Validare poprire. Sentința nr. 5803/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5803/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 5803/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5803

Ședința publică din data de 07.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – R. A.

GREFIER: A. A. D.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea . IFN SA în contradictoriu cu debitorul CHIRITĂ Ș. si cu terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a depus dosarul de executare nr. 1228/2013 de catre B. T. F. și M. C..

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanța la data de 17.02.2015 creditoarea . IFN SA a solicitat, în contradictoriu cu debitorul CHIRITĂ Ș. și terțul poprit ., validarea popririi înființate în cadrul dosarului de executare nr. 1228/2013 al B. T. F. și M. C..

În motivarea cererii a arătat, în esență, că prin încheierea din data de 25.10.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr._/301/2013 a fost încuviințată executarea silită a debitorului C. S..

În cadrul executării silite a fost comunicată terțului poprit . adresa de înființarea a popririi din data de 14.01.2015, însă terțul nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi.

În drept, a invocat dispozițiile art. 789 Cod Procedură Civilă.

În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G.80/2013.

Legal citați, debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat pentru a formula apărări.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Astfel, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale absolute - invocată din oficiu.

Potrivit dispozițiilor art. 789 Cod Procedură Civilă, „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Instanța reține că în speță executarea silită a început la data de 02.09.2013, conform prevederilor art. 622 Cod procedură civilă prin depunerea cererii creditorului la B. T. F. și M. C., cu sediul în sectorul 3 București, . (f. 51).

De asemenea, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat, în dosarul nr._/301/2013 încheierea din data de 25.10.2013, prin care a dispus încuviințarea executării silite cu privire la titlul executoriu ce face obiectul dosarului de executare nr. 1228/2013 al B. T. F. și M. C..

Astfel, instanța reține că executarea silită a început anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din codul de procedură civilă care stabileau competența instanței de executare raportat la sediul executorului judecătoresc. De asemenea, instanța de executare a fost determinată prin depunerea cererii de încuviințare a executării anterior acestei date, cu sesizarea instanței competente conform dispozițiilor art. 650 Cod Procedură Civilă în vigoare la acea dată, respectiv Judecătoria Sectorului 3.

Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor”, nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare. Pe cale de consecință, dispozițiile normative astfel cum au fost modificate prin decizia nr. 348/17.06.2014 nu sunt aplicabile executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor, competența rămânând câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, conform art. 25 alin. (2) Cod Procedură Civilă.

Competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) Cod Procedură Civilă, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau, raportat la dispozițiile art. 789 alin. (1) Cod Procedură Civilă, cererea de validare a popririi.

Pe cale de consecință, având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod Procedură Civilă, va admite excepția necompetenței Judecătoriei Sectorului 4 București și va declina cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, respectiv cea în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București invocată din oficiu de către instanță.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea E. R. SERVICES IFN SA cu sediul in Bucuresti, .. 6A, sector 2 și pe debitorul C. S., cu domiciliul in Bucuresti, .. 101, sector 3, terț poprit ., cu sediul in Bucuresti, ., sector 4, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 7.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

R. A. A. A. D.

Red./Dact. Jud. R.A./5ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5803/2015. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI