 9, ., ., având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin avocat B. M. Ș., lipsind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței faptul că reclamanta a depus la dosar adresă și cerere precizatoare.

Instanța pune în discuție excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată depusă la dosar la data de 06.11.2015, față de dispozițiile art. 204 C.pr.civ.

Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției, având în vedere că nu este o modificare de cerere, ci este o cerere de majorare a pretențiilor.

Instanța apreciază ca fiind tardivă modificarea cererii de chemare în judecată înregistrată la dosar la data de 06.11.2015, având în vedere dispozițiile art. 204 C.pr.civ. si imprejurarea ca prin cererea precizatoare din data de 06.11.2015 a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de intretinere pentru o alta perioada decat cea mentionata prin cererea precizatoare anterioara și constată ca fiind valabilă cererea modificatoare formulată în cauză la data de 03.11.2015.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată ulterior, obligarea pârâților la plata sumelor solicitate, reprezentând cote de întreținere restante, penalități și fond de reparații.

Cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr._, la data de 06.04.2015, reclamanta reclamanta Asociația de Proprietari . .. 9 a chemat in judecata pe pârâții S. G. și S. M., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea in solidar a acestora la plata sumei de 4979,40 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2013 – ianuarie 2015 si a sumei de 2018,67 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca pârâtii, proprietari ai apartamentului nr. 46 din blocul administrat de reclamanta, nu au mai achitat, la termenele prevăzute, cota parte legală ce revenea apartamentului nr. 46 din . penalitati de intarziere.

În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legii nr. 230/2007, art. 998, 999 C.civ.

La cerere reclamanta a anexat, în copie, înscrisuri.

Paratii au depus intampinare, prin care au recunoscut pretentiile reclamantei, sustinand ca vor plati sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecata si penalitati de intarziere.

La data de 08.09.2015 reclamanta si-a precizat cererea, solicitand obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 7806,18 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei noiembrie 2013 – iulie 2015 si a sumei de 5040,53 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade, cu cheltuieli de judecată.

La data de 03.11.2015 reclamanta si-a precizat cererea, solicitand obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 7103,48 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2013 – iulie 2015 si a sumei de 5040,53 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade, cu cheltuieli de judecată, invederand ca pentru luna noiembrie 2013 instanta s-a pronuntat printr-o alta hotarare, pronuntata in dosarul nr._ .

La data de 06.11.2015 reclamanta si-a precizat din nou cererea, solicitand obligarea in solidar a paratilor la plata sumei de 7451,08 lei, reprezentând cote de întreținere restante aferente perioadei decembrie 2013 – septembrie 2015 si a sumei de 5071,69 lei, reprezentand penalitati de intarziere aferente aceleiasi perioade, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din data de 08.12.2015 instanta a invocat din oficiu si a admis exceptia tardivitatii modificarea cererii de chemare în judecată înregistrată la dosar la data de 06.11.2015, având în vedere dispozițiile art. 204 C.pr.civ. si imprejurarea ca prin cererea precizatoare din data de 06.11.2015 a solicitat obligarea paratilor la plata cheltuielilor de intretinere pentru o alta perioada decat cea mentionata prin cererea precizatoare anterioara.

La aceeasi data, instanta a constatat ca fiind valabilă cererea modificatoare formulată în cauză la data de 03.11.2015.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâtii sunt proprietari ai apartamentului nr. 46 situat în blocul administrat de reclamanta, dupa cum rezulta din sustinerile reclamantei necontestate de parati.

Din listele de întreținere depuse la dosar de către reclamanta Asociația de proprietari reiese că nu s-au mai achitat cotele ce rezultă din cheltuielile de întreținere pentru perioada decembrie 2013 – iulie 2015, pârâtii datorând suma de 7103,48 lei.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari

Prin H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari s-a stabilit, potrivit dispozițiilor art. 25, obligația fiecărui proprietar din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

Se constată, așadar, din analizarea listelor de întreținere depuse, a cererii de chemare in judecata și a centralizatorului platilor, că pârâtii datorează suma de 7103,48 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2013 – iulie 2015.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța reține că Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși cota restantă la care s-a aplicat.

Acestea au fost calculate de către reclamantă în raport de procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari din data de 19.04.2010, prin care s-a stabilit aplicarea unei penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere.

Insa, analizand centralizatorul depus la dosar, instanta constata ca pentru lunile decembrie 2013 – februarie 2014, penalitatile de intarziere au fost calculate in mod nelegal, suma penalitatilor depasind cuantumul debitelor lunare asupra carora au fost calculate.

Prin urmare, va obliga pârâtii la plata sumei de 4016,89 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, aferente perioadei decembrie 2013 – iulie 2015.

In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de obligare a paratilor in solidar, instanta constata ca potrivit art. 1445 C.civ., „Solidaritatea dintre debitori nu se prezuma. Ea nu există decât atunci cand este stipulată expres de parti ori este prevazuta de lege”.

Ca urmare, intrucat reclamanta nu a facut dovada solidaritatii pasive a debitorilor, iar potrivit dispozitiilor legale mentionate, regula generala aplicabila si in cauza este ca obligatia paratilor este divizibila si egala intre debitori, instanta va respinge cererea reclamantei de obligare a paratilor, in solidar.

Având în vedere cele expuse, instanța va admite in parte cererea precizata și va obliga pârâtii la plata către reclamantă a sumei de sumei de 7103,48 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada decembrie 2013 – iulie 2015 si a sumei de 4016,89 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, aferente aceleiasi perioade.

In temeiul art. 453 C.proc.civ., instanta va obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar, avand in vedere si admiterea doar in parte a cererii de chemare in judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite in parte acțiunea precizata de reclamanta Asociația de Proprietari . .. 9, cu sediul ales la Cabinet de Avocat B. M. Ș., situat în București, .. 3, ., în contradictoriu cu pârâții S. G. și S. M., ambii cu domiciliul în București, .. 9, ., ..

Obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de 7103,48 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada decembrie 2013 – iulie 2015.

Obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de 4016,89 lei, reprezentand penalitati de intarziere asupra restantelor inregistrate la cotele de intretinere, aferente aceleiasi perioade.

Obliga paratii la plata catre reclamanta a sumei de 800 lei, reprezentand cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel care va fi depus la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. ROMANDODE I. G.

Red. Jud. A.R../Th.red D.I.G. 5 ex./2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI