Pretenţii. Sentința nr. 1571/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1571/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1571/2015

ROMÂNIA

DOSAR NR._/4/2014

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1571

Ședința publică de la 09.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte – C. P.

Grefier – M. maria pană

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul C. L. SECTOR 4 PRIN PRIMARUL SECTORULUI 4 în contradictoriu cu pârâții S. C. M., S. F. C. ȘI S. M. L., având ca obiect pretenții, reziliere contract și evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic M. Săndeiu și pârâtul S. C. M., lipsind ceilalți pârâți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată.

Reprezentantul reclamantei depune la dosar delegație.

Instanța procedează la legitimarea pârâtului care prezintă instanței actul de identitate . nr._/2010.

Instanța, verificând competența la primul termen de judecată în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, constată că instanța este legal investită competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod de procedură civilă instanța estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.

Ia act că pârâții nu au formulat întâmpinare și constată decăzuți pârâții din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții în afara celor de ordine publică.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pentru propunerea probelor.

Reprezentantul reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, pertinentă și utilă cauzei, putând duce la dezlegarea pricinii.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă părților cuvântul.

Reprezentantul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum este formulat, obligarea pârâților la plata chiriei restante, rezilierea contractului de închiriere pentru neplată și evacuarea pârâților. Arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pârâtul arată că recunoaște debitul dar că are o situație materială grea, are 5 copii iar soția sa a decedat. Solicită respingerea acțiunii.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 1 Cod de procedură civilă instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ în data de 24.07.2014, astfel cum a fost modificată la data de 02.02.2015 (filele 74-75 reclamantul C. L. SECTOR 4 PRIN PRIMARUL SECTORULUI 4 a chemat în judecată pârâții S. C. M., S. F. C. ȘI S. M. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună

  1. obligarea pârâtului S. C. M. să achite reclamantului 6440.09 lei reprezentând: 5154,21 lei cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada octombrie 2012 – noiembrie 2014, 414,35 lei penalități de întârziere calculate până la data de 23.01.2015 aferente debitului principal reprezentând cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere; 447,8 lei chirie pentru perioada mai 2013 –decembrie 2014, 423,73 lei penalități de întârziere aferente chiriei restante, actualizarea sumei la momentul plății integrale a debitului;

2. rezilierea contractului de închiriere nr._/09.07.2010 încheiat între C. L. al sectorului 4 București prin Primarul sectorului 4 București în calitate de locator și S. C. M. în calitate de locatar.

3. evacuarea pârâților S. C. M., S. F. C. și S. M. L., din imobilul situat în București, sector 4, .-12, ., apartament 67.

În fapt, a arătat reclamantul, în temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului L. sector 4 București nr. 52/28.08.2008 privind aprobarea listei cu ordinea de prioritate pe anul 2010 pentru cazurile sociale și Hotărârea Consiliului L. sector 4 nr. 54/2010 privind aprobarea repartizării unor garsoniere în blocul F2 din .-12, sector 4, a fost încheiat contractul de închiriere nr._/09.07.2010 încheiat între C. L. al Sectorului 4 prin Primarul Sectorului 4 - în calitate de locator și S. C. M. - în calitate de locatar. Obiectul contractului îl reprezintă închiriere locuinței situate în București, sector 4, .-12, ., apartament 67, compusă din 1 (una) cameră în suprafață de 12,50 mp și dependințe (baie + WC) în suprafață de 2,05 mp. Contractul menționat a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 12.07.2010 și până la 11.07.2015.

Potrivit capitolului V art. 12 lit. b pct. 5 din contract, a precizat reclamantul, rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la cererea locatorului atunci când „chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 (trei) luni consecutiv”, iar art. 12 lit. b pct. 5 prevede posibilitatea rezilierii contractului în cazul în care chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni consecutiv”.

Solicită reclamantul a constata că pârâtul S. C. M. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere nr._/09.07.2010, în sensul că nu a achitat întreținerea pentru lunile octombrie 2012 – noiembrie 2014, astfel cum rezultă și din notificarea transmisă sub nr. 6767/26.02.2014 prin care i se aduce la cunoștință obligația restantă precum și modalitățile de plată.

Solicită reclamantul a constata referitor la această neexecutare a contractului de către pârât pe o perioadă mai lungă de un an că este suficient de importantă pentru a justifica rezilierea contractului și îi este în mod cert imputabilă pârâtului, acesta fiind prezumat a fi în culpă conform art. 1830 Cod civil.

În ceea ce privește acțiunea având ca obiect cheltuielile de întreținere restante, solicită a observa că în materia răspunderii contractuale, norme incidente în cauza de față, sarcina probei privind obligațiile de rezultat se împarte între debitor și creditor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să dovedească existența creanței, după care, neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

În cauză, solicită a reține că reclamantul a făcut dovada existenței creanței prin înscrisurile sus menționate, în timp ce pârâtul nu a dovedit îndeplinirea integrală a obligației de plată în ceea ce privește suma de 5154,21 lei reprezentând cote de întreținere.

A menționat reclamantul faptul că este o instituție publică de interes local, scutit de plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG 80/2013.

În drept, reclamanta a precizat ca temei juridic al cererii dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2, art. 1381, art. 1382 noul cod civil și noul Cod de procedură civilă.

Acțiunea în pretenții este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013.

Pârâții au fost legal citați, nu au propus în scris probe în apărare și nu au formulat întâmpinare, fiind decăzuți din dreptul de a formula întâmpinare, de a propune probe și de a invoca excepții în afară de cele de ordine publică, conform art. 208 (2) Cod procedură civilă.

Pârâtul S. C. M. a fost prezent la termenul de judecată din 09.02.2015, a învederat faptul că are o situație familială și financiară grea, are 5 copii, soția sa a decedat, afirmații care nu sunt susținute de dovezi.

În dovedirea cererii reclamantul a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, care a fost încuviințată de instanță, apreciată ca fiind utilă, pertinentă și concludentă cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri reclamantul a depus la dosar, în copie conformă: notificare nr. 6767/26.02.2014 emisă de Sectorul 4 al Municipiului București prin Primar, confirmare de primire a notificării, situația penalităților aplicate debitului reprezentând chirie restantă, contract de închiriere pentru suprafețele cu destinația de locuință socială nr._/09.07.2010 cu anexe, notificare nr._/08.10.2013 privind restanțe întreținere și chirii locuința socială, liste de întreținere afișate privind cotele de contribuție la cheltuielile comune aferente apartamentului 67, restante.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între C. L. al Sectorului 4 București, reprezentat prin Primarul Sectorului 4 - în calitate de locator și S. C. M. - în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere nr._/09.07.2010 (filele 09-13 din dosar) pe o perioadă de 5 ani, cu începere de la 12.07.2010 și până la 11.07.2015 stabilită conform art. 4 din contract.

Obiectul contractului îl reprezintă închiriere locuinței situate în București, sector 4, .-12, ., apartament 67, compusă din 1 (una) cameră în suprafață de 12,50 mp și dependințe (baie + WC) în suprafață de 2,05 mp.

Pârâtul S. C. M., în calitate de titular al locațiunii s-a obligat să achite chiria lunară aferentă locuinței închiriate, stabilită conform fișei de calcul Anexa 2 la contract, începând cu data de 12.07.2010, în numerar, la Primăria sectorului 4 București, până în ultima zi lucrătoare a lunii curente. În cazul neplății la termen a chiriei, pârâtul s-a obligat să suporte o penalizare de 0,5 % pe zi de întârziere aplicată asupra sumei datorate, începând cu ziua imediat următoare datei de plată stabilite, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante.

De asemenea, conform art. art. 11 lit. g) din contract, pârâtul și-a asumat obligația de a achita administratorului imobilului, în termenul stabilit, cotele aferente cheltuielilor comune ce îi revin lunar, în caz contrar urmând să suporte penalități de 0,02 % pe zi din suma datorată.

Potrivit capitolului V art. 12 lit. b liniuță 1 din contract, părțile au prevăzut posibilitatea rezilierii contractului de închiriere la cererea locatorului înainte de termenul stabilit, la cererea locatorului atunci când „chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 (trei) luni consecutiv”, iar art. 12 lit. b pct. 5 prevede posibilitatea rezilierii contractului în cazul în care chiriașul nu și-a achitat obligațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni consecutiv”.

Solicită reclamantul a constata că pârâtul S. C. M. nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de închiriere nr._/09.07.2010, în sensul că nu a achitat întreținerea pentru lunile octombrie 2012 – noiembrie 2014, astfel cum rezultă și din notificarea transmisă sub nr. 6767/26.02.2014 prin care i se aduce la cunoștință obligația restantă precum și modalitățile de plată.

Din fișa suprafeței locative închiriate (fila 10) rezultă că titularul dreptului de închiriere, respectiv pârâtul S. C. M., locuiește împreună cu membrii familiei sale care dețin drepturi locative proprii, pârâți în cauză.

Instanța reține din fișa de calcul privind chiria datorată este semnată de către pârâtul S. C. M., titularul dreptului de închiriere, valoarea chiriei datorate lunar, în sumă de 22,38 lei, nefiind contestată.

Din nota de calcul al debitului (filele 6 și 76) rezultă faptul că pârâtul S. C. M., în calitate de chiriaș, deși a fost notificat anterior de către reclamantă prin adresele_/08.10.2013 și nr. 6767/26.02.2014 cu privire la debitele restante, nu a achitat chiria aferentă perioadei mai 2013 – decembrie 2014, fiind înregistrat în evidențele reclamantului cu debit un debit reprezentând chirie în sumă 447,8 lei, la care s-au aplicat penalități de întârziere de 0,5 % pe zi, calculate până la data de 20.01.2015 în valoare de 423,73 lei.

Referitor la cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere a imobilului, instanța reține din listele de plată afișate lunar, faptul că în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2014, sunt impuse la plată pentru apartamentul 67, două persoane, cu un debit principal restant de 5.154,21 lei și penalități de întârziere în sumă de 23.01.2015, debite necontestate. Legitimarea procesuală activă este justificată în cauză cu privire la această cerere, de prevederile art. 50 din Legea 230/2007 (modif.) și clauzele contractului părților.

În drept,

în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea 287/2009 în vigoare din 01.10.2011 și având în vedere data încheierii contractului de închiriere 09.07.2010, instanța constată aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864, cererea urmând a fi analizată în raport de dispozițiile art. 969-970 Cod civil, privind răspunderea civilă contractuală.

În temeiul dispozițiilor art. 24 din Legea 134/2010 (r1) și având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, constată aplicabile dispozițiile noului Cod de procedură civilă.

În speță, instanța constată îndeplinirea condițiilor cerute pentru atragerea răspunderii civile contractuale, respectiv fapta ilicită a debitorului, care, fără justificare, prin lipsă de diligență, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a achita cotizația la termenele scadente, și prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a sumelor datorate de pârât cu titlu de chirie și cheltuieli de întreținere imobil, plus penalități de întârziere. Fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul rezultă din probele administrate în cauză.

Astfel, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, debitorul fiind obligat să își execute obligațiile pe care le-a contractat, în caz contrar fiind răspunzător de prejudiciul cauzat celeilalte părți și putând fi obligat să repare acest prejudiciu, conform legii.

Pentru considerentele arătate, instanța apreciază întemeiată cererea de pretenții, și urmează a obliga pârâtul S. C. M.,în calitate de titular al contractului de închiriere, să achite reclamantului 6440.09 lei reprezentând: 5154,21 lei cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada octombrie 2012 – noiembrie 2014, 414,35 lei penalități de întârziere calculate până la data de 23.01.2015 aferente debitului principal reprezentând cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere; 447,8 lei chirie pentru perioada mai 2013 –decembrie 2014, 423,73 lei penalități de întârziere aferente chiriei restante. Debitul urmează a fi actualizat la momentul plății integrale a debitului, fără ca penalizările de întârziere aplicate debitului principal să poată depăși totalul debitului restant, conform art. 8 din contractul părților în ceea ce privește penalitățile de întârziere aplicate debitului constând în chiria restantă și art. 49 alin. 1 din Legea 230/2007 în ceea ce privește penalitățile de întârziere aplicate debitului reprezentând cotele de întreținere restante.

Având în vedere neexecutarea pe o perioadă îndelungată obligației principale care revine chiriașului titular al contractului de închiriere, aceea de a plăti chiria (art. 1429 pct.3 C.civ.), neexecutare care se prezumă a fi culpabilă (art. 1080 alin.1 și art. 1082 C.civ.) și anume, pârâtul titular al contractului de închiriere nu a achitat chiria timp de trei luni consecutiv, astfel încât sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 12 lit. b liniuță 1 și liniuță 5 din contract, va dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/09.07.2010 având ca obiect spațiul cu destinația de locuință situat în București, sector 4, .-12, ., apartament 67.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect evacuare, instanța constată că, drept urmare a rezilierii contractului de închiriere, pârâții sunt lipsiți de orice drept de folosință asupra imobilului, astfel încât în lipsa unui alt titlu care să le confere drepturi locative, instanța va dispune evacuarea pârâților din imobil.

Instanța va lua act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta C. L. SECTOR 4 PRIN PRIMARUL SECTORULUI 4 cu sediul în București, sector 4, .. 6-16, C._ în contradictoriu cu pârâții S. C. M. CNP_, S. F. C. ȘI S. M. L. toți cu domiciliul în București, sector 4, .-12, ., .> Obligă pârâtul S. C. M. să achite reclamantului 4.527,34 lei reprezentând 3.827,71 lei cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere pentru perioada octombrie 2012 – martie 2014, 200 lei penalități de întârziere calculate până la data de 02.06.2014 aferente debitului principal reprezentând cote de contribuție la cheltuielile comune de întreținere, 291,07 lei chirie pentru perioada mai 2013 – mai 2014, 208,56 lei penalități de întârziere aferente chiriei restante.

Dispune rezilierea contractului de închiriere nr._/09.07.2010 încheiat între C. L. al sectorului 4 București prin Primarul sectorului 4 București în calitate de locator și S. C. M. în calitate de locatar.

Dispune evacuarea pârâților S. C. M., S. F. C. și S. M. L., din imobilul situat în București, sector 4, .-12, ., apartament 67.

Ia act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, la Tribunalul București, în termen de 30 de zile de la

comunicarea prezentei. Cererea de apel se depune la Judecătoria sector 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. P. M. M. P.

Red. Jud. PC

Tehnored. MMP/ 6 ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1571/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI