Pretenţii. Sentința nr. 3713/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3713/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 3713/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3713

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 24.03.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. R.

GREFIER: D. I. G.

Pe rol, soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari bl M59 ., cu sediul ales la C.. de Av. I. M., situat în București, Calea Călărașilor, nr. 168, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta C. S., cu domiciliul în București, ., ., ., având ca obiect – pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Având cuvântul pe probe, apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

În temeiul art. 255 alin. (1) rap. la art. 258 alin. (1) C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri, apreciind-o concludentă, pertinentă și utilă cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin apărător solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 27.10.2014, reclamanta Asociația de Proprietari bl M59 . a chemat în judecată pe pârâta C. S., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei totale de 6607,48 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada octombrie 2012 – august 2014 si a sumei de 3770,38 lei, reprezentand penalitati stabilite de furnizori, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că parata este proprietarul apartamentului nr. 104 si nu si-a achitat cheltuielile de intretinere catre Asociatie, in perioada mentionata.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri la dosar.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Pârâta, deși legal citata, nu a depus întâmpinare.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri pentru reclamanta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Pârâta este proprietarul apartamentului nr. 104, situat în imobilul administrat de reclamanta.

Pârâta nu și-a executat obligațiile de plată a cotelor ce ii reveneau din cheltuielile de întreținere, acumulând astfel, pentru perioada octombrie 2012 – august 2014, un debit către reclamantă în cuantum de 6607,48 lei, după cum rezultă din listele de plată aflate la dosar si din extrasul de cont privind apartamentul paratei.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, asociația de proprietari având dreptul, conform art. 50 din același act normativ, să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Mai reține instanța că pârâta datorează și sume de bani cu titlu de penalități de întârziere aplicate de furnizorii de utilitati, în cuantum de 3770,38 lei, aferente perioadei noiembrie 2012 - august 2014, având în vedere că prin hotararea A. din data de 18.01.2010 s-a hotărât ca penlitatile aplicate de furnizorii de utilitati sa fie repartizate restantierilor.

În consecință, instanța va admite acțiunea, în temeiul art. 46, 49 și art. 50 din Legea nr. 230/2007 și va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 6607,48 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada octombrie 2012 – august 2014 si a sumei de 3770,38 lei, reprezentand penalitati de intarziere percepute de furnizorii de utilitati, aferente perioadei noiembrie 2012 – august 2014.

In baza art. 453 C.proc.civ., instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat, conform dovezilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari bl M59 ., cu sediul ales la C.. de Av. I. M., situat în București, Calea Călărașilor, nr. 168, ., ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta C. S., cu domiciliul în București, ., ., ..

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 6607,48 lei, reprezentand cote de intretinere restante pentru perioada octombrie 2012 – august 2014.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 3770,38 lei, reprezentand penalitati de intarziere percepute de furnizorii de utilitati, aferente perioadei noiembrie 2012 – august 2014.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare, apel care va fi depus la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.

Președinte,Grefier,

A. R. D. I. G.

Red.th.red.Jud.A.R./4 ex/2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3713/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI