Pretenţii. Sentința nr. 7360/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7360/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 7360/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 4 BUCURESTI
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7360
Sedința publică de la data de 05.05.2015
Instanta constituita din :
P. – A. R.
GREFIER – D. I. G.
Pe rol, judecarea cererii formulată de reclamanta .> cu sediul în București, .-77, corp D, ., in contradictoriu cu pârâta M. M., cu domiciliul în București, .. 2B, ., sector 4, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâta prin mandatar, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței faptul că reclamanta a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Madatarul pârâtei arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată.
INSTANȚA:
La data de 27.08.2014 a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Sector 4 Bucuresti, cererea formulata de reclamanta .>, în contradictoriu cu pârâta M. M., având ca obiect pretenții.
Prin cererea înregistrată la dosar la data de 26.05.2015 reclamanta . precizat că renunță la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta M. M..
Avand in vedere pozitia reclamantei de renunțare la cererea de judecată, in baza art. 406 alin. (1) NCPC, va lua act de renuntarea la judecata, motiv pentru care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 C.pr.civ. ia act de renuntarea reclamantei .> cu sediul în București, .-77, corp D, ., la judecarea cererii in contradictoriu cu pârâta M. M., cu domiciliul în București, .. 2B, ., sector 4.
Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care va fi depus la Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. R. D. I. G.
Red.A.R./Th.red.DIG /4 ex/iulie 2015
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7395/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4104/2015. Judecătoria... → |
---|