Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 12514/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 14.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - N.-M. C.-S.

GREFIER - E. C. B.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea la data de 14.10.2015, având nevoie de timp pentru a delibera.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 7.04.2015, sub nr._, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de 2344,94 lei cu titlul de onorariu conform contractului de mandat nr._/15.07.2010 și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare reclamanta a precizat că a încheiat cu pârâta contractul de mandat pentru recuperarea unui debit de_ lei de la . SRL iar în baza acelui contract a demarat, prin avocații colaboratori, procedura de recuperare a acelei creanțe atât pe cale amiabilă cât și prin intermediul instanțelor judecătorești sens în care au fost formulate cereri de învestire cu formulă executorie a biletelor la ordine, cererile respective făcând obiectele dosarelor nr._ ,_ și_, iar la data de 4.10.2011 au ridicate cele trei bilete la ordin învestite cu formulă executorie. Reclamanta a mai precizat că la data de 2.08.2011 exista o cerere de deschidere a procedurii de insolvență în ceea ce o privește pe debitoarea Prima Trans Intens SRL pe rolul Tribunalului București, la data de 7.03.2011 fiind deschisă procedura de faliment în formă simplificată. De asemenea, a învederat că a transmis pârâtei la data de 12.07.2012 cererea de înscriere a creanței iar la data de 16.07.2012 pârâta a trimis un răspuns în sensul că dorește încetarea contractului de mandat astfel încât, în raport de dispozițiile art. 13 din anexa nr. 1 pag 2, s-a emis o înștiințare referitoare la obligația de plată a onorariului ca urmare a încetării demersurilor. Reclamanta a mai precizat că, potrivit art. 12 din Anexa 1 pag 2 la contractul de mandat și art. 13 din aceeași Anexă, mandantul este obligat la plata onorariului în cuantum de 9% din valoarea debitului de recuperat, plus TVA, respectiv la plata sumei de 2344,94 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270 Cod Civil, art. 2026 și art. 2027 Cod Civil.

În dovedire reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și a depus la dosar copia contractului de mandat, copiile anexelor la acesta, copiile cererilor de învestire cu formulă executorie a biletelor la ordine, extrase de pe portalul instanței cu privire la soluțiile pronunțate asupra cererilor respective, copia corespondenței dintre părți și alte înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 169,15 lei în conformitate cu art. 3 din OUG nr. 80/2013.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată învederând că demersurile pentru înscrierea creanței în tabelul creanțelor întocmit în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București cu privire la procedura insolvenței în ceea ce o privește pe Prima Trans Intens SRL trebuia să fie efectuate cu respectarea termenului stabilit în acest sens de instanța competentă or cererea transmisă de către reclamantă este ulterioară datei întocmirii Tabelului preliminar. Pârâta a mai precizat că reclamanta este cea vinovată de neînregistrarea creanței în tabel iar refuzul de înscriere a creanței a fost dat în contextul în care termenul pentru depunerea unei astfel de cereri era depășit.

Prin întâmpinare pârâta a solicitat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, solicitare la care reprezentantul pârâtei a renunțat însă la ultimul termen de judecată.

În dovedire pârâta a propus proba cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, extras de pe portalul instanței cu privire la dosarul având ca obiect procedura insolvenței precum și un extras de pe pagina Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a învederat că pârâta a fost informată despre existența dosarului referitor la procedura insolvenței în data de 10.02.2012 iar la data de 14.03.2012 pârâta a comunicat că nu știe dacă dorește înscrierea creanței. Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat să fie administrată și proba cu interogatoriul pârâtei.

În cursul judecății părțile au completat probatoriul depunând copiile unor înscrisuri suplimentare.

Pârâta a depus note de ședință la data de 15.06.2015 solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare, s-a învederat că dispozițiile art. 12 din Anexa nr. 1 la contract nu sunt incidente în cauză iar la dosar nu s-au depus dovezi care să ateste împiedicarea în vreun fel a reclamantei să întreprindă demersuri în vederea realizării obiectului contractului de mandat pentru a se putea reține incidența dispozițiilor art. 13 din Anexa nr. 1 la contractul de mandat. Pârâta a mai susținut că mandatarul avea obligația de a se adresa unui executor judecătoresc pentru începerea executării silite împotriva societății Prima Trans Intens SRL. În ceea ce privește cererea de înscriere a creanței, pârâta a învederat că reclamanta avea posibilitatea, în temeiul contractului de mandat, de a încheia contracte de asistență juridică astfel încât putea îndeplini singur formalitățile necesare pentru depunerea declarației de creanță iar răspunsul din 16.04.2012 nu poate fi considerat un refuz al înscrierii creanței și o împiedicare a mandatarului de a realiza obiectul contractului de mandat.

La termenul din 17.06.2015 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru reclamantă și proba cu interogatoriul pârâtei. Ulterior, pârâta a depus la dosar alte note de ședință prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune învederând că ultimele acte ce pot fi considerate executate pentru realizarea obiectului contractului de mandat sunt cele din 25.10.2010, respectiv încheierile pronunțate de Judecătoria Urziceni de învestire cu formulă executorie a biletelor la ordine, astfel încât termenul de prescripție a început să curgă la 25.10.2010 și s-a împlinit anterior depunerii cererii de chemare în judecată. În motivare pârâta a făcut trimitere și la decizia nr. 1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând înscrisurile de la dosar, instanța reține că părțile au încheiat la data de 15.07.2010 contractul de mandat nr._ referitor la recuperarea debitului prevăzut în tabelul din Anexa 1 la contract, Anexă în care se regăsește suma de_ lei, ce reprezintă debitul de recuperat de la . SRL, de către reclamantă, în numele pârâtei. În baza acestui mandat reclamanta a făcut o . demersuri pentru recuperarea creanței respective, depunând cereri de învestire cu formulă executorie care au fost admise de Judecătoria Urziceni în dosarele nr._ ,_ și_ la data de 25.10.2010. Ulterior, reclamanta a informat pârâta la data de 10.02.2012, prin intermediul poștei electronice, cu privire la existența dosarului nr._/3/2011 aflat pe rolul Tribunalului București având ca obiect procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei . SRL, mesaj la care pârâta a răspuns, tot prin intermediul poștei electronice, că se gândește dacă să înscrie sau nu creanța. La data de 12.07.2012 reclamanta a insistat comunicând pârâtei, prin intermediul poștei electronice, declarația de creanță împreună cu înștiințarea privind cheltuielile aferente depunerii cererii la instanță iar la data de 13.07.2012 pârâta a răspuns în sensul că nu va merge mai departe în ceea ce privește procedura cu debitoarea Prima Trans Intens SRL. Prin răspunsurile la interogatoriu pârâta nu a făcut nicio recunoaștere care, coroborată cu înscrisurile de la dosar, să conducă la soluționarea cauzei.

Examinând cu precădere excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că dreptul de a solicita de la pârâtă plata onorariului stabilit prin contractul de mandat, în temeiul art. 13 din Anexa nr. 1 la contract, s-a născut în iulie 2012 când pârâta și-a exprimat manifestarea de voință referitoare la încetarea contractului de mandat. Prin urmare, în raport de dispozițiile art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil conform cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit și art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, conform cărora Legea nr. 287/2009 intră în vigoare la 1.10.2011, instanța reține că prescripția dreptului la acțiune în cauza de față este guvernată de dispozițiile Codului Civil, nu de dispozițiile Decretului nr. 167/1958, chiar dacă încheierea contractului în baza căruia se solicită angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei a avut loc înainte de 1.10.2011.

Conform art. 2500 alin. 1 Cod Civil, dreptul material la acțiune, denumit în continuare drept la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege iar conform art. 2501 alin. 1 Cod Civil, drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Pe de altă parte, conform art. 2517 Cod Civil, termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen iar conform art. 2524 Cod Civil, dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face, prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia să o execute.

Aplicând aceste dispoziții la cauza de față, instanța reține că termenul de prescripție de 3 ani care a început să curgă în iulie 2012, respectiv la data la care pârâta a comunicat dorința de încetare a contractului de mandat, nu era împlinit la data de 7.04.2015 când a fost sesizată instanța cu prezentul litigiu.

În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, instanța reține că, potrivit art. 12 din Anexa nr. 1 la contractul de mandat, un client este obligat, dacă apar probleme legate de debitori în fața instanței de judecată să trimită mandatarului în termen util actele solicitate iar dacă acestea nu ajung în termenul solicitat de mandatar astfel încât să poată fi depuse în timp util în dosarul de instanță și din această cauză se pierde procesul în speță, mandantul trebuie să plătească mandatarului onorariul stabilit în Anexa 1. De asemenea, potrivit art. 13 din Anexa nr. 1 la contract, dacă mandantul dorește încetarea contractului de mandat, el va plăti mandatarului onorariul stabilit în Anexa 1 întrucât se consideră că nu a lăsat libertatea de acțiune mandatarului și prin aceasta a prejudiciat șansele de rezolvare, colectare și recuperare a creanței care a format obiectul contractului de mandat. Conform Anexei nr. 1, pag, 6, onorariul este de 9% din valoarea debitului recuperat plus TVA.

Având în vedere dispozițiile art. 6 alin. 2 Cod Civil, conform cărora actele și faptele juridice încheiate sau, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, dispozițiile art. 220 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 privind . Legii nr. 287/2009 la data de 1.10.2011 și data încheierii contractului de mandat, 15.07.2010, instanța reține că efectele contractului de mandat, inclusiv condițiile angajării răspunderii civile contractuale a pârâtei, sunt guvernate de legea în vigoare la data încheierii contractului, respectiv de dispozițiile Codului civil din 1864.

Potrivit art. 969 și art. 970 Cod Civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu bună-credință iar potrivit art. 1073 Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.

În cauza de față pârâta nu a contestat legalitatea contractului de mandat iar prin semnarea sa de către reprezentantul pârâtei, aceasta și-a asumat obligația prevăzută la art. 13 din Anexa nr. 1 de plată a onorariului în cazul în care dorește încetarea contractului de mandat, cum s-a întâmplat în cauza de față. Art. 13 din contract nu distinge între ipoteza manifestării justificate de voință de încetare a contractului și ipoteza manifestării nejustificate de voință de încetare a contractului, astfel încât onorariul este datorat ori de câte ori se dorește încetarea contractului indiferent de motivația avută în vedere de mandant. Mai mult, în condițiile în care pârâta a fost informată în februarie 2012 cu privire la existența dosarului ce a avut ca obiect procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei Prima Trans Intens SRL iar aceasta a transmis reclamantei că nu știe dacă dorește sau nu înscrierea creanței, nu se poate reține culpa exclusivă a reclamantei pentru nedepunerea cererii în termenul stabilit de Tribunalul București.

În ceea ce privește art. 12 din Anexa nr. 1 la contract, instanța reține că ipoteza reglementată de acea prevedere contractuală nu se regăsește în cauză.

În consecință, în temeiul art. 969 și 970 Cod Civil, instanța va admite cererea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 2344,94 lei cu titlul de onorariu.

Față de dispozițiile art. 453 alin. 1 C.p.c conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanța o va obliga pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 169,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru plătită de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.

Admite cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta ., J23/654/2005, CUI RO17417879, cu sediul procesual ales în sectorul 6, București, Preciziei Business Center, ., .>și pe pârâta ., cu sediul în sectorul 4, București, .. 9, ., ., J_, CUI_, având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2344,94 lei cu titlul de onorariu conform contractului de mandat nr._/15.07.2010.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 169,15 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sector 4 București.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 14.10.2015.

Președinte, Grefier,

N.-M. C.-S.E. C. B.

Red./Dact. Jud. N.M.C.S., Gref. E.C.B./2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI